Dacii la Polovragi – Gorj

TIPĂREȘTE

Într-adevăr astăzi vă voi purta prin vechea zidire mănăstirească de la Polovragi, pe câmpul din jurul ei, prin adâncurile misterioase și pe înălțimile care stau de strajă deasupra așezării. Prin vară am zărit pe un canal tv un reportaj despre o tabără de sculptură desfășurată pe meleaguri gorjene sub grija marelui zeu Zalmoxis, toamna colorată și caldă dându-mi prilejul de a admira sculpturile și ansamblul medieval.

Pornind de la Râmnicu Vâlcea spre Târgu Jiu pătrundem în minunata lume a „Olteniei de sub Munte” un spațiu natural pitoresc, un areal bogat spiritual și învăluit în mantia istoriei. Parcurgem circa 60 de kilometri pe DN 67 din orașul imnului național (vezi impresii) până la intersecția unde un indicator ne îndrumă alți 5 km către Mănăstirea Polovragi. Drumul e plăcut, asfaltul bun, peisajele ofertante, indicatoare către monumente istorice când pe stânga, când pe dreapta.

Cunosc zona destul de bine, aproape că nu a lipsit an în care să nu ajung în Oltenia de sub Munte măcar pentru un weekend. Am revăzut obiective la o distanță de 7-8 ani și de multe ori am fost impresionat de schimbările produse, majoritatea în direcția bună. După un scurt popas la Horezu pentru clătirea ochilor cu felurite genuri de ceramică originală sau mai puțin originală ne-am îndreptat voioși spre Polovragi.

Lăsăm autoturismul într-o zonă de parcare amenajată întrucâtva și observăm localnicii care improvizaseră câteva mici puncte de vânzare a unor produse eco: nuci, gutui, mere, dulceață, țuică și altele.

Mănăstirea Polovragi

Ne apropiem de micuța cetate mănăstirească care poartă pe umeri o istorie de jumătate de mileniu. Ctitorie boierească de pe la jumătatea anilor 1600, pe temelii mai vechi, corpul alb al mănăstirii se profilează mic, mic pe fondul oferit de pereții cheilor Oltețului.

Mănăstirea înfățișează priveliștea unei adevărate sihăstrii a unui lăcaș de pace concentrate în sine din zidurile căruia nu se mai vede decât cerul și vârful munților acoperiți de zăpadă și de ceață, ne mai auzindu-se decât valurile sgomotoase ale Oltețului ce pare a lua în râs pacea monastică de pe malul său. Așa descria Alexandru Ștefulescu mănăstirea în cartea dedicată din anul 1906, liniștea „sihăstriei” fiind perceptibilă și astăzi. Doar câțiva călători răzleți intră în incinta monahală, o pisică leneșă se întinde la soare, când și când câte o călugăriță traversează tăcută curtea, din spatele zidurile se aud murmure de animale domestice.

Turnul-clopotniță pare o față umană cu ochi și gură, frumos decorat sub streașină cu zimți de fierăstrău ne „înghite” și ne scoate într-o frumoasă curte dominată de frumusețea florilor de toamnă și de ceardacuri de lemn. Biserica centrală poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și înfrumusețează acest spațiu monastic prin arhitectură și culoare. În interior se roagă permanent o măicuță, icoanele pictate pe pereți ne „vorbesc” prin semnificații și culori. Zărim chipurile celor care au îngrijit lăcașul de-a lungul secolelor, pe boier Danciu Pârâianu, pe domnul Constantin Brâncoveanu, pe egumenii de la Horezu.

Clădirile din jurul bisericii sunt împovărate de ani, sute de ani, dar sunt bine îngrijite și își păstrează frumusețea rurală. Pridvorul în stil brâncovenesc, zidurile de piatră, cișmeaua cu foișor, paraclisul cu turn – toate completează un tablou spiritual perfect.

În afara zidurilor se află biserica-bolniță „Sf. Nicolae” , edificiu ridicat prin osârdia unui stareț al mănăstirii doritor a aduce alinare celor loviți de suferințe și năpaste. Mi-a plăcut foarte mult pictura originală de la începutul anilor 1700, păstrată integral.

Natura îmbrăcată în haină de toamnă și liniștea mănăstirească au adus bucurie în suflet în aceste vremuri tulburi. La ieșire în trei coșuri de nuiele se aflau mere roșii și pere alături de un cartonaș: „Gratuit, pentru vizitatori” .

Parcul dacic

În așezarea Polovragiului se conturează un nou punct de interes, și anume un parc tematic cu sculpturi din lemn având drept subiect viața și cultura dacilor. Prima ediție a avut loc în anul 2018 și deja pe platoul din fața mănăstirii a prins contur această expoziție în aer liber. De ce această tematică? Întrucât zona Polovragi are legătură cu poporul dac prin descoperirea urmelor materiale ale acestora (așezare civilă, cetate, necropolă), precum și prin reminescențele culturale și spirituale (legende).

Pătrundem în zona de expunere prin poarta unei palisade străjuite de doi războinici în mărime naturală, după care ne perindăm prin fața fiecărei sculpturi admirând priceperea și răbdarea artiștilor creatori. Piesele din lemn se încadrează în trei planuri: războinici, simboluri și preoți, viața cotidiană. Hora dacilor se proiectează pe un fond multicolor de culori de toamnă, fântâna cu cumpănă și casa de lemn având o ușă incizată cu simboluri constituie baza familiei; nu lipsesc mama și copilul și animalele domestice (câinele și cocoșul) . Capul familiei, un războinic dac, apără cu arma în mâini familia și pământul. Un tarabostes (nobil dac) înveșmântat în mantie și purtând căciula specifică privește gânditor spre zări necunoscute.

Decebal, regele dacilor, e gata de război, ține stindardul celebru – „cap de lup” – îmbărbătând trupele. La câțiva pași depărtare Zalmoxis, zeul suprem al dacilor, ne este înfățișat drept un bătrân simplu cu un toiag în mână, așa cum se înțelege și din Istoriile lui Herodot. Draco, stindardul de luptă al dacilor, o sculptură supradimensionată, ne poartă pe aripile imaginației – înfiorătorul cap de lup/balaur cu trup lung de șarpe scoate un șuier nemaiîntâlnit și înfricoșător pe câmpul de luptă.

Trecem prin fața tuturor sculpturilor, un model de statuetă antropomorfă, o frumoasă bancă cu mânere-vultur, troițe și stâlpi funerari. De la an la an parcul tematic prinde contur, câmpul se îmbogățește anual cu figuri sculptate în lemn – o inițiativă benefică pentru zonă.

Dacii la Polovragi

Legătura materială și spirituală cu dacii în spațiul Polovragiului se realizează prin mai multe elemente. În primul rând istoricii au dovedit arheologic existența unei cetăți dacice pe înălțimea stâncoasă de deasupra cheilor, fortificații de refugiu pentru un trib dacic datând din epoca bronzului. În al doilea rând s-au răspândit legendele în jurul divinității supreme – Zalmoxis. Peștera Polovragi ar fi locul în care Zalmoxis producea leacuri și vindeca poporul dac, loc unde a viețuit până la dispariția sa misterioasă („Scaunul lui Zalmoxis” este vizibil în galeria peșterii). Vracii care au urmat învățăturile lui Zalmoxis au continuat să tămăduiască suferințele dacilor – de la acești vindecători s-ar fi iscat și numele așezării. O altă legendă ne vorbește despre jidovii care ar fi trait pe aceste pământuri, un neam de uriași care și-au construit cetate din piatră și un cimitir în locul care poartă și azi numele de „Oborul Jidovilor” . Mistere, mistere...

Concluzii. Vizita la Polovragi ne-a indus o stare pozitivă, ne-a încântat cu peisaje de toamnă și ne-a coborât în istorie prin prezența statuilor de daci. Recomand o cazare în zonă pentru câteva zile, aveți la dispoziție obiective de tot felul, după afinități și interese. Numai la Polovragi puteți vedea pe lângă cele menționate mai sus (mănăstirea și peștera): Cheile Oltețului, traseul spre Crucea lui Urscahe, traseul spre Șura Haiducilor, offroad spre Curmătura Oltețului. Autoritățile locale doresc să valorifice vestigiile dacice și panoramele de pe muntele Padeșul prin accesarea de fonduri europene – spor!

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 2001 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI