ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.04.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Tîrgu Mureş
ÎNSCRIS: 15.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAR-2018
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii
6 AD. + 1 COPII -- v: 9

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Plimbare spre izvoarele cu apa minerală de la Căciulata, spre Schitul Ostrov, prin Parcul Nat Cozia

TIPĂREȘTE URM de aici

Dacă suntem în stațiunea Călimănești-Căciulata care este singura stațiune balneară din țară care are cinci profiluri de cură (pentru afecțiuni ale: rinichilor și căilor urinare; tubului digestiv și glandelor anexe; aparatului locomotor și ale sistemului nervos periferic; intoxicații cu metale grele, plumb, mercur; silicoza), hai la drum cu peturile din dotare, să luăm apă minerală de la izvoare.

Izvoarele

Sunt multe izvoare minerale pentru uz intern (băut, injecții, aerosoli, irigații) cât și izvoare termale pentru uz extern (băi/spălarea ochilor).

Dar unde sunt izvoarele? Am intrebat și am aflat că, dacă mergem pe aleea de promenadă de pe malul Oltului, pe care am intrat prin spatele hotelului Călimănești, ajungem în scurt timp în Parcul Căciulata.

Așa a și fost, după o plimbare lejeră am ajuns lângă o clădire. Se simțea mirosul puternic de minerale, mai ales de sulf. Acolo sunt captate izvoarele nr. 1 și 2 din Căciulata într-o încăpere închisă. La fiecare izvor, poziționat pe laturile opuse ale clădirii, sunt afișate pe panouri mari, compozițiile chimice ale acestora.

La intrare sunt agățate cu o sfoară, de ușă, peturi pentru persoanele care doresc să ducă apă minerală de la izvoare.

Tot la intrare erau expuse pe o masă diferite produse naturale: dulcețuri (de ardei iute, sfeclă, morcovi), siropuri (de pin cu miere, de cătină), miere de mană de brad, polen, tincturi, alifii, dar și băuturi vesele: afinată, lichior de migdale.

Primele pavilioane pentru cura de apă minerală datează din anul 1910.

Izvorul nr. 1 Căciulata, situat în Parcul Căciulata

De la acest izvor am luat apa, ne-am ținut respirația și am luat câteva înghițituri. Miroase îngrozitor, din cauza hidrogenului sulfurat.

Izvorul Căciulata nr. 1 a fost descoperit în 1848 și a fost captat începând cu anul 1854.

Indicațiile terapeutice

Acesta este recomandat pentru tratarea bolilor de rinichi, a litiazelor renale pentru că are are o puternică acțiune diuretică, scade glicemiile patologice, în gastrite cronice, hepatite și coleciste cronice, în alergii alimentare.

Izvorul nr. 2 Căciulata, situat în Parcul Căciulata

Acest izvor nu are mirosul neplăcut al izvorului nr. 1 pentru că nu conține sulf, deci se poate bea cu plăcere.

Indicațiile terapeutice

Apa acestui izvor este utilizată pentru tratarea ulcerelor duodenale cronice, a gastroduodenite cronice și hiperacide, litiaze renale.

În cadrul Parcului Hotelului Central din Călimănești sunt încă 5 izvoare minerale, Pausa are două izvoare, Cozia are trei izvoare și izvorul Ostrov - Pod, la acestea nu am ajuns.

Scurt istoric

În anul 1893, apele minerale de la Călimănești sunt medaliate cu aur și primesc "Diploma de Grand-Prix" la Expoziția internațională de produse alimentare și ape minerale de la Bruxelles.

De calitățile curative ale apelor din zona Călimănești- Căciulata a beneficiat și împăratul Franței, Napoleon al III-lea, remediul contra litiazei renale fiindu-i trimis la Paris cu diligența. De tratamentele cu apele de la Călimănești s-au bucurat și Frantz-Joseph- împăratul Austro-Ungariei, Emil Loubet- președintele Franței, Leopold Salvatore- arhiducele Austro-Ungariei.

Plimbarea continuă spre Schitul Ostrov

Din Parcul din Caciulata am hotărât să ne îndreptăm pe jos spre Schitul Ostrov. Am citit că schitul a fost construit între anii 1518-1522 fiiind o ctitotie a domnitorului Neagoe Basarab și a soției sale Despina. Ni s-a părut un obiectiv interesant de vizitat, am întrebat localnicii pe unde să o luăm, cât avem de mers, ... cică este aproape, 2 km. - la așa o distanță mică, cum să ratezi un obiectiv istoric?

Am luat-o pe malul Oltului pe o alee de promenadă și am tot mers, o oră, mai mult de 2 km., dar tot departe se observa insula. Grupul a dat semne oboseală, numai la gândul că trebuie să facem cale întoarsă, a început să circule ideea de abandon, care în scurt timp s-a concretizat, spre dezamăgirea mea. Îmi doream mult să ajung la Schitul Ostrov. Rămâne pe data viitoare.

În altă zi ne-am plimbat prin Parcul Național Cozia

Așa cum v-am mai povestit, am vrut să mergem la cascada Lotrișor, dar nu am ajuns pentru că nu eram echipați corespunzător.

Vis-a-vis de indicatorul cu drumul spre cascada Lotrisor, este o vulcanizare și spălătorie auto deschise non stop, în caz că sunteți interesați, într-o parcare foarte mare unde se spală tirurile. Am spălat și noi mașina. Tot aici este o pensiune cu restaurant.

Între timp, am fotografiat peisajul care mie mi se pare foarte frumos, rățuștele de pe Olt, care macaiau și zburau, altele se lăsau duse de apă... dacă vă plac rățuștele, nu o să vă plictisiți până este gata spălată mașina.

Am trecut apoi peste un pod, pe partea cealaltă a Oltului, ca să intrăm prin tuneluri, să facem fotografii, să ne plimbăm. De aici am pornit spre Mănăstirea Turnu (vezi impresii) care este foarte aproape.

Am citit, dar nu am avut timp (rămâne pentru data viitoare), că de la Mănăstirea Turnu, puteam să continuăm vizita la Mănăstirea Stanisoara, să mergem la cascade.

Am scris acest articol ca să va ofer câteva idei despre ceea ce puteți face în stațiunea Călimănești -Căciulata, pe lângă vizitarea Mănăstirii Cozia (vezi impresii), a Mănăstirii Turnu (vezi impresii) și bălăceala la Ștrandul cu apă termală Cozia Aqua Park.

Vă recomand acesta destinație în care noi vom reveni pentru că ne-am simțit bine și ne-au mai rămas încă multe obiective de văzut.


[fb]
---
Trimis de Dana2008 in 26.04.18 08:36:34
Validat / Publicat: 26.04.18 13:25:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA.

VIZUALIZĂRI: 9410 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Aleea de promenada care porneste din spatele H. Caciulata
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41600 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

mihaelavoicu
[26.04.18 14:33:05]
»

Frumos, natural, sănătos, plăcut ochiului, minții și sufletului. Niște poze superbe!

Felicitări!

Dana2008AUTOR REVIEW
[26.04.18 15:31:19]
»

@mihaelavoicu: Multumesc frumos pentru vizită, ecoul emoționant și aprecieri!

Ai punctat bine.

Exact așa a fost... balsam pentru suflet, ochi și minte!

Fotografiile nu am mai avut timp să le cizelez un pic, sunt făcute ba pe soare la prânz, ba pe umbră fără lumină... se putea mai bine.

E atât de frumoasă natura din România!

Călătorii plăcute si spor la scris și citit!

Te pup!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore
[26.04.18 19:14:19]
»

@Dana2008: Pe lângă frumos, natural, sănătos, Napoleon al III-lea, vine și @Zoazore al unicat-elea c-un SB de toată frumusețea!

Lasă, nu fi supărată, vei mai ajunge tu și la schitul Ostrov! Abia ai motiv să revii!

Zoazore
[26.04.18 20:55:00]
»

@Dana2008: Articolul ăla îl aștept din tot sufletul!

M-am prins, dar vom vorbi la fața locului. Uaaauu!

Dana2008AUTOR REVIEW
[26.04.18 20:55:31]
»

@Zoazore: Mulțumesc frumos Zoa!

Eu sunt sigură că voi ajunge data viitoare să completez lista obiectivelor

din zonă!

Ce bine imi pică un SB de la prietena mea! ????

Ghici ce urmează să scriu acum că am finalizat seria cu Caciulata?

Articolul cu nr. 100 va fi dulce tare!... E in lucru și degustare????

Călătorii plăcute si spor la scris și citit!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008AUTOR REVIEW
[26.04.18 21:29:58]
»

@Zoazore: ????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dana2008, mihaelavoicu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Călimănești-Căciulata:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066914081573486 sec
    ecranul dvs: 1 x 1