Baile Salajului

TIPĂREȘTE

Dupa “Baile Maramuresului”, daca coboram cu un etaj geografic mai jos pe harta tarii, intalnim “Baile Salajului”. Haideti asadar sa facem o incursiune si in aceasta frumoasa regiune impadurita a Transilvaniei, tinut in care izvoarele sulfuroase se gasesc “la fiecare colt de strada” dar care n-a reusit inca sa se desprinda din prelungitul marasm al tranzitiei. Despre dorinta edililor de la Simleul Silvaniei de a transforma orasul intr-o “statiune balneara”. a curs multa cerneala prin presa locala, caci ape minerale exista pe-aici cu duiumul dar totul a ramas inca doar un vis frumos. Si despre baile minerale de la Castelul Balc s-a scris, loc in care se ajunge insa din ce in ce mai greu, caci activitatea cinegetica, aduce un profit imediat, precum viteza unui cartus de vanatoare, nu tardiv, precum mersul schiopatat al unui bolnav reumatic. Baile de la Mesesenii de Sus, sunt in paragina, peste izvoarele de la Ip, gurile rele spun, ca s-a arat cu plugul, dar totusi, mai exista o “Bizusa Bai, un “Jibou-Bai” sau un “Zalnoc Bai”, unde va invit sa facem un scurt popas ca sa luam pulsul balnear si al acesteui colt de tara. Nu inainte insa de a face o mica oprire la un complex balnear “de succes” aflat la granita clujeano-salajana. E vorba de complexul balnear a lui “nea Misu Rusu” din Gherla, loc situat pe dealul Fizesului si in care aveam, sa fiu primit cu bratele deschise de insusi patronul acestor bai, care, dupa un indelung stagiu in mestesugul afacerilor s-a gandit ca, odata si odata, va veni si vremea pensionarii. Astfel incat “nea Misu” a mai asezat un complex balnear salin pe harta tarii, bai atestate de Institutul de Balneologie din Bucuresti, institutie care a efectuat analiza apei din Gherla, adusa tocmai din “dealul sarii de langa drumul roman”. In fata aburilor bineveniti ai unei cafele care parca ghicise ca mai am un drum lung de parcurs, ne intindem la taclale cu “nea Misu” care imi prezinta mica sa statiune balneara. Doua bazine interioare cu apa sarata, folosite atat de catre angajatii firmei sale, de locuitorii Gherlei cat si de el insusi, apoi o sauna, un jacuzzi, doua piscine exterioare cu apa dulce, o sala de fitness si o sala cu cateva proceduri de fizioterapie si masaj. “Ma gandesc ca o sa ies azi-maine la pensie si nici mie nu-mi strica putina miscare si masaj” imi zice cu-o privire blanda acest om care pentru toti locuitorii Gherlei a ramas “nea Misu din dealul Fizesului”. Mai vad un teren de fotbal, o terasa si un hotel, am in fata o adevarata oaza de refacere a sanatatii. “Am avut si o doctorita la cabinet, dar Gherla e-un oras mic, clienti prea multi n-a avut, asa ca, dupa o luna, a plecat”.

Ma despart cu greu de acest om inimos si-o iau pe soseaua ce leaga Clujul de Dej, pe E576, si in curand "o cotesc" pe E58, parasind judetul Cluj, schimbare pe care, masina mea o resimte imediat…

Intru asadar in judetul Salaj si ma indrept spre cea mai vestita statiune a sa, Bizusa-bai, statiune balneara permanenta, acolo unde aflasem din carti ca exista un hotel de cura din lantul Ceres. Apele ce predomina in judetul Salaj sunt cele sulfuroase. Odata iesit din judetul Cluj, se cam termina si patria apelor minerale sarate. Statiunea Bizusa-bai nu e deloc o statiune neatractiva, dimpotriva, e situata chiar langa sosea, are un mic parc unde poti sa te odihnesti dupa baile destul de solicitante cu sulf din baza de tratament, are o cantina restaurant, o sala de odihna si “socializare" in care poti juca sah, table sau poti privi televizorul. Iar in jurul statiunii, cat vezi cu ochii, ai numai codri nesfarsiti si desi ca pe vremea lui Stefan cel Mare. La receptia hotelului Ceres nu gasesc insa pe nimeni, ci doar mai multe numere de telefon. In hol, cativa pensionari, veniti aici cu bilet de tratament, stateau si asteptau ora mesii. Sala de mese era aranjata cu mult gust, iar bucatareasa imi spune ca fata de la receptie e iesita pentru o vreme, dar “sa stiti ca acum in week-end baile nu functioneaza”. Urc la etajul intai, unde intalnesc o a doua persoana in halat alb, e vorba de o camerista, care ma lamureste “ca aici nu locuiesc cadre medicale ci atunci cand vine seria, vine si cineva de la Ileanda sau Jibou si prescrie fisele de tratament, apoi pleaca si mai vine doar cand e necesar". "Insa sa stiti ca avem si-o dentista pe-aici, e foarte amabila…intrevine un batranel, in restul saptamanii, raman doar asistentele si fetele de la bai, care se pricepe la toate, fac si masaj…ni se mai dezmortesc incheieturile batrane si ruginite…suntem multumiti de toate iar la cantina, e curat si nu putem manca tot ce primim, e prea mult! ”. Dau sa plec, dar o femeie intre doua varste ma insoteste pana afara sa-mi arate cladirea fostelor bai, prin peretii careia apare un rest de vana ruginita. Ma roaga s-o duc pana “la balta”, care in fiecare week-end e principala distractie a pacientilor. La nici doi pasi de hotel, langa sosea, e intr-adevar o balta cu mult stuf si cu si mai multe broaste ce se aud oracaind. Oamenii, inarmati cu cate un bat, au pornit la vanatoare. O intreb pe femeie daca personalul medical locuieste in hotel. Clienti sunt berechet, apa e destula, hotelul si zona sunt frumoase…“Cine sa vina pe-aici domnule, ce sa faca, sa prinda broaste ca noi? … dar daca doriti sa vorbiti cu ei, aveti la receptie numerele lor de telefon”.

La Bizusa Bai, am intalnit ceea ce am mai intalnit si in multe alte locuri din tara noastra, o statiune balneara mica dar agreabila, un hotel si un restaurant frumos, o baza de tratament bine intretinuta dar care duce lipsa de personal de specialitate stabil.

Mi-am continuat drumul pe E58 si de la Bizusa Bai am ajuns la baile curative de la Jibou, unde stiam ca exista un hotel, Eden, un restaurant simpatic, unde am si servit masa si o piscina cu apa sulfuroasa si un stabiliment pentru bai calde la cada. Se poate ajunge aici si de la Zalau, folosind DN 1H, dupa o distanta de 25 de Km.

Din anul 2004, baile si pensiunea infiintata pentru intaia oara in anii 60’ (dar inchisa pana in anul 2000), se aflau in “restriste si jale” dar au fost preluate de dna Viorica Buda, care a investit in reamenajarea lor si a spatiului de restauratie si cazare, nu mai putin de 18 miliarde de lei vechi. A parut astfel un imens spatiu verde, care te “relaxeaza doar privindu-l”, un camping situat la poalele unui deal, o terasa, restaurantul si hotelul de care v-am mai vorbit, o piscina estivala cu apa sulfuroasa si un stabiliment balnear. Dupa baile lui “nea Misu”, aflate la limita judetului Cluj cu judetul Salaj, iata ca apar si baile “doamnei Viorica”, (ca sa nu se supere cumva organizatiile feministe).

Stabilimentul balnear este dotat cu 21 de vane, costul unei bai de 30-40 de minute, e de 8 lei iar turistii ce platesc 12 tratamente mai beneficiaza de inca doua in plus, ca “bonus”. Apele sulfurose pot fi folosite in cura interna, in afectiuni gastrointestinale si hepatobiliare sau in cura externa in afectiuni reumatice, ginecologice si dermatologice, ele au aceleasi indicatii si contraindicatii ca si cele de la Bizusa. Administratorul ma informeaza ca acum, in acest week-end, baza e inchisa iar in piscina exterioara nu s-a dat drumul la apa, debitul izvoarelor nu e prea mare si apa e folosita mai ales la vane.

La camping, pretul unei casute este de 20-30 de lei iar o camera dubla la hotel costa intre 77 si 112 lei. Pentru 10 lei, va puteti instala si cortul. Exista si un loc special amenajat pentru un gratar sau pentru a juca ping-pong sau tenis cu piciorul. Meniul de la restaurant nu depaseste 18 lei iar mancarea este proaspata si ecologica, de asta m-am convins si eu, caci, sculat cu noaptea in cap, asteptam cu nerabdare sa apara odata pensiunea Eden a bailor Jibou, ca sa ma pot odihni si sa-mi refac fortele

De la aceasta pensiune situata la liziera unei paduri, se pot organiza si drumetii sau vizite la Gradina Botanica din Jibou sau la castrul roman de la Porolissum, aflat la 15 km departare.

Din Jibou imi continui drumul meu salajean pe E 81, pe soseaua Jibou-Tasnad si in dreptul comunei Bobota fac stanga pe un drum cu multe gropi si dupa 8 km ajung la “Zalnoc-Bai”. Din gloria bailor Zalnoc, unde insusi imparatul de la Viena, venea cu caleasca in urma cu 5 secole, la tratament, putin a mai ramas. Sau mai bine zis, nimic. In anul intregirii tarii, in 1918, aici se afla o moderna baza de tratament “curtata” de mii de pacienti in fiecare an. Astazi baile din Zalnoc sunt intr-un stadiu avansat de degradare sau “de potential loc balnear deloc valorificat”. Baile se afla abandonate si ruina le roade pe zi ce trece, ele sunt un fel de “Borsec” la scara mai mica… Repunerea lor in functiune ar fi pentru sateni o binecuvantare mai mare decat falnica biserica ce se afla nici la 50 de metri de fostele bai, biserica ce nu ofera insa nici un loc de munca si vindeca doar spiritul dar nu si trupul imbatranit al unui sat care are nevoie acuta de o “reparatie capitala". Din monografia Salajului scrisa de Mor Petri, aflu ca baile Zalnoc au suferit mai multe renovari, ultimele in anul 1889 si 1891. In fosta statiune se aflau 4 izvoare cu apa sulfuroasa cu debit mare, izvoare care umpleau marile cazane ale centralei termice si apoi erau pompate in cele 14 camere de tratament cu 42 de vane din tabla si lemn pictat. In incinta bailor erau si 19 camere de odihna, o cantina-restaurant si un cabinet medical. O gradina si o popicarie completau tabloul unei statiuni balneare de succes, statiune cu preturi mai mult decat rezonabile. Povestea asta aveam s-o aflu si de la cativa batrani, care ieseau de la slujba duminicala si care se plangeau ca drumul din sat si pana “la sosea” e mizerabil, ca n-au nici dispensar, nici medic si nici dentist, cu toate ca la bai exista un “cabinet” care sta sub lacat.

In trecut, baile de la Zalnoc erau vizitate anual de peste 2000 de pacienti si au functionat pana in anul 1939, cand razboiul “i-a frant definitiv aripile”. Dupa preluarea puterii politice de catre comunisti, baile au trecut in proprietatea CAP-ului local si au fost redeschise in anul 1975, numindu-se “Baile 9 mai”. Inaugurarea complexului balnear, s-a facut cu surle si trambite, in prezenta “alesilor locali ai poporului” si a 3000 de cetateni din Zalnoc si imprejurimi. Bailea erau o adevarata perla balneara a Salajului in care se puteau trata 400 de pacienti zilnic.

In 1981 la complexul balnear s-a mai adaugat o noua cladire si pasarela care face legatura intre baza de tratament si cantina restaurant. La inceputul anilor “marilor privatizari nationale”, in 1990, statiunea a fost vanduta pentru 1,5 milioane lei familiei Dranga, care apoi in anul urmator a revandut-o doamnei Phunl Ursula Schlichtinger, cetatean german, care nu a mai continuat investitia, statiunea ajungand in momentul de fata intr-o avansata stare de degradare.

La acest apogeu “de degradare”, in vara lui 2010, am ajuns si eu la baile Zalnoc. Oricine va vedea acum aceasta fosta “perla minerala a Ardealului”, va fi cuprins de o adanca amaraciune. Pana in momentul de fata doamna Ursula a blocat totul, nu doreste sa vanda nici macar un fir din buruienile ce-au napadit in intregime statiunea. Parca si cele 4 izvoare se preling fara noima, risipindu-si puterile si depanandu-si trista lor poveste, tuturor celor, care-si apleaca urechea la susurul lor. Susur care parca te priveste direct si acuzator in ochi si te intreaba daca cineva le va mai readuce vreodata la viata…

Pana atunci insa, turistii care au suspensii bune la masina si ajung la Zalnoc, au de vizitat biserica de lemn a mesterului iobag Petre, construita pe la anul 1700, ruinele cetatii Zalnocului si in padurea Ursoi, pestera haiducului Pintea.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 13501 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI