Mănăstirea Arnota, locul unde se odihneşte Matei Basarab

TIPĂREȘTE

Dacă aş fi scris acest review vara trecută de cum ne-am întors de la mânăstirea Arnota, cu siguranţă că, după ce v-aş fi descris-o şi lăudat-o pentru tot ce înseamnă ea, nu v-aş fi sfătuit s-o vizitaţi decât dacă aveţi o maşină foarte puternică şi timpul este favorabil. De la mânăstirea Bistriţa pe care o văzusem înainte şi până la Arnota am avut parte de un drum în pantă de vreo 5-6 km, şerpuit şi plin de gropi (DJ 646). La toate acestea s-a mai adaugat şi un praf dens care s-a depus pe caroserie din cauza carierei de calcar prin care se trecea şi ale cărei excavații ne oferea din loc în loc un peisaj selenar. Vestea bună este că din noiembrie 2013 drumul s-a asfaltat fiind una din cele mai importante lucrări de infrastructură în domeniul turismului. Starea precară a acestui drum înainte de asfaltare îi făcea pe mulţi turişti să renunţe la vizitarea acestei bijuterii mănăstireşti. Văzând-o de departe cocoţată pe o coastă a muntelui, după un kilometru- doi de hârtoape mulţi renunţau cu gustul amar că n-au putut-o vedea. Unii temerari lăsau maşina la poalele muntelui şi se avântau pe o cărăruie abruptă de 3 km. Priveliştea pe care o găseau la capătul drumului merita efortul. Dacă ar trebui să localizez unde e Grădina Maicii Domnului, aş spune că la Arnota. Cele 25 măicuţe vieţuitoare aici au grijă să prezinte călătorului un loc cu o frumuseţe coborâtă din cărţile de basme. Sper că după asfaltare drumul să fie şi întreţinut astfel încât cât mai mulţi credincioşi sau simpli turişti să se poată bucura de oaza de linişte, de peisajul spectaculos şi de frumuseţea neştirbită a mânăstirii Arnota.

Mânăstirea Arnota este construită în muntele Arnota din masivul Căpăţânei, la o altitudine de 840m, cam la jumătatea înălţimii dintre poale (400m) şi vârf (1184m). Diferenţa de nivel faţă de comuna Costeşti de care aparţine, deschiderea panoramică spre culmile şi văile din jur sau spre vârful Stogu (700m) ieşit ca un pinten din pădure, oferă călătorului oprit să se odihnească pe o bancă în faţa mănăstirii, o privelişte unicat. Legenda spune că Matei Basarab înainte de a fi uns domnitor a fost urmărit de o ceată de turci care-l hărţuiau. Turcii îi voiau capul dar Matei Basarab ascunzându-se într-un stufăriş a promis Domnului că dacă va scăpa cu viaţă va ridica o sfântă mănăstire pe acele locuri. Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa dar şi el promisiunea astfel încât după ce a obţinut tronul în 1632 a pus piatra de temelie viitoarei mănăstiri. Ea a fost construită pe temelia unui vechi lăcaş şi a fost hărăzită cu hramul arhanghelilor Mihail şi Gavril. Bisericii iniţiale păstrată până în zilele noastre i s-a adăugat sub domnia lui Constantin Brâncoveanu pridvorul, turla şi o minunată catapeteasmă din stejar sculptat a cărui original se află la Muzeul de Artă. Unicitatea bisericii rezidă în faptul că păstrează pictura atribuită meşterului Stroe Zugravul menţinută şi în timpul restaurărilor ulterioare. Trăsăturile sobre ale sfinţilor, predominanţa culorilor albastru cenuşiu şi vişiniu încadrează fresca în prima jumătate a sec. XVII. Tot lui Stroe Zugravul I se atribuie tabloul votiv reprezentându-l pe domnitor şi pe doamna Elina şi portretul lui Matei Basarab bătrân făcut în 1644. Acesta este considerat cel mai reuşit portret al unui domnitor pictat într-o biserică. Intrarea în biserică se face printr-o uşă masivă sculptată din lemn de castan care conţine o inscripţie în slavonă ˝ Aceste uşi le-a făcut Constantin Brâncoveanu, vel logofăt˝ În biserică se păstrează şi sunt expuse privitorului, părţi din moaştele sfântului Grigore Decapolitul a cuvioasei Parascheva, a muceniţei Marina şi altele. În pronaos se află două morminte de piatră. Primul este al domnitorului iar al doilea al tatălui său, vel vornicul Danciu din Brâncoveni, căpitan de oşti al lui Mihai Viteazul care a căzut pe câmpul de luptă la Turda. Cât despre Matei Basarab, acesta a fost înmormântat iniţial la Târgovişte. Atât mormântul său cât şi al soţiei sale Elina au fost profanate de mercenarii seimiţi, răsculaţi. Seimiţii erau soldaţi străini cu plată şi formau un corp de 2000 luptători menit să apere curtea domnească. Ei s-au răsculat ca urmare a neplăţii salariilor după ce l-au ajutat pe domnitor să-l învingă pe Vasile Lupu la Finta în 1653. Matei Basarab a fost reînhumat în 1654 la Arnota. Pe piatra sa funerară de marmură albă scrie în limba română cu litere chirilice. ”Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu, odinioara stapan si domn al Tarii Romanesti, barbat intelept, indurator si milostiv, innoitor a multor biserici si manastiri, niciodata biruit, ci biruitor si a multor invingeri, invingator prea slavit, dusmanilor infricosat, pretenilor de folos, imbogatitor al tarii sale, cel ce cu multa bogatie si intru toate indestulat, in buna pace a domnit 23 ani, a adormit intru Domnul la cinstite batranete, in anul Domnului 1654˝ Matei Basarab a fost una din cele mai strălucite figuri ale istoriei noastre. În lunga sa domnie a zidit din temelii 46 de biserici, a refăcut altele fiind considerat cel mai mare ctitor ortodox al românilor. A încurajat scrierea în limba română a documentelor oficiale şi religioase şi în materie juridică a tipărit Pravila Mică în 1640 şi Îndreptarea legii, adevărate coduri de procedură ale epocii. A fost un adevărat mecena, a sprijinit băneşte şi a scutit de biruri Mitropolia Ţării Româneşti şi a plătit dările mănăstirilor de la muntele Athos intrate în datorii. Armata lui ajunsese la 40000 de soldaţi deşi singurele războaie purtate au fost cu Vasile Lupu care-i dorea tronul pentru fiul său. Înconjurat de vecini care ar fi vrut cotropirea ţării, a ridicat la graniţe noi fortificaţii şi a iniţiat şi condus Liga antiotomană formată din Ţările române, Polonia şi Rusia.

Astăzi mânăstirea Arnota este în pericol. Exploziile repetate cu dinamită din cariera de calcar aflată doar la câţiva kilometri depărtare de mânăstire distrug ceea ce timpul nu a reuşit. Au apărut fisuri în pereţi, picturile au început să se degradeze şi au fost necesare schele interioare pentru susţinerea pereţilor. Cariera alimentează cu rocă de calcar fostele Uzine de produse sodice Govora încă din 1955. Uzinele au fost cumpărate în 2006 de concernul polonez Ciech care, deşi funcţionând cu pierderi intenţionează să-şi dezvolte producţia. Niciunul din planurile propuse de protejare a mănăstirii nu a găsit interes şi finanţare de la autorităţi, astfel încât dacă nu se iau măsuri se va pierde această bijuterie a patrimoniului naţional. Mergeţi s-o vizitaţi!

---

VIZUALIZĂRI: 3846 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI