Catedrala Sf. Laurențiu, Trogir

TIPĂREȘTE

În drumurile mele de anul acesta, un scurt popas a fost și în orășelul muzeu Trogir. Impresii despre plimbarea pe acea peninsulă istorică, altă dată, acum vreau să povestesc despre popasul într-un lăcaș de cult deosebit unde doar o pauză în interior te face să cugeți la foarte multe lucruri, de la evoluția omului, la puterea lui de muncă, la darurile cu care l-a înzestrat Creatorul oricum s-ar numi acesta și, privind opera din jur să simți un regret că undeva, cândva în timp aceste perle vor dispărea, firesc de altfel în legile universale ale Pământului.

Catedrala Sv. Lovri sau Lovro, Sf Laurențiu căci despre ea este vorba, practic este magnetul care te atrage aici pentru a admira lucrul omenesc. Am ajuns repede la ea, ghidați și de turnul clopotniță ce se vede încă de pe șosea.

Din exterior nu pare deosebită de alte biserici din Croația, doar când te apropii de grilajul ce blochează intrarea directă, principală, te convingi că este aparte și faci câțiva pași în stânga să intri pe lateral. În fața ușii mari, rămâi puțin admirând celebrul portal apoi ești sigur că vrei să vezi și interiorul, să afli dacă nu ascunde și el alte valori. Până sau perindat niște grupuri gălăgioase de nemți, turnul cu scările lui incomode a avut întâietate și de acolo priveliștea era încântătoare.

Clopotnița cu arhitectură gotico-venețiană este în partea stângă a intrării în biserică, ușa de acces spre turnul înalt de 47 m este sub boltă. Turnul clopotniță a fost ridicat în decurs de aproape patru secole, cel mai mult sub dominația venețiană deși cei care l-au lucrat au fost în special maeștri croați. Este de remarcat stilul gotic al acestuia, diferit de al catedralei care este mai mult romanic din perioada când încă orașul nu era ocupat de venețieni. Are aproape de vârf patru statui ale maestrului Alessandro Vittoria reprezentând cei patru evangheliști. Vittoria a fost un remarcabil artist venețian ale cărui statui se află în multe biserici venețiene, aici doar la aceasta. Pe fațadă este medalionul regelui Ludovic al Angevinilor, nu știu de ce a fost ales acest portret, poate unde au stăpânit și ceva din Italia. Sunetul clopotului nu l-am auzit deși mi-aș fi dorit căci de la instalarea de acum câteva secole a fost lăudat ca foarte frumos, aparte.

Despre portalul bisericii am să vă spun de la început că acesta este de fapt cea mai importantă parte a catedralei, sub aspect arhitectural, artistic. Portalul bisericii Sv. Lovro este cea mai importantă lucrare artistică medievală în piatră din toată Dalmația, se zice că în finețe și concepție nu a fost depășită. Operă artistică singulară a unui cunoscut arhitect al Trogirului, Radovan, este lucrată de acesta dar și cu ajutorul celor din școala sa. Are semnătura maestrului Radovan și anul terminării, 1240. O parte a portalului este lumesc, laic. Adam și Eva în picioare pe spatele câte unui leu, nu leul venețian al Sf. Marcu căci este ante ocupație venețiană, poate doar aici să simbolizeze pe Dumnezeu cel veșnic treaz sau probabil are altă semnificație din cele multe în cultura occidentală. Sunt apoi multe scene de viață din comunitate unde oamenii sunt reprezentați muncind sau luptând cu animalele sălbatice. Spre adâncimea portalului și în partea superioară tema devine bisericească. Sus este nașterea lui Isus și îngerii, venirea magilor cu daruri, apoi chipuri de sfinți și zece tablouri mici din Noul Testament. Toate acestea alături de elemente florale, cosmice, semne de horoscop. Pe partea opusă a portalului este sculptat botezul lui Isus.

De obicei aici la portal grupurile cu ghid fac un popas mai lung. Am nimerit și noi un grup de francezi cu o ghidă țâfnoasă tare, și-ar fi dorit gol în jurul grupului să nu audă alții ce spune. Pe mine m-a luat la zor că fotografiez portalul. Pardon?! Am întrebat-o în ce calitate se ia de mine, mai ales că la biroul instalat în fața ușii era coadă la bilete iar funcționara nu avea nimic împotriva fotografiatului. Am observat în biserică faptul că ghida avea ceva și cu alți turiști, era deranjată de prezența altora din afara grupului ei. Ciudat, urât și rar astfel de comportament. Dar grupul a fost superb, ne-am ajutat reciproc la furt, vă povestesc mai jos.

Naosul bisericii este destul de mare, împărțit în trei de coloanele seculare. Pe jos calci peste tot, chiar și băncile stau peste pietrele tombale vechi și ele de secole, unele au inscripțiile aproape șterse, tocite de încălțările credincioșilor sau turiștilor. Au fost îngropați aici membrii familiilor importante din Trogir, de la conducătorii orașului la artiști, scriitori, oameni de știință. Altarul nu foarte încărcat are statuia Sf. Ioan Botezătorul iar pe laterale statuile Sf. Ioan patronul orașului și Sf. Laurențiu, patronul catedralei, statui adăugate în sec. XVIII. Un candelabru vechi în formă de cruce atenuează din austeritatea interiorului. Un mobilier închis la culoare, din sec. XV, migălos lucrat dar bine păstrat atrage privirea. De-a lungul zidurilor sunt mai multe tablouri lucrate de pictorii sec. XV-XVII, câteva mici altare interesante, un amvon de piatră cu coloane de porfir verde frumos. Dar cel mai atractiv loc este capela Sf. Ioan. De fapt mulți ani biserica aceasta s-a numit Sf. Ioan și încă sunt publicații bisericești care folosesc acest nume.

Orga este pe partea cu fereastra rozetă, într-un balcon de marmură.

Capela Sf. Ioan de Trogir sau cum se zice local, Sv. Ivan de Ursini, este în partea stângă, se spune că este una din cele mai frumoase opere renascentiste europene. Așa cum arată acum, a fost restaurată în anul 2002 pe banii unei fundații americane. Are în mijloc un frumos sarcofag de marmură roșie al patronului orașului, Sv. Ivan iar pe sarcofag se află lucrată în marmură, cu toate însemnele episcopale, silueta sfântului, episcop prin sec. XI. Opera în întregime, capela, îi aparține unui arhitect elev al lui Donatello, cunoscut sub numele scurt Nikola Firentinek, dar sunt și ceva completări ale altor maeștri ai sec. XV. Sarcofagul este vegheat de doi îngeri mari. Tot în această capelă sunt câteva morminte ale familiei Cipiko, considerată protectoare a cetății trei secole. Sunt statui cu cei 12 apostoli, îngeri, sfinți și undeva aproape de nevăzut, o pălărie verde de episcop. Nu știu dacă este pălăria ce se purta în sec. XI, nu era scris nimic.

Tezaurul bisericii se află în sacristie. O ușă grea și veche separă sacristia de restul bisericii dar la vizita noastră era deschisă și o femeie uda florile din interior. Afișe mari și multe cu foto interzis dar și camere de supraveghere destule. Dulapurile sunt pline de obiecte liturgice de aur, argint și fildeș dar și altele cum ar fi mantaua lui Bela al IV-lea refugiat aici de furia hunilor, haine țesute cu aur ale episcopilor, două mitre de argint și decorate cu pietre prețioase, busturi de argint și multe relicvare sub formă de braț sau palmă lucrate din materiale scumpe, daruri regale foarte valoroase. Am reușit să fac câteva poze aici intrând de mai multe ori când cerbera umplea sticle cu apă pentru flori la ușa trezoreriei și ținând și eu de șase cum s-ar zice cu francezii din grupul ghidei țâfnoase, ne-am înțeles perfect, cum altfel la o faptă interzisă de biserică.

Istoria ridicării acestei minunății arhitectonice este legată de drama cetății Trogir în anul 1123 când “sărăcenii”, sarazinii au atacat și distrus orașul aproape în totalitate (un grup musulman din Peninsula Arabă se pare deși datele nu sunt în totalitate sigure, grup care pe lângă jafurile crunte aveau și misiunea de a distruge creștinismul). Pe locul unde azi este catedrala, sarazinii au jefuit și dărâmat biserica paleocreștină a orașului. Refacerea cetății a durat ceva timp așa că abia în 1213 începe construcția pe care o admirăm azi, catedrala, zidurile terminându-se la mijlocul sec. XIII. Catedrala însă în totalitate a fost terminată abia patru secole mai târziu.

Sveti Lovro sau Sf. Laurențiu în limbajul nostru, a fost un martir creștin din sec. III, de loc de pe teritoriul Spaniei de azi, ars din ordinul romanilor persecutori de creștini. Se spune că felul demn în care s-a lăsat ars a făcut ca mulți romani de vază să se creștineze.

Situată în Piața Ioan Paul al II-lea, catedrala Sf. Laurențiu este ușor de vizitat chiar și la un popas scurt în Trogir. Este destul de aproape de parcarea de le intrarea în oraș și de autogară. Taxa de intrare când am fost noi era 25 kune, fotografiatul este permis în naosul bisericii, nu și în camera tezaur sau pentru asta sugerați supraveghetoarei să ude florile! Pentru o mică sumă, cred 5 kune dar nu-mi amintesc sigur, se poate urca și în turn, scările sunt cam anevoioase dar pentru a admira și fofografia este excelent.

După ce am ieșit din biserică, ne-am învârtit puțin prin piața din jur, apoi am luat-o la pas pe Riva și pe străduțele pietruite și curate, admirând construcțiile frumoase.

Webmaster, dacă se poate youtube Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 1420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI