Săpânța - La Cimitirul Vesel și la Mănăstirea Săpânța Peri

TIPĂREȘTE

Am ajuns și la Săpânța. Era în cea de-a treia zi a circuitului Maramureș și bisericile de lemn la care am luat parte în septembrie 2022. În cursul dimineții vizitaserăm Biserica de lemn din Desești, patrimoniu UNESCO, apoi ne deplasaserăm la Sighetu Marmației pentru Muzeul Satului Maramureșean și pentru Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

Ajunși la Săpânța cam pe la orele amiezei, mai înainte chiar de a vizita multmediatizatul cimitir care face faima satului și a României, pentru că foamea ne dădea ghes tuturor, ne-am oprit mai întâi la restaurantul din centru. Încă înainte de a ajunge la destinație, din autocar, ghidul a comunicat telefonic opțiunile noastre culinare, centralizate, astfel încât așteptarea pentru servire nu a fost prea mare. S-au servit ciorbe și diverse fripturi la grătar. Eu și prietena mea de călătorie ne-am mulțumit cu câte un păstrăv la grătar, cu mămăliguță și mujdei de usturoi. Dar, cum acesta nu este un articol despre "Unde mâncăm la... ", mă voi mărgini să spun că nu la Săpânța am mâncat cel mai bun păstrăv la grătar. De la restaurant, în dreapta, se vedea intrarea în Cimitirul Vesel, iar eu - nerăbdătoare să fac fotografii - am grăbit masa și am încercat să plec mai înainte. Tocmai când să ies, o rafală de ploaie - scurtă, repezită, așa cum sunt ploile de vară, mi-a pedepsit nerăbdarea și m-a făcut să-mi aștept grupul.

Așezată la hotarul de nord al României, pe valea Tisei, dominată de piscurile Carpaților, localitatea Săpânța este atestată documentar din 1373. Numele cunoscut atunci era Zapancha. Vestiți pentru producția de artizanat din lână, în special cergi - "țoluri de Săpânța" - buni păstrători ai tradițiilor strămoșești, localnicii pot fi văzuți duminica, la biserică, îmbrăcați în costumul național tradițional, dând uitării pentru o vreme neînțelegerile anterioare.

În centrul satului este amenajat un târg de unde vizitatorii pot achiziționa o frumoasă amintire de vacanță - țesături, cusături executate manual, ii, podoabe (brățări, zgărdane), broboade, clopuri, cergi, diverse licori preparate în casă, chiar și cruci de mici dimensiuni, în model Săpânța. Prietena mea și cu mine ne-am îmbogățit colecția de brățări din mărgele colorate, podoabe care ne umplu inutil sertarele dându-ne totuși mulțumirea că am răsplătit cumva migăloasa muncă a artizanilor.

La Cimitirul Vesel

Vestitul cimitir din Săpânța se află în centrul comunei, înconjurând biserica parohială și numărând în jur de 800 de monumente de artă populară. Și numărul lor este în continuă creștere. Cimitirul Vesel din Săpânța este un adevărat muzeu în aer liber. Taxa de vizitare este de 5 lei/persoană.

După ce treci de poartă, nu poți să nu fii impresionat de multitudinea de cruci sculptate în lemn de stejar, pictate și versificate prin încrestare. Versurile sunt naive, adesea șchioapătă, dar reușesc totuși să ne spună ceva despre cel care își doarme somnul de veci vegheat de crucea vopsită într-o anumită nuanță de albastru, care diferă puțin de albastrul de Voroneț și care - cu mândrie - este numită de localnici "albastru de Săpânța". Majoritatea epitafurilor sunt scurte, dar există și dintre acelea care neavând loc pe una dintre fețele crucii se continuă și pe cealaltă. Aceste versuri simple conțin numele și ceea ce a fost esențial în viața decedatului - ocupație, stil de viață, gânduri, sentimente, metehne... constituind toate la un loc un fel de cronică a satului.

Unele dintre epitafuri au și o notă de umor ironizând sau dojenind, ceea ce a făcut ca cimitirului din Săpânța să i se atribuie numele de Cimitirul Vesel. Mie nu mi s-a părut vesel. Doar deosebit. Pentru mine - indiferent de înfățișarea lui - un cimitir este doar un cimitir, adică un loc în care își dorm somnul de veci oameni care nu mai sunt printre noi. Gândurile și sentimentele care mă copleșesc atunci când pășesc pe aleile unui cimitir, chiar și în Cimitirul Vesel de la Săpânța, sunt adânci și dureroase, chinuitoare și triste. Și neapărat sobre. Împreună cu prietena mea, am străbătut aleile cimitirului privind, citind epitafuri și fotografiind câte ceva. Picturile de pe cruci îi reprezintă pe oameni în plenitudinea vieții lor - tăind lemne, arând ogorul, mergând călare, mânând vitele, mergând la coasă, lucrând în atelier, dăltuind lemnul, cântând, mergând la școală sau chiar mergând la război. Femeile își poartă copiii în brațe, torc, țes, frământă pâine, gătesc mâncarea familiei, dansează cu bărbații lor...

Inițiatorul acestei tradiții care a dus faima Săpânței până departe, în lume, este Stan Ion Pătraș (1908-1977) - sculptor, pictor și poet popular. Prima cruce realizată în forma care mai apoi a devenit o tradiție a fost lucrată în 1935. De atunci, în timpul vieții sale, Stan Ion Pătraș a sculptat cam 10 cruci pe an, toate în lemn de stejar. Se spune că a avut nu mai puțin de 53 de ucenici, doi dintre ei - Turda Toader și Stan Vasile - fiind cei care, conform dorinței lui, i-au sculptat propria cruce. Dar, pentru că acestia nu sunt ortodocși, ci neoprotestanți, continuatorul oficial al tradiției lui Pătraș este un alt ucenic, Dumitru Pop Tincu. El este și cel care are în grijă Casa Memorială "Stan Ion Pătraș" din Săpânța, aflată nu departe de cimitir.

În fața intrării în biserică, pe latura vestică, se poate vedea mormântul fondatorului faimosului cimitir de la Săpânța. Pe crucea lui Stan Ion Pătraș, scrie:

Iată și un alt citat, un epitaf care se vrea vesel:

Și un altul:

Se știe că la Cimitirul Vesel din Săpânța, un loc de notorietate, nu există un ghid local, dar dacă intri în vorbă cu localnicii, oricare dintre ei îți poate fi un fel de ghid. Afli astfel că sătenii nu prea își doresc să fie înhumați în celebrul cimitir din centrul satului, pământul acestuia mustind de apă. "E plin de apă și de pietre. Când te bagă în pământ, te bagă direct în apă" este un detaliu pe care îl vei afla de la sătenii vârstnici și care a ajuns chiar și pe internet. Localnicii preferă un loc în cel de-al doilea cimitir al satului, mai liniștit, aflat pe deal. Deși nu am fost și nu am văzut cu ochii mei, am aflat că sunt și acolo vreo 250 de cruci albastre, sculptate și împodobite de meșterii locali.

Biserica din Cimitirul Vesel Săpânța este foarte frumoasă. Renovată de curând, biserica are acoperișul și turla decorate cu motive în același stil cu crucile din cimitir. Nici culorile nu fac notă discordantă. În partea superioară, în nișe, sunt reprezentate chipuri de sfinți. Pereții laterali, decorați cu motive populare, prezintă și portul popular din Săpânța specific fiecărui anotimp. Interiorul este larg, luminos, pictat în culori vii, proaspete.

Închei relatarea despre Cimitirul Vesel din Săpânța cu părerea că originalitatea și unicitatea cimitirului este dată nu de amplasamentul lui la hotarul țării, nu de crucile viu colorate, încărcate cu epitafuri stângace, ci de mesajul care se încearcă a fi transmis prin ele, acela că nu moartea, ci tumultul vieții este cel care primează. Chiar și în cimitir, locul celor pe vecie adormiți.

De curând am aflat că la Simpozionul Monumentelor Funerare, care a avut loc în 1998 în SUA, Cimitirul Vesel de la Săpânța a fost clasat pe primul loc în Europa din punct de vedere al notorietății și pe locul al doilea în lume după cel din Valea Regilor - Egipt.

E și asta ceva. Pentru România, pentru Săpânța!

La Mănăstirea Săpânța-Peri

Pentru că ne aflam în satul Săpânța, pentru că programul nostru turistic pentru cea de-a treia zi a circuitului fusese epuizat, dar încă era devreme, în ciuda faptului că cerul se acoperea de nori negri, ghidul ne-a întrebat dacă înainte de întoarcere acceptăm o abatere la Mănăstirea Săpânța Peri. Cum mulți dintre noi știam că nu vom reveni prea curând pe meleagurile prea îndepărtate ale nordului țării noastre, am acceptat de îndată.

Distanța din sat și până la mănăstire este foarte mică. 1-2 km.

În localitatea Peri (astăzi situată pe teritoriul Ucrainei) la mică distanță de Săpânța, a existat o veche mănăstire ctitorită de dinastia voievodală a Dragoșeștilor.

Încă din cele mai vechi timpuri, pe aceste locuri au existat mici comunități isihaste, dar pe la sfârșitul sec. XIII, prin grija lui Dragoș Vodă, aici a luat ființă o sihăstrie cu hramul "Sf. Arhanghel Mihail".

Voievozii Balc și Drag, nepoții lui Dragoș Vodă, au fost cei care au construit biserica de piatră. În 1391 Mănăstirea "Sf. Arhanghel Mihail" din Peri a fost ridicată la rangul de Stavropighie Patriarhală, cu drept de jurisdicție asupra bisericilor din Maramureș și a încă șapte ținuturi. Stareț a fost numit Pahomie, o rudă apropiată a lui Dragoș Vodă. Cu mici intermitențe, aici, la Peri, timp de 312 ani, a fost sediul Episcopiei Ortodoxe Române a vechiului Maramureș. Despre activitatea culturală desfășurată aici - școală de caligrafie, școală teologică, traduceri și copieri de cărți religioase - nu are rost să vorbesc acum. De reținut este că trecerea timpului și evenimentele istorice au dus la distrugerea mănăstirii în anul 1783.

În vara anului 1997, în marginea satului Săpânța, din dorința de a reînnoda tradiția istorică a vechii Mănăstiri "Sf. Arhanghel Mihail" din Peri - Maramureș, astăzi situat pe teritoriul Ucrainei, s-a pus piatra de temelie a bisericii viitoarei Mănăstiri "Sf. Arhanghel Mihail". În amintirea locației originale, numele său s-a stabilit a fi Mănăstirea Săpânța Peri.

Ctitorită după planurile arhitectului Dorel Cordoș, biserica mănăstirii, în stil maramureșean, este cea mai înaltă construcție din lemn din Europa. Are 78 m. Când a fost terminată, la 31 august 2003 a fost sfințită de un sobor de preoți în prezența unei numeroase asistențe. Din anul 2005, Mănăstirea Săpânța Peri este în grija unei obști de maici.

Vizita noastră aici a fost foarte scurtă în primul rând pentru faptul că începuse să plouă atunci când am coborât din autocar. Unii, mai sperioși sau nepregătiți pentru ploaie, au preferat să rămână în autocar. Ceilalți, sub umbrele și chinuindu-ne să mai facem câte o fotografie, am grăbit pasul pe aleile asfaltate, mărginite de arbori din care picura apa. Am trecut pe lângă altarul de vară - o construcție din lemn, foarte frumoasă - dar cerul întunecat nu ne-a ajutat să-l fotografiem așa cum am fi dorit. Nici corpul de chilii, impunător, cu balcoane împodobite cu flori nu ne-a ieșit prea bine în poze.

În paraclisul de la demisol, acolo unde am fost întâmpinați de o măicuță, am ascultat povestea mănăstirii de la începuturi și până în zilele noastre, am cumpărat câte un suvenir, apoi ne-am retras către autocar. Ploaia stătuse, dar din pomi încă mai picura arar câte un strop.

Dacă ajungeți în Maramureș, nu uitați că Cimitirul Vesel de la Săpânța (aflat la 18 km de Sighetu Marmației și 4 km de hotarul cu Ucraina) este un loc inedit nu numai în România, ci și pe mapamond, un monument de artă populară vizitat de numeroși turiști și înscris în toate ghidurile de profil. Mănăstirea Săpânța Peri - cu cea mai înaltă construcție din lemn din Europa - este un alt obiectiv de mare interes.

---

VIZUALIZĂRI: 963 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI