GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La Mulți Ani 2018
Stați puțin și nu mânați
Si cuvântul mi-ascultati:
 
Am plecat să vizităm
Pe la AFA sa urăm,
Plugușorul românesc
Obiceiul strămoșesc.
 
Vă urăm cum se cuvine
Pentru anul care vine
Impresii mari
Excursii multe
Atât pe munți
Cât și pe șes!
 
Câte mere în livezi
Atâtea reviewuri citez
Câta apa în izvoare
Atâtea cuvinte-n texte;
 
Să ne fîe-ndestulată
AFA toata!
Țara toată!
Ia mai mânati, măi flăcăi!
Și strigați cu toții măi!
Hai, hai! La călătorii măi...
Nu știu cum dar cam pe la primele ore ale anului nou îmi aduc aminte de AFA și normal... să relatez căte ceva despre pulsul orașului Sibiu așa ca la ultimele/primele secunde anului 2017/2018.
Ca și în trecut, adică anul trecut m-a prins și anul acesta în mijlocul orașului medieval Hermannstadt. Cu ceva optimism bineînțeles deoarece cu cât de bine am pornit acum un an cu atât de prost s-a sfârșit anul pentru mine, și din acest motiv și o oarecare absență pe AFA. Dar orice început înseamnă un gram sau mai mult de optimism așa că am plecat spre acest necunoscut care se numește 2018 cu un optimism de nerecunoscut și plin de speranță.
Am încheiat un an din punct de vedere turistic extraordinar pentru mine, poate 2018 nu va fi la fel dar sperăm la cât mai multe călătorii așa cum îndeamnă plugușorul de la începutul articolului.
În Sibiu se anunța un revelion scump așa cum prevestea cotidianul Tribuna aici
bineînțeles că cea mai mare parte (în cifre bancare) au luat artiștii, și o parte (ceva mai mică) pirotehniștii (care m-au dezamăgit pe lângă faptul că firma contractoare nu era din Sibiu spectacolul focurilor de artificii erau sub așteptări față de anul trecut)
Sărind peste cățiva artiști care au început să cânte mai devreme am ajuns la momentul în care a urcat Smiley pe scenă și a întreținut atmosfera într-un mod profesionist până s-a gătat anul 2017 cu totul. După spectacolul de pe cer mai mult sau mai puțin spectaculos (vorba băiatului meu care tocmai a împlinit 10 ani) trebuia să urce pe scenă Inna anunțată cu mult înainte de apariție. De fapt s-a lăsat așteptată exact 15 minute, am început să fac glume cu voce tare (așa m-au auzit și cei din jur și au râs) “asta a luat banii și a fugit”până la urmă a apărut și a început să cânte într-o costumație extraordinar de sclipitoare, iar noi am mai indurat frigul dintre ani ascultând.
Până la urmă am făcut alegera potrivită, copilul zicea că nu mai poate de somn de fapt a fost primul revelion al lui petercut într-o piață publică, așa că am luat-o spre casă unde am găsit motanul proprietate personală dormind același lucru făcând imediat și ceilalți membri doar eu am rămas de veghe scriind cele de sus și servind încă un pahar de șampanie zicând:
La mulți ani România
La mulți ani Sibiu
La mulți ani AFA
WM la mulți ani și rog video la inceput.
https://www.youtube.com/watch?v=Vb9ciRhLLjQ
Trimis de AZE in 01.01.18 03:15:20
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@AZE:
La multi ani! Start vot! Multumim pentru transmiterea pulsului orasului meu drag Sibiu! Numai de bine! ????????????????????????
@AZE: La mulți ani, AFA! La mulți ani, @AZE!
Să avem un an mai bun! Toți! Poate te-ncumeți la Întâlnire anul ăsta!
@AZE, @all: La mulți ani! Toate cele bune!
La Mulți Ani, Aze și tuturor AFA-iștilor! Am fost și eu la cumpăna dintre ani în Piața Mare din Sibiu, de fapt nu chiar acolo, ci mai spre pietonala Nicolae Bălcescu. Subscriu la impresia ta lăsată de artificiile de la miezul nopții: m-au dezamăgit. Eram obișnuită din alți ani cu un joc de lumini sclipitoare, o feerie pe cerul Sibiului, iar acum am asistat la ceva sărăcăcios, mai mult fum decât artificii. Și între blocuri, amatorii au creat un spectacol mai frumos!
@AZE: La Mulți Ani atât ție cât și familiei tale, inclusiv motanul!
La Mulţi Ani! Sănătate, bucurii, vacanţe frumoase alături de cei dragi!
E bine că motanul tău a dormit liniştit, pisicuţa mea a fost tare agitată iar căţelul s-a ascuns în magazie din cauza zgomotului... Bucureştiul a fost viu, colorat, luminos în noaptea de Revelion!
@AZE:
La multi ani! Si sa depasesti necazurile, sa colinzi mult si anul acesta!
Motanul a fost cel mai inspirat, foarte practic ???? Ai mei colocatari s-au ascuns care pe unde au putut la miezul noptii, oricum o noapte mult mai liniștită decât acum 3- 4 ani când era un spectacol deosebit.
Dacă vrei spectacol reusit de artificii, Dragonul Roșu e ideal. Au avut și anul acesta un spectacol frumos, eu l-am văzut de la geamul meu dar am avut parte de unele frumoase - din cele interzise - și în jurul casei mele. În anii trecuți nici nu puteai sta afară de fumul creat dar spectacolul era magnific.
@all
Mulțumesc și La Mulți Ani încă o dată.
Să fie un an cu multe călătorii frumoase pentru toată lumea.
Una din tradițiile/superstițiile este ca la început de an pe nemâncate să iei în mâna unealta folosită cel mai mult în decursul anului. Eu am luat tastatura PC -ului în mână (și am și folosit-o, dovada reviewul de mai sus) că asta folosesc cel mai mult atăt la servici cât și acasă.
@AZE: La Multi Ani! si un an mai bun, cu calatorii frumoase alaturi de cei dragi.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2023 Targul de Craciun-Sibiu — scris în 24.11.23 de kmy din JILAVA [IF] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Crăciun la palat — scris în 20.11.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Foodie, Street Food Cuisine Sibiu 2023 — scris în 18.09.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Toamna se numără bobocii...sau oalele — scris în 04.09.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Să turăm motoarele, Red Bull Romaniacs 2023 — scris în 22.08.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2023 FITS 2023 sau cum e posibil ca un miracol să țină 30 de ani — scris în 10.07.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Târgul de Paști — sau în vizită la moș iepuraș gerilă — scris în 09.04.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ