O scurtă plimbare prin Şugag

TIPĂREȘTE

Nu sunt un fan al drumurilor forestiere, oriunde ar fi ele şi oricât ar fi de bune tot drumuri forestiere sunt, de multe ori capriciile vremii le fac inaccesibile, din acest motiv nereuşind să ajung la Mănăstirea Oaşa şi Luncile Prigoanei, aşa că sejurul pe Transalpina, la Hotel Popasul Regelui, ne-a oferit prilejul de a da o raită prin Şugag, comună situată cam la 16-17 km. de locul unde noi eram cazaţi, drumul este ca-n palmă, iar peisajele sunt ireal de frumoase.

Comuna Şugag, cea mai sudică a judeţului Alba, dar şi una dintre cele mai mari ca suprafaţă, cam 240 kmp., este situată pe Valea Frumoasei, între Munţii Şureanu şi Munţii Cindrel, pe cursul mijlociu al râului Sebeş, şi are în componenţă 7 sate: Şugag (reşedinţa) Arţi, Bârsana, Dobra, Jidoştina, Mărtinie şi Tău-Bistra. Cel mai apropiat oraş de Şugag este Sebeş, situat la 30 km. unde se poate ajunge parcurgând Transalpina, iar până la Alba Iulia sunt 45 km.

Despre Valea Frumoasei, marele scriitor Mihail Sadoveanu, îndrăgostit iremediabil de aceste frumoase locuri, spunea aşa: ,,Se află undeva în Ţara Ardealului, între ţinuturile Inidoarei şi Albei, o apă viforoasă; oamenii dinspre câmpie îi zic Sebeşul, cei mai vechi de pe înălţimi îi zic Frumoasa. Mi-am înălţat ochii, am văzut acvila împărătească plutind pe aripile-i largi, întoarse zimţuit la sfârcuri, se ducea cătră stânca din înaltul cerului cel mai de sus al pustiei. Din locurile acestea unde am petrecut şi am stat privind, cu sufletul îmblânzit de dulceaţa lor, se desfăşură păduri după păduri, şi iarăşi păduri nesfârşite''.

Am ajuns în Şugag pe o vreme splendidă, cu cer senin, şi fiindcă ne aflam în centrul localităţii, nu puteam rata vizita la Centrul Etnografic, unde am fost întâmpinaţi de custodele acestuia, doamna Tatiana Maniu, o persoană care cunoaşte foarte bine obiceiurile şi tradiţiile zonei, oferindu-ne cu multă amabilitate explicaţii cu privire la obiectele expuse. Am intrat în camera cu interior de casă ţărănească, unde am admirat obiectele vechi, ca parsăchiul - stativul pentru vase (blide, ulcele, vase de pământ) tiglăzăul - fierul de călcat, vârtelniţa - depănarea lânii, bumbacului sau inului, cu 2,3 sau 4 aţe, patul cu străjac din paie - salteaua, având pe el pus un lepedeu - un cearşaf din bumbac cu margine din cipcă, cu motive florale, şi covor de lână, pe care erau aşezate căpătuile - pernele. În camera cu obiecte gospodăreşti am putut vedea multe obiecte ale căror denumiri ne erau complet necunoscute, precum crestăul, obiect folosit la mărunţirea caşului, tarcalăul - vechiul compas folosit în tâmplărie, spintăluşul - un cuţit mai mic, folosit în tâmplărie, hârbeica - oala de fontă pentru gătit, sau bota - un vas din lemn folosit la păstrarea apei sau a laptelui bătut. În camera portului popular am admirat costumele vechi specifice zonei, în culorile alb şi negru, atrăgându-mi atenţia steagul de nuntă, împodobit cu o bandă tricoloră, batiste, bănuţi şi clopoţei, săcăteul - traista cu merinde, dar şi opincile cu nojiţe şi vălui - ţinuta de iarnă folosită de ţăranii din zonă, constând în bucăţi groase de pânză ataşate la opinci, înalte până la genunchi, pentru a proteja picioarele de frig şi zăpadă. Despre batiste se spune că numărul acestora de pe steag reprezenta numărul mândruţelor pe care le-a avut feciorul înainte de a se căsători. Un alt obicei al locului spune că înainte de plecarea cu oile pe munte, dacă un băiat era plăcut de o fată, primea de la aceasta o batistă, semn că îi va duce dorul, se va gândi numai la el, batistă pe care o păstra până la întoarcerea în sat.

Referitor la portul popular, nu am putut trece peste un amănunt interesant: costumele populare din zona Şugag - Jina - Poiana Sibiului, dar şi obiceiurile şi cântecele sunt destul de asemănătoare cu cele din zona Novaci, jud. Gorj, explicaţia fiind că la sfârşitul secolului XIX, din cauza taxelor împovărătoare impuse de administraţia Imperiului Austro-Ungar, mii de familii din judeţele Alba şi Sibiu şi-au părăsit casele, şi-au luat bunurile şi animalele, în special oi, stabilindu-se în nordul Olteniei, mai ales în zona Novaci, unde au găsit condiţii mai bune de trai, mai puţine taxe de plătit şi păşuni întinse şi bogate pentru animalele lor. Pe pereţii din holul Centrului sunt expuse fotografii vechi, ce imortalizează momente din viaţa comunităţii, într-una din camere fiind şi o colecţie de documente foarte vechi ale bisericii din localitate.

După consemnarea impresiilor în cartea de onoare a acestui frumos loc reprezentând portul, obiceiurile şi tradiţiile locale, am plecat către un alt obiectiv despre care îmi povestise doamna Tatiana Maniu, şi anume vâltoarea de la locuinţa familiei Avram Mircea din cătunul Dobra de Jos, o maşină de spălat naturală, funcţională şi astăzi, construită între anii 1916-1918 de către tatăl acestuia, Avram Victor, inscrisă de ani buni în Patrimoniul Cultural Naţional. Cât am putut şi eu să reţin, vâltoarea este construită pe un colac din lemn cu diametrul de 2 metri în partea de sus, funcţionând cu alimentare pe apa din pârâul Valea Dobrei. Piua, unde se bat hainele, are montată o roată din lemn cu peleţi sub formă de aripi, acţionată hidraulic. Apa curge printr-un canal cu lăţimea de 80 cm. la bază şi 55 cm la vâltoare, căzând de la o înălţime de 1,30m. Roata este fixată pe un fus cu o lungime de 4 m., pe care sunt fixate 2 palete diametral opuse, care la rândul lor acţionează 2 ciocane din stejar masiv, cu o greutate de 47 respectiv 52 kg. Acestea bat într-o oală de lemn unde se introduc ţesăturile din lână, procesul durând cam 2-3 zile. Bătaia ciocanelor determină creşterea temperaturii apei până la 40 de grade. Sper că nu am greşit cu explicaţiile, chestii inginereşti domnule! Tot pe raza satului Dobra, în cătunul Dobra de Jos, mai poate fi văzută o vâltoare la gospodăria familiei Ghibescu Ioan.

De remarcat faptul că pe raza comunei Şugag, în Luncile Prigoanei, anual se desfăşoară Festivalul ,,Zii Bade cu Fluiera'', în perioada 10 - 20 iulie, un târg unde crescătorii de animale din zonă îşi prezintă produsele, au loc spectacole folclorice, foc de tabără, foc de artificii etc., şi ,,Statu' la vase'', obicei unic în ţară, reînviat în anul 2008, care se desfăşoară în a doua zi de Paşte, tinerile perechi de căsătoriţi mergând la biserica din localitate, unde stau la mese şi primesc diverse daruri de la rude şi prieteni, în special vase.

Ce mai puteţi vedea în comuna Şugag sau în apropierea acesteia? Pe drumul dintre Şugag şi Jina, poate fi admirat un monument ale naturii ,,Pintenii din Coasta Jinei'', o rezervaţie naturală formată din stânci, situată la o altitudine cuprinsă între 700 şi 900 m. Din păcate pentru mine, deşi am traversat drumul dintre Şugag şi Jina, am trecut pe lângă acestea şi nu le-am văzut, nu există panouri care să indice existenţa acestor splendori ale naturii. La aproximativ 7 kilometri de satul Şugag, către satul Tău-Bistra, pot fi văzute alte formaţiuni de stânci şi anume ,,Masa Jidovului'', sau ,,Masa Uriaşului'', ,,Jgheabul lui Costanda'' şi ,,La Grumaz'', însă şi acestea sunt nemarcate, fiind dificilă şi oprirea pentru a le vedea, nu există parcări sau refugii în zonă, aproape toată porţiunea de drum este cu linie continuă, pereţii versanţilor sunt destul de aproape de şosea. Tot pe raza comunei puteţi ajunge la Luncile Prigoanei, Poarta Raiului, Mănăstirea Oaşa, lacurile de acumulare Oaşa şi Tău-Bistra, locuri de o frumuseţe aparte, care îţi rămân în suflet pentru totdeauna.

Cei care doresc să se cazeze în Şugag au de unde alege, sunt oferte de cazare pentru toate buzunarele, pe raza comunei funcţionând peste 30 de pensiuni, hoteluri sau cabane.

Închei aici acest review, nu înainte de a vă recomanda cu căldură să vizitaţi comuna Şugag şi frumoasele sale obiective turistice, locuri de desfătare pentru minte, trup şi suflet.

Vacanţe frumoase vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 6673 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI