ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.07.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Roșiori de Vede
ÎNSCRIS: 16.04.13
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUL-2018
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 40 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Hotel Popasul Regelui - pentru o locaţie de tranzit, să zicem că a fost bine

TIPĂREȘTE URM de aici

Aşa cum vă spuneam în review-ul anterior, cel despre Casa Bucureasa (vezi impresii) ne-am continuat concediul, plecând din Mălaia şi urcând pe Transalpina, unde am avut cazare pentru alte două nopţi la Hotel Popasul Regelui. Până la Obârşia Lotrului am constatat că DN 67C e la fel ca în anii trecuţi, adică plombat, multe denivelări, cu mici porţiuni unde s-a asfaltat complet. Ajunşi la Obârşie, ne-am tras sufletul puţin, şi noi şi maşina, privind expoziţia de ciuperci, ciupercuţe, hribi, afine, şi mai ştiu eu ce era pe-acolo, oferta culegătorilor era bogată, aveai de unde alege la preţuri bune, dar noi nu eram interesaţi să cumpărăm, continuându-ne drumul către Sebeş.

După ce am parcurs aproximativ 45 km am ajuns la Popasul Regelui, o locaţie căreia am observat că i se face o mediatizare destul de intensă pe unele saituri de socializare. Ca să vă fie mai uşor, precizez că hotelul este poziţionat între Lacul Oaşa şi comuna Şugag, din jud. Alba, distanţa până la ambele fiind aproximativ egală, cam 16-17 km, iar administrativ se află pe raza comunei Şugag, în satul Tău-Bistra. Nu trebuie să circulaţi cu viteză mare, deoarece locaţia este amplasată imediat după ce aţi traversat un pod şi o curbă.

Odată ajunşi la hotel, ne-am luat în primire camera nr. 13, situată pe partea dinspre lac, după ce în prealabil solicitasem acest lucru la recepţie, sătui fiind de zgomotul produs de maşini pe perioada cazării la Casa Bucureasa. Peisajele îţi taie respiraţia, de-o parte şi de alta crestele Munţilor Cindrel şi Şureanu creează un tablou mirific, iar imaginile cu Lacul Tău-Bistra sunt de vis!

Hotelul dispune de 19 camere, din care 14 duble matrimoniale, 4 triple şi 1 twin, 9 camere fiind situate la etajul 1 şi 8 la etajul 2, unde mai există încă o cameră mai mare, cu spa şi jacuzzi, eu nu am văzut-o, am aflat de la un angajat că există aşa ceva. Parcarea se poate face atât în faţa hotelului cât şi pe partea cealaltă, fiind suficient loc pentru 18-20 de autoturisme. La parter funcţionează un magazin alimentar, de unde turiştii pot cumpăra mezeluri, bere, îngheţată, pâine, fructe sau alte produse. Tot la parter se află şi restaurantul, cu o capacitate de 200 de locuri, unde pot fi organizate diverse evenimente. Cel mai mult mi-a plăcut însă terasa, cu vedere spre lac, ce poate fi mai frumos decât să stai la masă, la o cafea, şi să admiri superbele peisaje?

Pentru amatorii de plimbări în natură, hotelul oferă posibilitatea închirierii de atv-uri sau biciclete.

Să spunem câte ceva şi despre camera în care am stat, dublă matrimonială, spaţioasă, curată, cu tv lcd, destule spaţii de depozitare, pat mare, saltea confortabilă. Însă există şi un dezavantaj pentru cei care stau în camerele cu vedere spre lac, acestea sunt situate deasupra bucătăriei restaurantului, şi când se găteşte, iar asta se întâmplă cam toată ziua, dacă ai lăsat uşa de la balcon deschisă îţi poţi lua liniştit un colţ de pâine pe care să-l mănânci cu diversele mirosuri venite de la bucătărie. :)

Baia camerei noastre, micuţă, dar ne-am descurcat, am observat că atunci când făceam duş, de sub cabină se scurgea un firicel de apă, însă nu i-am acordat prea mare atenţie, în alte părţi a fost şi mai rău. Dacă pe perioada concediului nu sunteţi dornici de a vorbi la telefon, atunci aici aţi găsit locul ideal, semnalul fiind aproape inexistent în orice reţea.

De un lucru puteţi fi siguri, şi anume acela că mâncarea este foarte bună, probabil că au bucătari pricepuţi, porţiile sunt mari, preţurile un pic mai mari faţă de alte locaţii, dar ne aflăm în creierii munţilor, ce vreţi? Meniul este a la carte, cuprinde destule variante de mâncăruri, precum şi mai multe sortimente de pizza. Oricum, pe lângă cei cazaţi în hotel, aici opresc foarte mulţi turişti care sunt în trecere, doar pentru a lua masa, aşa că nu veţi avea emoţii în ceea ce priveşte calitatea preparatelor, se găteşte la foc continuu, sunt destul de solicitaţi. Despre comportamentul angajaţilor ce aş putea spune, este unul civilizat, sobru, se zâmbeşte atât cât este necesar, am fost mulţumiţi de atitudinea acestora.

Lângă hotel, la 50 m, se află Stâna lu' Ion, o căsuţă, o căbănuţă, cum vreţi să-i spuneţi, de unde puteţi cumpăra diverse produse de îmbrăcăminte din lână, sau puteţi savura un bulz sau o tocăniţă de miel.

Ce putem vizita în zonă? Mănăstirea Oaşa şi Luncile Prigoanei, aflate cam la 35 km. distanţă de hotel, lacul şi barajul Oaşa, comuna Şugag, ruinele cetăţii dacice de la Căpâlna, Mănăstirea Ţeţu, situată la 15 km. de hotel, dar aveţi grijă, este drum forestier, dacă plouă se ajunge mai greu. La Şugag am fost şi noi într-una din zile, am vizitat câte ceva, sper să am timp să scriu un review cu cele văzute.

Chiar dacă hotelul este mai mult o locaţie de tranzit, deoarece mulţi opresc doar să mănânce, pentru aerul curat, peisajele splendide şi mâncarea bună eu cred că merită să faceţi o rezervare aici, măcar pentru o noapte.

Vacanţe frumoase vă doresc!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Safta Radu in 25.07.18 14:50:05
Validat / Publicat: 25.07.18 15:57:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în LUNCILE PRIGOANEI.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5555 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Safta Radu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Vedere către lacul Tău-Bistra.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 72200 PMA (din 54 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 40.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    11 ecouri scrise, până acum

    webmaster [25.07.18 17:24:06] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [25.07.18 17:40:24] »

    @webmaster: Mulţumesc!

    crismis [25.07.18 17:58:45] »

    @Safta Radu: Drăguț loc, ne-am oprit și noi acolo pentru masă anul trecut, când am tranzitat Transalpina, ba chiar l-am luat în considerare și pentru cazare la un moment dat, nu mai știu de ce am renunțat. Am văzut că organizează și sejur de Paști/Crăciun/Revelion, iarna cred că e o feerie acolo, dar pentru noi e cam departe...

    Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [25.07.18 18:17:45] »

    @crismis: Într-adevăr, este un loc frumos, în egală măsură atât iarna cât şi vara, cel puţin aşa cred eu... Condiţiile de cazare sunt bune, merită să staţi aici.

    Liniştea mai este perturbată din când în când de câte o gaşcă de motociclişti, dar lucrurile revin repede la normalitate.

    De ce ţi se pare că sunteţi departe? Nu se ştie niciodată, când ţi se pune pata, te duci întins până acolo.

    Mulţumesc pentru vizită şi vot.

    Zoazore [25.07.18 19:52:32] »

    @Safta Radu: Măi, Răducane, măi, dară de ce nu dăduși tălică 10 la distracție și relaxare? Nu vă relaxarăți? C-arată zona aia super beton ca frumuețe!

    Și la cum arată și bucatele din blide, aș fi suportat mirosul din bucătărie! Că mirosea frumos, totuși!

    Bine că măcar nu v-a plouat!

    sper să am timp să scriu un review cu cele văzute.

    = n-ai? Faci rost! Că te știu descurcăreț!

    Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [25.07.18 20:30:13] »

    @Zoazore: Ce-atâta distracţie şi relaxare, Zozo? E o zonă foarte liniştită, şi altceva nu-mi trebuia, doar linişte.

    Pe undeva ai dreptate, nu e chiar de colea să te trezeşti dimineaţa în miros de omletă şi de ceapă fiartă.

    De ploaie n-am avut parte, dar norii au fost prezenţi tot timpul, cumva o atmosferă plumburie...

    Am umblat puţin prin Şugag, am văzut câte ceva, sper să încropesc un review.

    Mulţumesc de vizită şi vot.

    Carmen Ion [25.07.18 21:46:03] »

    @Safta Radu: După pozele postate pe FB, am așteptat cu nerăbdare reviewurile. Și iată că au venit!

    Frumoase locuri ați străbătut. Iar tu, ca și Crismis, ai un talent nemaipomenit să dibui pensiuni drăguțe în mijlocul naturii! Nu știu cum procedați, dar vă iese de fiecare dată...

    Zoazore [25.07.18 21:51:14] »

    @Safta Radu: Liniște = relaxare, Răducule! Deci, eu cred că te-ai relaxat!

    Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [26.07.18 11:27:34] »

    @Carmen Ion: Mulţumesc pentru aprecieri, sunteţi prea generoasă. Nu cred că e vorba de talent, ci de faptul că eu sunt mai tipicar, când caut un loc frumos nu mă joc, o fac cu maximă seriozitate, dacă găsesc o pensiune, caut recenziile despre aceasta, intru pe toate saiturile care-i fac reclamă, uneori mai şi discut cu proprietarii, mă interesez de condiţiile de cazare, de preţuri, de locurile unde pot lua masa în apropiere, de obiectivele care pot fi vizitate etc. Poate contează într-o anumită măsură şi faptul că eu sunt un fan înrăit al muntelui, încă din liceu cutreieram munţii patriei împreună cu colegii mei.

    Mulţumesc pentru vizită şi pentru vot.

    mishu [29.07.18 20:48:18] »

    @Safta Radu: Sa va fie de bine si sa repetati. Felicitari, votat cu mare drag.

    Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [29.07.18 21:28:50] »

    @mishu: Mulţumesc Mishulică, drăguţă ca întotdeauna!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, mishu, Safta Radu, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂPopasul Regelui Hotel [Tău Bistra, AB]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079824924468994 sec
    ecranul dvs: 1 x 1