Valea Latoriței - un tărâm de vis

TIPĂREȘTE

Într-una din zilele caniculare ale lunii iunie am pornit spre un loc umbros, unde nu am mai fost demult, pe Valea Latoriței spre lacurile Petrimanu și Galbenu.

Ne-am pornit la drum pe trasul Râmnicu Vâlcea- Brezoi de aici am virat la stânga spre Voineasa pe drumul național DN 7A pe care am circulat până în localitatea Mălaia. Peisajul pe acest traseu este superb, merge în mare parte paralel cu valea Lotrului, printre munți stâncoși, traversează baraje (brajul Brădișor) sau merge paralel cu alt baraj cel de la Mălaia.

La ieșirea din Mălaia, după ce se trece podul peste Latorița virați iarăși la stânga și mergeți spre o lume de vis pe Valea Latoriței. Locul unde virați la stânga se numește ”Gura Latoriței” este locul unde se varsă Latorița în Lotru.

Legat de acest loc unde se unesc cele două râuri s-a născut o legendă care vorbește despre iubirea dintre un haiduc pe nume Lotru și o ciobăniță pe nume ei Latorița. Cei doi merg o mare bucată de drum paralel prin munții și nu se întâlnesc decât aici în ”Gura Latoriței” de unde merg mai departe împreună într-o lume de vis.

După ce ați virat la stânga, pe valea Latoriței, ajungeți în localitatea Ciunget, aici se află cea mai mare hidrocentrală pe râurile interne ale țării. Hidrocentrala este construită la 140 de metri sub pământ.

Drumul de acces la hidrocentrală este săpat în stâncă. Se ajunge la hidrocentrală cu ajutorul microbuzelor care duc muncitorii la hidrocentrală. Am avut ocazia de două ori să ajung în acest loc, dar mai demult prin 2003 și 2005. Prima dată am rămas cu gura căscată, nu puteam crede că există așa ceva la noi în țară. Am ceva poze din aceea perioadă, dar sunt pe suport de hârtie, dăcă îmi permite webmasterul o să fotografiez acele poze cu aparatul acum.

Am parcurs aproximativ 2 kilometri cu microbuzul pe sub pământ apoi am ajuns în hala centrală a hidrocentralei. Aici când am ajuns, cei de la hidrocentrală ne-au arătat ce au ei acolo sub pământ. Ne-au explicat că apa vine de la barajul Vidra pe conducte până la Castelul de Apă al hidrocentralei. De aici din Castelul de apă, apa cade prin conducte din beton săpate în stâncă direct pe paleții tubinelor, iar acestea produc curentul electric. Ne-au lăsat cu gura căscată și când au luminat tavanul halei unde ne aflam. S-au aprins sute de beculețe, iar ăn centrul tavanului e stema hidroelectricii.

Lucrările la hidrocentrală au început în anul 1966 iar primul grup energetic a fost pus în funcțiune în anul 1972. De ce insist atât cu acestă hidrocentrală, pentru că are o legătură foarte mare cu lacul Petrimanu, lacul Galbenu sau cu lacul Vidra. Ca să ajungețe la Castelul de Apă, ănainte de a ajunge la Hidrocentală virași la dreapta și urcați pe muntele Vânăta (1467 metri). De aici priveliștea este de vis, dacă doriți să vă cazați sunt și două pensiuni sus pe deal.

Valea Latoriței, chiar dacă nu este adânc este extrem de puternică pe unele porțiuni, a avut puterea de a sparge stâncile, pentru ași creea drum spre Lotru. Imediat după hidrocentrala Chiunget încep Cheile Latoriței. Cheile au o lungime de 5 kilometri. Primul sector este cel mai îngust, mașina își face loc cu greu printre stâncile gata să se prăvălească la vale.

Drumul este destul de bun, nu mă așteptam la așa ceva, este asfaltat pe în mare parte, cu asfalt vechi de vreo 20 de ani, sunt și gropi, mai găsiți și bolovani în mijlocul drumului, dar farmecul locului trece peste toate acestea și te bucuri de frumusețile naturii care parcă toate s-au strâns în aceste locuri. Drumul s-a mai lărgit, stâncile s-au îndepărtat de drum, Latorița este mai liniștită, dar nu pentru mult timp, pentru că defileul iarăși se strâmtează, apare o stâncă pe care curge un firicel de apă, pe o pancardă scrie ”Cascada Apa Spânzurată” Cascada are o înălțime de 35 de metri. Am oprit mașina și am coborât imediat pentru a admira acestă frumusețe a naturii. Cascada este situată pe pârâul Turcinu Mare care prin acestă cascadă, se varsă în Latorița.

Am lăsat mașina pe marginea drumului și am pornit la pas, pe vale în sus. Peisajul este desprins din povești, Latorița trece cu grație peste stâncile, pe care le-a șlefuit de-a lungul anilor asfel încât acestea aproape strălucesc.

Am ajuns la o altă minunăție a naturii. O serie de cascade, înalte de vreo 10 metri, pline de mușchi, prin care apa cristalină se scurge la vale. Este un loc ideal pentru a ne răcorii. Prima mea vizită în zonă a fost în luna ianuarie a anului 2003, acel an a fost foarte friguros, aici la munte și mai friguros, toate aceste cascade erau înghețate, iar tabloul creat de natură ne-a lăsat cu gura căscată pe toți. Am făcut poze atunci, sunt pe hârtie, o să le pun și pe acestea să vedeți o iarnă adevărată.

Pornind mai departe am ajuns la Barajul Petrimanul. Aici dacă doriți există o pensiune unde vă puteți caza. Înainte de a ajunge la pensiune sunt două construcții începute și din păcate abandonate. Una din ele aparține Ministerului Educației, aici au vrut să facă o tabără școlară și după ce au construit în proporție de 60 % au abandonat lucrările, acestea s-au deteriorat iar acum cred că nu mai nimic bun. Când am fost eu prima dată în 2003 arătau mai bine, acum e dezastru.

Dar să lăsăm în urmă ce e rău și să ne bucurăm de lac și de priveliște. Aici poți trăi în armonie cu natura, să asculți ciripitul păsărelelor, să vezi o capră neagră care coboară să bea apă din lac, să uiți de tine la pescuit, să uiți de tot.

Toate cele bune.

---

VIZUALIZĂRI: 5356 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI