ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.05.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2010
DURATA: 2 zile
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Festivalul International de Teatru de la Sibiu

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

In luna mai, e pacat sa nu fiţi la FITS! Ce este FITS? Nimic altceva decat “Festivalul International de Teatru din Sibiu”. Anul trecut festivalul a avut loc intre 28 mai si 6 iunie. FITS dureaza 10 zile iar cel din acest an va incepe…maine!

O scurta introducere…

Incerc sa va scriu un review cat mai pragmatic Cat mai nemtesc. Fara floricele colorate francofone. Nu stiu insa daca voi reusi. De ce? Pentru ca o aripa a familiei mele, provine din Tinutul saxon al Transilvaniei, cealalta, din Micul Paris. Prima aripa era mai lapidara, mai exacta, mai rece si vroia sa ma faca inginer, cealalta aripa, era mai volubila, mai expansiva, mai calda si mai “je m’en fiche”-ista si vroia sa ma faca Ambasador al Romaniei la Paris. In final, a venit razboiul si -a stricat planurile celor doua aripi, familia mea n-a ramas nici pe tărâmurile francofone nici pe cele germanofone ale tarii ci s-a stabilit in Tinutul Secuilor. Dintr-un saxon si-un francofon, eu cred c-am ajuns un biet saxo-fon. Liceul l-am terminat in Regiunea Mures Autonoma Maghiara, la Tg. Mures, la sectia reala, dar uram matematicile, in schimb adoram literatura, limbile straine si sportul. De aceea imi vine foarte usor sa scriu acum un review…fac rost de cateva date exacte, iar printre ele, strecor cateva cuvintele de legatura, schimb topica in fraza, pun subiectul dupa predicat, verbul il ascund printre doua adjective si trei adverbe, si uite asa, n-o sa va prindeti niciodata c-am copiat aproape totul de pe internet.

Dupa ce-am terminat-o cu rigidele matematici ce-mi dadeau frisoane si cosmaruri si ma trezeau noaptea ud, si-a dat seama, in fine, si aripa germanofila a familiei mele, ca sunt germanofob iar bunica mea, care traia in Micul Paris si mereu imi tinea partea numai mie si regelui Mihai, se scăpă odata la o masa festiva si zise in gura mare…”pai voi nu vedeti cum se chinuie copilu’ asta plin de energie cu teoremele si cu calculele integrale, si ce usor s-a prins de el limba rusa si franceza? …n-o sa iasa niciodata inginer din el, dati-l mai bine la limbi, la medicina sau la educatie fizica …voi nu vedeti ca e nascut in zodia varsatorului? ”... Pana sa sa termin liceul, cunosteam deja 4 limbi de larga circulatie internationala…engleza, franceza, rusa si ungureste. Cand am ajuns la doua decenii de existenta, multumita bunicii din Bucuresti, uitasem de mult si cu mare bucurie de teorema lui Fermat, pluteam deja intr-o exuberanţă latina de nedescris…poezii, basme, nuvele, legende, scenete de teatru, asadar Micul Paris, castigase marea batalie…si totusi…ori de cate ori calc prin zonele saxone ale Transilvaniei, ceva din mine vibreaza si nu-mi da pace. Imi place Sighisoara, Mediasul, Sibiul, imi plac satele, cetatile si bisericile sasesti... cred ca e din cauza celeilalte aripi...

Si-acum, despre festival…

Festivalul de teatru de la Sibiu din luna mai a anului 2010, pentru mine, a fost un regal latin tinut intr-un oras german. De fapt cand trec de Sighisoara, mergand spre Medias, patrund parca pe una alt tărâm, cu iz de poveste. Poate pentru ca mi-au placut prea mult Fratii Grimm sau aventurile Baronului de Munchausen. La fel cum in New York exista un “China Town”, precum Frankfurt-ul are si el un “Turkish Town” sau Paris-ul un “Juif sau Arabian Town, ” la fel cum daca intri in Odorhei, simti c-ai patruns intr-o “Little Hungary”, odata ajuns in zona Sighisoara-Medias-Sibiu, simti c-ai intrat intr-o “Little Germany”.

In anul trecut, la a XVII-a editie a Festivalului International de Teatru, la Sibiu, a fost o nebunie! …festivalul numără peste 300 de evenimente artistice desfasurate in peste 60 de locatii din oras sau din afara lui…participare? …multe trupe de teatru din tara noastra si din inca 70 de alte tari, venite aici ca sa culeaga aplauzele a peste 30.000 de spectatatori zilnic. Biletele pentru sala "Libra", o hala dezafectata de langa gara Sibiu, le cumperi cu cel putin o luna inainte ”on-line”, dar ele se epuizeaza intr-o saptamana, daca nu, incerci la o a doua hala, numita “Simeron”... Daca nu si nu, mergi “la noroc”. In timpul festivalului, intreaga “lume buna a teatrului din tara si din strainatate” e-aici. Capul de afis al festivalului, la fel precum e “Can-Can"-ul la Moulin Rouge, e tinut de operele “Faust” si "Metamorfoze", in regia ,directorul teatrului “Radu Stanca” din Sibiu,, Silviu Purcarete. Daca nu mai gasesti bilete la spectacolele de sala, mai ai sanse sa te regalezi cu cele stradale, gratuite. Un bilet la Faust, anul trecut costa 20 de lei, dar anul acesta cred ca va fi dublu. Programul spectacolului il gasesti pe internet, frumos ordonat, pe zile.

Ne-am cazat la un hostel central de langa orasul vechi, in conditii excelente, dar cu rezervare din timp. In perioada festivalului, in Sibiu, numarul de reprezentatii raportat la fiecare ora sau la fiecare metru patrat de oras, e mare… poti alege intre spectacole de strada “intra sau extra muros” adica "intre" sau "in afara" zidurilor orasului vechi, spectacole in cetatile sau bisericile fortificate medievale din jurul Sibiului, apoi poti urmari diverse “show”-uri de flamenco, dans, teatru-dans, balet, teatru de marionete sau feerice reprezentatii de lumini si muzica sau de pantomima. In acele zile, la Sibiu te simti parca intr-o alta lume, de pe planeta numita, nu Terra, nici Pandora, ci “Planeta Spectacol”.

Concomitent, pe langa partea practica, are loc si partea “teoretica” a festivalului…conferinte, recenzii, dezbateri, lansari de carte, discutii cu autorii, ateliere tematice sau expozitii de pictura si arta fotografica. In aceasta decada a sfarsitului de mai si a inceputului de iunie, Sibiul devine dintr-o fosta capitala europeana “pentru un singur an”, o veritabila capitala culturala a batranului nostru continent cu sanse mari de a recidiva in anul urmator.

Am participat la mega-spectacolul ”Faust”, (nu intru in amanunte, e-un site turistic, nu unul cultural), mi-a placut, am vrut sa fac niste fotografii in timpul spectacolului, dar nu e voie si e de inteles, ca actor, e greu sa joci sub o ploaie de flash-uri.

In aceste 10 zile de feerie teatrala, la Sibiu, nu e exclus sa dai ”nas in nas” cu marile nume ale celei de-a saptea arte, ale teatrului, ale "show-bizz"-ului, ale prozei sau ale poeziei romanesti…Mircea Dinescu, Mircea Cartarescu, Silviu Purcarete, Ion Caramitru, Matei Visniec (noul nostru "Eugen Ionesco") si multi altii. Sarbatoarea teatrala nu se limiteaza doar la orasul propriu zis…ea se extinde, spre exemplu, si spre lăcaşul lui Octavian Goga, spre Rasinari…unde au loc, spectacole in tramvai…ideea nu e deloc rea…daca bulgarii au scufundat in Marea Neagra, la 30 de metri, avionul prezidential a lui Todor Jivkov, si l-au transformat intr-o fascinanta atractie submarina, vizitabila prin "scuba sau deep diving", de unde vor iesi bani frumosi, noi de ce nu putem sa realizam un mini-specatcol teatral intr-un tramvai ce te poarta de la Sibiu la Rasinari, timp pe care oricum il pierzi, in drum spre casa memoriala a marelui poet ardelean Octavian Goga. ?

In 2011, FITS se asteapta la 40.000 de spectatori pe zi…

Dupa Festivalurile de teatru de la Avignon si Bordeaux, se pare ca cel din Sibiu, detine un onorant loc trei in Europa…

Dupa un "Faust" superaplaudat si bisat, am intrat si pe la “Capsa” sibiana, cafeneaua “din beci” sau mai bine zis “ceainaria literarara” Humanitas, o librarie in care se produc multe evenimente culturale, precum lansari de carte, “talk show”-uri literare sau intalniri cu scriitorii.

Iata si cateva din spectacolele anului trecut…

Odin Teatret din Danemarca a prezentat doua spectacole in regia lui Eugenio Barba: „Inchisoarea de oase” si „Oda progresului”. Schauspielhaus Zurich din Elvetia impreuna cu Teatro Garibaldi din Palermo au prezentat in regia lui Peter Brook. , piesa „Intrebari”, Deutsches Theater Berlin din Germania a prezentat la Sibiu povestea lui Popriscin, transcrierea in scena a nuvelei lui Gogol, „Insemnarile unui nebun” iar Transversal Theater, o companie americano-olandeza, a reinviat povestile nemuritoare ale Cavalerilor Mesei Rotunde din vremurile regelui Arthur, in piesa „Cavalerul Verde”. Una dintre cele mai apreciate companii japoneze de teatru experimental, Yamanote Jijosha, a revenit la Sibiu in anul trecut pentru a prezenta „Oedip rege”, folosind o tehnica de interpretare proprie. Din China, au sosit, papusarii trupei Quanzhou Marionette, ce mânuiesc papusile cu 36 de sfori, respectand o traditie veche de peste 2000 de ani. Nici românii n-au lipsit de la festival. Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu, a prezent un super-spectacol intitulat „Faust” de Goethe, sub bagheta binecunoscutului regizor de mare talent Silviu Purcarete dar poti urmari si piesa intitulata “Metamorfoze”, unde vei intelege cum se poate canta cu o vioara pe sub apa sau cum se escaladeaza o cascada. „Electra” de Sofocle si Euripide, a fost prezentata in regia lui Mihai Manutiu si „Un tramvai numit Popescu”, in cea a lui Gavriil Pinte.

Spectacolele de strada “Tobele de foc”, ”Pietonul aerului” si ”Dansul noptii”, au incantat publicul prin excelentele productii de “arta celesta” si pirotehnie, ale trupelor “Cie Transe Express” si “Salamandre” din Franta, iar actorii trupei spaniole “Carros de Foc”, au invadat Sibiul cu uriase marionete, ce ne-au facut sa ne simtim precum piticul Gulliver in tara Uriasilor.

Sponsorii Festivalului Internaţional de Teatru cat si ai Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu au fost Ministerul Culturii si al Patrimoniului National, Consiliul Local Sibiu, Presedentia României, Consiliul Judetean Sibiu, Comisia Europeana pentru Cultura, numeroase centre culturale si ambasade din România, diversi sponsori privati.

Ce mai! …n-am cuvinte, felicitari tuturor sibienilor, se pare ca, cel putin in domeniul teatral, “fruncea tarii” s-a mutat din Banat la Sibiu.

Dorgo


[fb]
---
Trimis de dorgo in 26.05.11 20:40:13
Validat / Publicat: 26.05.11 22:13:50
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2805 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Poftiti la FITS!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6747 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmaster15
[26.05.11 22:02:31]
»

@dorgo

1. Fotografia preluata de pe net a fost depunctata, insa a fost pastrata pe sait, pentru ilustrarea review-ului.

2. Esti sigur ca ai fost acolo in Mai 2010 sau in Iunie 2010?

dorgoAUTOR REVIEW
[26.05.11 22:04:28]
»

@Web

poate ar merge un filmulet de 5 min si 16 sec in care Mircea Dinescu recita doua poezii de-ale sale...

FITS 2010 - ZIUA a IX a

Uploaded by TNRSS on Jun 7,2010

daca nu, e bun orice... mersi

webmaster15
[26.05.11 22:13:26]
»

Done.

krondia*
[26.05.11 22:26:47]
»

Eram studentă la Sibiu când a debutat, timid, Festivalul Internaţional de Teatru. Asta era prin '93. Pe atunci erau doar câteva spectacole, care se ţineau tot aşa, atât pe scena teatrului cât şi în locuri inedite dar erau lipsite de fastul din ultimii ani. Piesa "Faust”, montată de Silviu Purcărete, a fost distinsă cu premiul de excelenţă Uniter, însă directorul general al teatrului „Radu Stanca” nu este reputatul regizor, ci Constantin Chiriac, prezent şi în filmuleţul ataşat alături de Mircea Dinescu.

dorgoAUTOR REVIEW
[26.05.11 22:41:30]
»

@web 15... nu mai stiu... ca vad ca festivalul trece mereu de pe o luna pe alta... dar pana maine, pot afla, daca dau un pic timpul inapoi... voi reveni...

georgiana
[26.05.11 23:06:09]
»

Si mie mi-a atras atentia titlul review-ului si am sesizat si eu greseala despre care a amintit @krondia mai sus.

Silviu Purcarete nu este directorul teatrului din Sibiu, ci un mare regizor care a montat o multime de piese la Teatrul ''Radu Stanca'' din Sibiu.

Fiul meu a terminat Facultatea de Teatru la Sibiu, a fost elevul domnului director Constantin Chiriac si a avut ocazia si el sa joace 2 ani in timpul studentiei in spectacolul ''Faust'' de Goethe, in regia domnului Silviu Purcarete, bucurandu-se in multe ocaziii de a juca aceasta piesa si in cateva turnee in strainatate, unde s-au bucurat de succes.

webmaster
[26.05.11 23:09:32]
»

A fost corectata greseala din articol.

dorgoAUTOR REVIEW
[27.05.11 06:18:43]
»

@Web15... spectacolul Faust de Goethe a avut loc pe data de 30 Mai 2010, in sala Libra Balanta, cu incepere de la ora 22.

@Web@Krondia@Georgiana, multumesc pentru ajutor!

Iohann 25*
[27.05.11 17:30:01]
»

cu respect pentru @dorgo...

Cateva completari necesare:

-P 05 - centrul orasului e in sens invers...

-P 04 - terasa aceea e aglomerata tot timpul...

-P 06 - un fiasco total...

-p 21- e loc pentru toata lumea...

P 22 - cu o bere nu se face Oktoberfest.

Pentru restul internetul sa traiasca...

dorgoAUTOR REVIEW
[28.05.11 09:58:24]
»

@ Iohann 25... in P22, aceea, era a 3-a bere... de aceea am gresit directia spre centru in P05... ".

ziceai...

"Pentru restul internetul sa traiasca"...

Programul festivalului l-am copiat intr-adevar "copy-paste" (cred ca @Admin ar trebui sa anuleze tot PMA-ul la acest review, asa ar fi corect) de pe pliantul ce l-am primit la sala dar e si pe internet... spre exemplu, programul din acest an este afisat pe internet, cu mult timp inainte... acceseaza pe google, FITS 2011si vei vedea...

Incerc sa inlocuiesc poza "fiasco" P06, acea fotografie copiata si ea de pe internet, cu o alta, originala... in care ne-am fotografiat langa Mircea Dinescu... poate e mai de valoare... totusi e bine sa se stie ca la Sibiu exista un FITS, la Cluj exista un FIFS-un festival al filmului scurt, la Bucuresti exista un "Bookfest", etc... review-urile despre turismul cultural (vezi si review-ul despre tablourile celebre din Luvru) sunt rare si nu prea au priza la public...

Draga Johann, promit sa scriu de-acum incolo doar despre hoteluri, terase si restaurante...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[13.07.13 12:28:23]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Festivaluri și evenimente sibiene" (nou-creată, între timp, pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, georgiana
Alte impresii din această RUBRICĂFestivaluri, evenimente temporare în Sibiu:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078824043273926 sec
    ecranul dvs: 1 x 1