Un weekend prin Sibiul medieval

TIPĂREȘTE

Aşa cum spuneam în articolul de cazare (vezi impresii), în minivacanţa prilejuită de ziua Unirii Mici, respectiv în weekend-ul extins, 24-26 ianuarie, am ales să revedem Sibiul. Oraşul reprezintă inima Transilvaniei germanice şi mai este numit Hermannstadt, după cum ştim. Ceea ce ştiam mai puţin, era faptul că odinioară, oraşul era înconjurat de trei inele concentrice de ziduri fortificate, însă am aflat acolo. Mai fusesem în Sibiu, ultima dată acum vreo doisprezece ani, adică prin 2008, e drept că, de prin 2005, am avut mai multe deplasări în interes de serviciu în oraş, însă de fiecare dată cam pe repede înainte. Soţul stătea chiar mai prost la capitolul ăsta, el nemaiştiind faţa Sibiului după 2007, când oraşul fusese capitală culturală europeană, ca şi Luxemburg. Desigur că despre Sibiu s-a scris mult şi bine, fiind un subiect atractiv şi interesant deopotrivă, însă m-am gândit că poate n-ar strica şi povestea mea, pesemne mai sunt doritori asemenea nouă, care vor să viziteze Sibiul într-o zi-două şi cărora le-aş putea furniza ceva idei de program pe scurt. Aşa că, hai să vedem cum a decurs şederea nostră la Sibiu!

În prima zi, după check-in şi după ce ne-am instalat în camera de hotel, cum foamea ne dădea târcoale de ore bune, am coborât să luăm prânzul la restaurantul hotelului, Balkan Bistro. Pe urmă, cu forţele refăcute, am pornit spre centrul vechi, luând-o pe strada Nicolae Bălcescu, aşa cum văzuserăm pe harta montată pe un panou chiar în faţa hotelului. Apropos de acest aspect, am observat cu plăcere că tot oraşul este foarte bine semnalizat cu indicatoare şi panouri cu explicaţii atât în română, cât şi engleză sau germană, uneori şi maghiară, fiind practic, destul de uşor să te orientezi în spaţiu, ceea ce pentru un turist este cum nu se poate mai bine.

Păşind deja pe această arteră pietonală, intri practic în atmosfera unui oraş european prin excelenţă, uni oraş profund turistic, dat fiind că auzi grăindu-se mai puţin româneşte şi mai mult în alte limbi. Multe magazine, restaurante, cafenele, inclusiv vestitul hotel Împăratul Romanilor se găsesc pe strada aceasta care face legătura dintre Piaţa Unirii, din apropierea Hotelului Continental Forum- cazarea noastră, de unde pormiserăm, şi Piaţa Mare, inima oraşului medieval şi punctul zero al urbei contemporane. De Piaţa Mare îmi aminteam cel mai bine din tot ce îmi rămăsese în minte despre Sibiu, aşa că reîmtâlnirea cu deschiderea generoasă mărginită de clădirile istorice, mi-a produs cea mai mare bucurie. Am revăzut cu drag Palatul Brukenthal, Casa Albastră situate pe o latură, Primăria Municipiului Sibiu găzduită din 2007 de o clădire veche, de la 1905, Biserica Romano-Catolică “Sfânta Treime”, Casa Parohială Romano-Catolică, un mic patinoar cu existenţă vremelnică şi cea mai înaltă clădire din oraş, Turnul Sfatului pe latura nordică, Casa Wiedner şi Casa Lutsch pe latura răsăriteană, Casa Haller, Casa Hecht şi Casa Generalului pe cea sudică. În Piaţa Mare au loc majoritatea evenimentelor culturale ale căror gazdă este oraşul de pe Cibin. Tot în Piaţa Mare există şi un centru de informare turistică, poate cel mai de seamă, unde am intrat şi am beneficiat de hărţi utile, însă primiserăm una tipărită şi destul de detaliată şi de la recepţia hotelului nostru. Încă în desfăşurare, am găsit şi ceea ce mai rămăsese deschis din târgul de sărbători, adică ceva căbănuţe unde se vindea vin fiert, binevenit pentru încălzirea oaselor, altele pentru gustat bunătăţile dulci, tradiţionale.

Vremea părea bună, dar, în pofida soarelui care strălucea puternic, gerul îşi cam înfipsese colţii obrajii şi mâinile noastre, însă nu prea ne păsa, eram dornici să colindăm.

Văzusem pe hartă că ne aflam în Oraşul de Sus, citisem că acesta s-a ridicat în jurul unei biserici care se afla pe locul actualei Biserici Evanghelice, aşa că ne-am îndreptat spre aceasta, luând-o mai întâi prin pasajul de sub Turnul Sfatului, apoi trecând prin Piaţa Mică şi Piaţa Huet. În Piaţa Mică am dat pe-o parte de Muzeul Farmaciei, Muzeul de Etnografie, galeriile de Artă Populară, iar în apropierea Pieţei Huet am admirat Colegiul Samuel von Brukenthal.

Biserica Evanghelică, excelent monument de arhitectură gotică de secol XVI, era în renovare (închisă), dar am putut să-i dăm roată şi s-o observăm pe exterior în toată spledoarea sa, foarte aproape am trecut pe lângă statuia episcopului Georg Daniel Teutsch.

Până la lăsarea serii, mai vroiam să vedem vestitul Pod al Minciunilor care face legătura dintre Oraşul de Sus şi cel de Jos. Tot atât de bine, conectarea dintre cele două se poate face şi prin Pasajul Scărilor. Însă, Podul Minciunilor este cel mai cunoscut pod din Sibiu, ce datează din 1859 şi a fost primul pod din ţară confecţionat din fontă turnată. Este, fără îndoială, un simbol al oraşului şi locul cel mai încărcat de legende din Sibiu. De pe el se poate vedea foarte frumos Oraşul de Jos şi este o plăcere să stai pe el şi să priveşti încolo şi încoace, de fapt toţi turiştii cam asta fac odată ce ajung aici şi nici noi nu am făcut excepţie.

Reveniţi în Piaţa Mare, ne delectăm cu câte un pahar de vin fiert, ca să ne repunem sângele îngheţat în mişcare, apoi o apucăm pe str. General Magheru, ieşim din zona pietonală şi ajungem la Biserica Ursulinelor lângă mănăstirea omonimă şi, peste drum, vedem monumentul lui Nicolaus Olahus. Biserica Ursulinelor, alt exemplu de arhitectură gotică pe exterior, este şi ea destul de veche, fiind construită în secolul al XV-lea.

Am continuat plimbarea până la intersecţia cu str. Constituţiei pe care ne-am angajat, pe care am remarcat din treacăt Sinagoga Mare, apoi Biserica Naşterea Domnului, apoi la prima intersecţie, am luat-o pe bulevardul Coneliu Coposu. De acolo mergem pe lângă zidurile cetăţii, ieşindu-ne în cale prima dată bastionul Haller, apoi Poarta Leşurilor, Muzeul de Ştiinţe Naturale, Turnul Gros, şi după ceva vreme, dăm în Piaţa Unirii, cea vecină cu hotelul în care am stat. Am profitat să luăm o cină uşoară, după care ne propuseserăm să ieşim din nou în Piaţa Mare cu gândul s-o luăm pe străduţe, cert este că aşa am făcut dar cum seara se instalase, ne-am zis că e mai bine să descoperim şi la lumina zilei hăţişul de ulicioare medievale cu tot cu clădirile acestora. După vreo două ore ne-am întors la hotel încântaţi după prima zi de cutreierat prin centrul vechi al Sibiului în care descoperiserăm clădiri interesante, unele vechi de peste 500 ani cu caracteristici distincte, ale căror acoperişuri se evidenţiază prin faimoşii „ochi”, ferestre mici decupate în acoperişurile podurilor, de formă ovală cu ridicături asemănătoare pleoapelor.

A doua zi, după micul dejun ne-am reluat plimbarea fără un traseu bine definit, dat cu câteva obiective pe care am fi vrut să le atingem, printre care Strada Cetăţii cu vestitele turnuri, dar şi Oraşul de Jos cu străzile Faurului şi 9 Mai. Se spune că Oraşul de Jos, partea cea mai veche a Sibiului, datând din secolul XII, deţine cele mai bătrâne case din oraş, cu arhitectura cea mai autentică.

Am pornit tot din Piaţa Mare, am trecut în Piaţa Huet, am mai înconjurat Biserica Evanghelică cu regretul că nu am putut-o vedea şi în interior, apoi ne-am îndreptat spre Pasajul Scărilor şi Turnul Scărilor trecând în Oraşul de Jos. Am tot mers pe străzi, cum a fost cea a Turnului, apoi Victor Tordăşianu până am dat de Turnul Pielarilor, ridicat în secolul al XV-lea în formă octogonală. Îl fotografiem şi ne întoarcem pentru a da în strada Faurului pe care o luăm şi ne oprim în Piaţa Dragoner sau a Dragonilor, reconstituită de câţiva ani, considerată cea mai veche piaţă din oraş. Ne uităm pe hartă şi ne dăm seama că suntem în apropierea Bisericii Azilului, alt vechi lăcaş de cult şi de Azil, un spital medieval. De fapt, aici se asigura de către ordinele monastice un soi de asistenţă socială pentru săraci, bolnavi şi venetici. Am fost lăsaţi de la poartă să intrăm în curte şi să fotografiem un pic.

Ne-am întors din nou prin Pasajul Scărilor, ajungem iarăşi în Piaţa Huet şi hotărâm s-o apucă pe strada Mitropoliei cu destinaţia Catedrala Ortodoxă sau Mitropolitană. Mai întâi întâlnim Casa Altemberger cu o intrare-turn impunătoare pe care intrăm, pozăm puţin şi aflăm că edificiul este de fapt Muzeul de Istorie din Sibiu, dar a fost şi Vechea Primărie a oraşului. În continuare, observăm Biserica Reformată, apoi frumoasa Casă cu Cariatide, clădire de secol XVIII şi, în fine, Catedrala Ortodoxă. Aceasta a fost construită între 1902-1906 şi mi s-a părut minunată atât la exterior, dar mai cu seamă în interior. Are hramul Sfânta Treime şi de la inaugurare și până în prezent edificiul este Catedrala Arhiepiscopiei Sibiului și a Mitropoliei Ardealului. Se spune că lăcașul prezintă caracteristicile unei bazilici bizantine fiind o copie la scară redusă a Catedralei Sfânta Sofia din Istanbul. Cert este că impresionează prin arhitectură, fresce şi picturi şi este realmente monumentală.

După ce ieşim, o mai ţinem înainte pe Strada Mitropoliei, dăm de Biserica Evanghelică Sfântul Ioan şi un orfelinat ataşat acesteia, peste drum se întinde Parcul Astra, însă noi urmărim indicatorul cu Bastionul Soldisch pe care vrem să-l vedem. N-am găsit tocmai ce ne închipuiam, apoi ne întoarcem pe aceeaşi cale şi ne atrage atenţia clădirea Academiei Andreiane, de fapt clădirea Institutului teologic „Andrei Şaguna”, ce a fost ridicată în 1914 în stil neobrâncovenesc.

Evident, miezul ziei ne prinde tot în Piaţa Mare şi mânaţi de curiozitatea de a vedea Sibiul de sus, ne interesăm şi aflăm că acest lucru se poate face cu succes din Turnul Sfatului. Găsim intrarea dosnică, situată pe-o latură spre Piaţa Mică, aflăm din afişe că taxa de intrare (2 lei/persoană) se achită la etajul al doilea, programul este între 10,00-20,00 zilnic. Purcedem la urcuş pe scările înguste, în spirală, ne oprim la fiecare nivel, inclusiv la cel de-al doilea unde vrem să achităm dar ni se spune că la coborâre. Turnul Sfatului este o clădire cu șapte etaje, având fațadele marcate prin deschideri înguste de forma unor metereze. La fiecar nivel sunt oraganizate diverse expoziţii de pictură, sculptură, grafică, fotografie, iar la etajul al şaselea se află mecanismul orologiului, având cadrane pe toate cele patru laturi ale turnului.

În fine, la etajul al şaptelea, ultimul, a fost organizat un punct de belvedere asupra orașului vechi de unde se surprind imagini foarte frumoase cu tot centrul medieval al Sibiului.

După ce revenim cu picioarele pe pământ, ne gândim că ar fi bine să revedem, dar acum pe lumină, străduţele de pe lângă Piaţa Aurarilor şi ne pregătim să coborâm şi să urcăm prin Pasajul Scărilor Aurarilor, trecând prin Turnul Scărilor Aurarilor. De pe panouri aflăm că aici sunt case foarte vechi, din perioada goticului târziu, ba chiar în curtea celei având nr. 5 se remarcă un zid de apărare transformat într-o casă de locuit. Imediat dăm în Strada Argintarilor şi apoi în Strada 9 Mai pe care le parcurgrm ceva în ideea de a vedea şi casele vechi de pe acestea. Ajungem din nou la Podul Minciunilor după ce ne-am înscris pe strada Ocnei şi apoi depăşim Studioul Astra-Film.

După-amiază, cu foamea potolită la o masă copioasă de prânz, ne rămăsese de străbătut Strada Cetăţii, aşa cum hotărâserăm ad-hoc cu ceva ore în urmă. Aşadar, de la hotel, o luăm prin Piaţa Unirii şi după aceea ne înscriem pe renumita Stradă a Cetăţii în căutarea turnurilor sale nu mai puţin vestite, mărginite de zidurile cetăţii. Primul întâlnit în calea noastră a fost Turnul Archebuzierilor, mai târziu al Pânzarilor, după care am coborât şi urcat scările către Zidul Cetăţii dincolo de care se putea observa o fântână în formă octogonală lângă bustul împăratului Francisc I. La ceva distanţă am dat de Turnul Olarilor, puţin diferit, ca formă de cel precedent, adică paralelipipedic şi, în fine, Turnul Dulgherilor construit, desigur, de breasla dulgherilor, similar celorlalte care poartă numele altor bresle. Apoi am trecut pe lângă Filarmonica de Stat, Grădina Muzeului şi Muzeul de Istorie Naturală, însă şi cel mai tare m-a impresionat o plăcuţă pusă pe o clădire pe care scria Strada Cetăţii-CEA MAI FRUMOASĂ STRADĂ DIN SIBIU.

Ne-am continuat plimbarea pe strada în prelungire, numită Pompeiu Onofreiu, urmărind zidurile cetăţii, până am nimrit în vecinătatea Parcului Tineretului şi a bisericii Naşterii Domnului. Apoi am luat-o pe lângă ziduri, pe strada Manejului, strada Şelarilor, strada Filarmonicii până am dat din nou, a nu ştiu câta oară în Piaţa Mare. Seara, după lăsarea întunericului, am revenit în Piaţa Mare, la patinoar să-i privim cu admiraţie la cei ce baletau pe gheaţă.

A treia zi după un mic dejun cam întârziat, ne-am făcut socotelile că ar mai bine s-o întindem sprea casă mai devreme, că pesemne om găsi aglomeraţie pe drum, lumea întocându-se din minivacanţă, dar am prins o circulaţie normală, fără aglomeraţie. Am făcut o mică pauză pe Dealul Negru să mai vedem ce e pe acolo.

Minivacanţa la Sibiu a fost deosebită şi ne-am organizat-o în stilul nostru, de cutreierat. Sibiul medieval m-a impresionat plăcut, este un oraş cu adevărat interesant şi captivant, în sensul că odată ce-i descoperi o părticică de istorie, vei vrea să vezi mai mult, alte faţete, ca să-l cunoşti în ansamblu. Mi-a lăsat impresia unui oraş bine organizat, civilizat şi, mai cu seamă, turistic, ceea ce este un lucru foarte bun. Cu siguranţă, vom mai reveni la Sibiu, merită!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=wBUbYblME5o

---

VIZUALIZĂRI: 1947 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI