Mănăstirea Clocociov – cetatea dintre dealuri

TIPĂREȘTE

Nu departe de mahalaua cu același nume, în partea de Sud a orașului, închisă între dealuri, cu singura eșire naturală spre Olt, stă adâncită în gândurile vremii mânăstirea Clocociov, a cărei umbră împrăștie un tremur nervos, o puternică reminescență către trecut...

Legenda spune că Matei Basarab având luptă cu Turcii, a rătăcit prin Clocociovul cel păduros și căutându-l Turcii să-l ucidă, s-a ascuns în scorbura unui soc de acolo și astfel a scăpat, apoi drept recunoștință a zidit biserica și i-a închinat mai multe moșii – sunt câteva rânduri scrise de George Poboran, la 1908, în monografia intitulată „Istoria orașului Slatina”.

Originea numelui. Același autor, director al Școlii primare de băieți nr. 1 „Ionașcu” din Slatina, susține două variante. Prima ar fi originea dublă a termenului „cloco” (slavă) – fierbere zgomotoasă și „cioc” (turcă) – mare și mult, rezultă traducerea: „zgomot mult” ori „fierbere mare”. Explicația stă în picioare dacă analizăm situarea geografică a complexului mănăstiresc: pe fundul unei văi adânci, străjuită de versanți abrupți, pe unde se scurgeau șuvoaiele de la ploaie ori topirea zăpezilor cu un zgomot asurzitor, de „apă în clocot”. A doua variantă ar fi un nume slav al unei persoane: „Clococi”, la care se adaugă particula „ov”.

Altă variantă vehiculată, și cea mai aproape de adevăr spun unii cercetători, ar fi originea latină din termenul „clivus” – pantă abruptă. Oricare ar fi varianta termenul sună straniu și stârnește curiozitate.

Am ajuns la mănăstirea Clocociov în cadrul periplului nostru prin Oltenia, prilejuit de ziua liberă de 1 Mai. Fiind practic aproape inclusă în orașul Slatina, în câteva minute am poposit la porțile mănăstirii.

Acces. Din fața Parcului Esplanada (str. Vederii), urcăm un pic și facem stânga pe str. Vintilă Vodă (în dreapta ajungem la Primăria Municipiului, apoi spre Podul peste Olt), continuăm urcușul și în prima intersecție virăm ușor la dreapta pe bretea, lucru ce îl arată și un indicator de obiectiv turistic. Strada Basarabilor ne va conduce până aproape de mănăstire, ghidați fiind și de săgețile indicatoare prezente la întretăieri de străzi. Încă o bretea la stânga și intrăm pe str. Mănăstirea Clocociov, trecem pe lângă un grup de vile (de aici se observă deja turlele mănăstirii) și ajungem la bucata de drum abrupt, pavat cu pietre cubice, ce coboară până în parcarea spațioasă din fața incintei mănăstirești. Bucata aceasta de drum pavat cu pietre necesită un pic de atenție atât la coborâre, cât și la urcare deoarece sunt pietre ieșite în relief, drumul e un pic mai îngust și alunecos (mai ales după ploaie). Dacă doriți puteți lăsa autoturismul undeva sus pe deal și coborâți pe trepte amenajate.

Incinta mănăstirească. Intrăm în curtea mănăstirii și după câțiva pași ne oprim privirea pe incinta fortificată, străjuită de turnul clopotniță. Intrarea din față, cea de sub turn, era încuiată în acel moment, trebuie ocolit pe lângă ziduri spre curtea interioară a complexului. Acolo ni se ițește în cale a doua biserică a mănăstirii, magazinul de obiecte bisericești, mormântul părintelui Visarion, paraclisul, clădirile cu etaj (pentru călugărițe și oaspeți), clădirile administrative. O frumoasă colecție de cactuși îmbracă o latură a unei clădiri, o scară coboară în vale, lângă ziduri, unde câteva măicuțe îngrijeau straturile de legume.

Bineînțeles, piesa principală a Mănăstirii Clocociov este incinta ce adăpostește biserica veche, accesul efectuându-se prin spatele fortificației.

Biserica. Intrăm în interiorul zidurilor și ne înconjoară o liniște odihnitoare iar privirea se prelinge pe arcadele de cărămidă, iarba plină de floricele albe, mușcate colorate și albul zidurilor. Înconjurăm biserica, intrarea în pronaos este blocată cu un grilaj de fier – nu este nimeni în preajmă pentru a cere deschiderea grilajului. Ne uităm la pictura pridvorului și la catapeteasma ce se zărește prin ușa deschisă. Pridvorul e deschis, sprijinit pe stâlpi de zidărie, frumos pictați cu personaje religioase, formând arcade semicirculare. Un frumos model în piatră încadrează ușa de acces; deasupra se află pisania. Construită din zidărie la 1645 de către boierul Diicu Buicescu, lăcașul are plan triconc și împărțire interioară clasică: altar, naos, pronaos și pridvor. Fațadele sunt decorate cu ocnițe și brâuri în zimți de fierăstrău. Ferestrele sunt mici ca dimensiune, fără decorațiuni.

Diverse. Bineînțeles că de-a lungul timpului au existat perioade de înflorire sau de cădere în ruină; au avut loc mai multe restaurări, cea mai importantă realizată între 1980-1982. Pe două laturi, în interiorul incintei fortificate, se află casele egumenești. Aici s-ar afla un muzeu, cu o colecție importantă de obiecte bisericești, broderii, tipărituri, etc. Din păcate nu am știut de existența lui și nici o plăcuță nu indica acest lucru, astfel că am ratat vizionarea pieselor expuse (interesante mi se păreau cărămizile sgrafitate descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice, despre care am citit în broșura achiziționată de la pangar).

Vechimea acestei mănăstiri coboară documentar până în timpul domnitorului Neagoe Basarab, apoi se leagă de numele marelui domn Mihai Viteazul. Înainte de prefacerea din timpul domniei lui Matei Basarab mănăstirea Clocociov ajunge chiar metoc al mănăstirii Cutlumuș, de la Muntele Athos.

Astăzi ea reprezintă un important centru religios al zonei Slatinei, cu o așezare pitorească, și o largă deschidere către râul Olt, oferind sprijin duhovnicesc tuturor celor care au nevoie.

---

VIZUALIZĂRI: 1924 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI