De la '48 încoace...

TIPĂREȘTE

Am fost în acest week-end într-o scurtă vizită la o familie de pe Valea Topologului, imediat ce se coboară de pe Dealul Negru, trecând pe lângă ispita micilor de la Deduleşti. La mică distanţă după podul ce traversează afluentul Oltului, un indicator te îmbie s-o iei la stânga spre a vizita Muzeul Nicolae Bălcescu. Am fost acolo, dar abia a doua zi a şederii noastre în zonă - duminică. A fost o alegere bună. :))

Mai ales că alte alegeri n-am mai făcut în acea zi...

Drumul e practicabil, un asfalt care seamănă cu pantalonii unui cerşetor, petic peste petic... Puţin cam "mototolit"... dar încă nu se vede "pielea". Nu se rupe maşina pe el, da' nici cine ştie ce viteză nu prinzi. Oricum, fiind în localitate, nici nu e voie.

Cam la 5 km de această răspântie, se desprinde un drum la dreapta (semnalizat şi acesta) care trece pe lângă şcolile satului (cea nouă, alături de cea mai veche) şi din care se desface, după un viraj la stânga, o străduţă pe care abia încape o maşină, pavată cu piatră cubică. "Aleea" asta urcă uşor pe deal spre conacul Bălceştilor, o frumuseţe de casă boierească în stil pur românesc (directorul aşezământului o laudă că ar fi cea mai frumoasă casă veche din Oltenia de sub munte), casă ce a 'văzut' multe în lunga ei viaţă... Personalităţi istorice, literare, artistice şi politice, iubiri şi drame, întâlniri de taină sau doar cenacluri ad-hoc... (Aici s-a turnat şi o scenă din "Păcală" al lui Geo Saizescu)...

Ce treabă are Nicolae Bălcescu cu această casă? Se pare că... niciuna! Născut la Bucureşti, şcolit la colegiul Sf. Sava, umblat apoi prin lume (ţările româneşti, Franţa, Italia, Austria, Ungaria...) de ai zice fără să greşeşti prea mult că e un precursor al turistului român, aici, la conacul mamei sale Zinca (lăsat apoi uneia dintre surori - Sevastiţa) nu a ajuns niciodată. Pe domeniu este azi înmormântată sora suspomenită, strămutată aici, lângă mica Biserică de lemn "adormirea Maicii Domnului" (strămutată şi aceasta de la Gâltofani), de către actualul director al Muzeului.

Domeniul şi conacul au fost obiectul, până acum vreo 4 ani a mai multor procese de retrocedare, iniţiate de către vreo 3 posibili descendenţi ai familiei. Dar cum statutul juridic al proprietăţii este destul de clar (donată fiind, în 1948, de către un strănepot al marelui om politic - Radu N. Mandrea, statului român, reprezentat de către un mare mason, ministru al culturii, preşedinte al uniunii scriitorilor etc. - M. Sadoveanu), după ani buni de judecată, clădirea a rămas în patrimoniul statului. Ba chiar s-a reuşit şi recuperarea unei părţi din domeniu, teren şi pădure.

Pe dinafară, acum, casa arată foarte frumos, proaspăt văruită, cu stâlpii de lemn şi cercevelele frumos vopsite, iar in interior se vede deja că o mână de gospodar a prins a o îngriji, abia acum, după ce nu mai e în litigiu. Directorul Nicolae Bănica-Ologu ne spunea că acum vreo 4 ani în urmă se vedeau stelele prin acoperişul şi tavanele conacului.

Pe scurt: casa a fost construită în forma ce se vede azi, în anul 1824. După ce a fost donată statului în 31 martie 1948, aici se va înfiinţa o casă de creaţie a scriitorilor. Apoi (zice-se că după o vizită de prin '68 a lui nea Nicu), aici se va organiza un muzeu dedicat marelui om politic, revoluţionar, N Bălcescu. Primul său director, Horia Nestorescu-Bălceşti, mason declarat, care a deţinut funcţia aceasta între 1968-1974 şi 1975-1980, şi al Muzeului Judeţean Vâlcea (1980-1989,1992), a reuşit să strângă o impresionantă colecţie de obiecte masonice.

Din păcate (sau din fericire), acestea sunt ţinute ascunse de privirea turiştilor. Singurul obiect cu însemne masonice pe care l-am văzut, a fost o bibliotecă.

În turul de vizitare sunt incluse, pe lângă interiorul conacului, a parcului şi bisericii de lemn şi Centrul documentar şi Expoziţia de artă.

Am avut norocul să-l găsim în muzeu chiar pe actualul director, care ne-a ţinut contra unei taxe modice o adevărată lecţie de istorie, dar a venit şi cu câteva amănunte mai "picante" din viaţa "actorilor" poveştii şi ar mai fi povestit cu noi, dacă nu am fi fost oarecum presaţi de timp să ne limităm durata vizitei la doar vreo 2 ore. Ore care nici nu ştiu când şi cum au trecut, conduşi fiind prin toate camerele, arătându-ni-se şi explicându-ni-se despre diferitele obiecte de acolo.

Şi asta ca să nu mai vorbim că am auzit că la un moment dat, "unii" cam furaseră tot ce era mai de valoare pe acolo...

Dar totul e bine când se termină bine - azi avem un memorial al marelui om de stat, al emblemei de pe bancnota de 100 de lei, care cuprinde destule obiecte şi tablouri şi multe, multe poveşti frumoase, care merită să vă abateţi pe la ele, să le admiraţi/ascultaţi, în peregrinările voastre prin ţară.

Despre Nicolae Bălcescu, în stil didacticist, se poate citi aici şi aici, iar aici e un arbore genealogic al familiei.

Din păcate, timpul limitat de care am avut parte, a făcut să nu putem vizita acum şi micuţa biserică şi atelierul de creaţie. Aşa că, vom reveni, cu siguranţă!

---

VIZUALIZĂRI: 2272 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI