Bistrița – Orașul Pasajelor

TIPĂREȘTE

Când ai mântuit coborâșul pustiu, Bistrița întreagăți se desfășoară în toată limpeziciunea, înșirând în margenea drumului mare, între multele dealuri care se învălurează din toate părțile, casele mari albe, acoperemintele roșii ale cazărmilor din capăt, turnul de pază al vechii biserici din piață – scrie la începutul secolului al XX-lea, călător prin toate regiunile românești, istoricul Nicolae Iorga.

Săptămâna trecută am ajuns în municipiul Bistrița, „capitală” de județ și vechi oraș din nord-estul Transilvaniei. Așezarea își trage numele de la râul omonim pe malurile căruia coloniștii sași au întemeiat cu multe secole în urmă o urbe înfloritoare. Astăzi s-au mai păstrat urme ale fortificațiilor medievale, clădiri străvechi, biserici și pasaje. Am fost uimit de numărul mare de pasaje care fac legătura între anumite străzi centrale ale orașului și mi-am zis că voi scrie despre acestea într-un articol pe AFA. Impresia plăcută creată de aceste „punți” de legătură avea să îmi fie confirmată de documentarea efectuată: oficialitățile locale au elaborat chiar un proiect cu fonduri europene având ca temă principală pasajele orașului.

După cazarea la Pensiunea Ștefan (vezi impresii), aflată la doar 500 de metri distanță de centrul vechi al urbei bistrițene, am pornit la pas să descoperim un pic orașul. Deși ne aflam la mijlocul lunii septembrie încă am văzut destui turiști, mulți străini, cu aparatele foto pregătite; fiind zi de lucru centrul istoric nu era foarte animat, abia mai pe seară au apărut mai multe persoane pe pietonalul central și la terasele din zonă. Există săgeți indicatoare către principalele obiective turistice și panouri informative pe multe clădiri istorice. În centrul orașului, lângă Primărie, se află un Centru de informare turistică, închis la ora aceea târzie a după-amiezii. Dar să purcedem la drum și să vă scriu pe scurt ce am văzut în centrul orașului Bistrița.

Biserica Evanghelică Bistrița. Este unul din cele mai importante obiective ale Bistriței, deținătoare a celui mai înalt turn bisericesc medieval de piatră din România, turn care marchează centrul vechi al așezării și spre care se îndreaptă toți turiștii. Biserica este impunătoare prin mărime și deosebită prin diversele stiluri arhitecturale pe care le reprezintă. Construcția începută secolul al XIV-lea a trecut de-a lungul veacurilor prin transformări caracteristice stilurilor arhitecturale ale epocilor străbătute: romanic, gotic, renascentist. Turnul pătrat de 75 m a fost ridicat în mai multe etape și dotat cu ceas pe la 1500 și ceva (unul din cele mai vechi de pe teritoriul țării noastre; de exemplu, în Moldova și Țara Românească primele ceasuri publice aflat într-un turn sunt atestate o sută de ani mai târziu pe vremea domnului Vasile Lupu, respectiv Matei Basarab). Mi-au plăcut ancadramentele de piatră ale ferestrelor, inscripțiile păstrate pe fațadă, portalul de piatră de la intrare. Din păcate, la ora aceea, biserica era închisă și nu am putut beneficia de imaginea orașului privită de la înălțimea turnului (acces cu un lift modern). Aș fi vrut să văd colecția de mobilier săsesc renascentist aflată în lăcașul de cult – poate după restaurarea anunțată în următorii ani (mediafax.ro/social/biseri ... adirea-16602257).

Ansamblul Șugalete. Situat în Piața Centrală, piață care înconjoară Biserica Evanghelică, monumentul de arhitectură reprezintă un șir de case medievale prevăzute cu arcade la parter. Sub aceste arcade comercianții și meșteșugarii aveau prăvălii, aici era centrul vieții negustorești a orașului medieval. Citisem despre acest monument important al orașului în câteva broșuri primite anii anteriori la un târg de turism desfășurat în București. Am pășit încântați spre arcade, dar pentru moment ne fură privirea arcada de piatră în arc frânt a primei case de lângă colonadă: este sediul parohiei evanghelice. Urmele unei inscripții pictate pe fațadă, precum și un scut heraldic pe care tronează soarele și luna (+ anul 1480!) decorează casa datată sfârșitul secolului al XV-lea. Privim de-a lungul galeriei, arcadele se succed pe o lungime de circa 50 m, iar păienjenișul nervurilor în stil gotic de pe tavan se închid în chei de boltă cu simboluri astrale. O parte din spațiile clădirilor împovărate de secole de istorie și-au păstrat funcțiunile comerciale.

Statuia lui Andrei Mureșanu. În Piața Centrală, lângă Biserica Evanghelică, se află statuia omului de cultură Andrei Mureșanu, poetul Imnului Național. Născut în Bistrița, autorul poeziei „Un răsunet”, a devenit un simbol al orașului fiind reprezentat chiar pe stema urbei bistrițene. Pe soclu stă statuia realizată de maestrul Corneliu Medrea, monument inaugurat în anul 1938. Un mic basorelief de bronz prezintă o scenă din timpul Revoluției pașoptiste de la 1848.

Casa cu Lei. Colindând prin centrul orașului, am întâlnit pe str. Nicolae Tirulescu nr. 8 această frumoasă construcție în stil baroc, restaurată pe bani europeni. Numele casei de secol al XVIII-lea provine de la blazonul breslei măcelarilor aflat pe fațadă: doi lei care străjuiesc stema formată dintr-un topor, un cuțit și un cap de bou. Ferestrele beneficiază de ancadramente frumos decorate; aici se află azi „Centrul de artă tradițională”.

Casa Ioan Zidaru'. În colțul sud-estic al Pieții Centrale am zărit o frumoasă clădire care m-a atras prin împletiturile de piatră ale balconului și ancadramentele ferestrelor și ușilor de acces. Sunt elemente de gotic târziu (ancadramentul ușii de acces în balcon), combinate cu aspecte ale renascentismului timpuriu (ferestrele semicirculare de la parter). Clădirea apare în documente în secolele al XV-XVI-lea ca aparținând notarului, apoi jude al orașului (primar), Andreas Beuchel. Numele de azi provine de la meșterul zidar care cumpără casa în 1538: Johannes Murator (Ioan Zidaru'). Acesta are legături cu domnul Petru Rareș și contribuie la construcția Bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava. Ca și în vechime, clădirea păstreză statutul de locuință la etaj și spațiu comercial la parter (restaurant).

Pasajele Bistriței. Străduțe înguste ori pasaje boltite fac legătura între zona centrală a orașului și fortificațiile medievale. În număr de 17 (după alte surse 22) pasajele au fost reabilitate și puse în valoare de edilii orașului. Dacă inițial erau numerotate cu ajutorul cifrelor romane astăzi o parte din pasaje poartă numele breslelor care își aveau sediul în acea zonă. Pietonalele amenajate atrag turiștii fiind montate sisteme de iluminat, indicații turistice, pavaje și bănci. Am pășit și eu pe câteva astfel de „coridoare ale istoriei”: Pasajul Măcelarilor (situat lângă ansamblul Șugalete, cu un frumos eșafodaj de fier forjat), Pasajul Brutarilor, Pasajul Poștei, Pasajul IX (în parte un gang).

Alte aspecte din orașul Bistrița. Sunt multe aspecte care mi-au plăcut în plimbarea prin centrul istoric: statuia de bronz a fotografului Alexandru Roșu (născut în Bistrița, și-a deschis un atelier de fotografie și a imortalizat multe chipuri și imagini din ultimul sfert al secolului al XIX-lea), capacele de canal cu stema orașului (cum am văzut și la Alba Iulia, Sibiu etc.), mascotele colorate de struți în mărime naturală (simbol preluat din secolul al XIV-lea – emblemă a Casei d'Anjou; explicații aici: adevarul.ro/locale/bistri ... 5808/index.html), ancadramentele de piatră de la uși și ferestre.

Din mersul autovehiculului am observat și câteva fragmente din fostul zid de apărare al orașului, și anume pe strada Ecaterina Teodoroiu (amănunte aici: medievistica.ro/texte/mon ... itaZidurile.htm). Nu am reușit să ajung să văd singurul turn de apărare rămas întreg din fortificațiile orașului: Turnul Dogarilor.

Acest oraș liber regesc, Bistrița, capitala județului cu același nume, aparține în cea mai mare măsură graniței militare; se află pe marele râu Bistrița într-o vale lungă, pitorească bogată în fructe. Are forma unui patrulater neregulat; are un șanț larg, ziduri, două bastioane, 14 turnuri, două porți și două portițe. Împreună cu cele două suburbii numără 990 de case și 6 620 de locuitori. Ulițele principale sunt pavate și au canale și mai multe conducte de apă, două piețe, piața principală și un mic bulevard principal. În mijlocul pieții principale se află biserica evanghelică... . Este descrierea orașului la 1835 oferită de Adolf Schmidl, autor al unui ghid de călătorie în Imperiul Habsburgic.

Orașul este drăguț, mi-au plăcut mult mulțimea de pasaje de legătură între străzi, am citit plăcuțele de pe clădiri care conțin crâmpeie de istorie, am admirat elemente de arhitectură. De asemenea, am poposit pe Pietonalul Liviu Rebreanu străjuit pe ambele laturi de fronturi de clădiri vechi care păstrează patina timpului și elemente arhitecturale interesante. Spațiul de promenadă este amenajat cu terase, chioșcuri, bănci. La Spazzio Bistro & Caffe am mâncat o pizza Quatro Stagione delicioasă (25 lei).

Sunt multe obiective turistice în Bistrița și împrejurimi, multe locuri pitorești și colțuri învăluite în legendă. Le puteți descoperi accesând și următoarele site-uri web: bistritaturistica.ro, bistritaorasulpasajelor.ro, cetateabistrita.ro și istorie-religie-bistritanasaud.ro. Nu ratați o vizită la Centrul de informare turistică situat în Piața Centrală, dacă vă încadrați în programul de funcționare, puteți obține materiale de promovare interesante.

În încheiere, pot spune că mi-a plăcut ceea ce am reușit să văd în orașul Bistrița, (monumente, străzi, pasaje). Vă recomand o vizită în zona Bistrița-Năsăud, o regiune care mi se pare a fi mai puțin explorată turistic deși găzduiește locuri și obiective interesante.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 3657 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI