GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Una dintre cele mai frumoase si mai complexe gradini din sud-estul Europei
Este situata pe strada REPUBLICII nr 42 (cartierul Zorilor)
Orar de vizitare 9-18,19 (sere: 9-18, vara, 10-17, iarna)
Am fost de mai multe ori in aceasta minunata gradina, dar nu am scris niciodata despre ea. Si cum totul are un inceput, sa-i dam drumul
Grădina Botanică din Cluj este o instituţie ştiinţifică, didactică şi educativă, subordonată Universităţii Babeş-Bolyai. Este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Național din România în anul 2010
Bazele acestei instituţii au fost puse de către profesorul Alexandru Borza (nascut la data de 21 mai 1887, Alba Iulia - decedat la data de. 3 septembrie 1971 la Cluj, preot greco-catolic, protopop onorar al Clujului și botanist, întemietorul geobotanicii în România), in anul 1920 (fapt pentru care Gradina Botanica ii poarta numele); insa prima incercare de infiintare a unei gradini botanice la Cluj dateaza din anul 1872, odată cu fondarea Universității Franz Josef din Cluj, cand singurei catedre de botanică i s-a atașat o vastă grădină, organizată, în parcul dăruit de contele Mikó Imre, Muzeului Național Ardelean, care urma să fie transformat în grădină botanică. O bogată colecție de arbori și arbuști formau fondul și începutul promițător al unei grădini botanice dar cu timpul din lipsa de fonduri si datorita unor interese obscure, gradina donata de contele Miko a fost transformata in gradina de zarzavaturi si adapost pentru ranitii din cel de-al doilea razboi mondial. In anul 1920 profesorul Alexandru Borza elaborează un nou plan al Grădinii împreună cu Kornél Gürtler. Acest plan, prevedea numeroase lucrări de organizare, lucrări care au început în toamna aceluiași an sub conducerea prof dr. Onisifor Ghibu. Astfel intre anii 1923-1924 a urmat inca o etapa in finalizarea amenajării grădinii: s-au întocmit și așezat grupele biologice, ecologice și genetice cuprinzând numeroase secții (economia de apă a plantelor, apărarea acestora împotriva secetei, conservarea speciei, geneza speciilor). In anul 1925, datorita stadiului avansat al lucrarilor, conducerea gradinii hitaraste sa deschida gradina pentru public. În anul 1960 au fost date în folosință serele noi ale grădinii cu cele 6 compartimente. În perioada 1963-1964 s-au asfaltat principalele alei ale grădinii, s-a consolidat lacul din Grădina Japoneză și înlocuit gardul împrejmuitor din lemn cu unul nou, de beton.
In prezent, Gradina Botanica are o suprafaţă de 14 ha, pe un teren cu configuraţie variată, potrivit pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor de pe diferite continente, fiind cultivate circa 10.000 de categorii specifice de plante.
Grădina Botanică este împărţită în mai multe compartimente: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic şi medicinal.
SECTORUL ORNAMENTAL cuprinde in special varietatea de plante decorative--peste 100 de specii de: lalele, zambile, branduse, narcise, peste 300 de specii de trandafir (Rosariumul) care in sezonul estival te imbata cu mirosul lor deosebit, precum si o multitudine de plante decorative de gradina care cresc peste tot in lume (ca plante decorative); tot aici iti mai incanta ochii o gramada de specii Craite, Dhalii, Petunii, Gladiole, Irisi, Zorele (Gradina Mediteraneeana)
Compartimentul Fitogeografic cuprinde: Grădina Japoneză aranjată în stilul tradiţional “gyo-no-niwa” cu elemente de peisaj specifice Japoniei, aranjate într-un cadru tradițional japonez: un lac creat artificial, în mijlocul căruia se află o mică insulă legată de marginile lacului- pe o parte printr-un pod curbat japonez la capătul căruia se află o poartă japoneză, iar pe partea opusă se află un podeț din piatră. În jurul lacului sunt dispuse patru lanterne de piatră.
Grădina Romană, sau Grădina lui Pliniu, este dispusă în jurul statuii zeiței romane a agriculturii Ceres, în acest spațiu fiind aranjate o serie de piese arheologice descoperite în orașul roman Napoca, printre care și două sarcofage romane. Aici se află totodată o colecție de plante care decorau odinioară grădinile romane.
Flora din ţara noastră este, de asemnenea, foarte bine reprezentată in cadrul acestui compartiment, pentru toate regiunile geografice: cîmpia şi podişul transilvan, zona Banatului, vegetaţia munţilor Carpaţi, zona Moldovei şi Olteniei, litoralul Mării Negre.
COMPARTIMENTUL SISTEMATIC este unul dintre cele mai importante compartimente ale grădinii acoperind o suprafaţă de 4 ha, cuprinzând cele mai importante familii de plante grupate in functie de: familii, ordine, clase
Compartimentul ECONOMIC: grupează plantele după modul lor de utilizare în: plante alimentare, tehnice, furajere, melifere şi tinctoriale (din care se pot extrage coloranti): bine reprezentati sunt cocotierul, palmieri, cactusi Ferigi
COMPARTIMENTUL MEDICAL: cuprinde plante cu proprietati terapeutice si medicale: Anghinare, Aloe Vera, Lemn Dulce, Levantica, etc
In gradina se mai pot vedea si 6 sere pe o suprafață totală de peste 3 500 de m²) în care sunt cultivate plante ecuatoriale și tropicale:
1. Sera cu plante acvatice – aici se poate admira lotusul amazonian cu frunze de peste 1,5 m diametru; 2. Sera cu palmieri – peste 80 de specii de palmieri decorativi sau industriali (cocotierul, palmierul de ulei), aduse din Japonia, Australia, Asia și Insulele Canare; 3. Sera cu vegetație din Australia și mediteraneană – diverse specii de ficus, ferigi; 4. Sera cu orhidee și ferigi; 5. Sera cu bromeliacee: sunt organisme variate, adaptate la diverse tipuri de mediu. Frunzele acestor plante au diverse forme, de la cele ascutite la cele plate, simetrice sau neregulate, moi sau intepatoare. Unele dintre plantele din aceasta familie sunt insectivore. Sunt originare din America Centrala si de sud: Ananasul, Puya, Bromelia Canistrum; etc; 6. Sera cu plante suculente. de exemplu Haworthia este un gen de planta suculenta care i-a fascinat pe colectionari inca de la inceputul secolului al 17-lea, cand era privita ca fiind aloe - de fapt ea este doar inrudita cu aloe. Genul include intre 70-90 de specii.
In cadrul gradinii mai exista doua zone de interes didactic si stiintific:
Herbarul conţine 655.000 de coli din toată lumea, cu valoare ştiinţifică deosebita pentru studenţii şi a cercetătorii din România şi din străinătate si Muzeul Botanic din incintă care deține peste 7 000 de piese și exponate, cu caracter didactic și științific;
Gradina Botanica Cluj este de asemenea membra a multor asociatii de profil din lume
Datorita celor peste 10.000 de specii de plante pe care le are, Gradina Botanica din Cluj, este considerata printre cele mai prestigioase din lume.
In opinia mea, pentru orice turist care viziteaza orasul Cluj, Gradina Botanica ar trebui sa reprezinte prima optiune pentruca iti ofera un moment de relaxare prin culorile plantelor, mirosul lor deosebit, arhitectura care ti se infatiseaza ca o minune in fata ochiului. O recomand cu mare drag, tuturor turistilor
Trimis de sorana2 in 04.05.14 07:37:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CLUJ.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sorana2); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 46.76267970 N, 23.58875590 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Sărutmâna, stimata doamna!
Îmi tresalta de fiecare data inima când citesc câte ceva despre orasul meu natal. Asta s-a întâmplat si acum. Mă bucur că v-a plăcut Grădina Botanică dar eu, cu sinceritate vă spun, aș fi preferat să citesc un review despre simțămintele dumneavoastră personale în locul unor detalii, să zicem, tehnice.
Vă mulțumesc și vă urez o zi frumoasă!
@Flaviu: multumesc pentru sfatul tau, insa pentru mine, "detaliile tehnice" sunt foarte importante, atata vreme cat dupa examenul de admitere la facultate, prima vizita cu profesorul de botanica a fost aici; in premiera spun ca am ramas foarte impresionata cand la intrarea in Muzeul Botanic, am gasit ca si ghid, aceeasi doamna (acum in varsta de 92 de ani) ca in anul 1984. In plus cat am stat in Muzeu, mi s-a dat posibilitatea sa imi reimprospatez toate cunostintele vis-avis de aceasta minunata gradina, rasfoind cu drag toate documentele puse la dispozitie de doamna in cauza.
In al doilea rand, tinand seama de nivelul de pregatire al elevilor si chiar a cadrelor didactice, care la examenul de titularizare in invatamant au note mediocre si submediocre, am gasit de cuviinta, ca prin prezentarea mea sa cointeresez prin cat mai multe detalii, vizitarea Gradinii Botanice.
Oridecate ori intru in aceasta gradina, imi aduc aminte de profesorii cu care am avut sansa sa invat primele notiuni de botanica aplicata, imi aduc aminte de tineretea mea, de vremea cand, cu cursul in mana "pipaiam" fiecare planta, fiecare frunza, fiecare nervura, ceea ce imi da un sentiment unic de mare, mare bucurie care nu poate fi descrisa in cuvinte; nu mai vorbesc de faptul ca atunci cand vezi atatea culori, atatea aranjamente, atatea miresme, ai impresia ca intri intr-o alta lume care n-are nimic de-a face cu invidia, rautatea, lacomia de afara, de care cu greu esti nevoit sa te desparti la ora inchiderii!
Multumesc pentru urare, la fel iti doresc si eu tie si tuturor cititorilor acestui site
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj Napoca cu trandafirii înfloriți — scris în 23.06.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Nu recomand!!! — scris în 04.07.22 de ux125752 din BOTOșANI
- Sep.2019 Gradina Botanică Cluj-Napoca — scris în 01.11.20 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Grădina botanică Cluj-Napoca — scris în 09.09.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Nov.2016 Turism in judetul Cluj — scris în 09.11.16 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Frumos si relaxant — scris în 05.10.16 de umflatila din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Peisaje de poveste — scris în 12.06.14 de alyssa_anda din CAMPINA - RECOMANDĂ