GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anna Pizza Cafe & Bar – o pizza bună
În minivacanța de „Sf. Maria Mare” am făcut o alegere inspirată: Târgu Jiu, o zonă pe care o explorasem destul de mult în ultimii ani, dar care mai are încă multe de oferit din punct de vedere turistic. Am fost plăcut surprinși de serviciile oferite de hotelul Anna Junior (vezi impresii) și de complexul Anna Summer Events Piscină & Spa (vezi impresii).
Adresă și acces. Mulțumiți de serviciile oferite de acest „lanț” gorjean, atunci când foamea nu mai vroia să ne lase în pace am apelat la o terasă aparținând aceluiași nume: Anna Pizza Cafe & Bar. Adresa oficială: bulevardul Constantin Brâncuși, bl. 16 – parter. Alte puncte de reper: Parcul Municipal Constantin Brâncuși și, mai aproape, Piața Mare. Există locuri de parcare în fața blocurilor de vis-a-vis și o stație taxi în fața localului. Adresă web (vizionați interiorul, arată bine): annasuper2000.ro.
Localul. Unitatea este constituită din două spații: o sală interioară și o terasă în exterior. Sala interioară, cu o parte din pereți alcătuiți din geamuri, este parțial o terasă închisă. Este mobilată modern, în culori vii, cu un tavan interesant pictat. Având în vedere vremea caldă am ales să ocupăm singura masă liberă aflată pe terasă. În exterior sunt amplasate mai multe mese, protejate de umbrele mari, întreg spațiul fiind înconjurat de plante decorative.
Servicii și comandă. Chelnerița a sosit rapid după ce ne-am așezat la masă și a adus meniurile, viu colorate. Nu vroiam să mâncăm nimic sofisticat astfel că am comandat câte o bere rece, un cocktails, o cafea și pizza. Băuturile au venit primele, pizza sosind în circa 20 de minute. Prețuri: espresso lung a costat 5 lei, bere – 6 lei, cocktail non-alcohoolic – 11 lei (mango), pizza – 21 lei (Perugia), 16 lei (vegetariană). Tânăra care ne-a servit a fost amabilă, timpul de așteptare rezonabil, produsele gustoase.
A fost o masă decentă, fără extravaganțe, la prețuri normale, într-un local pe care îl recomand celor care trec prin Târgu Jiu. De altfel, de fiecare dată când am trecut pe lângă pizzerie existau clienți destui la mese.
P. S. Am fost tentați într-una din seri să luăm masa la Irish Pub, vis-a-vis de Parcul Constantin Brâncuși, terasa era plină și am renunțat; acum vreo lună se plângea cineva într-un articol pe AFA de serviciile de la Irish Pub. În schimb, am băut câte o bere pe pietonalul Victoriei, două seri la rând, la prețuri super decente (4 lei), cred că se numea TowersPub Central.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 04.10.17 14:22:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÎRGU JIU.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@tata123: Da, prețuri decente, ambianța, dacă vouă v-a plăcut, OK! Să vă fie de bine!
@tata123: Mie mi-au ramas ochii la cocktail chiar si nealcolic, dar nici pizza vegetariana nu arata deloc rau. Sa va fie de bine, felicitari, votat cu placere.
@tata123: Bună recomandarea ta, in curând ajung și eu (iar) in zonă și am sa fac o vizită. Fără bere, vara a fugit, dar ceva găsesc eu pentru a îmi potoli setea
@Zoazore: Mulțumesc, a fost ok.
@mishu: Au fost bune ambele produse, cocktailul și pizza vegetariană (chiar a fost încărcată). Mulțumesc.
@krisstinna: Nouă ne-a plăcut acolo. Mulțumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2021 [Pizzeria Tip Top] O pizza cat roata carului — scris în 28.03.21 de adrianbogdan din CHITILA [IF] - RECOMANDĂ
- Oct.2020 [Restaurant pensiune Jacqueline] Restaurant Jacqueline: plăcut și bun lângă Târgu Jiu — scris în 03.11.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 [Restaurant Doina Gorjului] Restaurant Doina Gorjului Tg jiu — scris în 17.08.19 de Aleahim1971 din TG JIU
- Jul.2019 [Restaurant Chic [Târgu Cărbunești]] Surpriza placuta la Targul Carbunesti — scris în 12.07.19 de Luminita1974 din BRAGADIRU [IF] - RECOMANDĂ
- Mar.2019 [Restaurant pensiune Jacqueline] Pensiunea restaurant Jacqueline Târgu-Jiu — scris în 12.04.19 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 [Restaurant Chic [Târgu Cărbunești]] Unde sa mancam bine-bine in...Targu Carbunesti — scris în 29.07.18 de Bujie din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 [Restaurant Gorjeanul] Restaurant Gorjeanul - Targu Jiu - Nu as recomanda nimanui — scris în 31.07.17 de AndreeaCon din BUCUREşTI - nu recomandă