La Schitul Pahomie, o bucata de drum cu masina , finalul pe jos

TIPĂREȘTE

Era la începutul primăverii, o zi destul de însorită, a început să dea frunza copacilor, acel verde crud. Cum prin Râmnic nu prea aveam chef să ne plimbăm, am zis să dăm o fugă până la Băile Olăneşti. Băile Olăneşti sunt la 20 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, aşa că mergem foarte des aici, vara cel puţin odată pe lună. Aşadar am pornit la drum, după vreo 10 minute soţia zice, hai să mergem la Schitul Pahomie că nu am mai fost de mult. De acord, vine răspunsul meu, bine că nu am trecut de Cheia că trebuia să ne întoarcem. Am ajuns la Cheia iar aici am virat la stânga pe Valea Cheii. Din Cheia până la Schitul Pahomie sunt vreo 15 kilometri, iar din Râmnicu Vâlcea vreo 30 de kilometri. Drumul din Vâlcea până la Cheia este destul de bun cu asfalt, apoi prin satul Cheia bunicel. De la ieşire din Cheia şi până la schit drumul este forestier. Drumul forestier este în mare parte bun (adică nu sunt gropi) dar mai dai şi de câte o groapă. Dar toate aceste neplăceri, dispar când vezi frumuseţea peisajelor, formate din piscurile munţilor, unele stânci care se pravălesc până în râu, mici cascade, padurea deasă de fag etc.

După vreo 8 kilomteri pe acest drum forestier ajungem la Schitul Iezer, dar nu oprim de data aceasta, ci mergem mai departe încă vreo 5 kilometri după care ne oprim. Aici unde am oprit drumul se bifurca, spre schit e spre dreapta. Porţiunea până la schit e mai proastă şi am decis să mergem pe jos. Coordonatele GPS pentru această „parcare” sunt următoarele : N – 45.234735 şi E – 24.145676. Pentru cei care îndraznesc să meargă cu maşina până la schit coordonatele GPS ale acestuia sunt : N – 45.241247 şi E – 24.123296.

Am lăsat maşina în parcare şi am pornit pe jos până la schit, cred că am parcurs vreo 2 kilometri prin padure, pe un drum uşor de făcut la pas. Am ajuns lângă schit, aici se află o cascadă frumoasă care curge peste o stâncă acoperită cu muşchi. Această cascadă poartă numele Izvorul Frumos. Deasupra izvorului se află o cruce care îl reprezintă pe Isus râstignit în mărime naturală.

Conform unei pisani, întemeietorul schitului este monahul Pahomie şi Sava Haiducul, în anul 1520, de la numele monahului provine şi cel al schitului. După o altă pisanie, acest Pahomie nu ar altcineva decât banul Barbu Craioveanu, ctitorul Mănăstirii Bistriţa, care a construit acest schit între anii 1519-1520, o dată cu reparaţile Mănăstirii Bistriţa. Se spune că în 1509 Mihnea cel Rău, atacă Mănăstirii Bistriţa, şi chiar reuşeşte să o distrugă parţial cu ajutorul tunurilor. Atunci Barbu Craioveanu fuge de furia lui Mihnea. Vrea să ajungă la Sibiu, trecănd prin munţi. În drumul său prin munţi ajunge la Izvorul Fromos, în pustietatea muntelui Buila şi poposeste aici o perioadă. Printre cei cu care călătorea se afla şi căpitanul Sava, care devine Sava Haiducul, pentru faptul că, zăbovind stăpânul său mai multă vreme aici, deseori a făcut incursiuni prin localităţile învecinate pentru a face rost de hrană.

După ridicarea schitului în 1520, aici nu a ramas prea mult cineva care să-l îngrijească, iar schitul se degradează. Este reparat în anul 1684 din ordinul lui Constantin Brâncoveanu, care la aceea vreme nu era încă conducătorul ţari. În anul 1880 schitul este părăsit şi s-a degradat foarte mult. Abia în anul 1952 s-a reclădit biserica în forma ei iniţială după trăsătura zidurilor rămase. Sfinţirea schitului s-a făcut la 30 septembrie 1956.

După ce am stat la masa din faţa Izvorului cel Frumos, ca să ne tragem sufletul după acei 2 kilometri de mers pe jos, am intrat în curtea schitului. După poarta acestuia am urcat câteva trepte până în faţa bisericii, unde este amenajată o mică curte pavată care are în dotare şi câteva banci. În curte era un călugăr care ne-a urat un Doamne ajută! Am intrat în vorbă cu el şi ne-a spun că este bucuros când vede că vin oameni la schit, dar îl supără faptul că uni vin ca la muzeu, adică vin fac poze şi pleacă, nici măcar nu se închină sau aprind o lumânare. După convorbirea cu călugărul ne-am îndreptat către biserică şi am pătruns în interior (nu am făcut poze în interior, să nu supăr gazda).

Biserica are hramul Sfântul Ilie, este vugravită în cea mai mare parte la extrior în alb. O parte a bisericii, cea stângă este apoape lipită de stâncă. După cum se vede într-o poza am reuşit să mă strecor printre biserică şi stâncă şi am ajuns în spatele bisericii. Pridvorul bisericii este susţinut de şase stâlpi viu coloraţi. Pe zidul pridvorului deasupra uşi sunt pictaţi doi sfinţi, în stânga Sfântul Petru iar în dreapta Sfântul Pavel. Biserica este tip nava, are doar altar ţi naos. Naosul are doauă ferestre mici. Pictura interiora din biserică este realizată de un pictor local, şi chiar dacă este renovată recent (în 2007) pictura de pe zidul dinspre stâncă din cauza infiltraţilor s-a degradat.

Am ieşit din biserică înapoi în curte, am aprins câteva lumănări, am admirat peisajul, care este superb, vărful Buila era încă cu zăpadă. În curte mai este o construcţie unde sunt amplasate chiliile călugărilor, bucătăria, trapeză.

De la Pahomie drumul continuă, şi se ajunge la mănăstirea Pătrunsă, traseul durează vreo trei ore, şi se poate parcurge numai pe jos. Nu am fost pâna acum la această mănăstire, este printre puţinele mănăstiri din judeţ la care nu am ajuns (alături de Mănăstirea Frăşinei). Nu am încercat nici de data aceasta şă mergem până la Pătrunsa, fiind o zi de primăvară şi ziua destul de scurtă am renunţat, şi am reprogramt vizita la Pătrunsa pentru la vară. Şi a trecut şi vara şi tot nu am ajuns.

După apoape două ore petrecute la Pahomie, am pornit înapoi la maşină, pe acei doi kilometri prin pădure pe jos, apoi drumul spre casă.

A fost o ieţire plăcută într-o zi de primăvară.

Vă doresc concedii plăcute.

---

VIZUALIZĂRI: 21439 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI