ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.10.2023
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Alba Iulia, traseul șanțurilor cetății

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Cine nu cunoaște orașul unirii? Nu cred că este român care să nu cunoască Alba Iulia sau accesul către acest important oraș istoric.

Personal am legături familiale acolo și mă deplasez destul de des cel puțin o dată pe an sau de mai multe ori. De când am cunoscut AFA am început să mă uit la oraș cu altfel de ochi turistici și în trecut am și scris despre Alba Iulia. În ultimii ani am constatat că deși am fost de X ori în cetatea Alba nu am vizitat efectiv cele mai importante obiective, mai exact Muzeul Unirii care după părerea mea este cel mai important muzeu din România, muzeul Principia și Traseul celor 3 fortificații. În cele două catedrale am fost de câteva ori iar una din ele Catedrala Încoronării am descris-o deja aici pe AFA.

Și încă ceva nu am vizitat în Alba Iulia. Întotdeauna intram în cetate fie pe la obeliscul Horia Cloșca și Crișan sau dinspre parcul Unirii. Aruncam o scurtă privire spre șanțurile cetății dar niciodată nu le-am parcurs.

În acest an cu ocazia unei vizite cu alte scopuri decât turistice am alocat în plus aproape o zi întreagă pentru revizitarea cetății și vizitarea în premieră obiectivelor descrise mai sus.

În articolul prezent vom face o plimbare în șanțurile cetății, practic în acea stea care se vede pe hartă, dar mai întâi voi scrie câteva cuvinte mai pe scurt despre Alba Iulia

Acces Alba Iulia, acces șanțurile cetății

Alba Iulia se poate accesa prin drumurile A1/A10/DN1. GPS-ul de pe orice dispozitiv ne poate duce la una din parcările cele mai apropiate de cetate. Câteva exemple de parcări: pe strada Decebal, pe strada Unirii, pe strada Gemina. Acestea sînt parcări cu plată, se folosește aplicația Tpark, eu asta am folosit și am parcat pe strada Decebal cât mai aproape de intrarea în cetate pe la Poarta al II lea. Am plătit 7 lei pentru toată ziua.

Distanțe față de orașe: Sibiu 70 km, București 340 km, Cluj Napoca 100 km.

Pe scurt despre Alba

Alba Iulia municipiul județului Alba se află între munții Apuseni, podișul Transilvaniei și râurile Sebeș, Ampoi afluenți ai Mureșului. Se află la altitudinea de 270 m deasupra mării și are 64227 locuitori.

Din punct de vedere istoric o așezare a existat aici din cele mai vechi timpuri mai exact neolitic, epoca bronzului, epoca fierului, epoca dacică, epoca romană, epoca medievală.

Cel mai important moment din istoria orașului dar și a României a fost unirea de la 1 Decembrie 1918 a Banatului, Crișanei, Transilvaniei și Maramureșului cu România prin Declarația de la Alba Iulia.

Pentru informații istorice mai bogate se poate citi aici: ro.wikipedia.org/wiki/Alba_Iulia

Vizita mea pe Traseul Șanțurilor din Alba Iulia

Pe lângă traseele cele mai importante Traseul celor 3 fortificații, Traseul Porților, Traseul Eroilor Neamului Românesc o plimbare deosebită ne oferă Traseul Șanțurilor. Acest traseu aflat între ziduri practic înconjoară toată cetatea se pleacă din punctul A și se ajunge înapoi în punctul A, urmărește acea formă de stea a zidurilor, perimetrul este suficient de lat (până la 100 de m pe alocuri) pentru a exista și o minunată zonă verde și de recreere acolo, și cu spațiile de servicii aferente. Cei aproape 3 km se pot parcurge și cu bicicleta în cca 20 minute, pe jos poate dura și o oră dacă nu ne oprim la vreo berărie sau alt loc.

Eu folosesc des Poarta II pentru intrare în cetate, acolo se află și obeliscul Horea Cloșca și Crișan, iar în ziua cu vizita acolo am intrat să vizitez muzeele enumerate mai sus. Pentru a intra pe traseul șanțurilor cea mai apropiată intrare este fie pe Aleea Sfântul Capistrano (la dreapta de obelisc) sau tunelul de la biserica ortodoxă din lemn Mihai Viteazul. Eu am folosit aceasta ultima după vizita la biserica din lemn.

Am intrat pe la Bastionul Eugeniu de Savoia și am început traseul spre vest pe aleea Sfântul Eugeniu. Aici în această zonă ne aflăm sub obiectivul Traseul celor 3 fortificații. Este o zonă superbă de recreere cu mult spațiu verde, locuri de odihnă și în ziua în care am fost multă, multă liniște. Apare în drum o primă statuie Statuia Soldaților Români Necunoscuți. Trecem pe urmă pe sub un pod de lemn care iasă din cetate. La un moment dat ajungem la corpul de clădire de cavalerie.

Urmărim forma de stea a cetății și ajungem la un alt colț. Apar și primele terase cu foarte puțini clienți într-o după masă de zi de lucru. Mira Summer se numește prima terasă și se aude o muzică dată mai încet dinspre local. În unele locuri zona se lățește mult și găsim aici adevărate piețe, este mult spațiu disponibil.

Din anumite unghiuri se observă obiective importante din cetate cum ar fi catedrala romano-catolică. Se pare că o altă terasă Gothic are 2 clienți, savurează o bere în după amiaza călduroasă. Ospătărița plictisită stă în ușă și butonează un telefon. Pe alocuri găsesc indicatoare spre diferite trasee sau direcția în care se află toaleta publică. Ajung și la o tarabă care vinde bere artizanală românească. Este închis.

Am ajuns la alt colț a cetății aici, continuu mersul pe alee care se numește tot Sfântul Eugeniu. Trec pe lângă o altă terasă și nu i-am reținut numele nu văd nici în poză și nu apare nici pe hartă. Are o zonă acoperită și una descoperită plus mult decor verde. Și aici am văzut doi care savurau câte o bere. În anumite zone am văzut intrări spre șanțuri din exterior, fie pe scări, fie prin tunele.

Încet ajung în zona dinspre Catedrala Încoronării și catedrala romano-catolică. Există 2 poduri de acces aici din afara cetății, un pod de lemn și una zidită dar pe alocuri cu fund de sticlă. Apar două tarabe la una se vinde înghețată la cealaltă răcoritoare și bere. Ne aflăm într-o piață care se numește Regina Maria și aici s-ar organiza și târgul de crăciun. Aici sîntem pe latura de vest a cetății.

Aici am găsit niște scări pe care putem urca printr-un tunel până la cetate. Aici am dat o pauză la traseul de șanțuri, și am urcat să fac un refresh de memorie personală în legătură cu cele două catedrale ortodoxă și catolică. În afară se află Piața Unirii, Parcul Unirii, Parcul Cetății, toate amenajate cu o zonă verde superbă și o fântână arteziană și mai superbă.

Pe urmă am coborât din nou în șanțuri și am luat colțul :) la Bastionul Sfântul Mihail. Aleea și-a schimbat numele se numește Aleea Sfântul Capistrano. Zonele verzi arată splendid, s-au amenajat niște zone precum în paradis cu râulețe curgătoare, iazuri, pești, păsări, poduri. Se numește Grădina Japoneză iar o pereche de miri tocmai făceau ședința foto pe acolo.

Circul mai departe dar circulă și cicliștii, este o plăcere să dai ture. Pe unii i-am văzut de mai multe ori semn că cei aproape 3 km nu le ajunge. Este liniște și pentru cicliști nu sînt mașini care să-i calce :) Am ajuns la alt colț și îmi continui drumul. Pe jos mi se pare un drum lung și poate și obositor dacă nu te duci acolo în scopuri turistice.

Ajung la Statuia Toboșarului, aici este o piață largă de tot. În spatele pieței se poate merge sus pe scări la un local. Pe terasa acestuia niște copii tocmai exersau pe niște tobe, și mi-am dat seama că este vorba de a întreține atmosfera în acest loc.

Mergând mai departe și luând încă un colț observ o terasă care se numeșe La bicicletă. Puțin mai departe este o ieșire spre terenurile de tenis amenajate chiar lângă ziduri în afară de acestea. Sînt patru terenuri de tenis și pe fiecare se juca. Mai sînt și alte parcuri amenajate plăcute ochiului dar nu așa frumos ca grădina japoneză.

De la terenurile de tenis și până la Obeliscul Horea Cloșca și Crișan în zona de șanțuri care aici se îngustează s-au amenajat heleștee cu pești decorativi. Heleșteele sînt lungi în formă de canal. Înainte să ajungem pe sub podul de lemn de la Poarta II de intrare în cetate trecem pe sub un alt pod de lemn care a fost transformat în local. Se numește Pub13 iar intrarea este de sus, și are încăperi încastrate și în zidurile cetății.

În zona intrării pe la Poarta II șanțul se lățește și peisagiștii au inclus și o zonă florală mai largă pe aici, care se vede foarte fain de sus de pe pod.

Aici am finalizat vizita și am ieșit din șanțuri prin același tunel în care am intrat.

Recomand cu căldură turistului care are cel puțin 1.5 ore libere să facă acest traseu complet.

Rog WM să atașeze la început, mulțumesc

youtube

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 30.10.23 19:32:26
Validat / Publicat: 30.10.23 20:16:24

VIZUALIZĂRI: 527 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 În șanțurile cetății
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24050 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[30.10.23 20:11:45]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂCetatea Alba Carolina:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.08919095993042 sec
    ecranul dvs: 1 x 1