Pestera Muierii - aflata intr-un peisaj de basm

TIPĂREȘTE

Aflati intr-un sejur in frumoasa zona a Cheilor Oltetului, am pornit intr-o dimineata din comuna Polovragi spre comuna Baia de Fier, cu scopul de a vizita Pestera Muierii.

Am ajuns destul de repede in localitatea Baia de Fier, care se intinde de-a lungul albiei raului Galbenu, in partea de est avand raul Oltet, iar altitudinea fiind de 700 metri. Se numeste astfel pentru ca in trecut minereul de fier se aseza in niste gropi sapate in pamant si se purifica cu ajutorul apei care era captata si indreptata catre aceste gropi. Tot aici, in Baia de Fier, se afla si singura mina de grafit din tara.

Am parcat masina la umbra, intr-o parcare cu plata, dar nu a venit nimeni sa incaseze taxa, asa ca am plecat spre pestera. Dupa ce am urcat pe un drum in trepte prin padure, am ajuns la usa de intrare in pestera, insa era inchisa si de la cineva care ajunsese pe acolo inaintea noastra si era mai informat, am aflat ca se intra organizat, cu ghid si numai la ora fixa. Pentru ca era 10 si un sfert si mai aveam destul timp pana la 11, am coborat spre una din terasele situate la inceputul drumului ce urca spre pestera, sa bem un suc.

Pana sa ajungem acolo am vazut o cladire care parea parasita, din felul cum arata insa se vedea ca odata fusese frumoasa. Trist, mai ales ca amplasamentul acelei cladiri, apropierea de un loc atat de vizitat cum este Pestera Muierii, nu ar fi trebuit sa lase loc la o asemenea indiferenta din partea celor ce au cladirea in proprietate.

Cu cateva minute inainte de ora 11 am urcat din nou si de aceasta data am reusit sa intram, dupa ce am platit un bilet in valoare de 6 lei/persoana celui care aveam sa aflam ca este si ghid.

Grupul era destul de numeros, ghidul era la inceput inaintea tuturor si aprindea luminile in sala pe care urma sa o vizitam, apoi se oprea si explica uneori si de doua ori, dupa care iarasi ajungea in fata si se straduia sa explice ceea ce vedeam. Nici sa fie 4 persoane cred ca nu este bine, dar nici asa cum s-a intamplat in cazul nostru, cand pana ajungeau cei din urma sa vada a doua sala, cei din fata erau doua sali mai departe.

Noi ne-am luat haine impermeabile (pentru ca de sus mai cad si picaturi de apa), stiam la ce sa ne asteptam, anul trecut vizitasem Pestera Scarisoara si Pestera Ursilor, dar am vazut persoane imbracate doar cu un tricou si cu papuci si mai aveau si copii destul de mici cu ei.

Sigur ca am admirat pe traseul electrificat al celor aproximativ 700 de metri Orga, Domul Mare, Domul Mic, Turcul, Mos Craciun, Candelabrul, Stanca insangerata (care are o culoare rosiatica datorita continutului de oxid de fier), in toata aceasta atmosfera de mister, ascultand explicatiile ghidului ce impleteau deopotriva istoria cu legenda.

Pana si faptul ca erau locuri unde trebuia sa mergem in pasul piticului sau aplecati ni s-a parut un mod de a cerceta si de a patrunde in niste locuri incarcate de istorie. Cine stie cate femei, cati copii si batrani s-au adapostit aici fugind din calea celor care doreau sa le cucereasca teritoriile si cu cate emotii au asteptat ei revederea parintilor sau sotilor plecati la lupta.

Apoi scheletele de animale care au fost gasite aici – ursi, hiene, chiar si un craniu de femeie, dupa efectuarea cercetarilor stabilindu-se ca are o vechime de peste 30.000 de ani.

Intr-un final, am ajuns si in sala in care traia o colonie de lilieci, de unde s-au scos 3 vagoane de guano (excremente de liliac, dar care reprezinta cel mai bun fertilizator pentru plante si legume), aici ni s-a spus sa nu folosim blitz-ul la fotografiat pentru ca puteam speria liliecii.

Ghidul ne-a condus apoi spre iesire, care se face prin alta parte, iar dupa ce am coborat niste trepte din piatra si am mers putin prin padure, am ajuns la sosea, iar de aici am mai mers circa un 1 km spre locul unde lasasem masina. Traseul este foarte frumos, am putut admira in felul acesta si Cheile Galbenului, peretii calcarosi ai muntilor si grotele sapate.

Frumoase locuri, care merita a fi vizitate!

---

VIZUALIZĂRI: 3307 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI