ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.03.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Ghimbav [BV]
ÎNSCRIS: 14.07.11
STATUS: AUGUSTUS
TIMP CITIRE: 8 MIN

Aproape... prima întâlnire

TIPĂREȘTE

Asta, pentru că deși nu e prima, cealaltă a fost demult, în 2012, la Tărlungeni (vezi impresii). De ce spun asta? păi mai știți filmul acela american, o comedie cu Drew Barrymore și Adam Sandler, „Mereu la prima întâlnire”? Ea avea o amnezie după o lovitură la cap și repeta zi de zi aceeași zi, iar el îndrăgostit de ea, încerca în fel și chip să facă totul pentru ca ea să-și poată aduce aminte câte ceva. Cam așa m-am simțit și eu, nu, nu lovită în cap, :) dar eram oarecum în aceeași situație, în sensul că o luam cumva de la început. Dintre cei pe care-i știam de atunci nu mai sunt chiar așa mulți, dar sunt atâția alții noi, care se știu de mult, de câțiva ani, de la celelalte petreceri, iar eu pentru ei sunt oarecum un new entry, nu?

Imediat cum a apărut anunțul cu întâlnirea, am și făcut înscrierea. Doar nu era să mai ratez un an, îmi doream atât de mult să cunosc pe cei cu care deja interacționasem virtual. Mi-a plăcut mult și locul stabilit pentru întâlnire, cu atât mai mult cu cât eu nu mai fusesem la Alba-Iulia. Ce motiv frumos pentru prima vizită! Deja firul discuțiilor aproape luase foc, fiecare stabilea câte ceva, se anunțau diferite excursii, concursuri, ceva potoale...

Într-o seară primesc un mesaj de la @elviramvio, cu propunerea de a participa la colțul ardelenesc. Aveam și răgaz de gândire... nu mi-a trebuit mult și am răspuns. Cum era să nu particip? Acum, na, că mai aveam o problemă, am început să caut în stânga și dreapta un costum popular. Vorba ceea, „dacă-i bal, bal să fie” Era musai nevoie de un costum. Ce fel de costum? apoi m-am gândit, cum altfel decât unul unguresc, să mă reprezinte, nu?

Când și acest aspect a fost rezolvat cu succes, am trecut la partea bucătăricească, gândindu-mă tot la ceva care să continue linia deschisă de mine. Cum celelalte colege din grup și colegi se întreceau cu bucate „sănătoase” porcești, numai de post, nu :), am zis că voi face ceva dulce, iar găluștele cu prune, ungurești, mi-au „sărit” în minte. Le-au urmat prăjiturile cu mălai dulce. Acum nu știu, v-am făcut poftă ori nu, ați gustat sau nu, asta e, au fost acolo! Sigur că am mai meșterit un pic și la niște pastă cu slană, cu usturoi, să alungăm spiritele rele, :)) unde mai pui că le-am și înțepat cu niște scobitori, sâc! Toate astea le-am „stropit” cu ceva lichide, mai tare sau de struguri... :)

Planul era făcut, mai urma lunga lună februarie, căci a fost lungă dragilor, nu se mai termina... cu atât mai greu și la servici, deja mulți știți cu ce mă ocup, iar anul ăsta chiar că gripa și-a făcut de cap, dar nici acum nu e mai bine, :( apoi a urmat martie, un mărțișor, o bomboană, o floare de 8 martie, hop că trebuie să plecăm. Și cum @ extracrisina, stă fix cu mine în același oraș, s-a oferit să ne ducă în siguranță la Alba, mersi frumos! Nu vă spun că noi nu ne cunoșteam, n-o să mă credeți, dar nici cu Denisa13, tot din Ghimbav, a trebuit să ajungem la Alba, să ne vedem și noi. Vedeți ce oraș mare e Ghimbavul? V-am povestit eu de el. (vezi impresii). Dacă ne puneam mintea făceam de o miniîntâlnire, dar n-au intrat încă zilele în sac...

Mai încet, dar a venit și ziua plecării. Am ajuns la hotel pe la 11, sigur devreme tare pentru check in, dar foarte devreme pentru ora la care aveam să intrăm în cameră, undeva pe la trei. Oricum, am avut astfel timp să ne învârtim puțin prin oraș, am căutat o mâncătorie, vorba lui @crismis, am mâncat o pizza foarte bună, undeva lângă parc, aproape de hotel, mea culpa, nu mai știu numele localului.

Holul generos de la hotel a fost numai bun pentru așteptarea ce se anunța pentru destui dintre cei sosiți, fără camere ca și noi. Până la urmă a fost bine, pentru că măcar aici am putut schimba câteva cuvinte și cunoaște pe cei care soseau. Mi-am primit și ecusonul, am predat și cadoul de tombolă, cheia ioc. @extracrisina deja își luase rolul de căpitan de echipă în serios, începuserăm să amenajăm la mese, eu mă gândeam la costumul meu, înghesuit în valiză, ce „plângea” după un umeraș pentru niște întinderi de ligamente :)

Ei și în cele din urmă, am primit ok-ul pentru cameră, am plătit mult discutata taxă de oraș, sigur că, fără chitanță. Costumul meu, fericit că evadase din valiză, surâdea din dulap. :) După cca o oră de relaxare, timp în care iute, iute, am făcut și câteva poze prin cameră, pe balconul care dădea frumos spre parc, am coborât în sala unde ne pregăteam de degustare.

Și a început lumea să scoată de prin traiste, de prin genți, de prin frigidere, doamne, ne mai trebuiau câteva mese să punem toate cele... a urmat ornatul, decorul, care mai de care, fiecare colțișor mândru de zona lor. Se scoteau sticle, pahare, străchini, coșuri, ștergare, fețe de masă, perne, chiar și un preș, pentru cei mai friguroși cum spunea d-na Elvira. Pot să vă spun sincer că toată această „pregăteală” a fost ca un spectacol în sine. Eu vă povestesc această întâlnire și din această perspectivă, pentru că altfel au povestit-o alții foarte bine. Dar forfota asta din jurul meselor era de admirat. Doar cu colțul ochiului vedeam că mai venea câte cineva și făcea poze. Da, să știți, vreau poze, eu nu am făcut niciuna, eu care fac totdeauna o grămadă, poate vă mai iau și de pe fb :), mă și rog de webi să mai suplimenteze numărul la articole. Acum, nimic, nici soțul meu nu prea a apucat, pentru că era la datorie, alături de echipă. Și în timp ce noi tăiam și ungeam, mai apărea câte un coș, câte o tavă cu cârnați împletiți, sau vreun borcan cu untură, Dan@Ema curățau și tăiau ceapa, când să creadă că e gata, noi mai ceream... Apoi a venit d-l Ioan Marinescu împreună cu distinsa doamnă, cu alte și alte bunătățuri, Vasile S cu plăcintele minune și cu pâinea cea bună, Ioana 74 alături de soț, cu alte produse ce trebuiau pregătite, iar peste toate mai vine Cornel, cu alte pâini, faine, coapte în cuptor, pe vatră. Iar noi parcă nu mai terminam de aranjat pe mese, d-nele Elvira și Cristina, coordonau frumos totul, soțul ajutând și el.

Mă bucur nespus că am cunoscut oameni faini, mă bucur că am participat și la această activitate, toți am câștigat, toate echipele, chiar dacă nu premiul cel mare, am câștigat timpul petrecut împreună, fericirea pe care o citeam pe chipul fiecăruia, indiferent din ce echipă făcea parte. Ce cred eu acum?

Concursul de bucate tradiționale a fost un imens succes, gândiți-vă oameni buni, am fost din atâtea colțuri de țară, de lume chiar, uniți de o pasiune, acea de a călători. Pe lângă asta, am observat că toți avem pasiunea de a ne cunoaște reciproc, de a ne împărtăși impresiile, turistice sau culinare, nu? Ori artistice? aici mă gândesc la expoziția doamnei Mihaela Voicu, dar și la dansatori. Și nu în ultimul rând la frumusețea costumelor populare! Nota 10 pentru acest lucru, pentru strădania fiecăruia de a veni cu ceva autentic, ii cusute personal, haine croite la fel. Vedeți câte lucruri ne aseamănă și ne adună?

Ce mi-a mai plăcut mult? Festivitatea de premiere! Sigur și pentru că am primit o diplomă, :) dar mai ales pentru emoția pe care a transmis-o fiecare.

Despre Maria55, un moment de liniște, sau melodia lui Frank Sinatra, emoție și lacrimi; nu am cunoscut-o personal, doar virtual, prin ce a scris și a transmis. Suficient cât să lase în urmă o iubire mare pentru noi toți, pentru totdeauna!

Sâmbăta a trecut fulgerător, pentru că în prima parte a zilei, am vizitat cetatea printre picăturile reci de ploaie, despre care voi scrie separat, ce păcat că nu se puteau face mai multe excursii, aș fi mers și în cealaltă, la Jidvei, pe drumul vinului.

Iar mai apoi, seara s-a încheiat superb, cu tortul, confetiile, cu dansul, cu voie bună! Amplasarea mesei noastre, a colțului ardelenilor, era puțin nefericită, nu vă puteam vedea pe toți, dar vă simțeam veselia, bucuria de a fi împreună. Îmi pare rău doar că nu s-a putut relaționa mai mult, cineva, mai ieri, avea ideea mai multor zile la următoarea întâlnire, cred că e un aspect demn de luat în seamă.

Așadar voi lăsa pe alții să povestească despre detaliile petrecerii, eu mulțumesc încă o dată că am putut participa la această frumoasă aniversare, felicitări pentru organizare!

La mulți ani AFA!!!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de maryka in 21.03.18 22:36:11
Validat / Publicat: 22.03.18 06:30:38

VIZUALIZĂRI: 1023 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Cu @Denisa13, la un pahar de vin.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 54 PMA (din 54 voturi)

ECOURI la acest articol

27 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[22.03.18 06:51:22]
»

@maryka:

Cum s-ar zice: un nou inceput! ????

Cea mai tare poza e nr. 1, ca apar si eu, asa-i?

Felicitari ardelenesti din Bucuresti! Numai de bine! ????

Flaviu
[22.03.18 07:13:54]
»

Saru'mana! Frumos scris!

Localul în care ați mâncat se numește Downtown Pub. Eram și noi pe acolo și chiar mă întrebam cine sunteți având în vedere că ne-ati salutat. Bine, bănuiam că sunteți de pe AFA.

Toate cele bune!

elviramvio
[22.03.18 07:14:35]
»

@maryka:

Foarte frumos ai scris Marika, mi-ai făcut mai aromată prima cafea. Mă bucur că ai amintit de expoziția de goblenuri a Mihaelei Voicu, mie mi-a scăpat pur și simplu, mea culpa. Încerc să caut pozele făcute acolo și să le încarc.

Și mă bucur că am avut ideea să te invit la colțul ardelenesc, doar ești o fiica a acestei zone. În rest ce să spun, a fost frumos, s-a terminat, sperăm fiecare să ajungem la cea de anul viitor. Între timp, ne-om mai vedea, ne-om mai citi pe aici.

Poza de grup, ți-o fur, eu nu am căci de data asta aparținătorul meu a ținut să fie în mijlocul grupului, semne bune ????

Pe "doamna Elvira" am căutat-o prin casă, n-am găsit-o decât pe Elvira. ????

Gata, am încărcat câteva poze cu goblenuri și la articolul tău și la al meu. Au fost singurele poze făcute cu alt aparat și de aceea mi-au scăpat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
crismis
[22.03.18 08:03:33]
»

@maryka: Emoționant, m-ai făcut să simt încă o dată că AmFostAcolo, la Alba, înconjurată de atâția oameni grozavi, iubitori nu doar de călătorii (=cunoaștere), ci și de a duce mai departe tradițiile țării lor!

Bravo din inimă tuturor și bravo ție că ai descris așa de frumos această stare de spirit!

krisstinna
[22.03.18 08:32:56]
»

@maryka: Foarte frumos ai descris totul, am simțit emoția literelor tale.

Felicitări, mă bucur că am avut ocazia de a te îmbrățișa, îmi doream mult.

marykaAUTOR REVIEW
[22.03.18 09:42:17]
»

@Dan&Ema:

Sigur, un nou început! acum, încălzirea fiind făcută aștept cu nerăbdare viitoarea întâlnire! Am prins și eu gustul...

Cât despre poze, aștept și eu de la ceilalți colegi, să vedem pe unde mai apărem!

Cu primăvara în suflet, nu și afară, din păcate, toate cele bune din Ardeal!

marykaAUTOR REVIEW
[22.03.18 09:46:03]
»

@Flaviu:

Mulțumesc frumos!

Da, mulțumesc pentru completare, pentru numele localului, dar mi-a spus și soțul după ce a citit articolul, apărea pe evidențe pentru că am plătit cu cardul. Dar am mâncat foarte bine acolo! E de luat în seamă!

Salutări ardelenești!

marykaAUTOR REVIEW
[22.03.18 09:50:11]
»

@elviramvio:

Mulțumesc frumos!

Am văzut pregătirile pentru expoziție, erau pe masă, tocmai se montau pe panou. Așa am văzut și eu câteva, superbe! Aștept să le văd mai bine în poze. În rest, ce să zic, uite că a trecut aproape o săptămână, iar gândul îmi fuge tot acolo, mai mă uit pe poze, atât de repede a trecut! Aștept să văd ceva poze și de la premiere, pentru că de acolo, chiar nu am decât una.

Pupici din Ghimbav!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
marykaAUTOR REVIEW
[22.03.18 09:52:28]
»

@crismis:

Mulțumesc frumos!

Mi-a plăcut mult să fiu acolo, m-am simțit ca într-o familie mare, a noastră, a tuturor! AFA!

marykaAUTOR REVIEW
[22.03.18 09:56:04]
»

@krisstinna:

Mulțumesc frumos!

Și eu mă bucur că ne-am cunoscut, veselia ta e molipsitoare, ai animat petrecerea, iar vuvuzeaua a răsunat a bucurie!

elviramvio
[22.03.18 10:15:00]
»

@maryka:

Nici eu nu am poze de la premiere că altfel le încărcăm.

Pupici de pe gheața ilfoveană!

Zoazore
[22.03.18 10:41:53]
»

@maryka: Acum sigur nu vei mai uita! Si eu imi doream sa te cunosc si m-am bucurat tare.

da, timpul mult prea scurt, dar activitatile ne-au unit in echipe care, apoi s-au uniot in Marea Familie AFA. Mare si frumoasa, si care creste an de an!

Ma bucur ca si eu AmFostAcolo, ca v-am cunoscut (pe tine si pe sotul tau) si sper sa ne mai vedem.

Am citit cu inima ce-ai scris tu cu inima si-am votat, normal, cu inima!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[22.03.18 11:57:25]
»

@Zoazore:

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Și acum ca și acolo, au fost ca o mângâiere, să ne spună bun venit!

ANILU
[22.03.18 14:05:00]
»

@maryka: Înainte de a citi impresiile de la Alba, m-am dus la impresiile de la Tîrlungeni din 2012, m-am uitat şi la poze... ce departe mi s-a părut... ca timp.

Tare scurt a fost timpul şi foarte multe actiuni au fost... degustare... multă degustare solidă şi lichidă... cântec, joc şi voie bună.

Costume populare... ce frumoşi am fost.

Mi-a plăcut cum majoritatea au răspuns solicitării Adminu-lui, de a veni măcar în ie.

Mi-a plăcut mult şi costumul tău... erai de acolo... tare frumos.

Mă bucur că ne-am cunoscut dincolo de virtual şi te aştept cu poveştile tale de prin colţurile, sau insulele Greciei.

Să ne revedem cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
irinad
[22.03.18 18:23:28]
»

@maryka: În fine, am ajuns să pot să-ţi scriu şi eu câteva cuvinte, fiindcă am vrut neapărat să te cunosc şi să vorbim un pic faţă-n faţă! Date fiind pasiunea noastră comună pentru Grecia şi afinităţile pentru alte multe lucruri pe care le privim cam la fel, mi-aş fi dorit să avem mai mult timp la dispoziţie, dar... Am descoperit la tine exact persoana pe care o aşteptam, cu care vroiam să socializez.

Cel puţin, vineri seara m-ai dat gata cu costumul popular pe care l-ai purtat.

Vom avea şi în viitor multe subiecte comune despre Lesbos, Aegina, etc., sănătoşi să fim să ne petrecem vacanţele cum ne dorim, apoi să povestim despre ele!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
marykaAUTOR REVIEW
[22.03.18 22:24:35]
»

@ANILU:

Mulțumesc frumos! da, ce repede a trecut! Mă bucur că ne-am cunoscut, că am reușit să schimbăm câteva cuvinte, ne-am îmbrățișat. Toți am fost frumoși, pentru că toți ne-am străduit să iasă bine! Mi-au plăcut mult costumele, cred că au dat o valoare deosebită evenimentului. Frumos ar fi să continuăm tradiția, abia aștept viitoarea întâlnire!

Dar până atunci să avem drumuri frumoase și călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[22.03.18 22:34:35]
»

@irinad:

Mulțumesc frumos!

Și eu mă bucur nespus că ne-am cunoscut, sigur că mi-ar fi plăcut și mie să putem conversa mai mult, dar asta e, timpul a fost prea scurt pentru tot ce am vrut să facem acolo. Mă bucur că ți-a plăcut costumul, chiar am avut emoții că nu voi reuși să găsesc unul potrivit, dar uite că zeii, nu știu care oare cei grecești? m-au ajutat! glumesc, desigur!

Cât despre călătorii, cel puțin pentru noi, răbdare să fie, chiar adineaori îi spuneam soțului că de mâine în trei luni plecăm în concediu! El bosumflat mi-a spus, ce? parcă ai zice că e mâine!

Poate până atunci vine și primăvara, sau ce o mai veni, măcar puțină căldură!

Salutări din Ghimbav!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
DOINITA
[22.03.18 22:36:04]
»

Ca intotdeauna cand citesc ce ai scris tu ma incarc cu multa energie pozitiva si asta pentru ca tu transmiti sta prin frumoasele cuvinte.

Ai scris atat de frumos ca ma si vedeam acolo, alaturi de voi, aranjand bucatele pe mese, incercand sa punem cat mai multe si sa prezentam cat mai mult din ce a adus fiecare.

Imi pare tare rau ca nu prea am gustat din ce a expus fiecare, dar atunci nu mergea nimic.

Felicitari tuturor! Am fost cu totii cei mai buni! Sa ne vedem cu bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[22.03.18 22:39:42]
»

@Zoazore:

Da, o mare familie, asta am observat, citind și alte articole ale altor useri mai noi, la prima întâlnire. Am realizat, că și partenerii noștrii, soțul meu sigur, s-a simțit foarte bine, foarte bine primit de comunitate. Mulțumim încă o dată pentru primirea frumoasă! Să ne vedem cu toții sănătoși la viitoarele întâlniri! Pupici din Ghimbav!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
marykaAUTOR REVIEW
[22.03.18 22:44:49]
»

@DOINITA:

Mulțumesc frumos! Păi sigur că noi toți am câștigat! Nu eram acolo, cot la cot? Trăgeam cu coada ochiului la bucățile frumos pregătite, la oalele de lut cu sărmăluțe, am gustat din cele cu urdă, delicioase! Chiar și din clătitele pe care mi le-a servit Alina53. Ba am gustat și din cozonac, am și votat!

Așa că felicitări nouă tuturor! Musai de repetat figura!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
ungureanica
[23.03.18 13:47:53]
»

Frumos articol și foarte real. Te transpune acolo. Se vede că e scris din suflet. Vă salutăm cu drag

marykaAUTOR REVIEW
[23.03.18 14:50:49]
»

@ungureanica:

Mulțumesc frumos! așa e, de fiecare dată când citim articolul vreunui participant ne transpunem acolo, adicătelea repetăm figura! mi-a plăcut mult, mai vreau!

mishu
[25.03.18 20:16:35]
»

@maryka: Mi-a scapat articolul tau, dr acum l-am descoperit si iar ma cuprinde nostalgia dupa intalnire, dar si dupa produse .

Foarte frumos povestit, multa emotie si un suflet frumos.

Felicitari, votat cu mare drag.

marykaAUTOR REVIEW
[25.03.18 20:40:42]
»

@mishu:

Mulțumesc frumos! Păi au fost așa multe articole în ultimul timp, că e greu de făcut față la toate, de ținut ritmul. Dar încercăm!

O seară frumoasă!

roth
[25.03.18 21:23:02]
»

Buna, emotionant rw, citesc cu drag tot ce se scrise fiindca eu am avut cevai treburi conexe care m-au rapit de la bucuria anumitor clipe. E drept ca am avut parte de altele insa nu as fi vrut sa pierd nimic, na asa e omul!

Ma bucur ca eu, cel putin am reusit sa dau un pupic majoritatii, macar la oficierea primirii, fiindca altfel constat ca nu am povestit mult nici cu cei noi dar nici cu multi din cei pe care ii stiu bine deja.

Scuze? nu cred ca au rost, e vorba de suflet si el nu se supara, vor mai fi ani, vor mai fi intalniri si atunci o sa ma organizez mai eficient.

Votat si bucurat de retrairea emotiilor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[25.03.18 22:02:01]
»

@roth:

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, ca și pentru primirea făcută! Mă bucur nespus că Am Fost Acolo! Cum timpul a fost atât de scurt pentru toate cele, propun, probabil că mă vor susține și alții, ca viitoarea întâlnire să fie cu ceva mai multe zile, poate măcar una în plus... indiferent unde va fi, de vom fi din nou împreună, va fi bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
extracrisina
[27.03.18 10:51:17]
»

@maryka: buna dimineata din insoritul Ghimbav, felicitari pentru un review scris cu mult suflet si m-ai facut sa fiu din nou la Alba, sa ne vedem cu drag

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, crismis, Dan&Ema, DOINITA, elviramvio, extracrisina, Flaviu, irinad, maryka, mishu, roth, ungureanica, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂ2018 Întâlnire AFA - hotel Parc, ALBA IULIA:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.092020988464355 sec
    ecranul dvs: 1 x 1