Mânăstirea Lainici, biserica veche

TIPĂREȘTE

Venind de la întâlnirea AFA 2016, de la Cinciș, am ales să nu plecăm pe același drum pe care am venit, având de ales între Valea Prahovei, extrem de aglomerată duminica după prânz pe sensul spre București și Valea Jiului. Cum pe ultima nu am fost de câțiva ani, a fost câștigătoarea. Destul de repede, urmând E79, am ajuns în mijlocul Parcului Național Defileul Jiului, acolo unde este lăcașul de cult, monument istoric, Mânăstirea Lainici. Fiind o zi de sărbătoare parcarea era super aglomerată, în special cu autocare, fapt ce ne-a creat o mică problemă privind distanța ce o aveam de parcurs până la biserică, noi fiind în mare grabă. Am luat rapid totuși hotărârea că merită să vedem ce s-a mai făcut aici, așa că am pornit grabnic spre poartă.

Ajunși în curte ne-am dat seama că este greu să pătrundem în biserica veche, din motive și ortodoxe (erau prea mulți cei ce doreau să se roage acolo) dar și din vina slujitorilor ei care creaseră un punct de, nici nu știu cum să-l numesc, un loc pentru semnarea cererilor și colectarea datelor personale a celor ce doreau să dirijeze 2% din venit către această mânăstire (se pare că acest fapt a ajuns un fel de sport nobil, l-am întâlnit și în alte biserici și nu numai). Așteptând la rând să intru în biserică, mă întrebam, privind la cei ce cu bucurie semnau, dacă au un serviciu permanent sau doar de câteva luni, majoritatea așa păreau. Dar nu acest fapt este important pentru noi cei mai puțin cunoscători ai tainelor Bibliei și a alungării negustorilor din templu (parcă Isus a spus atunci " Casa Mea, casă de rugăciune se va chema iar voi o faceți... "). Oricum, să faci o smerită și scurtă rugăciune era aproape imposibil. Dar sa revin și să o iau într-o ordine.

Trecând de gardianul "ornamental" din șosea, de lângă coșul cu fuste de care nu se mai apropiau decât câteva femei mai habotnice, admirăm în treacăt poarta de lemn cu motive specifice nordului Olteniei și, odată ajunși în curte, avem de ales între a merge întâi la biserica veche din stânga sau la librăria din dreapta. Deși nu aceasta a fost ordinea, voi spune întâi despre librărie, pentru a nu dăuna grav descrierii pe care o voi face în continuare lăcașului de cult.

Librăria mi-a plăcut prin oferta bogată de carte, la prețuri mult mai scăzute decât la alte mânăstiri, existând aici posibilitatea oricărui portmoneu să se deschidă fără durere. În schimb, auzul nu a fost prea mulțumit de vorbele pe care le schimbau cei doi călugări casieri fapt ce a deranjat și pe doi tineri ce aveau cu ei copii iar fețele bisericești le atrăseseră deja curiozitatea celor mici, așa că familia a părăsit urgent librăria, fără comentarii dar lăsând pe o vitrină obiectele alese. Dar, errare humanum est!

Biserica veche, frumoasă, impune respect și smerenie. Nu este mare dar are acel ceva al ortodoxiei românești veritabile, pentru mine, credința din sufletul țăranului simplu. Cea pe care o vedem astăzi, a fost construită prin donațiile unor localnici bogați, este din cărămidă pe soclu de piatră iar la intrare este pridvorul cu cei 8 stâlpi frumos ornamentați și arcade elegante. Pictura este cea care atrage imediat privirea, deasupra Intrării fiind icoana hramului "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", în stil bizantin (stilul - sper să nu greșesc, mă puteți corecta - din timpul împăratului Iustinian care a modificat planul bisericilor ortodoxe din crucea cu brațe egale în cruce cu brațe inegale, după crucea greacă, apoi au apărut cupolele, canoanele după care se făceau picturile, etc.). În lateralele icoanei hramului sunt pictați câte 3 sfinți, dreapta Sf. Nicolae și Sf. Constantin și Elena iar în stânga Arhanghelul Mihail, Cuvioasa Paraschiva și Ioan Botezătorul. Sub sageacul bisericii sunt pictați "iubitorii de Dumnezeu", dintre ei, dacă vă uitați cu atenție, se deosebește cel numit "sfântul cu chip de miel", de fapt sfântul călătorilor plecați la drum și apărător de moarte cumplită, Sf. Hristofor. Despre acest sfânt, nimic nu se pomenește în materialul informativ pe care l-am luat de la librărie. Cu mulți ani în urmă însă văzusem ceva asemănător într-o biserică veche și așa am aflat și de cel de la Lainici. Despre acest sfânt circulă multe povești, toate au însă un punct comun, acela că frumusețea sufletului este mai presus de cea a trupului. Nu vreau să înțeleg mai mult acum când creștinismul este totuși la o nouă răscruce, de ce biserica noastră modifică iconografia veche și implicit trecutul ortodoxiei.

Pridvorul în interior, privit acum cu mai multă atenție decât altă dată și fiind deja cu temele pregătite, are o frescă ce reprezintă continuitatea de la crearea lui Adam și Eva până la Judecata de Apoi. Interesant peretele cu intrarea în biserică unde este reprezentată Judecata de Apoi, de o parte și alta sunt Raiul și Iadul, cei 12 Apostoli, Maica Domnului și patriarhii Avraam, Isac și Iacob. Căutând și alte informații, după vizită, am aflat că sunt pictați și Nabucodonosor și Alexandru cel Mare, ca fiind asupritorii popoarelor mici.

Pronaosul, despărțit de pridvor printr-un zid foarte gros, are în partea de jos pictați ctitorii, aproape imposibil de privit din cauza înghesuielii, un loc interesant de studiat dar, cum eu personal nu am văzut prea mult, mă abțin de la a povesti.

Naosul, despre care se zice că este sânul bisericii, are o boltă frumoasă în stil bizantin, adică reprezentândul pe Hristos cel omnipotent și omniprezent, alături de cei patru evangheliști, apoi Toma Necredinciosul și alte scene biblice.

Catapeteasma este de zid foarte gros, se pare 1 m, cu icoanele care respectă canoanele impuse de iconografia bizantină (Hristos și Maica Domnului încadrând ușile împărătești, Sf. Nicolae în stânga și icoana de hram în dreapta) iar deasupra lor sunt pictați cei 12 Apostoli, cei ce au împărțit lumii învățătura sfântă.

Aceasta este vechea biserică a mânăstirii Lainici pe care am văzut-o de mai multe ori dar la care am încă multe de văzut și înțeles. Aici însă s-a ridicat după 1990 o altă biserică.

Biserica-catedrală, așa este numită în materialul cumpărat de mine din librărie, a fost începută în 1990, de Izvorul Tămăduirii și este o construcție unică la noi deoarece aici sunt de fapt două biserici suprapuse. Acestea reprezintă cele două perioade fundamentale din istoria Bisericii Universale Creștine: prima perioadă, cea a Bisericii de Catacombe, de la anul 1 până la 313 (Edictul de la Milano), perioada marilor sacrificii umane, a martirilor iar a doua biserică reprezintă perioada de la 313 până în zilele noastre, cu o pictură deosebit de interesantă ca tematică. Despre aceasta nu pot spune nimic, nu am văzut-o în interior dar voi reveni, desigur nu în zile de sărbătoare sau în apropierea lor.

Despre istoria acestul lăcaș de cult nu voi scrie, sunt informații ușor de găsit pe net (suntem în postul celei mai mari sărbători creștine, deci o lectură despre locurile sfinte și misterioase românești vă ajută), vreau să amintesc doar că nu se cunoaște data de naștere, arhivele sale foarte bogate au fost distruse în nenumărate rânduri, fie de asupritorii Transilvaniei care au trecut prin foc cam 300 de biserici ardelene dar n-au ezitat să treacă granița și să distrugă și biserica Lainici, fie de turcii care-l căutau pe Tudor Vladimirescu, ascuns aici un timp, apoi de nemții primului război mondial, care au furat toate obiectele de cult valoroase, au distrus cimitirul și au făcut grajd din biserică, așa cum s-a întâmplat și în alte locuri din țară.

Complexul Monahal Lainici, așa cum a devenit azi, obște de călugări, merită să-i dăruiți câteva ore dintr-o zi a vieții voastre. Totuși, pentru a înțelege mai mult din arhitectura și pictura ei, pentru a vă ruga în liniște și pentru a fi siguri că lumina lumânărilor voastre va dăinui un timp mai lung, îmi permit să vă recomand a alege o zi din cursul săptămânii.

Mult mai multe date găsiți pe site-ul mânăstirii iar ca localizare, pentru cei ce nu cunosc, este în mijlocul Defileului Jiului, la 25 km de Petroșani și 32 km de Târgu Jiu, pe drumul E79, are o parcare foarte mare (neîncăpătoare totuși în anumite zile), are grup sanitar curat în parcare; am văzut că fotografiatul este interzis în biserici, inutil anunțul la mare aglomerație.

Sper să am timp (pentru mine se apropie, ca timp, Elada) să vă scriu câteva rânduri despre Defileul Jiului, popasuri dragi pe unde cortul nostru a ținut loc de hotel de 4 stele iar portbagajul Daciei socrilor mei a fost un restaurant excelent, vremuri vechi către care uneori deschid fereastra sufletului și privesc cu dor.

---

VIZUALIZĂRI: 2946 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI