Un muzeu deosebit

TIPĂREȘTE

Dedic acest articol saitului AFA.

În trecut am scris articole dedicate părinților. Un articol dedicat tatălui meu se poate citi aici vezi impresii și două articole dedicate mamei mele aici vezi impresii și aici vezi impresii

A sosit momentul să dedic un articol și saitului AFA, iar motivele le puteți vedea mai jos. În proximitatea obiectivului turistic pe care îl voi descrie în articolul care urmează am învățat alfabetul, am învățat să scriu.

Era prin decembrie anul trecut. Tocmai mă lăudam într-un articol -- vezi impresii -- că maratonul muzeelor din Sibiu a luat sfârșit pentru mine că le-am văzut pe toate.

Dar un bun coleg de pe AFA m-a urecheat și a scris că unul tot mi-a scăpat. Bineînțeles că nu mi-a lăsat nici un indiciu iar eu m-am apucat să caut și am găsit întradevăr unul nevizitat, doar am pomenit despre el într-un articol din acea zonă.

Muzeul fiind ghicit am vrut să-l vizitez. Nici vorbă tocmai s-a închis cu ocazia sărbătorilor de iarnă (între 23.12.2024-08.01.2025).

Între timp am mai găsit încă un muzeu nevizitat în Sibiu -- vezi impresii --- și în lista de așteptare se mai află încă două din împrejurimile foarte apropiate. Astfel că noi sibienii avem un izvor aproape nesecat de muzee se pare :)

Zilele trecute s-a redeschis muzeul Teutsch, iar eu i-am trecut pragul, în următoarele rânduri voi scrie despre el.

Muzeul Teutsch muzeul bisericii evanghelice CA se află în cetatea Sibiu la propriu, mai exact lângă zidurile fortificației (a treia fortificație a cetății deoarece Sibiul a avut 4 ziduri de incintă). Discutăm acum de zidul sudic încă în picioare pe alocuri parte din a treia incintă de apărare din fostul burg sibian. Am scris despre toate zidurile cetatii aici vezi impresii, vezi impresii, vezi impresii, vezi impresii.

Dar mai exact adresa se află pe strada Mitropoliei nr. 30 CP 550179 (la cca 2 minute de catedrala ortodoxă, la 30 secunde de parcul Astra, la 2 minute de pietonala Bălcescu și parcarea mare de la Cazarma 90, baia populară Neptun (spa-ul sibienilor de odinioară și prezent) hotel Continental Forum și la 3 minute de Ibis) De la Piața Mare se vor face la pas cca 10-15 minute în funcție de pasul fiecăruia.

În concluzie locația se află cam în buricul târgului și cam greu de parcat chiar la destinație. Dar am demonstrat că se poate după 2 cercuri făcute în jurul obiectivului cu mașina o tanti tocmai dădea cu spatele din parcare, mai exact elibera locul meu din acea zi :):) cu ocazia vizitei.

Muzeul este deschis de luni până vineri între orele 10.00-17.00 Astfel o vizită în weekend nu este posibilă. Tarifele sînt 16 lei/adult, 10 lei/adult dacă face parte dintr-un grup, (nu se specifică câți trebuie să fie într-un grup) 5 lei în cazul grupurilor școlare. O vizită ghidată în limbile română, germană, engleză costă 100 lei (dar nu individual ci pentru tot grupul) Biserica Sf. Ioan se poate vizita gratuit, dacă dinspre strada Mitropoliei o găsim încuiată dar mergem la muzeu putem cere și vizitarea bisericii în interior.

Fotografierea fără blitz este permisă atât cu telefoane cât și cu aparate foto. se poate plăti cu cardul sau cash, în cazul mei nu a funcționat POS-ul și am plătit cash.

Vizitarea expozițiilor temporare nu se plătesc, doar vizitarea muzeului.

Am copilărit în zonă dar mai exact școlărit, expresie inventată de mine în acest moment. Da, am școlărit pe acolo timp de 12 ani instituțiile de învățământ se află în imediata proximitate (școala generală și liceul) pe scurt și la obiect acolo am și învățat ceea ce știu cel mai bine să fac pe AFA, să scriu, astfel dedic acest articol siteului AFA.

Ambele instituții de învățământ se află în afara cetății dar acel zid istoric (a treia incintă de fortificații) a fost excaladat de noi băieții în timpul pauzelor școlare și în timpul orelor de sport de nenumărate ori, după mingea de fotbal, clar :) care cădea în curtea muzeului. Astfel escaladam în cetate ca un intrus ori de câte ori era nevoie. Nu aveam atunci în cap istorie și altele asemena, aveam doar mingea în cap și fete tinere clar :) Iar în clădirea istorică în care se află muzeul din prezent a funcționat Casa de cultuă a studenților. Deci pe vremea mea când umblam după minge și fete acolo funcționa o discotecă, terasă, bar, vara teren de sport și iarna patinoar. Am beneficiat de toate pe acea vreme. Clasa mea din liceul Octavian Goga, și acolo am susținut și bacalaureatul era lipită de biserica Sf Ioan din imediata vecinătate a clădirii.

În 1883 s-a construit un complex, mai exact un orfelinat și mai târziu biserica Sf Ioan. Despre biserică putem citi următoarele informații preluate :

În anul 1829 preotul paroh al satului Neppendorf azi cartierul Turnișor al orașului Sibiu), Johann Engelleiter, a lăsat prin testament întreaga sa avere comunității evanghelice din Sibiu. El a înființat o fundație care urma să redirecționeze acești bani pentru construirea unei biserici și a unui orfelinat pentru credincioșii evanghelici din cartierul Iozefin. [5]

Intenția preotului Engelleiter a rămas nefinalizată pentru o lungă perioadă de timp. Abia în anul 1879 Consistoriul Superior și episcopul Georg Daniel Teutsch au repus în discuție acest proiect. S-a organizat un concurs de proiecte, iar în martie 1881 au fost desemnați drept câștigători constuctorii Baumann și Koniger, ale căror planuri au fost combinate. Planurile lor prevedeau construirea unui complex de clădiri format dintr-o biserică, un orfelinat, un cămin internat și o locuință pentru preot. [5]

Au existat discuții aprinse între membrii comunității evanghelice cu privire la locația viitoarei biserici. Unii dintre ei, printre care și preotul Samuel Binder, susțineau că terenul din apropierea Bastionului Soldisch nu făcea parte din cartierul Iozefin. Deși între clădirile în care se află astăzi Liceul Octavian Goga și Institutul Teusch se mai observă și astăzi fragmente din cea de-a V-a incintă fortificată a Cetății Sibiului, magistratul orașului a hotărât că linia de demarcație a cetății medievale de cartierul Iozefin era actuala stradă Ioan Lupaș.

Pe terenul din apropierea Bastionului Soldisch, comunitatea evanghelică din Sibiu a construit în perioada 1881-1883 un orfelinat și Biserica 'Sf. Apostol Ioan' (în germană Johanniskirche). [6] Biserica a fost construită în stil neogotic, iar așezământul evanghelic pentru copii orfani (în germană Lutherhaus) a fost ridicat lângă latura de nord a lăcașului de cult. Orga a fost amplasată în biserică de către W. Horbinger după indicațiile cantorului orașului, J. L. Bella. În aprilie 1882 s-a încheiat un contract cu tâmplarul Johann Barthmes pentru construirea altarului și a amvonului. Altarul a fost construit de Carl Dörschlag și avea ca temă „Mântuitorul învățând și milostivindu-se de copii” . În timpanul portalului de intrare a fost montat un basorelief comandat la Viena, având tema “Isus printre copii” . Ceasornicarul A. Hartmann a oferit un orologiu pentru aceasta biserică. Cele două clădiri au fost inaugurate la 10 noiembrie 1883, la aniversarea a 400 de ani de la nașterea lui Martin Luther.

Biserica evanghelică se afla în 1909 într-o stare de degradare, fiind observate o serie de fisuri ale zidurilor. Comunitatea evanghelică a încercat să repare acest edificiu, fiindu-i solicitat arhitectului Hans Eder să întocmească un deviz de cheltuieli. Analizele efectuate au remarcat existența unui pericol de prăbușire, motiv pentru care s-a decis evacuarea bisericii până la sfârșitul lunii ianuarie 1910. Orga a fost transferată în biserica din cimitir. Presbiteriul Bisericii Evanghelice a hotărât în aprilie 1910 ca biserica să fie demolată în întregime, iar pe locul ei să se construiască un nou lăcaș de cult. În iunie 1910, Biserica evanghelică 'Sf. Ioan' era demolată în întregime. [5]

S-a organizat un concurs de proiecte la care au participat arhitecții locali Gustav Matz și Fritz Buertmes, precum și arhitectul berlinez Josef Bedeus von Scharberg. Reprezentanții comunității evanghelice au hotărât în martie 1912 să construiască noul lăcaș de cult după planurile lui Josef Bedeus von Scharberg. Conform proiectului, turnul clopotniță urma să fie mutat spre interior cu 30 de centimetri, iar coronamentul turnului să fie modificat dintr-unul de tip bavarez (în formă de bulb de ceapă) într-unul ascuțit, specific Transilvaniei. Cheltuielile de construcție au fost estimate la circa 167.000 de coroane, motiv pentru care Presbiteriul Bisericii Evanghelice s-a împrumutat cu suma de 168.000 de coroane de la banca „Deutsche Allgemeine Sparkasse” .

Pe locul fostului lăcaș de cult a fost construită în anul 1912 o biserică nouă alături de o locuință pentru preot. Lucrările au fost executate de societatea de construcții a lui Gustav Mätz. Noua biserică a fost inaugurată la 10 noiembrie 1912, ea fiind cea de-a doua biserică evanghelică din oraș la momentul acela, după Catedrala Evanghelică. Aici urmau să se țină slujbe religioase, iar predicile erau programate la ora 11.00 pentru vecinătăți și la ora 18.00 pentru militari. Femeile de confesiune evanghelică din Sibiu au organizat în incinta acestui lăcaș de cult primele întâlniri prilejuite de ziua mondială de rugăciune.

Biserica evanghelică 'Sf. Ioan' are formă de cruce, cu un turn-clopotniță de formă octogonală în partea de nord, având la colțuri patru balcoane din lemn. [6] Pereții exteriori sunt susținuți de contraforturi în trepte care se înalță până la cornișă. Nava centrală și cea transversală au acoperișul în două ape, susținut de pilaștri. Altarul are forma semicirculară în interior și poligonală în exterior.

Intrarea în biserică se face pe latura de est, printr-un portal cu muluri în stil neogotic. Ușa de la intrare este ornamentată cu fier, având în timpan un basorelief în care este reprezentat Isus Cristos înconjurat de copii. Pe aici se intră într-o antecameră. În partea de vest a bisericii se află galeria corului, unde este amplasată orga. Pe vitralii se află înscrise numele donatorului și a arhitectului, precum și anul 1912. Aranjamentul liturgic din altar este format dintr-o masă pe care se află o cruce albă, o strană din lemn în stil neogotic și un pupitru.

Printre obiectele liturgice aflate în biserică sunt de menționat două clopote din bronz (turnate în 1557 și respectiv 1642) și o cristelniță de bronz.

Despre muzeu pot scie că în această incintă a funcționat Lutherhaus, orfelinatul evanghelic, până s-a terminat al doilea război mondial. Complexul a fost ridicat din banii preotului Johannes Engelleiter și Asociației evanghelice de femei.

Așa cum știtți anul 1848 a adus multă durere (și multă durere financiară) în rândul cetățenilor era momentul când statul a zis tot ce este al tău este al meu acum, cuvântul naționalizare înseamna un horror financiar pentru mulți plus că au devenit automat și dușmanul poporului. În fine după acest eveniment clădirea a devenit casă de cutură în perioada comunismului.

După schimbările politice din 1989 biserica evanghelică s-a străduit mult să reintre în posesia fostului orfelinat. A reușit după 10 ani în 1999. O dată cu deschiderea granițelor după 1989 a început emigrarea sașilor pe alte meleaguri europene. Prin urmare salvarea, colecționarea și păstrarea în siguranță a patrimoniului cultural și arhivistic din comunitățile evanghelice a devenit prioritar. Atunci s-a npscut ideea de a înființa un muzeu al istoriei sașilor trasnilvăneni.

Denumirea muzeului s-a primit după episcopul Friedrich Teutsch (1852-1933) Împreună cu tatăl său Georg Daniel Teutsch (1817-1893) făcea parte din elita intelectuală a sașilor transilvăneni. Pe lângă istoria bisericii evanghelice a publicat și diverse lucrări despre istoria sașilor din Transilvania.

Voi descrie vizita muzeului așa cum l-am înțeles eu. Am povestit că în momentul în care colegul adso mi-a adus aminte că există un muzeu pe care nu l-am văzut, am încercat să-l vizitez în preajma sărbătorilor când am avut o grămadă mare de timp liber. Nu am reușit, probabil că și cei de la muzeu și-au dorit o vacanță. Mă rog i-am iertat fiind sibian și cu posibilitate de vizitare oricând. Am revenit după 8 ianuarie data la care muzeul și-a redeschis ușile.

Intrarea se face dinspre strada Mitrolopilei și se va trece pe sub o poartă boltită pe sub turnul înalt al bisericii Sfântul Ioan. În față este curtea largă, în dreapta se află clădirea instituției. La stânga de curte putem admira zidul de incintă de odinoară, a treia fortificație a sibiului cu piatra originală a sa, piatră escaladată de mine cu ocazia recuperării mingii de fotbal.

În curte putem observa o mică zonă de vegetație, gazon, câțiva arbuști, alei, un loc de joacă pentru copii și o terasă cu mese și bănci. Terasa aparține de cofetăria/barul/bufetul instituției care funcționează într-o bibliotecă unde putem citi cărți, documente, ilustrații în limba germană. Este un local inedit, te duci comanzi o cafea, o băutură și în același timp poți citi ceva ales la fața locului, susțin ideea care este inedită și genială.

Dar pe mine m-a interesat muzeul, eu citesc acasă destul nu trebuie să mă duc acolo să citesc. Un birou de informare se găsește la parter unde se pot procura diverse broșuri în legătură au această tematică. Dar muzeul în sine se află la etajul clădirii amplasat în mai multe camere. În casa scărilor pe pereți observăm deja o sumedenie de informații despre istoria sașilor. Ajuns la etaj în prim plan vom observa o sală încăpătoare care este folosită pentru expoziții temporare, La momentul vizitei am avut parte de o expoziție de picturi.

Dacă alegem o vizită a muzeului fără ghidaj ni se arată de unde se începem. Se va trece dintr-o sală în alta până ajungem la ieșire, în sala mare cu expozițiile temporare. Exponatele sînt descrise în limbile română, germană și engleză astfel mai toată lumea va înțelege despre ce este vorba. În cazul meu nu trebuia ghidaj chiar și eu fac parte din această istorie, dar hai să vedem un pic să parcurgem aceste camere.

O primă placă comemorativă ne aduce aminte de toți fără de care acest muzeu nu ar fi fost posibil (sponsori, diferite firme de construcții de amenajări, donatori, etc) Urmează o mică lecție de istorie privind cum au ajuns sașii în Transilvania. Dar mai exact au răspuns la invitația regelui Geza II (1141-1162) și au venit din toate regiunile imperiului german. Și au devenit sași când regele Andrei II în 1206 i-a denumit Saxones. Următorul exponat este o hartă a Europei iar săgețile de pe hartă arată de unde au plecat popoarele germane și unde au ajuns în Transilvania. Ca și exponate obsevăm diferite documente demult apuse care atestă acest lucru. În scurt timp vom putea admira o față de ladă pictată din 1558. Pe urmă am putut citi despre primele așezări ale sașilor din Transilvania. Aceste așezări erau de regulă de dimensiune redusă cu case înșiruite cca 14 case, o biserică și cimitirul amenajat în jurul bisericii. Ulterior toate așezările, satele s-au dezvoltat, au apărut mai multe străzi, pe urmă cartiere, și unele așezări au primit și rang de oraș.

Având în vederea perioada medievală, diferite pericole din partea turcilor, tătarilor bisericile s-au fortificat. Erau proiectate în așa fel încât să încapă acolo în cazul unui asediu toată populația satului. Au existat ziduri de incintă în jurul bisericilor și guri de tragere la nevoie. Toate aveau și o fântână, cămară cu provizii, bucătărie, locuri pentru toți din sat.

În cadrul muzeului am descoperit o hartă luminată deosebită. Apar acolo în pictograme toate cetățile fortificate din Ardeal. Altfel luat un pic harta la puricat am descoperit la prima vedere cel puțin 10-15 biserici săsești fortificate pe care NU le-am văzut încă. Dar urmează. Harta a fost fotografiată, listată pe un A3 și expusă în garaj. de ce în garaj? Ca să se familiarizeze și dusteru... meu cam pe unde va trebui să circule în următoarea perioadă :):):)

Urmează exponate interesante, fragmente din clădiri, machete, și un time line din 1150 pânî în anii 1800 despre diferite fortificații construite în acest timp.

Urmează o încăpere unde ne vom putea documenta despre reforma la sașii transilvăneni, aici puteam afla despre scrierile lui Luther și despre umanistul Johann Honterus. Putem observa multe exponate în formă de cărți, documente, biblii. În următoarea încăpere este vorba despre slujba evanghelică în biserici, cum arăta un amvon, veșmintele preotului, obiectele folosite de preot în timpul slujbei, în ce consta o sujbă evanghelică, importanța predicii, etc.

Tot în această încăpere vom putea observa o armată de păpuși îmbrăcate popular. Mi-a m adus aminte de vizita recentă în muzeul păpușilor din Sibiu (linkul este mai sus în articol)

În încăperea principală unde cele mai multe exponate au legătură cu religia central tronează un altar superb frumos pictat cu Isus răstignit, doi sfinți lateral și doi îngeri lateral în partea superioară. Într-o altă fotografie ni se arată cum se făcea o înmormântare săsească.

Urmează o altă secțiune despre muzică de această dată. În comunitatea săsească se cânta cu sau fără instrumente, bineînțeles că cu instrumente era mai frumos. Într-o vitrină vom putea descoperi instrumentele folosite de sași în principiu instrumente de suflat. Dar nu lipseau nici orgile din biserici pe care câteva le mai putem admira și în prezent în bisericile fortificate disponibile în Transilvania. Urmează secțiunea despre învățământ și ni se aduce aminte că de multe ori preotul era și învățător. Găsim și aici expuse de la o bancă școlară până la manuale și uniforme ale învățătorului. Aflăm și despre coetus care nu e altceva decât comunitatea elevilor din gimnaziile și școlilor medii săsești. coetusul a fost desființat în 1947. Tot în această încăpere găsim și o bibilotecă cu nenumărate cărți.

În următoarea încăpere găsim o cristelniță amplasată central. Chiar mi-a plăcut. Pe pereți și la baza lor am observat diferite picturi, basoreliefuri, statuete, un clopot de biserică, toate de mare valoare. În următoarea încăpere în vitrine am observat pocaluri din metale prețioase, folosite la slujbe la taina împărtășaniei, (vasa sacra) dar și covoare otomane.

De aici urmează încăperi în care simțim că timpul trece mai repede, sînt multe perioade succesive, (între toleranță religioasă, contrareformă și iluminism) Într- altă sală am găsit fotografii și picturi de epocă despre Sibiu în niște ipsotaze în care nu îl vedem în prezent

, de exemplu mi-am descoperit biserica (catedrala romano catolică din Piața Mare) stând singură pe acolo, în mijlocul pieței, clădirea primăriei încă nu era, arăta chiar ciudat de neobișnuit pentru mine în acea poză. În următoarea încăpere putem studia despre baronul Samuel von Brukenthal. dar și personalități de frunte ale bisericii evanghelice. Astfel am citit despre diferite personalități în ordine cronologică: Lukas Unglerus, Georg Jeremias Haner, Daniel Gorg Neugeboren, Johann Friedrich Geltch, Stephan Ludwig Roth, Georg Paul Binder, Josef Andreas Zimmermann, Jakob Rannicher, Franz Gebbel, Samuel Joseph Fabini, Friedrich Müller, Carl Wolf.

Urmează aspecte despre perioada războaielor mondiale și cum a supraviețuit biserica evanghelică., perioada de criză a anilor 25-30, epoca național socialistă (perioada nazistă al lui Hitler) deportarea femeilor și bărbaților apți de muncă în uniunea sovietică (Rusia de acum) și biserica evanghelică în perioada comunismului. Din această perioadă am observat un exponat interesant, un microfon amplasat de securiști din acea epocă în casa parohială evanghelică în Sibiu montat pe sub tencuială. S-a descoerit doar în 2012 cu ocazia unei renovări iar alimentarea microfonului a avut loc cu intermediul rețelei de telefonie de atunci... Dar evenimentul cu cele mai grave consecințe pentru biserica ebvanghelică a fost totuși emigrarea. Procesul de plecat înapoi a început după al doilea război mondial, s-a accelerat din anul 1978 când cancelarul german HelmSchimdt facilita acesta și a atins apogeul după 1989 când granițele s-au deschis iar România a devenit oțară libera. Practic s-a întâmplat în ordine inversă ceea ce a fost în secolul XI. În prezent nici picior de sas nu mai găsim pe aici dar găsim moștenirea lor acele fortificații săsești care ar trebui consevate foarte bine fiecare în parte, deoarece altceva nu mai avem de la ei. Muzeele care din fericire sînt câteva încearcă și ele să conserve cât mai multe rămase din viața sașilor.

Am crescut împreună cu sașii, am avut nenumăratți vecini, am participat la multe obiecirui de ale lor fie și cu ocazia diferitelor sărbători sau alte evenimente. Am văzut nunți săsești, înmormântări săsești, obieciuri săsești. Am auzit muzicanții, fanfară. Am și neamuri săsești, au locuit în Neppendorf (cartierul Turnișor în prezent) Au fost mulți copii, toți s-au stabilit în Germania înainte ca Ceașcă al nostru să fie împușcat. Au vrut să vândă casa săsească din Neppendorf, o singură verișoară stabilită în München acum 45 ani a vrut să păstreze casa și a cumpărat-o la suprapreț de la ceilalți moștenitori. Casa este ca un muzeu, mă duc acolo de vreo 1-2 ori pe an și mă minunez. Sașii încă există în Sibiu. Verișoara mea vine din München și locuiește în casa săsească din aprilie până în octombrie, cultiva flori și le vindea în Piața Cibin. Despre ea aici youtube Acum nu prea mai poate, dar tot vine în sezonul cald. I-am tot povestit că scriu pe AFA și voi scrie un articol despre ea. N-am mai apucat acum nu mai face pe florăreasa. Dar de scris poate tot o să scriu o dată. Ea este o mică dovadă că sașii mai există în zona sibiului, de și am mai auzit și de alții. Sașii adevărați nu uită de unde au plecat și revin periodic.

Finalizez acum acest articol lung și vă îndemn să mergeți și să vizitați acest muzeu. În cel mai rău caz dacă nu vă place muzeul veți bea o bere sau o cafea la terasă și veți admira zidurile cetății. Călătorii faine vă doresc.

---

VIZUALIZĂRI: 199 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI