La Oşanu, mâncare ardelenească în Centrul Istoric al Craiovei

TIPĂREȘTE

Pentru călătorii aflaţi în treacăt prin Craiova, cu afaceri sau la plimbare, Centrul Istoric al oraşului este o vertitabilă atracţie turistică. Poate doar Parcul Romanescu, pentru amatorii de plimbări în natură ori Stadionul Ion Oblemenco, pentru microbişti, ar putea să-i facă, oarecum, concurenţă!

Chiar dacă mai este destul de lucru, Craiova se poate lăuda cu cel mai frumos Centru Istoric din sudul ţării, reabilitat în ultimii ani cu fonduri europene. Maşinile nu circulă în zona veche a oraşului, devenită spaţiu de promenadă pentru localnici şi turişti. Ne-am plimbat alene pe străduţele pavate cu granit, am căscat ochii la vitrine, am admirat casele renovate, ne-am minunat de desenele frumoase ale copiilor de la Liceul de Artă care au transformat cutiile inestetice ce maschează panourile electrice în adevărate opere de artă. Când am obosit, ne-am odihnit pe băncuţele cu design de epocă privind forfota oraşului, la lumina zilei dar mai ales seara, la lumina felinarelor.

Ne-am dat întâlnire în Piaţa Buzeşti cu prietenele noastre, două doamne cochete, îmbrăcate după moda începutului de secol XX, am tras un bilet de papagal de la bătrânul flaşnetar, am cumpărat o gazetă de la micul vânzător, am pus un bănuţ în ghetele vagabondului cocoţat pe un stâlp de iluminat... Statuile în mărime naturală din Piaţa Buzeşti însufleţesc zona pietonală, sunt iubite de copii şi căutate de turişti pentru "o amintire din Craiova".

Majoritatea caselor din Centrul Istoric sunt construite la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX, după ce vechiul oraş a fost distrus de numeroase incendii şi cutremure devastatoare. Au râmas doar pivniţele pentru lemne şi mărfuri, deasupra cărora au fost ridicate casele pe care le vedem astăzi. Aflată la răcrucea drumurilor ce străbăteau ţara de la nord la sud, spre Peninsula Balcanică şi de la est la vest, spre Occident, Craiova s-a dezvoltat ca important centru comercial. Dovadă sunt casele tipice de negustori cu prăvălii, ateliere sau cârciumi la parter şi camere de locuit cu balconaşe cochete din fier forjat, la etaj. Scuturate de stratul gros de praf şi restaurate cu grijă, stucaturile elegante de la ferestre dau clădirilor acel iconfundabil aer Belle Epoque.

La parterul caselor din Centrul Istoric sunt multe prăvălii care vând rochii de mireasă şi toate mărunţişurile costisitoare necesare la un eveniment fericit, magazinaşe de tot felul, cafenele, patiserii, restaurante cu terase pe străzile pietonale. În sezonul cald, desigur... Frigul iernii strânge mesele de afară şi alungă muşteriii înăuntru la un ceai fierbinte sau o cană de vin fiert!

Ultima oară ne-am plimbat prin Centrul Istoric al Craiovei la începutul lunii septembrie când am ajuns în oraş invitaţi la o nuntă, de două ori amânată de pandemie. A treia oară a fost cu noroc! Fiind cazaţi în centrul oraşului, am căutat un restaurant pentru un prânz uşurel, înaintea petrecerii de seară. Am căutat e mult spus, cârciumile te trag de mânecă în zona veche a oraşului, totul este să găseşti un local pe gustul tău, dacă se poate cu terasă e şi mai bine...

Cu toată oferta bogată, prima încercare a eşuat! Ne-am gândit să mâncăm la Casa Ghincea, în apropiere de Catedrala Sf. Dumitru, în zona cunoscută ca Piaţa Veche sau Piaţa Elca. Aici sunt multe clădiri care arată rău, cu tencuiala scorojită de vreme, geamurile sparte şi stucaturile deteriorate. Hanul Puţureanu, una dintre cele mai vechi clădiri din oraş, stă să cadă în capul trecătorilor şi oftează în aşteptarea unui investitor care să-i readucă strălucirea de altădată.

La doi paşi de Hanul Puţureanu, Casa Ghincea are nume bun în oraş şi pe saiturile de specialitate. În plus, se laudă că a păstrat o parte din zidurile unui han de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, Hanul Hurez care a aparţinut mânăstirii vâlcene cu acelaşi nume. Îmi plac clădirile de acest fel, eram curioasă să văd interiorul restaurantului dar, încă de la intrare, am fost refuzaţi pe motiv că se fac pregătiri pentru o nuntă. Sunt sigură că aşa a fost, dar mi se pare politicos să închizi uşa şi să scrii "Rezervat pentru un eveniment".

Am hotărât să oprim la prima terasă care ne-o face cu ochiul, mai cu seamă că nu doream o masă cu cine ştie ce fineţuri culinare. Am ieşit cumva în Calea Unirii, la Bătrânul care hrăneşte porumbeii, o altă statuie îndrăgită din oraş, într-o zonă pietonală cu fântâni arteziene, stoluri de porumbei, copii voioşi şi multe terase la parterul unor blocuri noi. Cam aglomerat pentru gustul meu...

Am luat-o încetişor pe Lipsani, una din principalele artere comerciale ale oraşului vechi. La intersecţia cu strada Nicolăescu Plopşor, ne-am oprit la biserica Sf. Ilie, mare şi frumoasă, ctitorie a boierilor Otetelişeni. De altfel, în plimbările noastre prin centrul Craiovei am întâlnit multe biserici impunătoare, ctitorite de marile familii boiereşti ale Olteniei.

Tot înainte, după intersecţia cu strada Theodor Aman, ne-a sărit în ochi o casă frumos renovată, cu calcanul pictat cu scene din viaţa Craiovei de altădată. Casa cu parter şi etaj, construită pe un lot îngust de teren, nu diferă cu nimic de suratele ei înşirate pe ambele părţi ale străzii Lipscani dar pictura murală de mari dimensiuni atrage toate privirile plimbăreţilor.

Pe strada Lipscani nr. 6, la parterul casei cu calcanul pictat de care tocmai vă povestii, se află un mic restaurant cu terasă, împrejmuită cu ajutorul câtorva ghivece cu brăduţi şi flori de sezon. Restaurant Ardelenesc "Oşanu" în centrul Craiovei? Dacă avem restaurante libaneze, turceşti, greceşti peste tot, de ce n-am avea un restaurant cu mâncare ardelenească pe una dintre cele mai vechi şi mai circulate străzi din Bănie?!

Ne-a plăcut locul, are un un farmec discret... e plăcut să mânânci sau doar să stai la taclale cu prietenii la o cafea, la o bere rece, pe o străduţă ce păstrează ceva din atmosfera începutului de secol XX. Am aruncat o privire spre mica terasă, nu erau mai mult de zece mese cu totul, din care doar jumătate ocupate. N-am stat pe gânduri şi ne-am aşezat repede sub o umbrelă care ne-a protejat de razele soarelui de amiază, încă arzătoare la începutul lunii septembrie.

Spaţiul din interiorul restaurantului, decorat plăcut cu obiecte tradiţionale maramureşene, este foarte mic. Pe lângă barul bine garnisit cu tot felul de băuturici şi cuptorul cu lemne pentru lipii, focaccia şi pizza, mai rămâne loc doar pentru vreo şase mese înghesuite. Spaţiul mic poate fi o problemă în vremurile bântuite de viruşi când lumea se fereşte de locurile strâmte, mai cu seamă iarna când terasa se închide.

Restaurantul Ardelenesc "Oşanu" de pe Lipscani este cel mai mic dintre restaurantele maramureşene din oraş. Fraţii săi mai mari şi-au găsit locul în două importante centre comerciale din Craiova, Electroputere Parc şi Mercur Center.

Nu voiam să ne ghiftuim ca să fim uşurei la nuntă, să putem mânca, bea şi dansa ca la petrecerile româneşti. Un tânăr ospătar cam dezorientat şi niţeluş cam dezordonat ca ţinută dar politicos şi bine intenţionat, ne-a prezentat meniul lipit pe colţul mesei. Un cod care se scanează cu telefonul, aşa cum am întâlnit în ultima vreme şi pe la alte cârciumi... Meniul este foarte bogat, primejdios pentru siluetă, principalele atracţii gastronomice fiind zama de fasole în pită, gulaşul din pulpă de viţel la ceaun, sarmalele cu smântână şi mămăliguţă, ciolanul crocant copt în cuptorul Oşanului cu varză sau fasole, coastele şir rumenite, jumătăţile de pui la tigaie cu cartofi rântăliţi şi mujdei de usturoi, tochitura, cârnaţii de casă cu varză, saramura de pui şi de peşte cu mămăligă. Oşenii noştri se laudă că sunt "porţii dolofane" pentru doi pofticioşi sau chiar mai mulţi, depinde cât poate"duce" fiecare mesean.

Desigur, meniul mai cuprinde aperitive, ciorbe şi supe (zamă de burtă, de perişoare, de văcuţă, supă de găină...), fripturi de toate felurile, salate, garnituri diverse dar şi pizza şi paste, că doar Oşanu a fost plecat peste hotare şi a căpătat gust şi pentru alte bucate, în afara celor din moşi-strămoşi! La desert, ceva mai subţirel, clătite, papanaşi, clătite braşovene, prăjitura casei. De băut... de toate, bere, sucuri, tării, vinuri, cafele, ca la orice cârciumă care se respectă.

Despre preţuri, ce să vă spun, mi s-au părut un pic peste medie, la fel ca în Centrul Vechi din Bucureşti. Dar cum preţurile sunt într-o continuă creştere, nu prea mai pot aprecia cum se cuvine acest aspect. Cred totuşi că sunt justificate de calitatea preparatelor, mărimea porţiilor şi poziţionarea excelentă a micului restaurant, în cea mai căutată zonă din centrul Craiovei.

Ne-am simţi intimidaţi la vederea atâtor bunătăţi, o frustrare neobişnuită pentru noi ne-a cuprins... Cum să alegem ceva uşurel din meniul înţesat cu feluri de mâncare gustoase dar teribil de consistente şi, în plus, servite mesenilor în porţii descurajant de mari?! Ia te uită, ce dilemă pe capul nostru, tocmai înainte de o petrecere cu mâncare multă...

Înghiţind în sec, am comandat zamă de perişoare cu smântână, ardei iute şi o lipie fierbinte pentru soţul meu iar pentru mine, mămăliguţă cu (multă) brânză, smântână şi un ou ochi. De băut, o cafea espresso şi o carafă de limonadă rece pentru amândoi. Mâncarea şi băuturile au venit repede, totul a fost foarte bun, ciorba gustoasă, mămăliguţa exact pe gustul meu, ţărănească, nu moale cu se face de obicei la restaurante. Nota de plată a fost de aproximativ 70 lei, am plătit cu cardul, lăsând în numerar bacşişul pentru ospătarul zăpăcit dar tare drăguţ. Am eu o slăbiciune pentru băieţi, mă gândesc mereu la al meu de acasă!

Cât timp aşteptam mâncarea, am tras cu ochiul spre mesele vecine şi am observat că majoritatea clienţilor comandau platouri cu fripturi şi cârnaţi pentru mai multe persoane. Arătau grozav de bine... Destui oameni veneau să-şi ridice mâncarea comandată pentru acasă, obicei pe care l-am căpătat mulţi dintre noi în ultima vreme.

Pentru că nunta s-a terminat puţin după miezul nopţii, dimineaţa ne-am trezit destul de devreme, am mers la Catedrala Sf. Dumitru şi la Muzeul de Etnografie de la Casa Băniei după care am hotărât că a sosit vremea pentru un mic dejun întârziat. Pe la ora 11,30 am revenit pe Lipscani, la terasa Oşanului, fără a mai căuta altă variantă. Lumea nu se trezise încă, doar o masă era ocupată de două domnişoare frumuşele care-şi beau cafeaua de duminică în oraş.

Nu prea ne era foame, am comandat doar două omlete simple, lipii proaspete, cafea şi apă rece. Ni s-a propus o ratotă, adică omletă ardelenească cu slăninuţă şi cârnaţi de casă... precis este gustoasă şi săţioasă dar mult prea grea pentru noi, mai ales după o petrecere! Am rămas la banala omletă simplă, din trei ouă, asezonată cu câteva feliuţe de castravete verde. Un mic dejun clasic, proaspăt care ne-a picat tare bine şi ne-a costat vreo 50 lei.

Ne plăcu Oşanu cu care făcurăm cunoştinţă pe Lipscanii din Bănie! A fost primitor, ospitalier şi ne-a pus în faţă mâncare bună fără să se minuneze că am comandat aşa de subţirel din oferta atât de bogată. Singura părere de rău este că am intrat în curtea Oşanului tocmai înainte şi după o nuntă şi nu ne-am încumetat să cerem mâncare de oameni sănătoşi... Mi-a rămas gândul la un ciolan crocant cu varză!

Data viitoare când voi merge la Craiova, ştiu unde să mănânc şi ce să comand, doar să fie cald afară şi să găsesc o masă la mica terasă de pe Lipscani. Nu de alta, dar mie nu-mi plac nici cârciumile prea înghesuite, nici mallurile unde-i găsim pe oşeni la datorie tot anul, şi pe soare, şi pe zăpadă. Prea multe pretenţii, nu-i aşa?

Ospătari tineri, amabili dar se vede lipsa de experienţă. Servirea rapidă, e drept că am comandat doar băuturi, ciorbă şi preparate care se pregătesc repede.

Mâncare bună, proaspătă, gustoasă, porţii mai mari decât la majoitatea restaurantelor, unele dintre ele dimensionate pentru două persoane... Meniu bogat cu multe preparate apetisante, majoritatea tradiţionale româneşti la care se adaugă paste şi pizza. Preţurile sunt un pic peste medie, de aşteptat în Centrul Istoric al oraşului, justificate în mare măsură de calitatea ingredientelor şi de mărimea porţiilor.

Restaurantul se află la parterul unei case vechi de pe Lipscani, recent renovată, cu calcanul pictat cu scene din Craiova începutului de secol XX. Ne aflăm pe una dintre cele mai circulate străzi din Centrul Istoric, devenită pietonală după reabilitarea zonei. Foarte aproape de restaurant este biserica Sf. Ilie, una dintre cele mai frumoase biserici vechi din Craiova. Se ajunge repede la Piaţa Buzeşti, la Teatrul Naţional, la English Park, la Universitate, la Catedrala Mitropolitană Sf. Dumitru şi la Casa Băniei, cam peste tot în oraşul vechi.

---

VIZUALIZĂRI: 2815 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI