GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Imediat cum părăsești zona Călimănești-Căciulata, spre Sibiu (arhidescrisă de mulți colegi AFA în mod atotcuprinzător), se deschide defileul Oltului. În acest review mi-am propus să supun atenției cititorilor sectorul cuprins între Castrul Arutela și Gura Lotrului (la confluența cu bătrânul Alutus).
Despre Castrul Arutela nu pot fi spuse prea multe, fiind într-un stadiu de degradare avansată, lăsat de izbeliște, la cheremul legiunilor, cohortelor și altor soiuri de armate contemporane, urmașe ale Romei și Sarmisegetuzei, astfel încât, întemeietorul Titus Flavius Constans - procurator și guvernator militar al Daciei Inferior, s-ar perpeli în mormânt să vadă turmele de mioare cum pasc printre ruine, iar cerșetorii și boschetarii cum pângăresc blocurile de piatră în timpul când mioarele sunt la transhumanță.
Călătorul își caută mai departe drumul către Mănăstirea Turnu, trecând pe lângă campingul ce ține chiar de așezământul monahal. N-am stat cazat aici pentru a vă putea spune despre condiții, dar cred că se stă destul de decent și la prețuri nu foarte ridicate. Drumul, pe parte dreaptă cum urci înspre direcția de nord, este unul forestier, bolovănos, serpentinat pe mică distanță. Accesul de la Arutela la Mănăstirea Turnu pe aici, este de dată relativ recentă, prin anul 1994 fiind trasat și amenajat. Echipe de artificieri au aruncat în aer tone de rocă, iar utilajele au nivelat drumul cu grijă. Cele două tunele rutiere au necesitat eforturi considerabile, monumentul Masa lui Traian fiind mutat din apele învolburatului Alutus pe unul dintre cele două tunele.
În măsură egală, de călător cu mașina sau per pedes, nu poți rămâne indiferent la proximitatea versantului pietros. Impresia este de prăvălire iminentă, rațiunea umană fiind învinsă momentan de nepătrunse legi ale gravitației și osmozei materiei.
Tentația este de a călca pedala de accelerație, să treci mai repede de această zonă, să evadezi de pe fundul genunii… Dar parcă ceva te trage înapoi, mai privești odată în sus, către creste și lași pedala mai moale…
Nu de puține ori se formează coloane de mașini cu numere de înmatriculare de prin toată țara. Atunci nu ai ce face și o lași mai moale cu pedală, acordând credit contemplării minunilor naturii: apa râului pe stânga, roca muntelui pe dreapta. Nu ai unde scăpa, mergi doar înainte, împins de fluxul de mașini.
Ieșind pe sub portalul celui de-al doilea tunel, parcă răsufli ușurat, drumul se lărgește astfel încât încap două mașini una pe lângă cealaltă. Accesul către Mănăstirea Turnu se face pe sub calea ferată, de aici drumul capătă aspecte civilizate, fiind pavelat, iar pârâiașul ce se varsă în Olt este strunit de lucrare omenească. Mașina se turează mintenaș, urcă delușorul până în curtea mănăstirii. Dacă e zi de sărbătoare, lumea abundă, preumblându-se prin tot complexul monahal, de la chilii la altar, de la bisericuța cea mică la iazul cu pasarelă. De nu e sărbătoare, timpul este altul, mai leneș, dar și mai darnic cu pelerinul. Ai timp să vezi și să ”guști„ mai multe din minunile locului. Chiliile săpate în piatră dau impresia de pustnicie veridică, dar imediat ești smuls spre civilizație numai dacă muți privirea mai jos. Mai marii bisericii au pornit lucrare de extindere a așezământului creștinesc, modernizează toată zona sudică, deschizând drum nou de la terasamentul căii ferate până la iaz.
Fețele bisericești abia se arată prin preajmă, toată suflarea este ocupată cu treburile obștii. Atunci te faci mic, ca nu cumva vizita să deranjeze. Din magazinașul de suveniruri cumperi o iconiță pentru familie, o brățărică sfințită pentru copil, un pumn de lumânări pe care le aprinzi cucernic, pomenindu-i pe cei dragi plecați într-o lume mai bună poate.
”Portofoliul” actului de comerț la nivelul mănăstirii a fost oarecum extins, din același magazinaș se poate achiziționa miere la borcan din producție proprie, mănăstirea dispunând de o stupină impresionantă. Albinuțele trudesc când acasă prin poienițele din apropiere, când în pastoral de la Dunăre la Carpați, după cum orânduiește clima viața florală.
Din discuțiile purtate cu cel de vinde, aflu că încă se mai păstrează acea formă de troc folosită în vechime și cu deosebire între mănăstiri. Bunăoară se practică barterul cu miere, țuică, cereale, pește, brânzeturi cu alte mănăstiri din țară. Bucătăria mănăstirii nu duce lipsă de nimic. Se pot mânca bucate diverse, preparate de post dar și de dulce, după cum cade la calendar. Am nimerit odată în post, dar aveau niște brânzeturi sosite de pe undeva de prin Balta Brăilei. Starețul văzându-ne cu apa-n-gură, ne-a dat dezlegare. Am mâncat lingându-ne pe degete sărmăluțe de post din farfurii de tablă cu emblema mănăstirii. Faguri de miere s-au topit pantagruelic, finalizând apoteotic dejunul mănăstiresc. Apa rece de la cișmea răcorește orice călător însetat, dar mai ales pe unul ghiftuit. De e vară, siesta merită făcută pe pajiștea din livadă, sub merii împovărați de ani. De e iarnă sau vreme rea, un pat dintr-o chilie îți poate oferi confortul necesar. Asta dacă ești mirean sadea, dar dacă ai oarece înclinații către asceză, poți ieși la o plimbare numai bună pe plan spiritual, dar și pentru digestie. Astfel, se poate traversa livada până la Halta CFR, loc aflat în suferință, părăsit de diriguitori ministeriabili. Potențialul acestei halte a fost expus de diverse personaje efemere prin viața comunității. Se pare că într-un viitor relativ apropiat, aici vor fi puse bazele unui telecabine sau telegondole (! că doar am mai văzut și prin alte părți) ce va accede până la Vârful Cozia. Discuțiile sunt destul de avansate, nu prea se înțeleg autoritățile local-administrative cu reprezentanții bisericești cu privire la exproprierea unor suprafețe de pădure acolo unde vor fi amplasați stâlpii de susținere. Să le dea Dumnezeu gândurile bune și să treacă la fapte, să prindem și noi inaugurarea unei astfel de investiții. Tare mă tem că nu-i decât o utopie…
Plimbarea poate continua pe lângă remizele stației, mai departe către vechea carieră de piatră. De aici a fost extrasă piatră brută pentru construcții, locul fiind presărat cu bucăți mari de rocă, semn că anii de exploatare îndelungată se simt. Aici se află așa numitul ”Cuibul dracilor”, locul unde ploile și vântul continuă eroziunea stâncilor, steiuri uriașe fiind prăvălite până la drum. Utilajele intră atunci în scenă și mătură bolovanii împingându-i spre apele tăcute ale Oltului. Paralel cu firul apei, se desenează o lucrare făcută de mână omenească, după casetele de beton ce se văd. Ele acoperă și protejează, în egală măsură, de furia prăvălișurilor, aducțiunea cu apă potabilă a Râmnicului din sursa lacului de acumulare de la Brădișor. Zona este semisălbatică, vegetația perenă încercând cu încăpățânare să acopere orice urmă a trecerii omului pe aici. Doar calea ferată rămâne de neînvins, liniile de oțel și traversele de beton fac simțită prezența civilizației. Ici-acolo câte o remiză părăsită, semi-scufundată sau terestră, o gură de tunel de cale ferată dezafectat aflat jumătate în apa Oltului dau măsura lucrării timpului. Dar omul nu se dă învins. Pescari și ”picnicari” de ocazie se întrec care să ia locurile cele mai bune. Sunt câteva pentru care se luptă tacit, după principiul ”primul venit-primul stăpân”. Bune locuri sunt acelea în preajma cărora susură apa de izvor, așa cum am descoperit preumblându-mă cu răbdare. Vara, când seceta e aspră, apar și elementele de faună specifice locului. Scorpionul pitic, de culoare neagră prezent în zona carierei vechi sau vipera cu corn. Iarna când foamea face ravagii prin pădure, mistreții coboară până aproape de Olt în căutare de resturi. Încă mai există vulpi, cerbi și capre sălbatice, dar nu coboară decât accidental în zonă. Într-o dimineață am găsit o vulpe răpusă de tren, semn că fost surprinsă și orbită între linii de farurile locomotivei. Cu un binoclu bun poți vedea multe prin pădurile de pe versanți.
Itinerarul se scurtează brusc atunci când drumul dă de un tunel de cale ferată părăsit. Cândva l-am trecut, prin beznă, doar cu o bâtă ce mă ghida față de perete. Acum n-aș mai avea curaj să-l traversez. Dacă totuși treceți mai departe, ajungeți în sectorul cel mai sălbatic. De aici și până la Gura Lotrului defileul se îngustează simțitor, Oltul este mai năvalnic, curenții de aer sunt puternici. Cândva a existat o punte suspendată care făcea legătura cu șoseaua națională, dar a fost ”demontată„, furată și valorificată de întreprinzători de meserie. Traversarea pe astfel de punte, sub furia curenților, dădea ceva adrenalină.
Mai târziu voi încerca să postez niște fotografii relevante din plimbările mele prin această minunată zonă. Am foarte multe și mi-e greu să aleg.
Trimis de zapacitu in 12.04.12 12:20:11
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zapacitu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
Ce bine ca am mai reusit sa parcurg (macar virtual) o mica particica din acele locuri. Sper sa reusesc sa ajung pe acolo anul acesta ca duc dorul de vreo 11 ani. E drept ca la acea vreme nu am vizitat Turnu dar vazand imaginile postate imi dau seama ca am gresit. In schimb am facut un drum pe Lotru, pana la Voineasa si mi-a placut foarte mult, in special zona lacului de acumulare de la Malaia.
Felicitari pentru descriere.
Toate bune si frumoase; citeam cu placere povestea si mai ca imi venea sa imi planific un weekend in zona, pana am ajuns la scorpioni si vipere.
@Diaura: Poate trec (sau nu) putin in categoria off-topic dar din cunostintele pe care le am (si sper sa nu ma insel), stiu ca la noi in tara nu exista decat o specie de scorpion, denumit scorpionul carpatin, care nu prezinta acel pericol pe care multi il intrevad atunci cand aud cuvantul „scorpion”. Mai exact, nu este periculos pentru om, singura problema constituind-o durerea intepaturii. Nu trebuie omis insa ca, la fel ca si in cazul altor vietuitoare „producatoare” de venin (paianjen, viespe, albina, etc.), rareori, pot produce probleme persoanelor alergice la anumite substante. Si se poate merge chiar si pana la soc anafilactic. Dar cazurile sunt, asa cum spuneam, destul de rare.
Cat despre vipere, deja este o cu totul alta poveste. Dar, din proprie experienta, iti spun ca nici scorpionii si nici viperele nu ar trebui sa fie o „piedica”, nici in vizitarea Vaii Oltului, nici a oricarei alte zone.
@urjanclaudiu:
Valea Oltului nu imi este straina; am fost de mult ori pe acolo. Dar zona descrisa si castrul nu le-am vazut. Intalnirea cu taratoarele imi displace. Pe unde am ajuns eu, ori nu erau... ori din nestiinta mea, le-am ignorat (si ele pe mine).
Oricum multumesc pentru incurajare.
Vă mulțumesc pentru aprecieri.
@urjanclaudiu,
Zona descrisă este printre puținele rămase oarecum în sălbăticie. Poate asta o face atât de atractivă. Dacă reușești să o vizitezi, fă-o vara, impresiile vor fi maxime. Toată Țara Loviștei este frumoasă, sper să o acopăr anul acesta în întregime, chiar și prin locurile sale mai puțin bătătorite de afluxul de turiști.
@MCM,
Mă bucur că v-au plăcut instantaneele.
@Diaura,
Nu-ți fie teamă de șerpii și scorpionii băștinași, nu fac rău decât dacă sunt zgândăriți, ei sunt primii care fug atunci când simt omul prin preajmă. Intenționam să fac un medalion cu un scorpion micut, încastrat în chihlimbar, l-am prins viu, dar am fost nevoit să-l eliberez la ”sugestia” exagerată a consoartei mele, îngrozită de perspectiva unei ”subcutanate”. Așa cum spunea și Claudiu, nu sunt veninoși.
Viperele stau mai mult pe văioagele perpendiculare pe firul Oltului, undeva pe stânci, rar se târă până la drum.
Cu toate astea Valea Oltului din această porțiune are un farmec aparte care merită ”gustat”.
Vă doresc tuturor ”Paște Fericit” alături de cei dragi.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2017 Cornet — manastirea pe sub care trece trenul... si alte locuri interesante de pe valea Oltului — scris în 24.02.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Feb.2017 O particica din 'comorile' turismului romanesc: Cascadele Romaniei (V) — scris în 17.02.17 de Testosu' din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Mănăstiri noi și peisaje încântătoare pe Valea Oltului — scris în 25.09.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2010 Prin Defileul Oltului, pana la Sibiu si Sibiel — scris în 27.07.11 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2010 Valea Oltului - puntea dintre nou si vechi — scris în 05.04.10 de ionut73 din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2009 Locuri de poveste: Valea Oltului — scris în 28.10.09 de alela din PLOIESTI - RECOMANDĂ