Noaptea albă a muzeelor la Palatul Culturii

TIPĂREȘTE

Nu am mai participat la acest eveniment de peste cinci ani. E prea aglomerat pentru gustul meu (spunea un user, într-un comentariu, că nu mă bănuiește că aș fi sufletul petrecerilor: are dreptate, sunt chiar nițel mizantrop). Apoi, cam știu bine muzeele din Iași, care nu sunt nici atât de multe, nici atât de mari.

Însă, după un an de izolare, statul timp de o oră la coadă pentru a intra în Palat a părut suportabil. A fost chiar plăcut gândul că (probabil) mii de ieșeni sunt interesați să vadă (sau să revadă) interiorul Palatului. Lumea a păstrat distanța, nu s-a îmbulzit, cât timp s-a stat afară totul a fost ok.

Mai greu de înțeles a fost comportamentul din interior: de ce te-ai grăbi prin muzee, dacă tot ți-ai dorit atât să intri? De ce ai fugări patru muzee în 20 de minute, după ce ai așteptat mai bine de o de o oră pentru a ajunge acolo? Greu de spus; probabil că este o chestie la modă, care se cere bifată. Iar poze nu trebuie făcute la exponate, totul e să obții încă un selfie în Sala Voievozilor.

Bine, ar exista și un motiv pentru care să te grăbești prin sălile Palatului: a fost o atmosferă înăbușitoare. Nu știu dacă există sau nu instalație de condiționare a aerului, dar oricum nu avea cum să facă față la așa puhoi de oameni.

O altă dezamăgire a fost decizia organizatorilor de a „trișa” : nu au fost deschise deloc două dintre muzee, iar din celelalte două au fost accesibile doar câte 3-4 săli. De înțeles, pe undeva: s-a dorit fluidizarea traficului.

La parter, din Muzeul de știință și tehnică au fost deschise doar primele trei săli, cele care expun automatele muzicale. Următoarele au stat încuiate, așa cum închisă era și expoziția dedicată telefoniei mobile. Oricum, aici mi s-a părut a fi cea mai mare aglomerație.

Muzeul de Istorie a fost ceva mai prietenos, fiind accesibil aproape în întregime. Aici mi-am făcut curaj să fac și vreo două poze; am atașat imagini din salonul de epocă, ultima sală dintre cele care au fost vizitabile aseară.

Marea dezamăgire a fost etajul: atât Muzeul de etnografie, cât și Muzeul de artă au stat ferecate. De fapt, fix pentru ultimul venisem... Se puteau vizita doar trei expoziții temporare: Chipuri și cămeși (artă populară din Maramureș), Grindare, păretare, scoarțe. Povești țesute și Arbori Bătrâni. Să fie întuneric, da’ să fie lumină.

Ultima chiar mi-a plăcut. Ideea și punerea în practică, deopotrivă: imagini minunate ale unor arbori multiseculari, însoțite de poveștile lor. Atașez Fagul împăratului. Descrierea era următoarea:

Conform unei logici prezente în mai toate regiunile din țară, el își leagă numele de cel al unui erou istoric local din Apuseni - Avram Iancu. Acest arbore a primit numele de Fagul Împăratului pentru că, zice legenda, acolo sub fag s-au întâlnit, în secret, Crăișorul și Franz Joseph. Avram Iancu ar fi venit stând invers în șa pe cal, pentru a-și arăta disprețul față de stăpânire.

Stă pe partea dreaptă a unui drum vechi de munte, posibil drum roman, și jos curge Arieșul, și el izvor de legende. Până nu demult, pe valea Arieșului, pe lângă fag, „curgea” și mocănița.

Voi încerca să revin în liniște prin Palat, adică așa cum îmi place :)

Palatul Culturii arată într-un mare fel, ca să folosesc limbajul la modă. Parafrazându-l pe Iorga, nu ar trebui să existe niciun român care să nu îl fi văzut.

A fost ceea ce era de așteptat, în condițiile date. Dar nu mi-a plăcut decizia de a ține jumătate dintre săli închise, mai ales că exact acelea mă interesau mai mult.

---

VIZUALIZĂRI: 842 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI