Cheile Latoritei - Spectaculoase si prea putin cunoscute.

TIPĂREȘTE

Motto:“Cea mai buna opera este aceea care isi pastreaza cat mai mult timp secretul.”

Paul Valery

Buuun... A venit si a doua zi: 14 iunie.

Dupa noaptea pe care am petrecut-o intr-un apartament la Vila Ursul 4 margarete (vezi impresii), ne trezim pe la 8 dimineata, eu plec cu Bitza la plimbare si in timpul asta fetele strang repede bagajele, coboram si luam micul dejun, mai stam un pic la taclale cu doamna M. administratorul vilei, ducem bagajele la masina si o intreb daca a dormit bine (pe masina bineinteles :))) pentru ca avusese o zi destul de grea si solicitanta cu o zi inainte, ea zice ca da, spunem la revedere si ramaneti cu bine gazdelor si vom reveni cu placere la dvs, primim la schimb un drum bun mergeti sanatosi si sa mai veniti pe la noi, va asteptam cu placere (si cu dulceata de petale de bujor de munte :))), pupam gazdele (la figurat) si nu ne ramane decat sa trecem la executarea intocmai si la timp a programului pe ziua in curs.

Este ora 9.30 dimineta. E de bine. Suntem in grafic :))

Ce facem astazi ? Pai cum ce facem ? Facem Cheile Latoritei, normal ! Ca pentru asta am venit de fapt in zona si am cautat cazare cat mai aproape in Ciunget. Cheile Latoritei care vin la pachet cu frumuseti demne de Guinness Book si cu o super oferta de doua frumoase lacuri de acumulare: Petrimanu si Galbenu.

Cum ajungem

Haideti sa va dau pentru inceput traseul cu plecare din Bucuresti, asta pentru cei ce vor dori sa ajunga “dintr-o bucata” aici, ceea ce eu nu as recomanda. Este un traseu totusi destul de lung ~ 300 Km, + popasuri, + luat masa, toate astea insemna timp pierdut pe drum in dauna unui timp pe care l-ati putea petrece odihniti fiind, de la orele diminetii pana tarziu dupa pranz in aer curat si peisaje unice. Sugestia mea este sa cautati o cazare in zona si sa petreceti in Chei 6 – 8 ore, pentru a aprecia pe indelete frumusetea ce va inconjoara si asta pentru ca este pacat sa veniti pe fuga. In fine am zis ca va dau traseul Bucuresti – Barajul Petrimanu si asta fac: Bucuresti – Pitesti – Ramnicu Valcea – Calimanesti-Caciulata – Brezoi (stg. spre Voineasa) – Malaia. Pana aici aveti de parcurs ~ 250 Km. Dupa Manastirea Malaia veti vira stanga spre Ciunget pana la care mai aveti ~ 5 Km, iar din Ciunget tineti drumul inainte pana la barajul Petrimanu inca ~ 20 Km.

“Cea mai buna opera este aceea care isi pastreaza cat mai mult timp secretul” spunea Paul Valery. De ce am folosit acest motto in titlul review-ului ? Iata de ce. Oare cati dintre dvs ati fost la Cheile Latoritei ? Sau cati dintre dvs ati auzit macar de ele ? Asadar este timpul sa devoalam secretul si sa descoperim impreuna nu o opera, ci o capodopera splendida si salbatica a naturii, care merita atentia dvs si care a reusit sa-si pastreze secretul peste timp, fiind foarte, foarte putin cunoscuta si vizitata de turisti, desi ca pozitionare, aceasta destinatie este aproape in centrul tarii, deci relativ usor accesibila din orice zona.

Cheile Latoritei

Cheile Latoritei se afla intre muntii Latoritei si Muntii Capatanii si se intind de-a lungul raului Latorita, care izvorand din Rezervatia Naturala Iezerul Latoritei aflata la o inaltime de 1350 m (langa lacurile Petrimanu si Galbenu), a muncit din greu spre a-si sapa drumul catre raul Lotru in care se varsa, aflat la o altitudine de doar 460 m. Astfel pe diferenta de nivel de aproape 900 m a creat unele dintre cele mai frumoase si spectaculoase chei din tara.

Eii... Dar sa revenim la povestea noastra. Asadar plecam de la Vila Ursul, o luam frumos inapoi pe coborare, facem cei 3 Km pana in drumul principal si de acolo viram dreapta spre Cabana Tudor Petrimanu. De aici vom mai avea de parcurs ~ 20 Km.

Pe tot traseul veti fi insotiti de susurul Latoritei, de aerul tare de munte si de o vegetatie bogata formata din brazi, molizi si zada, amestecati din loc in loc cu mesteceni si fagi. Urmam soseaua ce lasa pe dreapta Hidrocentrala Ciunget si continuam drumul tot inainte, paralel cu raul Latorita. Deocamdata nimic impresionant. Dar dupa numai cateva sute de metri, totul incepe sa se schimbe.

Drumul devine din ce in ce mai prost, urmand ca nu dupa mult timp asfaltul sa dispara cu desavarsire, iar drumul asfaltat se va transforma intr-unul forestier, totusi usor practicabil cu putina indemanare si ceva experienta.

Au loc schimbari dramatice in tabloul ce ne inconjoara. Peisajele frumoase si blande de pana acum devin deodata fascinante insa in acelasi timp si amenintatoare pe undeva.

Veti avea parte parcurgand acest traseu de zone unde defileul este de-a dreptul spectaculos si cu inaltimi ametitoare, vreo 4 - 5 portiuni unde, datorita unor avalanse venite cu pietre stanci si pomi de-a valma, soseaua a fost acoperita cu un covor inalt de 3 m si pe lungimi de la 10 pana la 20 de metri (acum e curatata, nu va faceti griji), multe paraiase si izvorase ce vin din munte si traverseaza drumul, frumusete si salbaticie cum rar am intalnit.

Veti trai senzatia unui pericol iminent si veti avea cu siguranta tendinta de a apasa acceleratia atunci cand veti trece pe langa pereti de stanca adanc fisurati si stanci ce par sa stea intr-un fragil echilibru, brazi inclinati si aproape scosi din radacini de vreo avalansa trecuta si in fine atunci cand veti trece pe sub colti de stanca suspendati si amenintatori ce par gata sa cada peste voi in ori ce clipa si care parca ar spune: “Ce-aveti voi in minte ? Pe aici nu se trece !” De fapt cam asta ne intrebam si noi atunci cand cu multi ani in urma, prin anii ‘80 veneam pentru prima data aici adusi de niste prieteni. “Ce naiba cautam noi pe aici ? Chiar nu ne era bine acasa ?” =))

Oricum, asa cum v-am spus, este doar o senzatie de pericol. Ganditi-va ca acest drum este strabatut zilnic de angajatii care lucreaza la barajele Petrimanu si Galbenu precum si la cabana Tudor, asa ca daca se considera ca ar exista undeva o zona de risc cat de mic, se va interveni rapid pentru remedierea situatiei, asa ca mergeti linistiti acolo :))

Un lucru remarcabil, este ca veti merge intr-o zona foarte foarte curata. Nu hartii, nu peturi, nu sticle goale sau doze de bere, nimic, asta datorandu-se cu siguranta faptului ca veti ajunge intr-un loc pustiu, extrem de putin calcat de turistii sa le zicem “pantofari”, acei turisti care habar n-au ce inseamna respectul fata de munte si protejarea acestuia. Cei ce stiu de aceste locuri si vin sa se relaxeze aici sunt adevaratii iubitori ai naturii in general si ai muntelui in special, acei oameni pe care n-o sa-i vezi vreodata aruncand gunoaie, acei oameni care vin sa asculte natura si nu manele, acei oameni care intradevar “simt natura”. Acesti oameni sunt cei care fac diferenta intre turistii adevarati si turistii “pantofari”.

Trebuie sa mai stiti ca pe aici (prin chei adica) semnalul telefonic lipseste cu desavarsire indiferent in ce retea sunteti. Puteti sa considerati asta un minus, dar noi l-am luat tot ca pe un plus, prin totala deconectare fata de lumea “de afara” :)

Hai si un sfat. Evitati pe cat posibil sa mergeti pe marginea drumului atunci cand acesta se apropie de Latorita. Aici se pot ascunde adevarate capcane sub forma unor cratere pe care nu le banuiti, sapate sub drum atunci cand apa a fost umflata. Exista riscul ca malul sa cedeze sub greutatea masinii, asa ca mai bine evitati marginea drumului.

La Lespezi

Cam pe la jumatatea traseului, dupa ca veti traversa un pod, asa, mai ramolit, pe partea dreapta in albia Latoritei veti gasi un loc minunat pentru un popas mai lung. Noi i-am spus “La lespezi”. Este vorba de o parte stancoasa a albiei raului foarte plata si neteda care are in continuare pe directia curgerii apei si o mini piscina naturala sapata in piatra. Un loc minunat pentru un popas si o plaja la munte pe stanca incalzita de soare si cu piscina langa tine :). Vedeti in poze aceasta amenajare de 5 stele creata si administrata de mama natura, care iti ofera tot confortul, dar nu-ti cere nimic in schimb :)

Cascada Apa Spanzurata

Putin mai departe de “Lespezi”, dupa ~ 12 Km de la intrarea in chei, veti intalni pe partea dreapta cascada Apa Spanzurata. Nu are ea un debit prea mare de apa (toate rauletele din zona au de suferit din pricina amenajarilor hidroelectrice), dar cu o cadere de ~ 35 m este spectaculoasa, aratoasa, si fotogenica :)

Badea Ion

Inainte de a ajunge la cascada, atunci cand inca eram la lespezi, ne-am intalnit cu un nene pescar care venea pe firul Latoritei din amonte, dand la pastrav in locuri doar de el stiute. Locuitor al zonei de cand se stia si in varsta de aproape 70 de ani, nenea Ion locuia in Ciunget de cand se nascuse si avea un dar al povestirii si o memorie de invidiat, o adevarata enciclopedie a zonei, drept pentru care ii facem cinste cu doua doze de bere neagra din rezerva proprie si-l luam putin la descusut despre cum erau Cheile Latoritei “inainte”. Inainte de amenajarea hidroelectrica adica.

Ce-am aflat. Prin 1950-1960, pe vremea cand era doar un copil, Latorita era un rau cu “apa multa si adanca” iar atunci cand venea umflata de torentii formati in chei dupa ploi mai mari, facea ravagii prin sat. Era atat de mare, incat pe vremea aceea pe ea se practica plutaritul, bustenii plecand pe Latorita si apoi pe Lotru pana la Brezoi unde erau “ferestruiti” cum zicea nenea Ion, in gaterele de acolo. Plutaritul era la timpul respectiv o meserie banoasa si respectata.

Comunitatea din Ciunget se impartea in doua bresle. Cea a “oierilor”, care mai tot timpul anului erau plecati de acasa pe la stane si cea a “taietorilor de lemne” care includea mai multe meserii. In primul rand in sat exista o fierarie cu un fierar si 5 calfe (sau ucenici daca vreti), care confectionau topoare, tapine (niste unelte folosite la manevrarea bustenilor), fierastraie si alte scule necesare taietorilor de lemne.

Cum se proceda la taierea arborilor. Prima data padurarul stabilea zona in care se va merge si insemna pomii ce trebuiau taiati. Urmau apoi taietorii de lemne, care dupa ce doborau arborii se ocupau si de curatarea acestora de crengi. Dupa aceea veneau tapinarii care aveau sarcina de a scoate bustenii din padure la drum (se foloseau de tapine, de aici si numele lor de “tapinari”) si de a-i transporta cu ajutorul cailor pana jos langa rau. In fine ultimii erau plutasii care legau bustenii intre ei formand plutele, le “dadeau la apa” si apoi le “conduceau” pe firul Latoritei si al Lotrului pana la gaterele din Brezoi. Ce mai... O intreaga mini-industrie zonala :). Toate aceste meserii aveau secretele lor care erau transmise din tata in fiu peste generatii.

Mandria si bucuria cu care povestea toate astea era umbrita doar de tristetea ca Latorita nu mai aste ceea ce a fost odinioara, iar acele vremuri erau trecute si de mult apuse.

Despre Cascada Apa Spanzurata am aflat ca era o cascada “bogata”, cu apa multa care nu ingheta niciodata indiferent ce geruri naprasnice ar fi venit si ca din pricina caderii de la mare inaltime, se auzea de la 2-3 Km distanta. In jurul ei era in permanenta ceva ca o pacla, o ceata ce se forma datorita debitului si inaltimii foarte mari de la care cadea apa, pacla in care tot timpul se formau cate 2-3 curcubee deodata in culori extrem de vii si deosebit de frumoase. Trebuie sa fi fost de vis :)

Ii multumim si-l felicitam pe badea Ion pentru talentul de povestitor si pentru ca ne-a fermecat cu amintirile lui demne de o nuvela, si-l lasam sa plece mai departe urandu-i “fir intins” in cautarea pastravului perfect pe care si-l dorea :)

Si ca sa va puteti da seama cu ce fel de om am avut de-a face, am sa va redau un mic schimb de cuvinte care pa mine m-a miscat. Spre final, atunci cand l-am intrebat cum il cheama, imi zice: “Conteaza ? ”, iar la raspunsul meu “Pentru mine da”, mi-a raspuns cu vocea tremuranda doar atat: “Multumesc”. Un om simplu dar cu mult bun simt care si-a pus sufletul pe tava in fata noastra, niste straini, povestindu-ne amintiri mult dragi lui. Probabil acest om in varsta nu mai “conteaza” pentru multa lume, iar pretuirea cu care a vazut ca-l ascultam si-l priveam cu siguranta a insemnat ceva pentru el. Nu bade Ioane, noi iti multumim pentru iscusinta si talentul tau mestesugit de povestitor, care ne-au facut sa traim pentru cateva clipe in trecut, prin anii ’50. Respect !!!

Sa ne intoarcem insa la povestea noastra. Asadar vizitasem cascada Apa Spanzurata si ne continam drumul. Ar fi trebuit ca pe partea stanga de data asta, sa dam de un monument (sau poate o troita, nu stiu) numit “Sapte Cruci” care dupa cum citisem undeva a fost ridicat in memoria muncitorilor ce lucrau la amenajarile hidroelectrice din zona si care si-au pierdut viata in urma unei avalanse masive de pietre. Noi n-am reusit sa dam de el, poate o faceti dvs atunci cand veti ajunge acolo :)

In fine ajungem si la Barajul si Lacul de Acumulare Petrimanu. Pozam, ne minunam – Uite, seamana cu Vidraru, da ala-i mai mare ! Or fi si pastravi aici ? Vai cat e de mare lacul ! Vai ce frumos ! Vai cat e de interzis fotografiatul aici ! Oops !...

Asa ca ne luam viteza si putin mai in fata pe stanga dam de Vila Tudor Petrimanu de 2 stele, care ar putea fi luata in calcul pentru cazare in lipsa de altceva, avand in vedere faptul ca exista foarte multe posibilitati de trasee turistice, mai scurte sau mai lungi (unele foarte lungi) cu plecare de aici: Varful Puru, Cascada Moara Dracilor, Cascada Apa Spanzurata, Lacul Galbenu, Lacul Muntinu, Rezervatia Iezerul Latoritei, Drumul Strategic, Lacul Galcescu, Statiunea Ranca, Soseaua Transalpina, Varful si Pasul Urdele, Pestera Muierii, Curmatura Oltetului, Cheile Oltetului, Pestera Polovragi si Manastrirea Polovragi. Dar atentie. Traseele nu sunt marcate si va fi un risc asumat, o adevarata ruleta ruseasca intre a vrea si a putea ajunge la destinatia pe care v-ati ales-o.

Daca am spus totusi ca vila Tudor “poate fi luata in calcul pentru cazare in lipsa de altceva”, este datorita parerilor si notelor extrem de proaste, date de turistii care au fost cazati aici de-a lungul anilor si care sunt unanim de acord ca a te caza aici este o idee extrem de proasta si hazardata. Eu daca n-am stat acolo, nu-mi pot da cu parerea, asa ca no comment. Totusi pentru buna dvs informare voi da un link de la cei ce-au stat acolo si pot sa yes comment - vezi aici (Webmaster, daca nu considerati publicabil link-ul, dati-i delete :) ).

Sistemul Hidroenergetic Lotru – Ciunget

Haideti sa va spun cate ceva si despre aceasta amenajare hidroelectrica ce merita toata atentia, fiind cea mai mare hidrocentrala din Romania cu o putere de 510 MW si a doua dupa Portile de Fier. Doar ca asta-i numai a noastra, pe cand Portile de Fier o impartim cu sarbii, asa ca tot Ciungetu e prima :)). Puterea sa este comparabila cu cea a unui reactor nuclear de la Cernavoda, cu diferenta majora ca aici vorbim de energie “verde”, prietenoasa cu mediul si nepoluanta.

In acelasi timp trebuie sa stiti ca aceasta amenajare hidroelectrica este unica in Europa prin cei 146.6 km de galerii subterane de aducţiune sapate in stanca si care se intind pe o raza de peste 30 Km de Lacul Vidra, lacul principal de acumulare unde vin toate aductiunile de apa.

Din Sistemul Hidroenergetic Lotru - Ciunget, fac parte si cele 2 lacuri de acumulare, Petrimanu si Galbenu, alaturi de inca 3 - Jidoaia, Balindru si Vidra. Pe langa aceste 5 lacuri, din sistem mai fac parte si Centrala si Dispeceratul energetic Ciunget, o retea principala si una secundara extrem de vasta de galerii subterane pentru captarea si aductiunea apei catre lacul Vidra si mai apoi catre Ciunget si in fine 3 statii de pompare a apei. Aceste statii au rolul de a pompa apa (din lacurile de acumulare situate sub nivelul lacului Vidra) in galeria secundara de aductiune, pana la o inaltime superioara fata de Lacul Principal de Acumulare (Vidra), de unde gravitational apa se transfera prin cadere libera.

Ca sa vedeti de ce sunt necesare aceste statii de pompare, va dau aici altitudinile celor 5 lacuri de acumulare ce fac parte din Sistemul Hidroenergetic Lotru - Ciunget. Lacul Vidra 1293 m, Lacul Galbenu 1304 m - singurul de la care transferul apei se face prin cadere libera. Urmatoarele 3 lacuri se afla toate sub nivelul Lacului Vidra si necesita statii de pompare a apei - Lacul Petrimanu 1130 m, Lacul Balindru 1020 m si Lacul Jidoaia 1185 m.

De la barajul Vidra, apa este trimisa printr-o galerie subterana in lungime de 13,5 Km pana la cele 3 turbine ale Centralei Hidroelectrice din Ciunget, aflata la o adancime de 130 m sub albia raului Latorita, iar cele 3 turbine sunt puse in functiune de apa ce vine in debit mare si de la o inaltime de 813 m.

Acum va puteti considera cat de cat pusi in tema si cu aceasta minune a ingineriei romanesti care este: Sistemul Hidroenergetic Lotru - Ciunget.

In acelasi timp va veti putea inchipui ce lucrari au fost necesare acolo incepand cu anul 1966 si pana in 1973, atunci cand a fost pusa in functiune hidrocentrala si in ce conditii extreme de izolare si de altitudine s-a lucrat, ce eforturi au fost necesare din partea minerilor care au sapat cei aproape 150 Km de galerii in stanca folosind tehnologia anilor ’60... Jos palaria !

Eforturile acestor oameni sunt prea puţin sau poate deloc cunoscute si apreciate, fapt care m-a si facut sa rezerv in acest review un loc special si un capitol aparte pentru unul dintre lucrurile cu care ne putem mandri ca romani : Sistemul Hidroenergetic Lotru - Ciunget, una dintre cele mai mari si mai complexe lucrari de stematizare hidroenergetica din Europa :) (Surse informatii: wikipedia.org; agerpres.ro; hidroelectrica.ro)

Revenind In Chei

Dar hai sa ne intoarcem la oile noastre. Adica La Cheile noastre. Cum ziceam, iesit din Cheile Latoritei, vazut barajul si lacul Petrimanu, trecut pe langa cabana Tudor si hai spre lacul Galbenu tinand drumul inainte, tot inainte. Ca pionierii :)). Dar... Caci exista si un dar... Tunete naprasnice incep sa se auda din ce in ce mai aproape de noi, totul se intuneca brusc, fulgere brazdeaza cerul in toate directiile si incepe o ploaie... Da una d’aia sanatoasa cu stropi mari cat ciresele si desi ca ochiurile sitei (evident cea in care spalati ciresele alea :))). Asa ca... Ce Galbenu, ce relaxare, ce trumuseti, ce plimbari ? La naiba cu toate si tuleo repede inapoi, ca te pomenesti ca incepe vreo grindina sau vine cine stie ce viitura de prin muntii aia inalti si ne blocheza drumul prin Chei si uite cum ramanem noi copii strazii pe coclauri... Si da-i viteza la vale. Bine, viteza e mult spus, pentru ca asta insemna undeva pe la vreo 15 Km/h, ca atat vroia drumul sa ne lase sa gonim :)). Da, da’ cand venisem, venisem doar cu 7-8 Km/h, asa ca... E clar ca acum goneam =)). Si cum ziceam, bagam viteza, dar minune. Dupa vreo 4 Km ploaia se opreste la fel de brusc cum incepuse. Oprim si ma dau cu elan turistic propunand sa ne intoarcem si sa vizitam totusi lacul Galbenu ca uite, a stat ploaia :)). Nu vreti sa stiti ce reactie a generat inspirata mea propunere. Oricum, nu pot sa reproduc mot a mot, dar era ceva in legatura cu sanatatea mea mintala =)). Fiind in inferioritate, imi retrag cu demnitate propunerea si pentru ca era inca devreme, abia unu si ceva, hotaram sa mai “lespezim” vreo 2 ore. Asa ca o luam usor la vale, bajbaim dupa “lespezi”, pentru ca e mai greu sa le vezi venind de sus. Le nimerim si o punem de o pauza mai lunga, spre marea bucurie a lui Bitza care a coborat si a urcat potecuta ce ducea din sosea la lespezi de cel putin 50 de ori. Era in al noualea cer alergand bezmetic ori la mami care facea plaja pe lespezi, ori la buni care culegea muguri de brad, ori la mine care o luasem pe coclauri sa fac niscaiva poze. Cum ziceam, in jur de ora 3 ne pregatim de plecare si asa cum zice poetul, “beat de soare si parlit ingrozitor”, o luam usurel spre casa.

Drumul spre casa.

Aproape de iesirea din Chei, in apropiere de Ciunget, incepe iar ploaia, de data asta insa o ploaie “cu fata umana”, adica stropi normali, cadenta normala, nimic nelinistitor.

Fatal error. Nimic nelinistitor ?? Iesim din Ciunget, facem cei 5 Km pana la soseaua de Voineasa, viram dreapta, intram in Malaia, vantul incepe sa se inteteasca, repertoriul normal deja cunoscut de tunete si fulgere si... Si incepe grindina. Destul de mare, cam la 1 cm, deasa si zgomotoasa al naibii si stiti ca nu-i deloc o senzatie placuta sa auzi gheata aia cum se izbeste de tabla masinii. Te doare sufletul. Cautam repede o solutie de avarie. Salvarea o gasim sub un corcodus marisor si des de pe dreapta drumului. Stam aici vreo cateva minute la adapost pana se potoleste grindina si o luam prin ploaie spre Brezoi unde ajungem fara alte peripetii si de unde viram dreapta pe Valea Oltului spre Rm. Valcea.

Odata intrati pe Valea Oltului, alta belea. TIR-uri la greu si care adunau in spate cate 30-40 de autoturisme. Posibilitati si zone unde poti face depasiri pe tronsonul asta de drum sunt putine si pe distante scurte. Asa se face ca daca prima masina din spatele TIR-ului este condusa de un sofer sa-i zicem mai “moale”, sau pe care nu-l ajuta masina si nu se “baga” in depasire, este foarte greu pentru cel din spatele lui sa depaseasca si autoturismul respectiv si TIR-ul “dintr-o bucata”. Si uite asa se formau coloane intinse pe kilometri intregi care circulau cu un agonizant 40 Km/h. Cea mai mare parte a drumului pana la Pitesti asa am dus-o. Singurele exceptii au fost putin inainte de Rm. Valcea si apoi dupa, pe Dealu Negru, unde sunt cateva portiuni de sosea cu benzi duble, special construite pentru a putea face depasiri in siguranta. Aproape tot drumul asta l-am facut pe o ploaie deasa si marunta, o mocaneasca d-aia care atunci cand se porneste, uita ca ar trebui sa se mai si opreasca.

Ajungem la Pitesti, intram pe autostrada, facem vreo 12 Km si... Si intram intr-una dintre cele mai violente ploi ce mi-a fost dat sa vad vreodata, venite la pachet cu tunete, fulgere si rafale puternice de vant. Farurile, proiectoarele, lampile de ceata, avariile aprinse, stergatoarele la viteza a doua, dezaburirea data drumul la parbriz, oglinzi si luneta, dar cu toate astea nu era posibil sa vezi la mai mult de 5-6 metri in fata. Incredibil asa ceva. Si unde mai pui ca era ora sase seara, deci inca lumina din plin afara. Foarte multe masini erau oprite pe avarii pe dreapta autostrazii. Noi am continuat drumul cu mare atentie si foarte incet, undeva la vreo 15-20 Km/h. La un moment dat ploaia a fost amestecata si cu grindina, dar micuta, fara probleme. De torentiala asta am scapat dupa ~ 5 Km, ploaia incepand sa se domoleasca incet incet, pentru ca pe la Km 80 sa intre iar in regim de mocaneasca, urmand ca si aceasta sa se opreasca vreo 30 Km mai tarziu. Pana la Bucuresti n-am mai avut alte probleme, mergand in regim constant la 140 Km/h si doar in depasiri “sarind” mai sus.

Specimene

Hai ca treaba asta ma roade de mult si trebuia s-o spun. Bine, am zis ca n-am mai avut alte probleme, asta cu exceptia soferilor aia nesanatosi, care fara nici un motiv merg pe banda a doua a autostrazii. As intelege asta daca pe banda unu ar fi gropi ceva, insa soseaua e perfecta.

Aceste specimene care-si zic soferi, tin banda a doua din simplul motiv ca merg cu 130 Km/h, viteza maxima admisa, asa ca ce treaba ai tu sa-i depasesti daca ei circula cu viteza legala ? Nu dragi specimene. Nu-i asa. Incalcati legislatia rutiera, capitolul 5 - sectiunea 2 - alin. 1 - art. 42, unde la “Reguli pentru circulatia vehiculelor – Pozitii in timpul mersului si circulatia pe benzi” se spune asa :

Art. 42 - Cand circulatia se desfasoara pe doua sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de catre conducatorii de vehicule in functie de intensitatea traficului si viteza de deplasare, avand obligatia sa revina pe prima banda ori de cate ori acest lucru este posibil. Vezi politiarutiera.ro/index.p ... 9-ianuarie-2013 si codulrutier.ro/codul_ruti ... irculatie_2.php

Asadar acei participanti la trafic care ocupa in mod abuziv banda a doua a autostrazilor sau a drumurilor expres cu 4 benzi, sunt ilegali si pasibili de amenzi. Consider aceasta informatie ca avand si oaresce valoare turistica. Atata vreme cat deplasandu-ne spre o destinatie turistica ne folosim de drumurile publice, avem si obligatia de a sti sa le folosim corect.

Si ca sa fiti niste oameni informati, asta ca tot am dat-o pe chestii de circulatie, trebuie sa stiti (daca cumva nu stiati deja) ca in intervalul 1 iulie - 1 noiembrie se va redeschide si Transfagarasanul, iar din 15 iunie pana pe 15 septembrie, s-a interzis circulatia in weekend si in zilele de sarbatori legale a autovehicolelor ce depasesc 7,5 tone, altele decat cele de transport personae :). Si noi care am venit acasa pe 14 iunie... Ghinion ce mai. Da’ cred ca de asta era asa puhoi de TIR-uri pe sosea. Era ultimul weekend cand isi mai puteau face de cap :))

End of story Adica in traducere libera: In fine, am terminat de batut campii =))

Iata ca am ajuns la final si ca sa termin original (n-am gasit alta rima :))), ma voi auto plagia si voi pune ca incheiere un citat despre Cheile Latoritei din review-ul meu “Cãciulata - Staţiune deloc sau foarte puţin promovatã. Cu maşina pe trasee turistice” (vezi impresii), citat in care spuneam asa :

"Aici veti putea vedea peisaje de vis unice si salbatice abia atinse de mana omului, care te vor lasa fara suflare, mici cascade formate de parauri ce vin din munte, locuri in care linistea si maretia naturii fac legea, o lege pe care o veti respecta insa din placere, nu din obligatie. De departe cea mai frumoasa si spectaculoasa zona montana pe care am vazut-o pana acum prin tara."

Mergeti si vedeti oameni buni Cheile Latoritei, pentru ca nici nu stiti ce pierdeti. Bine, acum nu va duceti toti odata, pentru ca si-ar pierde unul din principalele atuuri: lipsa aglomeratiei, in speta a turistilor si placerea de a fi doar voi singuri si muntele :))

In speranta ca aceste informatii v-au deschis portile catre o noua si prea putin cunoscuta destinatie turistica s-au ca macar v-au reamintit de ea, inchei aici invitandu-va sa faceti efortul de a ajunge acolo si de a o vizita. Cu siguranta merita si n-o sa va para rau.

Pentru ca asa cum spuneam si in alte posturi anterioare :

Cine detine informatia, detine puterea.

THX ! Bye bye.

Webmaster, am si eu 2 rugaminti daca se poate.

Prima – Inserarea videoclipului de aici https://www.youtube.com/watch?v=tjCLNvZQYgM

A doua – Daca se poate insera un “one click to go” - la si de la review-ul meu “O zona putin frecventata si aproape necunoscuta. Malaia – Ciunget.”

Multumesc mult.

---

VIZUALIZĂRI: 8417 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI