La pas pe străduțele celei numite „Perla Transilvaniei” – Cetatea Sighișoara

TIPĂREȘTE

Cine nu cunoaște Sighișoara? Cine nu a văzut măcar imagini cu stradelele înguste, pietruite, cu turnurile de apărare, cu Biserica din Deal ori Turnul cu Ceas? Cine nu știe că este o cetate medievală locuită și, de asemenea, monument inclus în lista Patrimoniului Unesco? Fie că ați vizitat Cetatea Sighișoara (Orașul de Sus), fie că ați văzut imagini pe Internet ori documentare pe canalele tv sigur ați fost impresionați de istoria și cultura acestei așezări.

Istoria locuirii pe aceste meleaguri este milenară, dovezi arheologice fiind descoperite într-o așezare preistorică încadrată în cultura materială Sighișoara-Wietenberg (piese arheologice sunt expuse în muzeul orașului – Turnul cu Ceas. Perioada dacică e urmată de epoca romană, prezentă printr-un castru descoperit lângă orașul de azi, iar din veacul al XII-lea vorbim despre colonizarea germană care a condus, treptat, la apariția urbei fortificate.

Noi ne bucurăm azi de aspectul medieval al Orașului de Sus, de fortificațiile solide, de clădirile vechi și lăcașurile de cult dezvoltate în sute de ani. Cetatea Schässburg a jucat un important rol politic în Transilvania, a fost un nod comercial (existau la un moment dat 15 bresle meșteșugărești), a avut drept de judecată, a fost un punct de apărare puternic pe Târnava Mare și a constituit un centru cultural și de artă deosebit (se evidențiază domeniile: pictură, sculptură, farmacie, istoria scrisului etc.). Un oraș complex în adevăratul sens al cuvântului.

Nicolae Iorga în ale sale călătorii prin țară la început de secol al XX-lea nu a ratat nici Sighișoara, despre care scris: Nici unul nu se poate asămăna cu dânsul ca frumuseță a orânduirii, ca păstrare bună a străzilor și caselor de odinioară, ca liniște și curățenie în împrejurimile de astăzi.

Începem vizita la pas prin partea de vest a cetății, după ce am parcat autoturismul pe strada Anton Pann. Din această arteră pornește strada Zidul Cetății, principala cale de acces auto în cetatea medievală, după ce se trece de punctul de control cu barieră. Urcând spre cetate vedem un simpatic vehicul roșu – este TukTuk-ul cetății, un triciclu care poate transporta două persoane într-un circuit turistic.

Urcăm spre fortificațiile orașului și ne dăm seama de poziția strategică a orașului situat pe o colină înaltă din Podișul Târnavelor. Ultimele lucrări de fortificare au loc în secolul al XVII-lea, în urma cărora a rezultat forma definitivă: peste 900 m de ziduri, 13 turnuri de apărare edificate și apărate de bresle și 5 bastioane. S-au păstrat până în timpurile noastre porțiuni de zid, 9 turnuri de apărare și 2 bastioane – e dovada lucrului bine făcut și a îngrijirii permanente.

Pătrundem în oraș prin gangurile duble ale Turnului Croitorilor, cel mai vechi element de fortificație alături de Turnul cu Ceas (fundațiile datează din anii 1300). Construit, întreținut și apărat de breasla croitorilor, turnul e masiv prevăzut cu creneluri, guri de aruncare, porți masive de lemn și hersă metalică. Traversăm unul din gangurile boltite și ne trezim în universul medieval al Sighișoarei; încotro o luăm? Cotim la dreapta pe lângă o pensiune aflată într-o clădire de sfârșit de secol al XVIII-lea lipită de turnul de apărare al croitorilor.

Mergem la pas pe lângă zidul vestic al cetății privind la casele din vale; în cale ne apare Turnul Cojocarilor, un turn clasic, pătrat, iar la câțiva zeci de metri depărtare Turnul Măcelarilor – între cele două se află o poartă secundară de acces pe unde se aduceau proviziile și turmele de animale.

Pășim pe piatra cubică, pe străduțe strâmte, pe lângă ferestre ferecate cu obloane sau deschise spre soare și împodobite cu flori. Regăsim aceeași imagine redată de cuvintele marelui Iorga: Casele, mari, păstrează toată înfățișarea înaltei lor vechimi, în acoperișurile clădite foarte sus, în fereștile mici, în bolțile de poartă și în umbroasele curți pietruite.

Distanțele nu sunt mari în cetate, astfel că ajungem repede la Scara Școlarilor (Școala Acoperită) , o scară la propriu acoperită – un adevărat tunel de lemn, cu 176 trepte, construită inițial în 1642. Scara acoperită facilita accesul elevilor la școala care exista pe deal, unitate de învățământ atestată la începutul veacului al XVII-lea. Am urcat șirul lung de trepte până pe culmea Dealului Cetății unde descoperim alte monumente. În primul rând, Liceul teoretic „Joseph Haltrich”, clădire ridicată în 1790 și refăcută 100 de ani mai târziu. În al doilea rând, descoperim Biserica din Deal, un locaș de cult evanghelic edificat între secolele al XIV-XVI-lea în punctul cel mai înalt al reliefului (429 m). Ne impresionează mărimea bisericii (53 m lungime) și multitudinea de stiluri arhitectonice reunite în aceeași construcție. Înconjurăm edificiul religios și admirăm elementele exterioare: cele patru statui de pe contraforți (grup statuar intitulat „Închinarea Magilor” – cei trei magi și Fecioara Maria cu Pruncul), ferestrele înalte și înguste împodobite cu frumoase modele de piatră și portalul sudic (secolul al XV-lea). Taxa de vizitare a bisericii este de 8 lei/persoană. La câțiva pași de Biserica din Deal se află Turnul Frânghierilor, un loc drăguț fotografiat neîncetat de turiști datorită căsuței lipite de elementul de fortificație.

Coborâm mult mai vioi Scara Școlarilor și facem dreapta pe strada Cositorarilor unde descoperim o terasă-restaurant deosebită: Casa Cositorarului (despre pensiunea-boutique a scris @crismis: vezi impresii). Cu ochii după decorațiunile frumoase ne trezim într-o mică piațetă cu nume drăguț – Piața Rățuștelor. Prin grilajul unei porți care închide un spațiu marcat drept „proprietate privată” vedem Turnul Cositorarilor și Galeria Arcașilor/Pușcașilor. Mi-a plăcut turnul – e un model clasic, expresiv având în dotare o serie de elemente suplimentare de apărare: creneluri dreptunghiulare, creneluri sub forma unei găuri de cheie întoarsă, guri de aruncare. Fragmentul de drum de strajă e acoperit și ne oferă o idee despre cum arăta această galerie de apărare în Evul Mediu. Ieșim printr-un gang prevăzut în Turnul Tăbăcarilor și avem posibilitatea de a privi zidul de apărare și Turnul Cositorarilor din exterior, mai ales că vegetația bogată tocmai fusese tăiată. O scară îngustă îi conduce pe doritori către Orașul de Jos.

Noi revenim în strada Cositorarilor și ne îndreptăm spre Piața Muzeului urmând canalul pluvial din mijlocul stradelei înguste. Clădiri monument istoric (o casă de meșteșugari din secolul al XVII-lea), mușcate roșii la ferestre, mici localuri sau magazine sunt înșirate pe străduțe. Pe sub un portic ieșim în Piața Muzeului, trecând pe lângă Casa lui Vlad Dracul, ce găzduiește un restaurant, și având în față Casa venețiană – o clădire care prin ferestrele gotice ne aduce aminte de orașul italian, fostă locuință a primarului urbei.

O latură a pieței e ocupată de Biserica Mănăstirii, fost lăcaș aparținând unui ansamblu monahal dominican, o biserică impozantă cu un interesant portal de intrare. Dar elementul principal al acestui spațiu deschis este Turnul cu Ceas, gazda pe verticală a Muzeului de Istorie (vezi impresii). După vizita în turnul principal al orașului și vizionarea orașului de la 30 m înălțime am explorat puțin barbacana din fața Turnului cu Ceas, un element de fortificație capcană. Am mers pe galeria îngustă până în fața Pensiunii Taschler Haus Boutique unde o frescă exterioară cu un călător obosit sugerează prezența unui loc de odihnă.

Întorși în cetate am mers spre dreapta pentru a vedea și Turnul Fierarilor, o construcție masivă adăugată înafara zidurilor. Ar mai fi trebuit să mergem câteva sute de metri ca să vedem și celălalt turn de apărare care a supraviețuit secolelor: Turnul Cizmarilor. Noi ne-am întors în principala piață a orașului: Piața Cetății, spațiu de promenadă, de relaxare ori de cutreierat prin micile magazine de suveniruri (unde am mai găsit ilustrate). Admirăm Casa cu Cerb (datând din secolul al XVII-lea, cu refaceri ulterioare) – o frescă în oglindă pe un colț de clădire reprezentând doi cerbi (pe fațada de Nord și de Vest) având cap și o pereche comună de coarne zidite în muchia casei. Peste drum este Biblioteca documentară, atestată pe la 1600 și ceva, instituție care adăpostea cărțile necesare Școlii din Deal.

După ce am admirat tot ce era frumos în Piața Cetății, alături de alte zeci și zeci de vizitatori, am pornit din nou pe urmele unui trenuleț roșu către Turnul Croitorilor pentru a ne recupera autoturismul de la poalele cetății. Lumina caldă a soarelui care se îndrepta spre asfințit dădea o tentă de miere zidurilor seculare ale Cetății Sighișoara.

Concluzii și recomandări. Vă recomand o plimbare de 4-6 ore prin Cetatea Sighișoarei, inclusiv o masă sau gustare la unul din localurile orașului. Noi ne-am relaxat pe deplin mergând încet pe străduțele pietruite, admirând clădirile vechi, sistemul de fortificații, magazinele cu obiecte interesante (unele) și micile terase. Bineînțeles că există loc de mai bine, degradarea unor clădiri e vizibilă, dar Sighișoara este un oraș care încă concentrează în cetatea locuită atmosfera medievală de altădată. Vă îndemn să alegeți o pereche de încălțări comode, să explorați orașul cel puțin 2 ore, să nu ratați ascensiunea în Turnul cu Ceas și abia apoi să alegeți un loc unde să gustați o cafea ori, de ce nu, să degustați bucate alese.

O călătorie frumoasă și alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1240 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI