Descoperind cetatea medievală

TIPĂREȘTE

Pe la jumătatea lunii septembrie urma să profităm de două zile libere avute la dispoziţie şi să dăm o tură prin Bucegi. Trecuseră câteva luni în care, din lipsa timpului, nu mai plecaserăm în nici o drumeţie şi cam duceam dorul muntelui. Dar... nu avea să fie nici de acea dată. Stând seara şi privind la televizor, am văzut o ştire, un reportaj, (nu mai ştiu exact) ceva despre cetăţile medievale din Transilvania iar una dintre ele ne-a atras atenţia în mod deosebit. A fost de ajuns ca unul dintre noi să pună întrebarea “magică”: Mergem? şi a doua zi dis-de-dimineaţă, în loc să ne îndreptăm către Buşteni am plecat în direcţia opusă, către o cu totul altă destinaţie. Şi sincer, nu ne-a părut deloc rău pentru alegerea făcută, fiind prima dată când am avut ocazia să descoperim Sighişoara. Defapt scopul nostru nu a fost nicidecum să vedem şi să cunoaştem oraşul ci doar principala atracţie a acestuia. Şi cum planul a fost dus la bun sfârşit, în acest articol nu vă voi povesti despre oraş ci doar despre CETATEA MEDIEVALĂ SIGHIŞOARA.

Ştiu că cetatea face parte din categoria celor mai cunoscute obiective turistice de la noi din ţară şi ştiu că s-au scris şi se vor mai scrie nenumărate rânduri despre această locaţie însă faptul că şi eu AmFostAcolo mă îndeamnă să adaug propriul articol, alături de cele deja existente. În acelaşi timp însă, mă văd nevoit să afirm fără nici o reţinere că indiferent cât s-ar scrie, indiferent câte imagini s-ar viziona, sunt imposibil de descris sentimentele trăite acolo, în cetate, unde poţi călca pe aleile înţesate de istorie, unde îţi poţi înălţa privirea către turnurile ridicate cu atâta sudoare, unde poţi atinge zidurile apărate cu atâtea sacrificii, unde poţi cunoaşte cu adevărat un episod din trecutul ţării noastre. Se poate spune că vreme de două zile, şi noi am fost locuitori ai cetăţii, timp mult prea scurt faţă de cât ne-am fi dorit dar suficient pentru a o cunoaşte şi astfel de a fi în măsură să vă ofer câteva informaţii.

Localizare Cetatea Sighişoara se găseşte în oraşul ce poartă acelaşi nume, în judeţul Mureş, pe colina denumită Dealul Cetăţii, înălţată pe malul sudic al râului Târnava Mare. Coordonatele geografice (aferente Pieţii Cetăţii) sunt următoarele: 46°13’12,00“/24°47’32,50“ sau 46.220000 / 24.792361.

Acces Despre drumul către oraş nu cred că este cazul să spun ceva aşa că mă voi rezuma la cetate, unde se poate ajunge atât mergând pe jos, cât şi cu maşina. Alegând cea de-a două variantă, nu există decât o singură cale de acces: o şosea asfaltată (Str. Zidul Cetăţii) ce urcă dinspre oraş şi pătrunde în cetate pe turnul-poartă de pe latura nord-vestică a fortificaţiilor. Tot pe aceeaşi parte există şi o altă mică intrare, însă doar pentru cei ce vin pe jos. Cred că ar trebui menţionate aici şi doua-trei “pasaje” pe a căror trepte se urcă dinspre oraş prin pădure, ajungând în aleea din exteriorul zidurilor. O altă intrare la care de asemenea se ajunge urcând prin pădure, este cea de pe latura de nord, din dreptul Bisericii Romano-Catolice. O altă poartă la care se poate urca şi cu maşina (doar până la limita zidurilor) există în zona sud-vestică, lângă Bastionul Măcelarilor, dar pe aici accesul maşinilor în cetate este restricţionat.

Poarta principală a cetaţii a fost şi este cea denumită Poarta din Faţă, adică cea de la baza Turnului cu Ceas. E bine de ştiut că cei care vin dinspre gară, pentru a ajunge la această poartă, trebuie să facă un mic ocol aşa că pentru aceştia, cea mai bună opţiune (totodată şi ultima din listă) este cea pe care şi noi am ales-o: din piaţa oraşului –piaţa O. Goga/str. Morii, ghidaţi de o săgeată informativă, am urcat mai întâi câteva trepte (printre două terase) apoi în serpentine pe o alee pietruită ce la un moment dat se ramifică, din acel punct având opţiunea de a începe o plimbare în exteriorul zidurilor (o să revin la această bifurcaţie la timpul potrivit). Continuând urcuşul, am ajuns în interiorul cetaţii, mai exact în Piaţa Muzeului chiar lângă Turnul cu Ceas –deci în aceeaşi zonă cu intrarea principală. Acestea au fost căile de acces pe care le-am identificat la faţa locului şi rog iertare în cazul în care mi-a “scăpat” vreuna.

Istoric Nu am să insist foarte mult la acest capitol, preferând să fac doar o sumară şi scurtă trecere de-a lungul secolelor. Chiar dacă descoperirile arheologice atestă existenţa unor aşezări omeneşti încă din epoca bronzului, iar apoi aparţinând culturii dacice şi celei romane, cetatea a fost construită în secolul al XII-lea de către coloniştii germani (saşii) veniţi în Transilvania după cucerirea acesteia de către maghiari. Documentar, cetatea este menţionată pentru prima dată în anul 1280 -sub denumirea Castrum Sex, urmând ca de abia într-un document din 1431 să apară sub numele actual. După câteva invazii, între secolele al XIV-lea şi al XV-lea se construieşte sistemul de fortificaţii. În secolele ce au urmat, deşi a cunoscut o perioadă de prosperitate şi dezvoltare, cetatea s-a confruntat şi cu multe probleme: molime, conflicte –multe din ele interne dar şi ameninţări din exterior, calamităţi naturale. Un important punct de cotitură l-a constituit marele incendiu din 1676, în care cea mai mare parte a cetăţii a fost mistuită de flăcări, fiind reclădită ulterior şi dobândind forma actuală. Nu a fost ocolită nici de mişcarea revoluţionară din secolul al XIX-lea. În zilele noastre, se spune despre Sighişoara că este singura cetate medievală locuită din Europa, dar sunt şi cei care se limitează doar la ţara noastra sau sud-estul Europei. Sistemul de fortificaţii nu s-a păstrat în totalitate: din cele paisprezece turnuri de apărare mai există doar nouă iar din cele cinci bastioane au mai rămas doar două. Oricum, Sighişoara este cea mai spectaculoasă şi una din cele mai bine păstrate cetăţi medievale din Transilvania, un adevărat muzeu în aer liber, din 1999 fiind inclusă şi pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Descriere Pentru a a structura mai bine informaţiile am luat decizia ca în acest articol să mă rezum la a descrie cetatea propriu-zisă, mai exact fortificaţiile ce o formează, urmând ca într-un viitor review să vă prezint şi principalele obiective, puncte de interes din interiorul acesteia. Nu ştiu daca este cea mai bună alegere însă şi de această dată mă voi baza pe aceeaşi metodă folosită de obicei şi pe care o parte din colegii de pe AFA probabil o ştiu. M-am obişnuit şi îmi este mai uşor cu această “tehnică”, fiind vorba binenţeles despre parcurgerea unui tur virtual, pe care vă invit să-l străbatem împreună.

Punctul de plecare l-a constituit aleea ce face legătura între piaţa Octavian Goga şi Piaţa Muzeului, mai exact ramificaţia de care menţionam atunci când am vorbit despre acces. Din acel loc, nu am făcut stânga pentru a urca şi a ajunge în cetate ci am mers tot înainte. Aleea exterioară, pavată cu dale din beton, este foarte uşor accesibilă, într-o stare bună, iluminată pe timp de noapte. Ne-am avântat pe culuarul mărginit pe partea stângă de zidurile de piatră iar pe dreapta de pădure şi nici nu am apucat bine să “facem cunoştinţă” cu sistemul de fortificaţii căci imediat am ajuns la primul turn de apărare. Înainte de a continua, ţin să precizez că pe aproape toate turnurile exista câte o placuţă informativă -cu denumirea şi câteva cuvinte despre istoric.

Turnul Fierarilor este amplasat în imediata apropiere a porţii principale. A fost construit în 1631 pe locul unui alt turn –cel al Bărbierilor, a ars în incendiul din 1676 şi a fost refăcut ulterior. Turnul împreună cu un bastion, au fost ridicate în dreptul Bisericii Mănăstirii, cu scopul de a o proteja. În prezent bastionul nu mai există. Turnul, de formă patrulateră, are atât guri de tragere cât şi de aruncare, acestea din urmă fiind “acoperite” cu mici ferestre din sticlă. Turnul era deschis vizitării, în interior găzduind o expoziţie de artă plastică.

Am mers mai departe şi am dat de următorul punct de interes: intrarea din dreptul Bisericii Romano-Catolice. E bine de ştiut că din acest loc, plimbarea de-a lungul fortificaţiilor poate continua şi prin interiorul cetăţii. După doar 20-30 de metri distanţă, am ajuns la Turnul Cizmarilor. Acesta este amplasat pe colţul de nord-vest iar prima atestare documentară datează din 1594. După incendiul din 1676 a fost refăcut, forma actuală căpătând-o în 1681. La fel ca precedentul, era dublat de un bastion ce în zilele noastre nu mai există. Turnul este hexagonal şi are ca elemente specifice: scara exterioară respectiv un mic turn de observare, cu vedere înspre interiorul cetăţii. Personal, mi s-a părut cel mai interesant dintre turnurile mici. Din câte am înţeles, în interior funcţionează staţia de emisie a unui post de radio local.

La mică distanţă de turn, zidul este “întrerupt” pentru a forma o altă mică intrare în cetate. Şi de aici încolo, de asemenea se poate alege între aleea interioară şi cea exterioară, aceasta din urmă având aspectul puţin schimbat: stâlpii de iluminat sunt înlocuiţi de spoturi luminoase încastrate în dalele din care este realizat pavajul. Ne-am continuat drumul pe latura nord-vestică, unde am dat de Turnul Croitorilor. Acesta a fost construit în secolul al XIV-lea şi constituia cea de-a doua poartă a cetăţii –purta denumirea de Poarta din Spate. La încendiul din 1676, partea superioară a turnului a fost distrusă în urma unei explozii cauzate de aprinderea prafului de puşcă depozitat aici. Ulterior a fost refăcut, păstrând aceeaşi formă patrulateră, accesul făcându-se pe două ganguri bolţite prevăzute cu porţi ce se închideau vertical. În prezent, turnul constituie singura cale de acces auto în cetate. Tot aici aleea exterioară ia sfârşit. Aşadar, am fost obligaţi să ne continuăm plimbarea pe lângă ziduri dar pe interior, pe drumul despre care am înţeles că ar fi purtat numele de Aleea Gărzilor.

Am trecut astfel în zona sud-vestică a fortificaţiilor, unde primul obiectiv întâlnit a fost Turnul Cojocarilor. A fost construit în secolul al XV-lea şi reconstruit după distrugerea cauzată de incendiul din 1676. Este un turn simplu ca şi construcţie, cu formă patrulateră şi cu partea superioară uşor mărită de la nivelul gurilor de aruncare. Deşi partea de sus era închisă, se putea vizita beciul turnului, acolo unde erau prezentate realizările unei fundaţii ce se ocupă de restaurarea monumentelor istorice, dar în acelaşi timp, de repararea şi repunerea în funcţiune a atelierelor meşteşugăreşti săteşti, date ulterior în folosinţa meşteşugarilor locali. Chiar dacă expoziţia se bazează pe procesul de producere a ţiglelor şi a cărămizilor, de pe panourile expuse am aflat că fundaţia a deschis, pe lângă două cuptoare pentru ţiglă şi cărămidă (la Viscri şi Mălâncrav), trei fierării, două ateliere de dulgherie şi o groapă de var, toate acestea furnizând materialele necesare proceselor de restaurare. Mi s-a părut o idee interesantă!

Următorul pe listă este Turnul Măcelarilor, amplasat chiar lângă cel precedent şi despărţit de acesta printr-o poartă de acces (cea până la care se poate ajunge cu maşina) în cetate. Are formă hexagonală şi a fost construit în secolul al XV-lea. În următorul secol a fost înalţat cu încă două nivele prevăzute doar cu guri de tragere, cele de aruncare lipsind datorită bastionului construit în dreptul turnului, această fortificaţie fiind de altfel şi motivul realizării etajelor superioare –se putea trage peste “noua” construcţie, denumită Bastionul Măcelarilor. Acesta este unul din cele două bastioane existente şi în prezent.

Dacă până aici ne-am plimbat doar de-a lungul zidurilor, trecând rând pe rând de la un turn la altul, pentru a ajunge la următorul obiectiv –amplasat pe Dealul Bisericii, lucrurile nu au mai fost la fel de simple. Neexistând cale de acces paralelă cu zidul cetăţii, de la poarta dintre cele două turnuri, am mers tot înainte pe strada Cojocarilor până lângă Scara Acoperită, de unde am început să urcăm pe strada Scării, până în punctul unde pe partea dreaptă a străzii se ramifică o alee ce duce către Cimitirul Evanghelic din Deal. Urmând-o, am ajuns la baza următorului turn.

Turnul Frânghierilor, localizat pe colţul sud-vestic al fortificaţiilor, lângă Biserica din Deal, a făcut parte din cel mai vechi sistem de apărare al cetăţii (este unul din cele mai vechi turnuri), fiind distrus în asediul din 1241 şi reconstruit la sfârşitul secolului al XIII-lea. Datorită amplasării, nu a fost afectat de incendiul din 1676. Ulterior (mult mai târziu), s-a construit o mică anexă ataşată turnului, care împreună cu acesta constituie în prezent locuinţa paznicului ce are grijă de cimitir. De altfel, acest turn este singurul care este locuit. Pentru a ajunge la următoarea locaţie dar în drumul nostru să vedem şi partea opusă a turnului Frânghierilor –adică unde e anexa de care spuneam, am urcat prin cimitir şi am ajuns în curtea Bisericii din Deal. Mai departe, am coborât de pe Dealul Bisericii pe Scara Acoperită, am făcut dreapta pe strada Cositorarilor şi dupa câţiva zeci de metri am ajuns la poarta unei curţi (dacă îmi aduc bine aminte, parcă scria că e proprietate privată), unde a trebuit să intrăm pentru a vedea de aproape ceea ce ne interesa.

Turnul Cositorarilor este de asemenea unul din cele mai vechi turnuri ale cetaţii, făcând parte din ansamblul de fortificaţii sud-estic. Informaţii despre istoricul turnului nu am dar o să vă spun câte ceva despre forma destul de “schimbătoare” a acestuia. Este un turn înalt, cu structură pentagonală până la nivelul gurilor de aruncare, de unde se lăţeşte căpătând în acelaşi timp o formă octogonală neregulată -doar pe latura estică laturile nu păstrează aceeaşi structură ca în partea inferioară (sunt mai mici şi binenţeles mai multe). La rândul său, nici acoperişul nu “păstrează” cele opt laturi ci este hexagonal. Ar mai fi de menţionat că în dreptul acestui turn a fost construit Bastionul Cositorarilor, acesta fiind cel de-al doilea bastion existent şi în zilele noastre. Fiind însă năpădit de vegetaţie dar şi datorită amplasării, a fost greu de văzut din locul în care ne aflam. În schimb, am remarcat foarte uşor zidul ce face legătura între turnul la baza căruia ne aflam şi următorul. Defapt nu zidul propriu-zis ne-a atras privirea ci galeria ce există de-a lungul lui. Din cunoştinţele ce le aveam până la acea vreme, ştiam că poartă numele de Galeria Arcaşilor însă la faţa locului am aflat că în locul arcaşilor ar fi defapt vorba despre puşcaşi. Probabil că ambele denumiri sunt corecte, fiind folosite de-a lungul vremii, în funcţie de evoluţia armelor. Între noi fie vorba, oare dacă s-ar mai folosi şi în ziua de azi, cum ar trebui să se numească: ... Galeria Rachetiştilor? :)

Ultimul de pe lista turnurilor mici este unul despre care dacă nu am fi ştiut că există, cu siguranţă nu l-am fi observat. Turnul Tăbăcarilor este amplasat tot în sud-est, în imediata apropiere a turnului anterior prezentat însă spre deosebire de acesta, datorită formei, a dimensiunilor reduse şi mai ales a existenţei unor construcţii ce-l “maschează”, este foarte uşor de trecut cu vederea. Este un turn mic, simplu ca structură, cu patru laturi şi acoperiş “într-o apă”. Din câte am înţeles, se presupune că ar fi cel mai vechi dintre toate cele nouă turnuri existente în prezent.

Cea mai inportantă şi cunoscută fortificaţie a cetăţii Sighişoara a fost şi încă este constituită de ansamblul Porţii din Faţă, mai exact de una din componentele acestuia şi anume vestitul turn-poartă. Acesta este precedat de o barbacană cu două porţi (împreună formează ansamblul de care spuneam). În curtea barbacanei, încă se păstreză Culuarul Doamnelor Bătrâne, amenajat în 1844.

Turnul cu Ceas este simbolul Sighişoarei, prin măreţia sa “dominând” nu doar cetatea ci şi întregul oraş. A fot construit între secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, cu rolul de a apăra principala poartă a cetăţii. Denumirea i-a fost dată după instalarea vestitului ceas cu figurine, găzduit de nivelele superioare ale turnului şi care datează din 1684. Turnul a fost parţial distrus în marele incendiu din 1676, fiind refăcut un an mai târziu, în urma reconstrucţiei căpătându-şi forma actuală. Are o structura patrulatera şi este o construcţie înaltă (64 de metri) şi foarte solidă, prevăzută la bază cu două porţi bolţite –prin care se face accesul în cetate. Acoperişul este piramidal şi prezintă elemente reprezentative. Dintre acestea, am să menţionez doar cele patru mici turnuri, ce în trecut simbolizau faptul că în cetate se putea pronunţa şi executa pedeapsa cu moartea. Ar mai fi de adăugat şi că în 1891, vechiul acoperiş a fost înlocuit de cel cu ţigle smălţuite, existent şi în prezent.

Spre deosebire de toate celelalte turnuri ale cetăţii, acesta nu a aparţinut vreunei bresle ci autorităţilor, de-a lungul timpului adăpostind Sfatul Orăşenesc, judecătoria, închisoarea, corpul de gardă şi depozitul de armament. Ar mai fi multe de spus despre acest turn, dar alte informaţii se vor regăsi într-un viitor articol, dedicat în special obiectivelor turistice, Turnul cu Ceas fiind de altfel chiar principalul punct de interes al acestei categorii.

Deocamdată, cu speranţa că nu v-am plictisit, mă voi retrage puţin să îmi “trag sufletul”, dar voi reveni cât de curând.

---

VIZUALIZĂRI: 3439 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI