Alba-Iulia, Cetatea Alba-Carolina, văzută printre picături de ploaie...

TIPĂREȘTE

Chiar în ultima zi de ianuarie, s-a anunțat locul întâlnirii AFA de anul acesta, la Alba-Iulia. Cum eu nu am fost de câțiva ani, (la întâlnire) mi-am spus că nu pot rata și anul acesta, cu atât mai mult că se întâmpla într-un oraș atât de frumos și de încărcat de istorie, pe care eu nu-l mai văzusem. Despre întâlnire v-am povestit, vezi impresii, acum să vă povestesc câte ceva despre cum am văzut eu cetatea, pe o vreme închisă, sub glugă sau sub umbrelă.

Desigur că mi-ar fi plăcut mult să merg și în excursia la crame, pe drumul vinului, la Jidvei, dar eram mult mai curioasă să văd cetatea. Sâmbătă dimineața pe la ora 10, ne-am adunat în fața hotelului, ne-am împărțit pe două grupuri, unul care avea traseul ceva mai lung, unde am fost și noi, iar celălalt, aproximativ la fel, doar cu excepția vizitării celor trei fortificații. Se anunța ploaie, lumea era „înarmată” cu umbrele sau haine impermeabile, cu glugă, cum am avut și noi, pentru cazul în care nu ploua cu găleata. Am pornit la drum spre cetate, pe uscat, încă nu ploua, ghida, începând să povestească frumos despre ce aveam să vedem.

Grație cadoului de la tombolă primit de la @Ioana74, căreia îi mulțumesc frumos, voi scrie câteva date culese din cărticica primită despre cetate.

Istoria orașului, începe cu cetatea Apoulon, cetate dacică, reședința unui grup de triburi așezate în munții Apuseni și zona Mureșului. După al doilea război, daco-roman, care urmărea bogăția de aur și minele de argint, perioada dacică se încheie începând epoca romană, iar Apoulon devine Apulum. Atunci are loc o mare înflorire a regiunii, iar castrul roman al Legiunii XIII Gemina, ajunge aici pentru a apăra și păzi, teritoriul aurifer, precum și drumul aurului.

În evul mediu, o evoluție importantă a fost sub conducerea principelui Gabriel Bethlen, (1613-1629) atunci când au fost adăugate cetății Bastionul Sașilor și Bastionul Bethlen. Mai târziu în 1699, după semnarea tratatului de la Karlovitz, Transilvania trece sub conducerea Imperiului Austro-Ungar. Pentru a întări granițele imperiului, cetatea devine una bastionară de tip Vauban. Se numește așa pentru că urmărește stilul promovat de un inginer militar pe nume Sebastien le Prestre De Vauban, un mareșal care a servit în armata regelui Ludovic al XIV-lea.

În documentele oficiale ale cetății, întâlnim numele de Bălgrad, Weissenburg, Gyulafehérvár, Carlsburg, Károlyfehérvár și desigur Alba-Carolina. Albul vine se pare de la calcarul alb de la Ighiu, care era exploatat încă de pe vremea romanilor. La începutul sec. XX, își pierde importanța militară, dar căpătă, o altă latură, odată cu realizarea Marii Uniri la 1 decembrie 1918. Un alt moment deosebit în istoria cetății are loc la 15 octobrie 1922, când are loc festivitatea încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca Regi ai României Mari.

Prima poartă văzută, frumoasă, atât pe o parte cât și pe cealaltă, te introduce parcă într-o altă lume... parcă am pășit într-o filă din cartea de istorie. Am admirat apoi, zidurile masive din cărămidă, care înveleau de fapt un strat gros, de pământ, ceea ce-l făcea aproape impenetrabil.

Noi ascultam toți cuminți explicațiile foarte corecte și binevenite ale bunei noastre gazde.

Poarta I are forma unui arc de triumf cu trei intrări, deasupra vedem statuile lui Marte și Venus, care încadrează stema Casei de Austria. Pe ambele părți sunt frumoase basoreliefuri, reprezentând scene din mitologie, cum ar fi Enea salvându-și tatăl din flăcările Troiei, lupta dintre Hercule și Anteu, pe exterior, iar pe partea din interior, Perseu, cu capul Medusei, precum și lupta lui Hercule cu leul din Nemeea.

O alee în urcare, ne conduce spre Poarta a II-a, care a fost în mare parte distrusă în perioada interbelică. El este refăcut aproape în totalitate pe baza imaginilor existente despre ea. Imediat în stânga celei de a doua porți, este Obeliscul ridicat în amintirea Răscoalei din 1784, a conducătorilor ei, Horia, Cloșca și Crișan. A fost inaugurat în anul 1937, are o înălțime de 22,5 m, este realizat din granit, iar simbolic, la baza ei, este o celulă, închisoare pentru cei trei conducători. Desigur, că printre spusele ghidei, furam imagini și peste oraș, care acum se vedea superb în vale. Picături de ploaie începuseră să cadă binișor, dar noi încă ne îndesam doar gluga pe cap, ca să nu ne ocupăm mâinile cu umbrela, să putem imortaliza ceea ce ne încânta în jurul nostru.

În fața obeliscului înaripat, simbolizând libertatea, este Poarta III, de fapt poarta principală de intrare în cetate, după cum ne-a spus și tânăra noastră ghidă, foarte bine informată, care a presărat frumoase amintiri din copilărie, despre bunici, despre oraș.

Cea de-a treia poartă, a fost construită în stil baroc, între 1715-1738 și a fost dedicată împăratului Carol al VI-lea, dar și prințului Eugeniu de Savoia, comandantul armatei imperiale, pentru a celebra victoria asupra turcilor. Poarta are trei intrări, despărțite de patru pilaștri în stil doric și are forma unui arc de triumf, iar deasupra susține un postament de forma unei piramide. În vârful piramidei este statuia ecvestră a lui Carol al VI-lea. Și aici avem frumoase basoreliefuri, pe exterior, plecarea la luptă și întoarcerea glorioasă, iar pe interior, patru statui, care reprezintă cele patru virtuți: Abundența, Înțelepciunea, Cumpătarea și Forța. Sus, la baza soclului statuii lui Carol, este o cameră, ce presupune că a fost locul în care a stat încarcerat Horia, până la execuție, la 28 februarie 1785. Am admirat poarta, este superbă, cu multă atenție la detalii, dar am remarcat și mecanismul interesant al porții, de fapt al podului.

Poarta a IV-a, construită tot în stil baroc, este de fapt poarta clădirii ce adăpostea Corpul de Gardă. Este ornamentată cu basoreliefuri care reprezintă steme și steaguri, are și stema casei de Austria, precum și doi atlanți de o parte și alta a intrării.

Poarta a V-a, este amplasată la colțul de sud-vest al Ravelinului Sf. Mihail și podul care face legătura cu linia a treia de apărare, Contragarda. Noi mai departe nu am mers, ne-am desprins de grup, din cauza unei probleme tehnice, mi se terminase cardul la aparatul foto, ne-am pus undeva la adăpost întrucât ploua deranjant, iar până am terminat, grupul se depărtase destul de mult, încât să nu-mi doresc să fug după ei. Am aflat că am ratat doar o mică degustare la crame. :(

Vă voi povesti însă ce am mai văzut acolo în cetate și ce mi-a plăcut foarte mult. Desigur, Catedrala Ortodoxă sau Catedrala Încoronării, am văzut-o de departe, un adevărat Monument al Unirii. Nu am intrat, dar am văzut statuile regelui și reginei de la intrare, am pășit doar puțin în curte admirând chiar și pe ploaie, tot ansamblul bisericesc.

Catedrala Romano-Catolică, Sfântul Mihail, este ctitorită de Sfântul Ștefan și construită în două etape, este un ansamblu monumental de plastică arhitecturală și decorativă. Statuile regilor Ungariei, Ștefan și Ladislau, altare din sec. XVIII-lea, sarcofagele lui Iancu de Hunedoara, ale fratelui Ioan și fiului Ladislau, ale principelui Sigismund Zapolya și reginei Isabella, portalul în stil gotic timpuriu, reliefuri romanice, toate astea îi dau statutul de unicat în arhitectura și arta religioasă a evului mediu românesc.

Ce am mai remarcat printre picăturile de ploaie? Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, realizată în bronz, dezvelită în 1968. Este chiar în fața Palatului Princiar, în zidul căreia se spune că ar fi încastrat Basorelieful Unirii, care îl reprezintă pe Mihai Viteazul primind simbolic omagiul celor trei țări române.

Undeva lângă statuie este și celebra toaletă de mulți bani, care a făcut atâta vâlvă la vremea realizării ei. Am fost și acolo, curat, totul e mai plăcut pe acorduri muzicale. :)

Una din cele mai frumoase clădiri din cetate, care mie personal mi-a plăcut cel mai mult, este Muzeul Național Al Unirii, o clădire monumentală, poate cea mai importantă construcție de artă romantică din Alba-Iulia. Construită undeva între 1851-1853 și servind atunci ca locuință pentru familiile ofițerilor din armata austro-ungară, de aceea era și denumit Pavilionul Ofițerilor. Din 1968, este muzeu.

Chiar vizavi, este Sala Unirii, inițial Cazinou militar, pentru garnizoana din Alba-Iulia, locul de desfășurare al evenimentelor marii Uniri.

În anul Domnului 1918,1 decembrie, în acest loc s-a proclamat pentru totdeauna și în mod irevocabil prin votul solemn și unanim al poporului, unirea Transilvaniei cu întreaga Daco-Romania. Eternă fie aducerea aminte a acestui act măreț.

Acest text este inscripționat în piatră, pe frontispiciul arcului de triumf ce domină intrarea în Muzeul Unității Naționale. Am avut ocazia să intrăm în Sala Unirii, care acum se pregătește pentru renovare, era goală, dar chiar și așa este impresionantă prin dimensiuni, măreție, coloane, marmură, personalități. Îmi propun s-o revăd când va fi gata.

Palatul Princiar, după cum îi spune și numele a fost reședință princiară. Aici au locuit regina Isabella și Mihai Viteazul. Construcția a început la mijlocul sec. XIV, a continuat în mai multe etape, a fost distrus parțial și refăcut de principele Gabriel Bethlen.

Universitatea 1 decembrie 1918, este ridicat în anul 1896, pe locul fostului lăcaș al iezuiților- Biserica Báthory. Este un edificiu grandios, în stil neoclasic.

Palatul Apor, este amplasat pe latura de nord a cetății, cea mai reprezentativă construcție de arhitectură civilă medievală, cu parter și etaj, de formă dreptunghiulară, a fost proprietatea contelui Ștefan Apor, trezorierul Trasilvaniei, care a și construit-o. Informații despre palat am primit de la @Vasile S, în urma discuțiilor la cina festivă, noi stând alături.

Clădirea Ierihon, a fost destinată Seminarului Diecezan, astăzi este sediul Parohiei Romano-Catolice. În documente este consemnat și denumirea de Casa Profesorilor.

Monumentul Custozza, este ridicat în 1906, în memoria militarilor căzuți la Custozza, în războiul austro-italian din 1866, este situat în parcul cetății.

Monumentul Losenau, ridicat în 1860, pentru comemorarea colonelului austriac Ludovic von Losenau, căzut în luptele dintre armata austriacă și revoluționarii maghiari.

Castrul Roman a fost construit odată cu cantonarea în această zonă a Legiunii XIII Gemina, care după cum am mai spus avea rolul de a păzi ținutul aurifer din Munții Apuseni. Azi mai vedem ruine din Poarta de Sud și o parte din zidul fortificat. Despre istoria romană din zonă putem afla mai multe vizitând Muzeul Principia, despre care au scris deja frumos @elviramvio și @tata123.

Grupul nostru a vizitat și Traseul celor trei fortificații, cu bilet de intrare 15 lei de persoană.

Am început cu Poarta de Sud, singura care mai există, apoi Tabăra Militară, am văzut Hotelul Medieval, frumos amplasat aici, cu o vedere superbă de jur-împrejur.

În perioada domniei Principelui Gabriel Bethlen, se întăresc zidurile, astfel la colțul cetății de sud-vest se construiește Bastionul Bethlen, iar sașii la colțul de sud-est construiesc Bastionul Sașilor.

Urmează apoi Platforma de Artilerie, un punct serios de atracție, aici sunt trei tunuri, încă funcționale, păcat că nu se organiza în această perioadă schimbarea gărzii, cu salvele de tun. Tunurile sunt fabricate în atelierele cetății, prin sec. XVI. Legătura între zidurile fortificate și platforma de artilerie, se face prin tunelul de acces, sau tunelul de retragere, cu scări destul de abrupte, cam dificile.

De aici de pe platformă, am mers pe o alee pavată spre locul de belvedere, de unde sigur am privit către orașul de jos, care se zărea frumos. Trecând peste un pod de lemn, am ajuns la Ravelinul Sfântul Francisc de Paola, la locul de execuție, de tristă amintire, dar dorit să fie văzut de toată lumea. :)

Caponiera, este ca un tunel, ca o galerie ce străbate zidul dintre Bastioanele Eugeniu de Savoia și Sfântul Ștefan. Aici sunt în prezent, camerele de gardă ale corpului de artilerie, dar și o expoziție de imagini din timpul restaurărilor și statui, restaurate sau chiar originale.

Ce am mai văzut, sau mai degrabă nu am văzut, pentru că era foarte întuneric? Temnița. Înspăimântătoare... :(

Nu am putut vedea Sala Armelor, fiind în proces de restaurare.

Peste toate acestea mi-au plăcut tare mult statuile din cetate, sau ansamblurile statuare, de epocă, foarte haioase, foarte pozate de toată lumea. Mi-ar fi plăcut și mai mult să pot sta mai mult în contemplare, pe o bancă, sigur, pe o vreme senină, să admir totul în liniște... simt însă că mă voi întoarce, au mai rămas locuri de văzut, muzee, de vizitat.

Vizita noastră s-a încheiat puțin mai devreme, după cum v-am povestit, dar ne-am adăpostit de ploaie și frig, la locul stabilit de câțiva dintre noi, la restaurantul Pub 13, unde la o cafea, am așteptat colegii. Dar despre asta într-un alt articol.

---

VIZUALIZĂRI: 1797 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI