ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.02.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
FEB-2014
DURATA: 2 zile
Business
20 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

În memoria marelui sculptor, Constantin Brâncuși. Ansamblul Monumental de la Tg. Jiu.

TIPĂREȘTE

La vizita mea din 2014 la Tg. Jiu, am ținut să vizitez operele marelui nostru sculptor născut în Hobița Gorjului, Constantin Brâncuși.

Astăzi, 19 Februarie 2021, comemorăm 145 ani de la nașterea sa, zi ce nu trebuie trecută cu vederea. La ora actuală Brâncuși este unul dintre cei mai apreciați artiști din lume. Lucrările sale se află în mari muzee și colecții particulare, iar vânzările au atins cifre record.

În Februarie 2014, am avut ocazia de a participa la un Simpozion Brâncuși organizat de Primăria Orașului Tg. Jiu și Ministerul Culturii, prilej cu care am audiat expuneri ale unor critici de artă, docți în domeniu.

Vizita în sine, a fost cea mai importantă pentru mine. Am fost cazați la Hotel Brâncuși despre care nu aș putea spune mare lucru pentru faptul că nu m-a interesat. A fost totuși o cazare la modul superlativ!

Imediat după sosire am plecat în explorarea zonei din apropiere, unde se află Primăria Orașului, Monumentul dedicat Ecaterinei Teodoroiu, lucrat de artistul plastic Milița Petrașcu, Teatrul Dramatic Elvira Godeanu și parcul din apropiere, unde sunt minunatele lucrări brâncușiene.

A doua zi, după terminarea expunerilor organizatorilor și a invitaților (aș aminti un Pavel Șușară, academicieni Eugen Simion sau Mihail Șora), am pornit într-o vizită oficială pe urmele marelui Brâncuși. Vizita a început cu

Masa Tăcerii, cea care a fost realizată de Constantin Brâncuși în două variante... Una în 1937, alta în 1938, amândouă din piatră. În final, artistul a preluat tăblia primei versiuni drept picior și pe ea a așezat varianta a doua, drept tăblie.

în 1938, au fost montate scaunele-clepsidră rotunde, pe care artistul le-a pus la egală distanță față de masă și între ele. Aș zice că este masa la care sătenii s-au adunat la sfat, când „urgia” se apropia!

O liniște s-a instalat la vederea acestei lucrări brâncușiene.

Am vizitat Centrul Cultural Constantin Brâncuși din apropiere, aflat pe malul Jiului apoi am plecat pe Aleea Scaunelor. Cele 15 scaune sunt montate de o parte și alta a căii, îndemn spre cugetare, liniște și tihnă.

Poarta Sărutului pare a fi o trecere simbolică spre alt univers, zic experții în critica artistică. Eu aș zice mai degrabă, o despărțire de familie a celor plecați la război pentru apărarea gliei strămoșești.

Imensitatea ei impresionează iar simbolurile celor doi stâlpi duc cu gândul la alte lucrări brâncușiene, cum ar fi Sărutul, atât cel aflat în custodia Muzeului de Artă Craiova cât și cel aflat în Cimitirul Montparnasse din Paris.

Pornind pe Calea Eroilor spre Coloana fără sfârșit (denumirea oficială), am întâlnit în cale Biserica Sf. Ap. Petru și Pavel și alături o troiță în memoria ostașilor căzuți în al II-lea Război Război și a celor căzuți la Revoluția din decembrie 1989.

Coloana, ca de altfel întreg ansamblu, a fost lucrată de Constantin Brâncuși între 1935 și 1938, la solicitare Ligii Femeilor Gorjene, în memoria Eroilor căzuți pe aceste meleaguri în Primul Război Mondial.

Coloana este așezată pe un mic promontoriu, înconjurat de o alee, în mijlocul unui mare spațiu lăsat liber și supravegheată permanent de un reprezentat al Poliției Române. Coloana este quintesența operei brâncușiene și nu putem decât a ne mândri cu ea.

Realizată din fontă și oțel, are 29,33 m înălțime și 17 module (cărora Brâncuși le spunea, „mărgele” ). Două din cele 17 „mărgele” sunt înjumătățite. O jumătate stă la baza Coloanei, pe glia strămoșească îmbibată de sângele celor căzuți și reprezintă jumătatea anului 1916, momentul când România a intrat în război. Cealaltă jumătate se află în vârful Coloanei, cu deschiderea în sus, simbol al drumului spre infinit al spiritelor celor căzuți, de unde și o a doua denumire, „Coloana Infinitului” .

Miezul din oțel al Coloanei are o secțiune pătrată, uniformă pe toată înălțimea. Exteriorul, curățat prin sablare a fost acoperit prin pulverizare cu două straturi de praf metalic, unul de Zinc, altul de Alamă.

Coloana emite energie pe o rază de 200 m, mai ales noaptea pe lună plină sau lună nouă. Ea captează energiile terestre (telurice), pe care le emite în atmosferă. Datorită configurației terenului format din roci metalifere și a adâncimii fundației Coloanei (5 m), se consideră că pe suprafața sa trece o fâșie de curent electric. Ea se află pe un așa-zis „nod geopatologic” și perpendicular pe paralela 45 grade latitudine nordică.

Mesajul transmis de Brâncuși, este următorul, „... Să arzi ca o flacără, să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul”

Coloana fără sfârșit, Coloana Infinitului, Coloana -drum spre infinit, spre lumină, spre frumusețe, este a noastră, a românilor și egalează toate operele brâncușiene aflate în mari muzee și colecții ale lumii.

Cea mai valoroasă operă a marelui Brâncuși, se află în România!


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Un loc de o spiritualitate și o profunzime, cum rar poate fi întânit.


[fb]
---
Trimis de mihaelavoicu in 19.02.21 16:53:19
Validat / Publicat: 19.02.21 17:26:21
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TÎRGU JIU

VIZUALIZĂRI: 626 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Tg. Jiu. „Poarta Sărutului”, opera marelui Brâncuși.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27650 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

ilinca591
[21.02.21 16:55:16]
»

Multa emotie in ce ati scris. Daca v-ar fi cunoscut... Fularul este o frumusete. va imbratisez.

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[21.02.21 20:22:07]
»

@ilinca591:  Da, cu pasiune întreaga zi i-am dedicat-o lui Brâncuși, postând și căutând poze, informații, idei.   Am găsit un aticol în care se spunea că lucrarea „Sărutul” a fost dobândită prin Justiție de familia tinerei înhumată în Montparnasse și era acoperită cu o calotă din lemn, un fel o cușcă... și când știu cât de frumoasă este...

Toate bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
costy69*
[22.02.21 15:28:08]
»

Felicitări pentru articol!

Pentru o corectă informare a cititorilor mă văd nevoit să intervin pentru a face o mică corectură. În poza de la poziția ​07 nu este sediul primăriei municipiului Târgu Jiu, ci o clădire ce aparține Universității” Constantin Brâncuși” . În aceasta funcționează Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Drept și Administrație Publică din cadrul universității amintite anterior. Clădirea în care se află primăria orașului este situată vis-a-vis de stadionul municipal.

Numai bine vă doresc! ​

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[22.02.21 23:03:16]
»

@costy69:  Cumva acolo unde este Prefectura și Consiliul Județean Dolj, este și Primăria? Întreb pentru că am o poză și de acolo, dar nu avea păcuță cu Primăria.  

Mulțumesc pentru precizare! Toate bune! ​

costy69*
[23.02.21 17:39:02]
»

@mihaelavoicu:  Nu, acea clădire găzduiește doar Prefectura/Consiliul Județean Gorj. De la această clădire mergând în sens opus parcului, urmează un mic părculeț care conține câteva pietre cu forme neobișnuite și o Masă a Tăcerii (rebut) care au aparținut lui Constantin Brâncuși. Tot aici se găsește și casa Barbu Gănescu, monument istoric, casă în care a locuit marele sculptor în perioada în care a realizat operele de la Târgu Jiu (1937-1938). Mergând în continuare pe aceeași stradă, după ce se trece de sensul giratoriu urmează primăria, tot o clădire monument istoric. Dacă doriți pot atașa o poză cu aceasta la articolul dumneavoastră. Sper că am fost de folos.

O zi frumoasă! ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicuPHONEAUTOR REVIEW
[23.02.21 19:57:37]
»

@costy69:  Nu am înțeles ce e cu masa rebut. Sigur, poți atașa o fotografie cu Primăria, chiar și Casa Grănescu. Mulțumesc pentru completări!

costy69*
[24.02.21 09:31:26]
»

@mihaelavoicu:  Acea masă a fost sculptată pentru a fi expusă pe Axa Brâncuși, însă nu a corespuns standardelor de calitate și a fost considerată rebut. Aceasta a fost expusă în spațiul verde de lângă Casa Gănescu.

​Voi atașa astăzi și pozele solicitate.

O zi frumoasă! ​ 

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[24.02.21 12:18:34]
»

@costy69:  Mulțumesc, aștept!

costy69*
[24.02.21 12:38:22]
»

Bună ziua,  

Am pozele pregătite dar nu mă descurc să le încarc la acest articol. ​

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[24.02.21 12:49:41]
»

@costy69:  Exact așa am pățit și eu altădată. Nu s-au putut încărca.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
costy69*, ilinca591, mihaelavoicu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Tîrgu Jiu și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074485063552856 sec
    ecranul dvs: 1 x 1