ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.06.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 12.11.15
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

„Jucării inteligente” la Palatul Culturii din Iași

TIPĂREȘTE URM de aici

Am promis, în articolul precedent (vezi impresii), că voi scrie câteva cuvinte despre fiecare muzeu găzduit de „Palatul Culturii” din Iași. Mă grăbesc s-o fac, până nu-mi „ies din mână” și cât am, încă, proaspătă în minte, imaginea lor. Încep cu

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, care m-a impresionat, în mod deosebit, prin exponatele lui care, acum, în vremea digitală, chiar par că ar fi niște jucării pentru oameni mari.

Despre fizicianul și omul de știință, academicianul, doctorul în științe fizice (titlu obținut la Sorbona, în 1924) - Ștefan Procopiu -, nu-mi mai aminteam mare lucru de la orele de „Fizică” din liceu, mai ales că eu am ales să urmez secția „Uman”, și nu „Real” - corespondentele de azi ale „Filologiei” și „Matematică - Informatică”. M-a ajutat - cine altul decât (!?) amicul nostru comun, „net”-ul, care îmi spune că a trăit 82 de ani, între 1890-1972. S-a născut la Bârlad, s-a instruit la Paris cu profesori iluștri, printre care Marie Curie, a profesat la Universitatea din București și, apoi, la Iași, unde s-a și stabilit definitiv. A activat, mai întâi, ca decan al Facultății de Electrotehnică și Electronică a Politehnicii „Gheorghe Asachi” și, apoi, ca decan al Facultății de Științe a Universității Iași.

În lumea științifică a fenomenelor fizice este recunoscut ca descoperitor – alături de fizicianul danez Niels Bohr - al calculului momentului magnetic al electronului (magnetonul Bohr-Procopiu). De asemenea, mai este cunoscut și ca descoperitor al efectului Procopiu, un fenomen mult prea sofisticat pentru înțelegerea mea deplină! Tot „net”-ul mă dumirește și-mi spune că e ceva legat de efectul care apare la trecerea unui curent electric alternativ printr-un fir feromagnetic.

Referitor la acest „efect”, soția lui, - Prof. Rodica Procopiu, care i-a supraviețuit 40 de ani -, (a murit în septembrie 2012, la vârsta de 101 ani), spune că bunul lui prieten Păstorel Teodoreanu i-a și făcut o epigramă:

De gravitate nu prea ştiu-
Îmi recunosc singur defectul,
Dar, când beau cu Procopiu
Merg prin Iaşi şi-i simt efectul
.

Chiar dacă prietenii credeau că este dedicat numai cercetărilor de laborator și că este un burlac convins, s-a căsătorit, totuși, la vârsta de 56 de ani, cu tânăra profesoară de 30 de ani, Rodica. Asta nu l-a împiedicat să continue întâlnirile cu George Topârceanu, cu Păstorel Teodoreanu, George Enescu și alții, într-un cerc restrâns, dar select, de prieteni.

O mare parte din exponate sunt donate sau achiziționate de muzeu. Chiar și soția lui Procopiu a donat, în anii 1994 – 2011, o bună parte dintre exponate.

Sunt două feluri de obiecte pe care le-am văzut noi, unul fiind denumit Instrumente de muzică mecanică și altul Retro Tehnica. În afară de acestea, există – bineînțes – și documente scrise, cu tematica sălilor respective. cărți și pliante. În primele trei săli, după intrare, am, putut admira cutii și ceasuri muzicale, (în zona de „orologerie”), montate în carcase din lemn frumos sculptate, adevărate „bijuterii” cu care-și mobilau, altădată, oamenii mai înstăriți, interioarele. Am văzut, apoi, piane mecanice, adevărate piese de mobilier din lemn natur, de bună calitate, gramofoane cu pâlnii frumoase de forme diferite, din alamă, cutii din lemn în care erau montate patefoane, cu modele și suporturi de înregistrare diverse, (cilindrii cu pini, discuri de carton sau metalice perforate, benzi perforate, discuri de ebonită sau de vinil). În sălile următoare, vreo patru la număr, sunt expuse obiecte ce ilustrează momente importante în evoluția diverselor domenii ale tehnicii, printre care: fotografie, cinematografie, electricitate, telegrafie, telefonie, radio. Printre cele de radio și telefonie am recunoscut, cu nostalgie, și câteva din modelele pe care le aveam și la noi acasă, sau le aveau colegii și prietenii mei din copilărie! Spre finalul vizitei noastre la muzeu, am văzut piese de referință pentru evoluția înregistrării și redării sunetului, a evoluției comunicațiilor, de la telegrafie și telefonie până la radiotehnică și televiziune. (ecranul „stră, stră, bunicului” televizorului de azi, avea un ecran de maxim 15/10 cm. Pentru vizionarea emisiunilor lui avea montată, în față, o lupă montată pe un suport, pentru mărirea imaginii). În ultima sală, înainte de ieșire am văzut modele ceva mai noi de mașini de calcul și calculatoare, de prin anii ’50 – ’60. Mi-a plăcut tare mult muzeul tehnic! Sper să vă placă și vouă după ce veți vedea pozele atașate.

Prețul din caseta tehnică este doar pentru acest muzeu. Noi am plătit pentru toate cele patru muzee 20 lei/bilet redus, fiind pensionari.

La final mărturisesc că aș fi vrut să pot atinge acele obiecte vechi, frumoase, să le simt finețea execuției, să le mângâi, mi-ar fi plăcut să pot atinge clapele pianelor, să aud cum sună, redate de ele, puținele melodii pe care le știu din copilărie, în câteva cuvinte, mi-ar fi plăcut să mă joc cu ele!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de doinafil in 07.06.18 10:12:23
Validat / Publicat: 07.06.18 11:34:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în IAȘI.

VIZUALIZĂRI: 845 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doinafil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 2. Modele vechi de ceasuri mecanice.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31700 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[07.06.18 11:58:21]
»

@doinafil: Start vot! ????

elviramvio
[07.06.18 23:07:43]
»

@doinafil:

Am zăbovit ceva la pozele tale, mi-am regăsit puțin copilăria. Patefon a avut și tatăl meu, l-a dat cuiva cadou spre regretul meu. Vecini de-ai noștri aveau tot felul de ceasuri, aparate de radio vechi, azi ar valora ceva. Cât despre flașnete, cred că-ți amintești de parcurile noastre și perușii care trăgeau bilețelul cu povești!

Frumos povestit!

krisstinna
[07.06.18 23:27:37]
»

Doina, am trecut și Palatul ăsta pe listă!

Foarte interesant, foarte frumos descris, cred că și domnul C va fi încântat

Mulțumim

doinafilAUTOR REVIEW
[08.06.18 00:12:27]
»

@elviramvio: Sigur că-mi amintesc de flașnetari și de perușii lor!

Mai umblă și acum unul, prin Centrul Vechi și pe la Hanul lui Manuc, un fost angajat la Circului de Stat. Încearcă omul să mai scoată un ban cu flașneta lui, desuetă în era digitală. (l-am cadorisit și noi cu ceva bănuți, de care s-a bucurat tare mult, mulțumindu-ne călduros!).

Am și făcut cu el o poză pe Lipscani, împreună cu surorile mele, pe care le-am invitat la a 61-a aniversare a mea!

Când eram mai mică am văzut una asemănătoare cu cea care este lângă aceea purtată pe după gâtul manechinului, cea cu roată de manevră în spatele ei, mai mare și care cânta mai frumos.

Mie mi-a plăcut tare mult muzeul!

Te pup și-ți mulțumesc pentru ecou și vot!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
doinafilAUTOR REVIEW
[08.06.18 00:20:08]
»

@krisstinna:

Mă bucur că l-ai trecut pe listă! Sigur vă va plăcea, atât ție cât, mai ales (cred!), Domnului C.

Vă va plăcea și Palatul în sine, dar și muzeele lui. Urmează să mai scriu câte ceva, dar, pe la sfârșitul lunii.

Mihai scrie acum despre Copou și minunata lui Grădină Botanică. Iașul are multe de oferit unui turist!

Te pup și-ți mulțumesc pentru ecou și vot!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, doinafil, elviramvio, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂPalatul Culturii:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079795122146606 sec
    ecranul dvs: 1 x 1