Solicitare CMR / GRECIA - I. CORFU (i. Ionice)

Concediu in Grecia - 10 zile, iunie

Trimisă în 14.04.14 21:01
autor mary-crissGD [bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 3461

Buna seara,

in iunie vreau sa plec 10 zile la greci in concediu... ce statiune imi recomandati? Zakynthos sau halkidiki? daca se poate macar cu micul dejun inclus, vila sau hotel 2-3* (2 adulti 45 ani) am mai fost in paralia k/ vrem si plaja si excursii sa facem.


  • PERIOADA: 10 nopti in iunie
  • BUGET: 1200

Răspunsuri

RodelPR39r[14.04.14 22:08]

Am fost în Halkidiki, într-o stațiune mică, Dyonisos Beach, la doi Km de Nea Moudania, în nordul brațului Kassandra. Mi-a plăcut pentru că mie-mi place toată Grecia, dar din ce am citit pe AFA, Zakinthos este un loc mai frumos, iar din ce cunosc eu, în urma sejurului în Corfu, Marea Ionică este mai spectaculoasă ca peisaj decât sora ei, Egeea. Doar că apa mării e mai rece, abia după 20 iunie am putut spune că e bună de scăldat. Poate nu e o regulă, depinde și de circulația curenților de apă.

În Halkidiki am fost în iulie, apa caldă, plaja bună. Excursii se pot face în Salonic, care e aproape, am mai făcut o croazieră cu un vas de pirați în golful Toroneos și am ajuns și pe brațul Sitonia, apoi am vizitat brațul Kassandra. Se face excursie cu vaporașul și spre Muntele Athos, vasul oprindu-se la cca 500 Km m de muntele cu vestitele manastiri. Eu n-am fost în această excursie.

Meteorele sunt prea departe și le-am văzut altădată, când am fost în Paralia Katerini. Halkidiki e mai aproape, dar cred că Zakinthos merită 10 zile de vacanță. Eu am înscris această destinație în viitorul apropiat (dacă reușesc, la toamnă, pentru că în iunie plec în Rodos).

Indiferent de alegere, îți doresc vacanță frumoasă!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

NasshuSE15r[14.04.14 22:16]

LeaveYouGD5r[14.04.14 23:43]

Nu prea merge comparatia. In Halkidiki poți merge in cele 2 peninsulei: Kassandra sau Sithonia. In prima nu prea sunt plaje cu nisip insa e mai populata si e mai multă distracție. A doua are plaje frumoase si mai multă Vegetație si e mai liniștitoare. Aici îți pot recomanda hotel Philoxenia in Psakoudia. Este ieftin dar curat si mâncare buna. Satul e micuț dar are o plaja buna iar de aici poți face excursii fie in peninsula fie la Salonic sau pe mare către muntele Athos. Cu masina personală ajungi in 8-10 ore.

Zakynthos e mult mai in sud, deci îți trebuie 2 zile pe drum. Iar la costul benzinei adaugi taxa de autostrada, ferry si o noapte de cazare. Alternativ exista aeroport, deci se poate ajunge cu avionul. Plajele sunt superbe, cu nisip fin, iar marea este mult mai frumoasa decât Egee. Cat despre Navagio, este un mic paradis. Kalamaki și Tsilivi sunt mai liniștite, Laganas e o stațiune agitata. Excursii nu poți sa faci decât in jurul insulei, pe mare sau cu masina. 10 zile merita din plin. Recomandare: hotel Golden Sun in Kalamaki.

Categoric Zakinthos merita mai mult, depinde de voi cum va avantajează transportul.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

GoMaGD4r[15.04.14 07:35]

Sunt absolut de acord cu Leave You, pana la faza cu Zakinthos pe care nu o cunosc. In ceea ce priveste Halkidiki... zic ca 10 zile sunt cam putin (parerea mea), pentru ca sunt o suma intreaga de locuri si locusoare care merita savurate.

Philoxenia e ok, dar prea multa mancare, mai ales seara. Bine, exista si varianta sa mananci doar strictul necesar... he, he, he... Dar cand sunt 20 de feluri de salate... care o fi strictul necesar?!

Din experienta unor prieteni am aflat chiar ca ar fi mai profitabil sa mergi la ghici (fara nimic aranjat anterior). Daca mai sunt si altii cu aceeasi parere i-as ruga sa ne spuna, nu de alta dar e bine de eliminat subiectivismul, sau de aflat unde anume au gasit conditii bune.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

olteanul2010SE11r[15.04.14 10:52]

Depinde mult de mijlocul de transport pe care il alegeti. Daca vreti cu automobilul raspunsul sigur este Halkidiki. In Zakinthos eu va recomand avionul, nu am fost dar m-am documentat. Daca va grabiti mai puteti prinde reducerile de pana la 30.04.2014 si puteti gasi un hotel cu demipensiune chiar si de 4* cu aprox. 800 E. Noi am fost in Halkidiki in 2012 la Possidi Holliday Resoert 5* pe care il recomand cu sinceritate (vezi impresii). Tot ce au scris cei de mai sus este corect. Noi credem ca pentru iunie ar fi bine sa alegeti bratul Sithonia sau partea bratului Kasandra spre Sithonia (de exemplu Afytos unde este si o plaje buna) unde apa este mai calda pentru ca sunt golfuri mai ferite de curenti marini. Pe site-urile de impresii un hotel bine cotat in Sithonia este Blue Dolphin 4*, va incadrati in bani dar pe noi nu ne atrage. In Kassandra cautati mai puteti cauta un hotel in Kalithea, este o statiune populata cu multe taverne si magazine, cu o plaje buna ca nisip si apa dar mai inalta gen Eforie si trebuie sa urcat multe trepte dar sunteti totusi tineri si nu aveti copii mici. Ca excursii puteti merge la Salonic (alegeti varianta cu ghid), croaziera la Athos si mai este o pestera (imi scapa numele).

Sfatul nostru este sa alegeti un hotel de 4* cu note peste 8 pe mai multe site-uri de impresii.

Va doresc un concediu placut.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Dumitrescu IonPM3r[15.04.14 15:33]

Eu nu am mai fost in Grecia pe litoral din 2008, dupa 3 ani la rand, am zis sa incerc si Turcia, Bulgaria! Anul asta chiar mi-as dori sa merg mai ales ca mi-ati trezit multe amintiri placute! De aceea as dori sa-mi spuneti si mie cei care ati fost mai recent, cum mai sunt preturile la taverne, motorina, daca merita sa iei si ceva MD, DP sau pur si simplu pe cont propriu!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Dumitrescu IonPM3r[15.04.14 15:38]

@LeaveYou: Cum ai fost in Psakoudia, doar cazare? Nu erau arici acolo? Eu am fost odata la Metamorfosi si am facut plaja la 7 Km la Nikiti! In schimb mi-a placut Kassandra, mai in sud (Kriopigi, Hanioti) e mult mai retras, desi plaja e mica intr-adevar, dar salbatica Multumesc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

LeaveYouGD5r[15.04.14 16:06]

@Dumitrescu Ion: La Philoxenia in Psakoudia am fost 3 ani la rand cu DP. Satul este putin dezvoltat, nu ai prea multa distractie, insa noua tocmai asta ne place. E liniste si sunt doar cateva taverne. Plaja buna, arici nu am nimerit decat unu-doi, deci nu ceva de speriat. Am prins insa si zile cand erau meduze.

Mie Kassandra nu mi-a placut in mod deosebit. Am stat in Hanioti la hotel Sousouras cu DP. Hotelul este foarte ok, insa plaja este ingusta si cu pietricele. Statiunea era ok, insa pentru plaja trebuie sa mergem in alta parte.

In ultimii ani am trecut pe insulele grecesti, care nu suporta comparatie cu partea continentala.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

redmari108PM5r[15.04.14 16:54]

Insulele grecesti sunt mult mai spectaculoase, peisaje de vis. Orice insula e mai frumoasa decat peninsula Halkidiki.


RodelPR39r[15.04.14 18:33]

@Nasshu: DDa, e greșit 500 Km, după cum vezi, s-a corectat.


ralumihaSV1r[17.04.14 00:11]

Dupa cum am citit mai sus as putea spune ca Halkidiki mi se pare destu de plictisitor daca nu esti familie cu copii...

Anul acesta am luat o vila in Tassos, doua cupluri. Nu pot sa scriu impresi inca... va vi in prima saptamane si septembrie vila pe malul mari cu doua dormitoare si un living si gradina afara... 700 e o saptamana pt. toata vila. Mancarea cat poate sa fie? Mai mult de 50 E nu are cum.

Si la ghici merge... dar nu iulie August... in rest e ok... poti sta in niste locuri pe care nici nu l-eai visa... pentru ca grecul decat sa stea gol mai bine da pe mai putin... dar fiti atenti nu in high season e riscant...

Bafta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

cmihaiSV5r[17.04.14 10:30]

Salutare, poti incerca in iunie, Pansion Alexandros in Nea Skioni - Halkidiki, e pe plaja, nu ofera mic dejun dar exista chicineta iar terasele sunt la 3 minute de mers pe jos. Cazarea este ok, eu am fost acolo de multe ori si am fost multumit de pret si conditiile de cazare. O gasesti pe acest site.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Dumitrescu IonPM3r[17.04.14 19:24]

@ralumiha: Vila ati luat=o prin agentie sau pe net? 50 EUR mancare de persoana, pe zi, la ce te referi?


  • [13] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.15091586112976 sec
    ecranul dvs: 1 x 1