Racoș: Un castel, un lac şi nişte coloane - toate trebuiesc vizitate

TIPĂREȘTE

Acest articol îl datorez colegei @crismis. Înainte de a merge la Saschiz, am căutat pe site ce mai putem vizita în zonă şi aşa am dat peste articolul scris de doamna @crismis despre castelul Sukosd-Bethlem (vezi impresii). Până să citesc acel articol nu am auzit de acest castel, încă odată, dacă mai era cazul, se vede utilitatea sitelui AmFostAcolo.

Aşadar după ce am plecat de la pensiunea Maria şi Elena din Saschiz, spre casă, am facut câteva opriri foarte interesante, prima la Cetatea Rupea, apoi la Biserica Fortificată din Homorod următoarea oprire a fost în localitatea Racoş pentru a vizita castelul Sukosd-Bethlem.

După ce am plecat de la biserica din Homorod, am ieşit la drumul naţional DN13 iar apoi în dreptul indicatorului spre Racoş am mers pe drumul judeţean DJ 131C. Am ajuns în localiate dar nu vedeam castelul. În faţa nostra era o maşină cu număr de Hunedoara, am zis să ne luam după ei că doar sunt şi ei tot turişti. La o intersecţie aceştia au luat-o la stânga, noi după ei, dar după vreo 100 de metri aceştia s-au oprit la o pensiune, erau turişti dar nu mergeau la castel, încă. Noi am continuat pe drum tot în faţa şi când am văzut că nu dăm de castel, am întrebat un localnic unde se află acesta. Omul ne-a explicat, a trebuit să mergem înapoi până la intersecţie şi apoi să ţinem drumul tot în faţă, imediat a apărut şi panoul care ne anunţa că am juns la castel. Am parcat maşina pe marginea drumului în partea din spate a castelului. Coordonatele GPS pentru castel sunt următoarele: N- 46.024006 şi E – 25.408236.

Am pornit spre poarta castelului, acesta era închisă. Ne-am uitat printr-o crăpătură în curtea interioară, am văzut vegetaţie multă şi o clădire dărăpănată. Deasupra porţi era trecut numărul de telefon al celui care are cheia, dar am zis să nu sunăm încă, ci să dam un ocol prin parcul din exteriorul zidurilor. Ne-am învărtit noi, am admirat turnul castelului care seamănă cu un turn de biserică iar apoi am zis să mergem să sunăm. În parc pe o bancă era o bătrânică care când ne-am apropiat de dânsa ne-a întrebat dacă dorim să vizitam castelul. Raspunsul nostru a fost afirmativ şi am pornit cu bătrânica spre poarta castelului. În gândul meu zic este doamna care ia deschis şi colegei @crismis. De la bancă până la poarta castelului simpatica bătrânică ne spune într-o română puţin stâlcită, că acest castel a aparţinut grofului Sukosd, iar după revoluţie, a fost abandonat, au încercat nişte americani să-l cumpere printr-o fundaţie dar nu au reuţit, totuşi aceştia au apucat să facă câteva lucrări de renovare a castelului.

Istoria castelului este pe scurt cam aceasta: castelul a fost construit de către Gheorghe Sukosd. După ce familia Sukosd s-a stins, castelul a trecut prin danie princiară la Petru Budai în anul 1660. Ulterior, ajunge la Samuel Bethlen, cel care îi adaugă turnul de deasupra porţii. După ce în anii 1848-1849 castelul a ars în mare măsură, a ajuns la contele Samuel Ferenc Teleki în anul 1873, de la al cărui fiu a fost cumpărat de comunitatea din Racoş în anul 1903. Ca urmare, domeniul cu parcul a fost parcelat, iar casele sătenilor s-au extins până aproape de zidurile castelului. De atunci, destinaţiile sale au fost mereu improprii, adăpostind un sediu de CAP, grajduri, un depozit de grâne, o staţie de pompieri, iar cutremurul din 1977 i-au accentuat şi mai mult degradarea.

Ghidul nostru s-a pus pe o băncuţă lîngă poarta castelului şi ne-a spus că putem umbla peste tot numai să fim atenţi ca scările sunt din lemn şi că unele sunt mai subrede. Ne-a mai zis să urcăm neapărat în turnul castelului. Am pornit în explorare. Dacă în timpul viziei colegei @crismis, iarba în curte era mică, acum în unele locuri era foarte mare, iar în locul florilor noi am prins urzici. Am urcat pe o scară impovizată din lemn la primul nivel al turnului, de aici am mai urcat o scară la următorul nivel, aici era o cameră fără ferestre. De pe scară văzănd că în camera nu este nimic, am coborât să mergem în alta parte a castelului. Bătrânica a strigat la noi, de ce nu urcăm până în turn? Îi zic că am urcat, dânsa zice toate trei scările? , îi zic dor prima (cea care urcă la primul nivel nu se pune) pentru că nu am ami văzut alta. Doamna zice să urcăm că mai sunt două etaje de urcat. Urmăm sfatul şi într-adevăr în camera unde am ajuns prima data, într-un colt care nu se vedea de pe scări, urca o altă scară apoape perpenticulară spre următorul etaj, de aici încă una şi am ajuns în vârful turnului. Aici este un balcon de unde priveliştea satului şi a dealurilor care împreşmuiesc satul, este încântătoare. A meritat să urcăm până aici. După vreo cinci minute, am coborât în curte şi ne-am îndreptat spre latura din drepta (privind din faţa turnului) a castelului. Aici chiar pe colţ se afla bucătăria. Bucătaria este o cameră mare din care cosusul de evacuare a fumului străpunge ambele etaje a castelului. Acesta încă este înegrit de atâta fum chiar dacă au trecut zeci de ani de cînd nu a mai fost folosit.

După ce am iesit din bucătărie, am urcat la etajul acestei lature (la parter nu se poate vizita aproape nimic). Aici la etaj se află camerele care au fost parţial renovate de către americani. Aici pe pereţi sunt expuse câteva roţi de căruţă şi alte obiecte din lemn. A urmat la tura cu poarta de intrare, în timp ce vizitam noi acestă latură vedem că mai vin şi alţi turiţti, erau cei cu maşina de Hunedoara după care ne-am luat noi. Nu era mai bine dacă veneau prima dată aici. Pe acestă latura sunt căteva camere cu nimic spectaculos.

Am revenit în curtea castelului ţi ne-am îndreptat spre gazda noastra mulţumindui pentru tot şi întrbând-o cât trebuie să plătim, răspunsul a fost cât doriţi. I-am lasat o suma şi am dat să plecăm dar bătrânica zice către noi, acum mergeţi la vulcan şi la lac (atunci mi-am amintit că în articolul colegein ostre era vorba şi despre aşaceva. O întreb dacă sunt departe. Doamna ne explică cam aşa la stanga apoi drepta, sens unic, gata asfalt, mers pe jos vulcanul, apoi lacul. Imi plăcea româna ei stâlcită. I-am mulţumit încă odată şi am pornit şi spre aceste obiective.

Am urmat traseul indicat, dar din păcate vulacanul l-am ratat, dar în schimb am ajuns la lac. Am parcat maşina după îndicatorul spre lac (mai erau şi alte maşini parcate) şi am pornit pe jos aproximativ 200 de metri. Ce ni s-a ivit în faţa ochilor a fost dea dreptul superb. Un lac cu o apă verde ca smaraldul. Numele lacului nu este Lacul de Smarald ci Lacul Brazi. Poarta acest nume deoarece s-a format prin acumularea de apa şi prin topirea zăpezii în vechea carieră de bazalt Brazi. Se presupune că în adăncime ar fi şi câteva izvoare subterane deoarece nivelul apei lacului este cam constant. Am coborât pe o potecă până pe malul său. Lacul nu are o suprafaţa ărea mare. Limpezimea apei şi culoare sa verde „face toţi bani”. Am citit că acesta are o adâncime de zece metri.

În locul unde era indiactorul spre lac mai era unul care ne informa că în partea opusă se află Coloannele de bazalt. Am ajuns şi la acestea, aici înainte de a coborî la ele (sunt într-o mică vale) am citit pe un panou despre ele „ cu o suprafaţă mult mai mare (1,05 hectare) din vecinătatea gării căii ferate pe malul drept al Oltului, sunt produsul unei cariere exploatate doar în secolul XX. Partea de vest este protejată de lege ca monument al naturii. Formele poliedrice ating şi înălţimi de până la 12 metri” După ce am citit această informaţie am coborât în vale să le vedem de aproape. Sunt tăiate aproape perfect, având muchii drepte. Dacă ar fi rotunde ai zice că sunt tuburile unei orgi din bisericile evangelice.

După ce ne-am săturat de privit această minunăţie a naturii, ne-am îndreptat spre masină fiind foarte mulţumiţi de ce am văzut.

Concluzia este că avem o ţara cu multe locuri uimitoare, dar nu ştim să le promovăm, nu-mi rămâne decât să zic - Mulţumesc AmFostAcolo că exişti.

---

VIZUALIZĂRI: 3000 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI