Muzeul Satului Maramureșean

TIPĂREȘTE

În cadrul circuitului Maramureș și bisericile de lemn, în cea de-a patra zi, după ce am vizitat Biserica de lemn din Desești parte a patrimoniului UNESCO și poartă spirituală de intrare în Maramureșul istoric, ne îndreptăm spre Sighetu Marmației, veche capitală și "loc de agățat harta în cui". Primul obiectiv al vizitei în acest oraș a fost Muzeul Satului Maramureșean. Așteptam cu nerăbdare această vizită în primul rând pentru că îmi plac muzeele de acest gen și apoi pentru că nu văzusem încă un astfel de muzeu în părțile Maramureșului. Am fost de mai multe ori la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" din București, la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale "ASTRA" din Sibiu, la Muzeul Satului Vâlcean din Râmnicu Vâlcea, la Muzeul Satului de lângă Orăștie (pe atunci în amenajare)... Nu intenționez să fac o comparație între aceste muzee. La Sighetu Marmației voiam doar să descopăr specificul locului mai mult decât îl descoperisem deja colindând prin satele maramureșene, pe la biserici mai vechi sau mai noi, pe la gospodării țărănești și pe la impresionante porți tradiționale.

Muzeul Satului Maramureşean se află la intrarea în Sighetu Marmaţiei (venind dinspre Baia Mare), cam la 3 km de centrul orașului, pe Str. Muzeului, nr. 1.

Autocarul ne-a lăsat la șoseaua națională de unde, pietonal, pe un scurt drum lăturalnic, am ajuns la intrarea în incinta muzeului, intrare marcată așa cum era și firesc, de o poartă maramureșeană pe ai cărei stâlpi sculptați fluturau steagurile României și Uniunii Europene. Foarte aproape de poartă, în dreapta, este o căsuță unde se achită taxa de vizitare. Un afiș mare, fixat pe peretele exterior, la vedere, oferă primele informații.

În sezon (15 aprilie - 30 septembrie) muzeul de poate vizita zilnic între orele 10.00-18.00, cu ultima intrare la 17.30, iar în extrasezon (1 octombrie - 14 aprilie) între orele 8.00-16.00, cu ultima intrare la 15.30. Taxele de vizitare sunt: 10 lei/persoană - adulți, 5 lei/persoană - elevi, studenți, pensionari. Pentru grupuri există taxe speciale: grupuri de adulți (minim 15 persoane) - 7 lei/persoană și grupuri de copii (minim 15 persoane) - 3 lei/persoană.

După ce am achitat taxa de vizitare (noi am făcut-o prin intermediul ghidului care - pentru operativitate - colectase banii în autocar), ne-am angajat pe ulița ușor în pantă până la primul obiectiv unde, alături de o fântână, ne aștepta ghidul local. El ne-a oferit primele informații privind datarea, constituirea și amplasarea muzeului, după care am fost liberi să vizităm - individual - tot ceea ce am vrut și cât am vrut.

Muzeul Satului Maramureșean a fost inaugurat la 30 mai 1981, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor și etalează peste 30 de gospodării țărănești, cu case și cu acareturi specifice zonei Maramureșului. Munca de identificare și de achiziționare a celor mai reprezentative monumente de arhitectură populară şi instalaţii tehnice ţărăneşti - viitoarele exponate ale muzeului, a început de fapt cu mult mai înainte - în 1972 - când Francisc Nistor și Mihai Dăncuş au demarat și au dezvoltat acest proiect.

Muzeul în aer liber este organizat ca un veritabil sat, cu ulițe mai drepte sau mai întortocheate, cu case specifice, bine conservate, unele mobilate complet cu piese originale, grupate pe principalele subzone ale Maramureșului istoric. Pe lângă gospodăriile românești au mai fost reconstruite o locuință ucraineană, una maghiară și două case evreiești (în interiorul uneia fiind amenajată o sinagogă sătească).

Toate ulițele și potecile din satul reconstruit pe Dealul Dobăieș duc spre biserica de lemn - cea mai veche construcție din muzeu - ridicată din materiale recuperate de la o biserică mai veche (unele bârne fiind datate între anii 1572 și 1614), adusă din satul Oncești de pe Valea Izei. Biserica tipic maramureșeană, din lemn, cu turn și foișor, este amplasată în zona cea mai înaltă a satului. Pentru a ajunge acolo trebuie să urci, prin iarbă, o potecă, inconvenient pentru câțiva dintre seniorii grupului nostru.

Terenul pe care este amenajat muzeul este generos, ceea ce a permis alocarea de spații largi pentru curțile caselor, în care putem vedea tot felul de anexe gospodărești - șoproane, grajduri, colejne (adăposturi pentru căruță, lemn de foc și unelte agricole), cotețe pentru porci sau pentru păsări, cuști pentru câini, pătulul pentru porumb, împletit din nuiele, prese pentru ulei sau pentru struguri, fântână cu cumpănă, chiar și closetul din bătătură... toate având menționat pe o plăcuță anul construirii, locul de proveniență, precum și numele proprietarului. Nu toate gospodăriile au porți și garduri la curți. Prin iarbă, poți trece de la o gospodărie la alta fără nici un fel de opreliști. Deși pe întreg parcursul circuitului pe care l-am făcut în Maramureș am văzut multe porți tradiționale, mai vechi sau mai noi, care mai de care mai frumoase și mai migălos executate, nu poți să nu remarci frumusețea și vechimea acestui meșteșug etalat - firește - și în Muzeul Satului Maramureșean. Pentru autenticitatea lor și pentru aspectul lor interesant, eu am admirat și gardurile împletite din nuiele de răchită sau de alun.

Casele demontate din satele lor de proveniență și remontate aici, în muzeul de la Sighet, construite din lemn, sunt acoperite cu șindrilă și au fundație de piatră. Cele mai vechi au două, rareori trei încăperi, iar cele construite spre sfârșitul sec. XVIII sunt mai mari, cu mai multe încăperi. De asemenea, cele mai vechi, au sau nu au prispă, pe când cele care datează din sec. XVIII-XIX au toate câte o prispă.

Interioarele sunt și ele ușor diferite, dar toate au cam același mobilier - pat, dulap, masă, scaune, laviță, ladă de zestre, leagăn pentru copil... În plus, la toate vedem o vatră, un cuptor și o culme pe care sunt înșirate veșminte de sărbătoare, cergi și tot felul de țesături și cusături. Nu lipsesc obiectele de uz casnic - scule și diverse unelte, război de țesut, lăzi pentru alimente și cereale, cofe, putineie, oale de lut, blidare... etc.

Pe pereții vopsiți în alb sunt agățate icoane împodobite cu ștergare albe, cusute manual, blide, oale și ulcele din argilă.

Unele dintre aceste case pot fi vizitate în interior, altele nu, fiind ferecate cu lacăte. Din prispă, prin ferestrele mici, lasate deschise poate anume, mai poți vedea câte ceva în interior. Sunt însă și încăperi fără nici un fel de amenajări. Și biserica de lemn din Muzeul Satului Maramureșean era tot încuiată atunci când am fost noi acolo. E drept, după câte biserici monumentale am văzut și încă aveam să mai vedem în circuitul nostru maramureșean, nu mă așteptam ca biserica reconstituită în muzeul satului să prezinte cel mai mare interes prin interiorul său. Ca exponat în muzeu, în contextul satului maramureșean reconstruit, forma și alura sa unică erau singurele de remarcat.

Nu voi descrie fiecare gospodărie pe care am vizitat-o la Muzeul Satului Maramureșean. Deși am făcut multe fotografii, unele chiar speciale, cu plăcuța informativă pentru a mă ajuta să evit confuziile, nu mă voi referi la fiecare gospodărie în parte. Asta mi-ar lua foarte mult timp și ar rezulta un articol lung, prea lung, neatrăgător pentru mulți dintre eventualii mei cititori. Cel mai bine ar fi, în loc de a citi un review prea lung, scris de mine sau de altcineva, publicat pe AFA, să mergeți la Muzeul Satului Maramureșean de la Sighet, să priviți cu ochi voștri și să vă faceți propria părere.

Casa Berciu provenind din Călinești - Valea Cosăului, datează din sec. XVII. Cu acoperiș înalt, de șindrilă, are pridvor cu stâlpi sculptați în lemn și trei încăperi dotate cu mobilier. În vecinătate, Casa Tivadar tot din Călinești- Valea Cosăului, datând din 1611, este asemănătoare (acoperiș înalt, pridvor, trei încăperi), dar are în curte un pătul din nuiele împletite, menit păstrării porumbului. Tot din sec. XVII datează și Casa Stan din Săpânța care are și ea prispă cât toată fațada casei, intrare prin mijloc și trei încăperi tencuite pe interior. Casa Iurca din Călinești - Valea Cosăului, construită în 1792, are interiorul decorat cu ștergare țesute și brodate manual, cu obiecte ceramice împodobite cu motive tradiționale. De-a lungul pereților sunt bănci lungi, de lemn, acoperite cu scoarțe. Se mai pot vedea o masă cu scaune, un pat, un leagăn pentru copil și un cuptor. Această casă păstrează vechea inscripție "de la facerea lumii valeat 7301", adică anul 1792.

La Muzeul Satului Maramureșean mai sunt încă multe case care așteaptă să fie vizitate. Datând din sec. XVII putem aminti Casa Iuga din Săliștea de Sus - Valea Izei, din sec. XVIII Casa Marinca din Sârbi - Valea Cosăului și Casa Țiplea din Ferești - Valea Marei, iar din sec. XIX Casa Ilea din Călinești - Valea Cosăului, Casa Petrovan din Șieu - Valea Izei, Casa Barcan din Săliștea de Sus - Valea Izei și Casa Gorzo din Ieud - Valea Izei.

Prezenţa minorităților etnice în Maramureș a făcut ca tematica muzeului să cuprindă și case reprezentative ale acestora.

Casa evreiască provenind din Bârsana - Valea Izei, a aparținut familiei rabinului Drimer. Casa situată pe ulița principală, are două intrări, una dintre ele deservind prăvălia. Este tencuită cu lut și are un acoperiș de șindrilă, nu foarte înalt. Nu am văzut în interior această casă, dar ni s-a spus că una dintre încăperi adăpostește un mic muzeu ilustrând "Viața socială a evreilor din Maramureș", iar o alta o mică sinagogă.

Casa maghiară datând din sec. XIX, a fost adusă din satul Câmpulung la Tisa - Valea Tisei. Nu am văzut în interior nici această casă construită din lemn, tencuită cu lut, cu ziduri albe și ferestre verzi.

Casa ucraineană din Poienile de sub Munte, datând din sec. XVII, a fost pentru mine o surpriză. Ușa fiind larg deschisă, am intrat în interior. Surpriza a fost că această casă părea vandalizată. În cele două încăperi, această casă fără pridvor nu avea a ne arăta decât pereții jupuiți, cuptorul părăginit și un pat dezgolit, tras inestetic în mijlocul încăperii. Probabil că această casă este în curs de reamenajare.

Nu trebuie să uit a menționa expozițiile amenajate în muzeu. Într-o șură mare este amenajată o expoziție cu tot felul de unelte gospodărești, notițele explicative așezate lângă fiecare exponat lămurindu-te în privința utilității lui. Într-o altă șură, în mod asemănător, este amenajată expoziția "Păstoritul în Maramureș" care te introduce în culisele vieții de oier. Șura Balea, o construcție datând din sec. XIX adăpostește o retrospectivă a istoriei Muzeului Satului Maramureșean ca parte a Muzeului Maramureșului. Este o etalare de panouri și fotografii pe care ar fi trebuit să o studiem mai bine, dar - din păcate - timpul nu ne-a mai permis.

Din nou la autocar, din nou la drum pentru că în Sighetu Marmației ne așteptau și alte obiective demne de interes.

Sunt multe, foarte multe lucruri interesante de văzut la Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației. O simplă plimbare pe ulițele satului-muzeu, aruncându-ți privirea din când în când dincolo de garduri și de porți, privind de la distanță casele, acareturile și instalațiile tehnice etalate acolo, nu-ți ia mai mult de o oră. Dar dacă esti pasionat de tot ceea ce amintește de trecut, dacă viața țăranului român de acum câteva secole prezintă interes pentru tine, vei constata că nu-ți ajunge o zi întreagă pentru a vedea tot ceea ce este expus acolo, pe Dealul Dobăieș de la intrarea în Sighetu Marmației.

Pentru noi, bucureștenii, știu că e tare departe, dar - dacă nu ar fi așa - aș îndrăzni să recomand vizite repetate, cel puțin câte una în fiecare anotimp, așa cum fac eu la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" din București.

Nu pot încheia fără a aminti că - în anul 2019 - Muzeului Satului Maramureșean i s-au acordat 2 stele Michelin (cotația maximă fiind 3), alături de alte mari muzee din țară.

---

VIZUALIZĂRI: 767 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI