Maramureș și bisericile de lemn - un nou circuit

TIPĂREȘTE

De vreo 5 ani, planificasem împreună cu soțul meu un circuit Maramureș (am stabilit reperele în cele mai mici amănunte și le-am și așternut pe hârtie), dar așteptând o vreme în care să-l putem face pe îndelete, în ritmul nostru, cu mașina noastră și pe traseul stabilit de noi, timpul a trecut și… acum nu-l mai putem face.

În amintirea a tot ceea ce plănuiserăm în perioada de pandemie (atunci când puteam doar plănui), am optat în această vară pentru câteva circuite scurte, organizate de agenții turistice, cu toate avantajele și dezavantajele lor. Despre două dintre aceste minicircuite duse la bun sfârșit, am consemnat aici câteva impresii - Țara Buzăului - un ținut cu multe povești și Nordul Apusenilor - Satu Mare. Despre "Maramureș și bisericile de lemn" circuitul pe care tocmai l-am încheiat, voi scrie câte ceva în cele ce urmează.

Ca și altădată la plecarea în călătorii turistice, în zorii zilei de 19 septembrie 2022, ne-am adunat la punctul de întâlnire toți cei 33 de turiști (pe traseu, la Ploiești și la Brașov urmând a mai prelua 4 persoane), majoritatea seniori, gata de a porni spre Maramureș. La ora 7.00 deja roțile autocarului se învârteau pentru că aveam de parcurs un drum lung (590 km) străbătând întreaga țară de la sud la nord, din București până în Maramureș, acolo unde se atârnă harta în cui. Credeți sau nu, eu nu am ajuns niciodată până acum în Maramureș, un ținut românesc atât de ofertant din punct de vedere turistic. Se înțelege, deci, că mi-am dorit mult acest circuit, l-am așteptat cu interes și eram nerăbdătoare să pornesc la drum.

Prima zi a circuitului "Maramureș și bisericile de lemn" nu ne-a oferit prea multe. Sub un cer înnegurat, prevestitor de ce-i mai rău din punct de vedere meteorologic, pentru că aveam de parcurs un drum lung, ne-am petrecut cea mai mare parte din timp în autocar, bineînțeles, cu pauzele de rigoare, la 2-3 ore. București, Ploiești, Valea Prahovei cu frumoasele ei stațiuni, dar și cu un drum - calvarul automobiliștilor (luni, la orele dimineții, nu ne-a făcut greutăți), Brașov (popas pentru multrâvnita cafea pe care nu reușiserăm să o bem acasă și pentru a ne întregi grupul cu ultimii 2 turiști preluați pe traseu), Rupea cu cetatea admirată din autocar, la fel și Saschiz cu cetatea din deal îmbrăcată în schele, Sighișoara (orașul-monument istoric unde am făcut un nou popas), Târgu Mureș, Reghin - orașul viorilor, Beclean, Dej... Un popas mai de seamă a fost cel de lângă Târgu Lăpuș pentru a vizita - sub amenințarea ploii - Mănăstirea Rohia, vechi ansamblu monahal ctitorit în 1923 de preotul Nicolae Gherman, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Mai târziu, pe la sfârșitul anilor ' 70, aici, la Mănăstirea Rohia s-a retras și scriitorul Nicolae Steinhardt. Întâmpinați de Părintele Varlaam căruia i-am ascultat istorisirile în biserica nouă, am fost conduși apoi la modesta chilie a lui Nicolae Steinhardt călugărit aici, la biblioteca de care acesta s-a îngrijit, precum și la biserica-muzeu, din lemn, construită - bineînțeles - tot în stil maramureșean. La plecare, înainte de a ne aventura din nou pe drumul îngust șerpuind prin pădurea deasă, în micul cimitir de lângă clopotniță, am văzut și mormântul lui Nicolae Steinhardt - scriitor, critic literar, eseist și publicist român cu origini evreiești, convertit la ortodoxism în închisoarea de la Jilava și călugărit după punerea sa în libertate.

Se înserase bine când am ajuns la Dănești, la câțiva kilometri de Baia Mare, la Secret Garden Hotel, unde urma să petrecem cele 4 nopți ale periplului nostru maramureșean. Despre Secret Garden Hotel - Dănești, o frumoasă locație de cazare, am scris în detaliu într-un alt review. Aici subliniez doar faptul că hotelul ales de agenția organizatoare a circuitului a fost unul dintre cele mai frumoase hoteluri sătești văzute de mine în România.

În următoarea zi aveam să descoperim unele dintre cele mai frumoase sate și biserici de lemn de pe Valea Izei, Valea Marei și Valea Cosăului. Biserica din Surdești, greco-catolică, lăcaș aflat pe Lista Patrimoniului UNESCO, de o frumusețe rară, uimește cu turla ei semeață, de 72 m. Este una dintre cele mai înalte biserici de lemn din lume. Biserica din Budești, de asemenea monument UNESCO, este și locul în care se păstrează cămașa de zale a legendarului haiduc Pintea Viteazul, iar satul Budești se mândrește cu porțile sale de lemn încărcate de simboluri. În satul Sârbi nu trebuie ratat complexul de instalații (vâltoare și o moară de măcinat cereale, un atelier artizanal). Tot acolo am vizitat și o gospodărie țărănească unde am fost primiți cu palincă, langoși cu brânză, gogoși și lapte proaspăt de vacă. Satul Bârsana cu renumitul complex monahal cu biserică monument UNESCO, cu meșteri recunoscuți în lume pentru măiestria lor în modelarea lemnului, a completat periplul nostru maramureșean.

O descindere la Baia Mare pentru vizita la Muzeul de Mineralogie unde sunt expuse peste 20000 de minunate flori de mină, uimitoare prin varietatea și prin frumusețea lor, apoi o plimbare prin Piața Cetății unde - din cauza timpului prea scurt - n-am mai avut prilejul de a urca pe terasa panoramică a Turnului Ștefan, au încheiat cea de-a doua zi a circuitului nostru maramureșean. Secret Garden Hotel - Dănești ne aștepta cu cina și cu binemeritata odihnă de noapte.

În următoarea zi, a treia din circuitul nostru, ne așteptau alte frumuseți de descoperit. De fapt, frumusețile de descoperit erau rezervate doar celor care au optat pentru o excursie opțională de o zi, cu un cost extra, de 20 euro (aici incluzându-se doar deplasarea cu autocarul și serviciile ghidului). Plimbarea cu Mocănița pe Valea Vaserului - deși mult lăudată de majoritatea celor care au experimentat-o anterior - nu era pentru mine o atât de mare dorință. De ce? Voi povesti într-un articol dedicat acestei experiențe. După o îndelungă cugetare, în cele din urmă am optat și eu pentru plimbarea cu mocănița. Să fi rămas în hotel, fără vreo altă activitate decât odihnă în cameră? Că de relaxare la piscină nici nu putea fi vorba dat fiind că frigul a poposit pe meleagurile noastre mult prea devreme în anul acesta. În plus, după această mult lăudată plimbare cu trenulețul de epocă, "trenul amintirilor" cum mai este denumit, era programată o vizită la Ieud, la un alt monument UNESCO, Biserica de lemn din Ieud. Or, asta mi-ar fi părut chiar rău să o pierd. Cine știe dacă voi mai ajunge vreodată în acel atât de îndepărtat capăt de țară?

A patra zi a circuitului avea să debuteze tot cu o vizită la unul din sfintele lăcașuri care fac faima Maramureșului, înscris pe Lista Patrimoniului UNESCO, Biserica de lemn din Desești. Sighetu Marmației, în afară de Muzeul Satului Maramureșean, avea să ne ofere prilejul de a vizita un obiectiv cu totul diferit, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței amenajat în fosta închisoare. Cred că este o datorie și un gest de onoare a vizita acest loc încărcat de istorie și de multe amintiri sumbre. De aceea nu cred că trebuie să lipsească de pe lista voastră de opțiuni turistice dacă ajungeți în Maramureș.

Săpânța și Cimitirul Vesel (dacă un cimitir poate fi vreodată vesel), nu știu de ce, dar pe mine nu m-a impresionat prea mult. Îl știam foarte bine din fotografii și din relatările celor care au fost acolo mai înaintea mea. Trebuie să recunosc însă că este un loc insolit, unic în lume, cu cruci albastre, din lemn, cu epitafuri în versuri stângace, o idee a meșterului popular Stan Ioan Patraș continuată după moartea sa de vrednicii săi ucenici. Mai mult decât cimitirul în sine mi-a plăcut biserica din cimitir. Cu turlă colorată frumos, cu ziduri ornamentate cu plăci ceramice și cu mozaic, biserica are și un interior cu pictură deosebită. Biserica greco-catolică din Săpânța, tot de lemn și tot în stil maramureșean, încă nefinalizată, aflată la mică distanță de Cimitirul Vesel, promite că va fi un alt obiectiv demn de interesul vizitatorilor în satul Săpânța.

Deși nu era înclusă în programul circuitului nostru, pentru că ne aflam foarte aproape, la numai 1 km, ghidul a propus, iar noi am acceptat o abatere la Biserica Săpânța-Peri cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, un lăcaș de lemn având fundație de piatră și o înălțime de 78 m. Măicuța care ne-a întâmpinat ne-a spus că biserica a fost ridicată în perioada 1998-2003 după planurile arhitectului Dorel Cordoș, pe locul în care a existat o veche mănăstire. În prezent se slujește doar în biserica de la demisol, biserica de sus nefiind încă finalizată.

Din nou la Dănești, la Secret Garden Hotel - Dănești, pentru cină și pentru odihna de noapte.

Despre cea de-a cincea zi a circuitului "Maramureș și bisericile de lemn" nu am a vă spune prea multe. Lungul drum de întoarcere la București n-a fost decât prilej de depănat impresii, de vizualizat fotografii și de făcut planuri pentru viitoarele călătorii turistice. Și, bineînțeles, de popasuri pentru masa de prânz (mai bine zis gustarea de prânz), relaxare, toaletă, țigară și cafea. Pentru că întoarcerea s-a făcut prin Brașov, în zi de vineri, spre seară, bineînțeles că Valea Prahovei a fost coșmarul drumului nostru către casă. Aproape 3 ore am pierdut deplasându-ne ca melcul - mai mult așteptând să ne urnim din loc - în coada parcă fără de sfârșit dintre Predeal și Comarnic. Am ajuns la București târziu, la ora 22. Capitala ne aștepta așa cum am lăsat-o - zgomotoasă, cu luminile ei și cu obișnuita aglomerație în trafic.

Concluzii

Circuitul "Maramureș și bisericile de lemn" a fost frumos, oferindu-mi posibilitatea de a vedea locuri și obiective nemaivăzute. A avut însă și părțile lui mai slabe. Făceam adesea comparație cu planul pe care îl alcătuiserăm noi pentru vizita pe cont propriu a acestui frumos capăt de țară, iar balanța înclina întotdeauna în favoarea noastră. În primul rând, n-am fi făcut deplasarea până în nord fără o cazare intermediară. Asta nu pentru că distanța de 590 km ar fi depășit posibilitățile noastre fizice, ci pentru o călătorie mai relaxată, cu timp suficient și pentru vizite la unele obiective de pe traseu.

Urcarea în autocar, la București, a fost o brambureală. Niciodată nu am plecat fără a avea un loc stabilit, înscris măcar pe o listă. (Au fost cazuri în care ne-am găsit numele înscrise pe o fâșie de hârtie plasată pe scaun). De astă dată ghidul citea numele și ne indica să ocupăm locurile din partea dinspre șofer, apoi pe cele din partea dinspre uși. Membrii aceleiași familii, deși au fost înscriși în același timp, au ocupat banchete diferite. A fost și cazul meu. Nu am fost plasată alături de prietena mea. M-am mutat ulterior, dar - până a ajunge la hotel - mă întrebam mereu dacă și la hotel, la repartizarea camerelor, va fi aceeași brambureală. Spre norocul nostru, nu a fost.

Vremea a fost un mare factor de stres în această călătorie. Nu frigul venit pe neașteptate ne înspăimânta, toată lumea fiind echipată corespunzător. Cerul înnegurat și ploaia care ne-ar fi stricat plăcerea vizitelor sau a plimbărilor în aer liber au fost factorii care ne-au îngrijorat. Totuși, Dumnezeu a ținut cu noi. Au fost reprize scurte de ploaie care ne-au prins de cele mai multe ori în autocar. Totuși, la Mănăstirea Rohia am făcut deplasarea de la autocar până în biserică pe ploaie, cu pelerine și cu umbrele (și, vai, câte urme ude am lăsat pe podeaua bisericii!). De asemenea, la Săpânța-Peri, deplasarea pietonală de la autocar până la frumoasa biserică de lemn a fost făcută tot pe ploaie. Inutil a spune că și pozele ne-au ieșit mai prost.

În general, în nord, în Maramureș, în perioada în care am fost noi acolo, lupta norilor cu soarele a fost aprigă, cu scurte izbânzi când de o parte, când de cealaltă. Dar, totul e bine când se termină cu bine! Am ajuns acasă sănătoși, cu tolba plină de fotografii și de amintiri frumoase. Acum pot spune că am vizitat și eu Maramureșul.

---

VIZUALIZĂRI: 1833 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI