Pestera Muierilor – un loc minunat...

TIPĂREȘTE

Motto: « In Pestera Muierilor se merge ca la muieri! Adica aplecat si in genunchi »... (ghidul!)

Intrucat am vizitat-o pentru prima data cu mult timp in urma, pe vremea cand eram de varsta fetei mele celei mari, am decis sa merg acum sa o revad impreuna cu familia mea.

Pestera Muierilor, aflata in comuna Baia de Fier din Judetul Gorj, este una dintre cele peste 12.000 de pesteri cunoscute din Romania, din care numai cateva sunt incluse in circuitul turistic.

Chiar si asa, nu toate galeriile dintr-o pestera se viziteaza, ci numai o parte dintre ele, altele facand obiectul cercetarilor speologice si arheologice, cum este si cazul Pesterii Muierilor, « sculptata » in Muntii Parang, dupa cum ne-a dezvaluit si ghidul ce ne-a insotit prin traseul de vizitare de 940 de metri (desi pe panou scrie 640) din cei 6000 pe care ii are pestera, respectiv printr-una dintre cele patru galerii ale sale.

La pestera am ajuns relativ usor, deoarece suntem ghidati de indicatoare si imediat ce am lasat pe partea dreapta muntele pe care se putea vedea scris mare « Baia de Fier », am parcat masina pe partea stanga, dupa ce am trecut podul peste raul Galbenu.

Cu stupoare aflu chiar de pe panoul de informare aflat la intrarea in perimetrul pesterii, unde se afla si niste casute, inainte de a urca scara ce duce la intrare, ca aceasta « s-a format sub actiunea lenta, dar de lunga durata a apei asupra rocilor calcaroase, in urma cu 125-128 de milioane de ani », desi stiam ca are o vechime de 4 milioane de ani, in pestera descoperindu-se schelete (sau fragmente din acestea) de ursi (ursul de pestera) si alte animale, precum si obiecte de bronz sau de ceramica.

Scheletul de urs gasit in pestera intr-o galerie subterana celei pe care am vizitat-o a fost descoperit impreuna cu alte 183 de schelete de ursi, un schelet de hiena de pestera si un craniu de femeie preistorica, cu caracteristici negroide, iar dupa calculele facuta prin metoda radio-carbon s-a ajuns la concluzia ca dateaza de peste 30.000 de ani, dupa cum a precizat ghidul.

Pestera nu poarta denumirea de Pestera Muierilor pe motivul craniului descoperit, legenda spunand ca, in trecut, in « Sala Boltilor », pe timpul navalililor barbare, a luptelor cu turcii, femeile, batranii si copiii se ascundeau in aceasta pestera.

Pestera a fost cunoscuta din mosi-stramosi, dar a fost redata traseului turistic in 1934, dupa spusele ghidului.

In pestera intalnim diverse formatiuni carstice, cum ar fi stalactitele (ce cresc de sus in jos) si stalagmitele (cele care cresc de jos in sus), dar si coloane care se formeaza acolo unde apa se scurge in acelasi loc timp de 10 ani, luand astfel tot felul de forme ciudate, cum ar fi «Orga», care din partea opusa celei in care am mers catre ea semana cu o orga de biserica catolica, «Domul Mic» (ce se aseamana cu un templu mai mic) si «Domul Mare», «Cascada Impietrita» (ce seamana cu o cadere de apa), «Turcul», «Altarul» (se aseamana cu fatada unui altar de biserica), «Candelabrul Mare », «Candelabrele Mici» toate semanand insa cu zapada solidificata murdara in acea lumina semiobscura (datorita carbonatului de calciu).

Strabatand galeria pe care am vizitat-o, din loc in loc am intalnit niste “incaperi” mai mari, care purtau nume de Sali, respectiv: “Sala Turcului” (unde am intalnit “Turcul” ce se cheama asa datorita formatiunii ce pare sa aiba un turban pe cap, dar si pe «Mos Craciun», chiar daca nu suntem la Polul Sud, il avem si noi pe al nostru!), precum si «Cadana», “Sala Guano» (numita asa dupa gramajoarele de excremente de lilieci gasite aici, de unde s-au extras chiar trei vagoane pentru a face accesibil traseul, dealtfel fiind cel mai bun ingrasamant natural...), «Sala Boltilor» (unde se adaposteau femeile si copiii pe timp de razmerite).

Cum pestera este electrificata din 1958, am putut vedea toate aceste formatiuni foarte bine, insa de fiecare data ghidul aprindea lumina inaintea noastra si o inchidea dupa noi. Am putut vedea chiar si un liliac!

Mai exista si o zona a « bazinelor mici » si a « bazinelor mari », numite asa dupa cateva gauri de apa ce se umplu pana la refuz in anotimpurile ploioase si care s-au format prin depunerea de carbonat de calciu din scurgerea apei.

Am fost rugati sa nu rupem din stalactite si stalagmite, pentru ca scoase de la temperatura constanta din pestera, afara se descompun si nu mai ramanem cu nimic...

Am remarcat ca exista si o sarma care se interpune intre cele mai reusite formatiuni si noi, vizitatorii, pentru protejarea acestora.

Pe parcursul traseului nostru ne-au cam luat transpiratiile, deoarece ne imbracasem foarte bine si ni s-a facut cald inauntru, temperatura constanta fiind de cca 10 grade, insa efortul de a merge uneori ca piticul si prin spatii stramte te incalzeste, asa ca va recomand sa nu exagerati cu imbracamintea. Umiditatea in pestera este de 70-80-%, iar in anotimpurile secetoase de 30-40%.

Se spune ca o plimbare prin pestera poate face minuni pentru sanatate, putand ameliora anumite afectiuni.

Costul biletului este de 6 lei/adult si 3 lei/copil, iar taxa foto de 5 lei si se plateste tot ghidului, care este si casier, afland ca lucreaza in pestera de 21 de ani, spunandu-ne ca stie traseul si cu ochii inchisi...

Cand am fost noi era o echipa de televiziune care a filmat intregul traseu parcurs, asa ca am avut noroc ca am fost mai multi, deoarece in pestera nu se intra decat daca exista un grup de minimum patru persoane adulte si se intra numai la ora fixa, fiind grabiti pe parcurs ca sa putem sa ne incadram in timp.

Iesirea din pestera se face prin alta parte a muntelui, nu ne mai intoarcem inapoi, iar drumul parcurs pe jos pana la masina a fost de cca 1-2 km printr-un peisaj de vis.

---

VIZUALIZĂRI: 2567 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI