GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant Hanul Haiducilor, Obârsia Lotrului. Am mâncat un păstrăv în vârful muntelui

Într-unul din weekendurile lunii iunie ne-am hotărât să mergem pe Transalpina. Am pornit de la Râmnicu Vâlcea spre Brezoi. La ieşire din Brezoi s-a pornit o ploaie zdravănă de de abia vedeai drumul. Dar încă nu ne-am dat bătuţi, pentru că erau momente când ploaia se oprea. Am trecut de Voineasa, apoi de Vidra, de Transalpina Ski şi am ajuns la Obârşia Lotrului.
Norii pe cer erau negrii şi ameninţători, atunci ne-am hotărât să nu mai continuăm drumul spre Transalpina, ci să căutăm un loc unde să mâncăm ceva, apoi să facem drumul înapoi spre casă. Un lucru bun faţă de alţi ani este acela că s-a asfaltat drumul până în apropiere de Vidra, apoi până la Obârşie s-au peticit gropile.
Am găsit repede restaurantul Hanul Haiducilor. Auzisem de el dar nu am avut ocazia de ai trece pragul. Restaurantul Hanul Haiducilor face parte din complexul turistic cu acelaşi nume, pentru cei care doresc pot rămâne şi peste noapte, complexul oferind cazare în cele 14 camere ale sale. Adresa locaţiei este, pe marginea dumulului DN 7A, Obârşia Lotrului, la 7 kilometri de pârtia de ski Transalpina. Coordonatele GPS sunt următoarele: N – 45,435565 şi E – 23,634985.
Parcarea.
Este amenajată într-o curte lângă retaurant. Este încăpătoare, după părerea mea încap cel puţin 20 de maşini. Când am fost noi era destul de plină, dar am găsit un loc liber. Am parcat maşină şi am pornit spre restaurant.
Restaurantul.
Este amplasat la parterul locaţiei. Dispune de două terase în aer liber şi un spaţiu închis împărţit în două, în care sunt puse, cred eu peste 100 de mese (noi am stat la masa 99). După numărul mare de maşini din parcare ne-am dat seama că e aglomerat. Pe terasă nu se punea problema să stăm, era destul de rece şi umezeală multă. Am găsit un loc într-unul din cele două spaţii închise. Practic e un coridor lung, cu mese pe ambele părţi. Aici erau destul de multe mese libere, dar în cealaltă parte acoperită era plin. Până să ne bage cineva în seamă, am admirat obiectele cu care este împodobit restaurantul. Restaurantul este împodomit în stil rustic, pe pereţi sunt puse vase din ceramică, pe unele e pictat Cocoşul de Hurez, pe altele motive florale, pe jos sunt puse covoare ţesute, mesele şi scaunele sunt din lemn masiv.
Între timp am primit două meniuri, am început să le răsfoim. În el am găsit mâncăruri din bucătăria naţională dar şi cea internaţională, vreo 5 feluri de ciorbe, gustări pentru micul dejun, preparate din carne de porc, pasăre, peşte şi vită, pizza, spaghete, băuturi alcoolice, răcoritoare, cafea, etc. Printre produsele care au mare trecere sunt platourile pentru mai multe persoane, cel denumit Haiducesc fiind des comandat.
Între timp am văzut că s-a eliberat o masă din cealaltă parte acoperită, cum în locul unde eram noi era destul de răcoare, ne-am hotărât să ne mutam la masa liberă. Cum am trecut uşa spre cealaltă încăpere, parcă am pătruns într-un muzeu cu animale împăiate. Deasupra barului doi fazani, într-un colţ o cumătră vulpe, mai încolo o blană de urs, un trofeu cu coarne de cerb, o vidră. Printre animale îşi găseau loc şi farfurioare tradiţionale şi imagini vechi din zonă.
Cu meniurile în mână, (luate de la prima masă) ne-a fost destul de greu să ne hotărâm. Fiind în vârf de munte, la peste 1300 metri altitudine, ne-am hotărât să mâncăm câte un păstrăv cu mămăliguţă şi mujdei de usturoi. Ca să alunece totul uşor am comandat un pahar de vin pentru copilot şi o limonadă pentru şofer.
Băuturile au venit imediat, apoi cam în 20 de minute şi peştele. Păstrăvul, prăjit în malai era aranjat frumos pe un platou din lemn, lângă el două bucăţi de mămăliguţă şi un bol mic cu mujdei de usturoi. O felie de lămâie întregea decorul. Peştele a fost foarte bine gătit şi gustos.
Am achitat o notă de 79 lei, apoi am pornit spre maşină, nu înainte de a admira încă odată frumuseţea locului. Cum norii nu dispărureră ne-am întors la Râmnicu Vâlcea pe unde am venit, urmând ca pe Trasalpina să mergem altădată, lucru care s-a întâmplat peste două săptămâni, într-o zi cu soare.
Dacă ajungeţi prin zonă vă recomand restaurantul Hanul Haiducilor.
Trimis de zlatna in 28.08.18 17:58:02
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VIDRA & OBÂRȘIA LOTRULUI.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Unde mâncăm în zona Vidra / Obârșia Lotrului?, VIDRA & OBÂRȘIA LOTRULUI" (nou-creată pe sait)
Cum am văzut că scrii despre transalpina am ciulit urechile, adică ochii. Dacă mai mergi pe acolo opreşte şi mănâncă la stâna lui Ştefanu. Aşa e cu timpul la munte, bine că ai revenit.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Michi: O sa tinem cont de recomandarea dv.
O zi placuta!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2020 [Restaurant Hanul Haiducilor] Ospitalitate și mâncare bună la Hanul Haiducilor de la Obârșia Lotrului — scris în 30.01.20 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ