Dobrogea a doua zi, drumul credinţei

TIPĂREȘTE

Am plecat din Tulcea din City Hotel vezi impresii la prima oră- vreau să spun pe la nouă jumătate, -pe E87 către Isaccea, urmând să vedem perlele mănăstireşti ale judeţului: Celic- Dere, Saon şi Cocoşu. Nu era de omis Bazilica paleo creştină de la Niculiţel iar mai sus de Isaccea, cetatea Noviodunum pe care am fi putut-o aborda şi prima zi dinspre Măcin.

Am preferat să parcurgem întreaga şosea până la Niculiţel 29 km, ultima deviere fiind 3 km. pe DC229C pentru a ajunge la Complexul bazilicii paleo creştine redeschis de curând după doi ani de restaurare din fonduri europene. A costat 11 mil Ron. În clădirea acoperită cu funcţie de muzeu, se găseşte în locul în care a fost descoperită, o bazilică paleocreştină de la sfârşitul sec. IV începutul sec. V, cea mai veche de pe teritoriul nostru.Ea a ieşit la lumină în urma unor ploi abundente din 1971 care au spălat pământul unei străzi în pantă din Niculiţel.

Cercetătorii din Tulcea au scos la iveală bazilica cu trei nave pardosită cu cărămizi romane. Sub pardoseală era ascuns un spaţiu închis cu pereţi de piatră al cărui intrare era blocată de o lespede tencuită. În acst martiricon se afla un singur sicriu de lemn în care se găseau oasele a patru bărbaţi.

Pe pereţii încăperii sunt inscripţii în limba greacă cu câte o cruce şi:numele lor: Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos. Nu se ştie dacă ei au fost propovăduitori locali sau corpurile lor au fost aduse din altă parte şi ascunse în martiricon. Ei au fost clerici greci sau locali care au făcut misionarism în Scitia Minor şi au fost martirizaţi la Noviodumum de Ataric, regele goţilor care stăpânea aceste pământuri.

La nivelul inferior al bazilicii s-au găsit osemintele mai vechi a încă doi martiri cu nume necunoscute. Cu timpul bazilica fiind părăsită s-a distrus şi a fost acoperită de pământ dar martiriconul ermetic de sub pardoseală a rămas intact. Cele patru moaşte au fost puse în patru racle metalice şi transportate cu un sobor bisericesc în 1972 la mănăstirea Cocoş.

Muzeul care adăposteşte bazilica este un edificiu mare şi modern în care sunt expuse vase şi obiecte găsite cu ocazia săpăturilor din Niculiţel. Pardoseala este de cărămizi aşa cum a fost în bazilica din sec. IV. Ca să vezi bazilica stăbaţi o pasarelă cu podea de sticlă de la înălţimea căreia ai perspectiva întregului ansamblu. Taxa de intrare 4 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii şi pensionari.

La ieşire din bazilică am vizitat două biserici importante din Niculiţel. Biserica Sf. Paraschiva a fost construită la sfârşitul sec. XVIII dar a fost deteriorată în urma cutremurului din 1940 şi refăcută în 1970. În biserică sunt patru racle în care se păstrează părticele din sfinţii martiri Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philipos. Este foarte bogat decorată. Biserica Sf. Atanasie este unul din cele mai vechi lăcaşuri de cult din ţară, construită în sec. XIII (după datarea unor monede găsite în ea).

Pentru a intra în biserică se coboară în pământ câteva trepte. Are o turlă joasă hexagonală şi firide înguste longitudinale de jur împrejur. Uşa de intrare pe laterală era bătută în cuie. Mai păstrează fragmente din pictura originală.

După ce am depăşit Isaccea, la cca 2km pe asfalt peDJ229T am ajuns la cetatea Noviodunum. (N45.269503, E28.4919921) De data asta am avut noroc pentru că resturi de ziduri şi urme de locuinţe erau la marginea drumului şi nu a trebuit să urc pe coclauri. Ptolemeu şi alţii au scris că la 514 î. Hr. Darius a făcut pod de vase în acest loc pentru a trece în Scyţia Minor. Noviodonum a fost un castru roman important construit peste o fortificaţie getică.

Acest castru era ultimul care supraveghea vadul Dunării înainte de Tulcea. În jurul lui s-a ridicat un centru urban cu activitate importantă comercială. După năvălirea tătarilor din 1241, oraşul se restrange în jurul fortului, dispărând din istorie.

O mulţime de movile funerare romane, sunt semne de vieţuire lungă a populaţiei în acest arial. Poate vă întrebaţi ce caută ruinele romane în acest review numit drumul credinţei? Pentru că, din surse publicate dar încă discutate, cei patru mucenici descoperiţi la Niculiţel au fost chinuiţi şi martirizaţi pentru credinţa lor în cetatea Noviodonum. Locul este numai parţial cercetat.

Am revenit pe DJ229C în Niculiţel unde la o distanţă de 6 km se ridică splendida mănăstire Cocoşu (N45.18619, E28.48374) a cărei frumuseţe te face să te întrebi dacă e mâna omului sau a Celui de Sus? Pe locul unei sihăstrii cu schit de lemn de prin 1650, arhimandritul făgărăşan Visarion, după ce s-a nevoit la muntele Athos şapte ani, s-a întors în ţară şi cu ajutorul unor ucenici şi ciobani a construit o biserică pe dealul Cocoşului.

Biserica lui Visarion a funcţionat între anii 1840 şi 1910 când a fost demolată şi în locul ei a fost ridicată biserica actuală. Până la Marea Unire au fost ani grei pentru biserică dar după aceea a fost completată cu chilii cu etaj şi dotată cu odoare nepreţuite. Cutremurul din 1940 şi un incendiu în 1946 care a topit clopotele au produs mari stricăciuni care însă au fost remediate la refacerea din 1955. În 1973 biserica a primit spre odihnă în veci pe sfinţii martiri Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philipos. Biserica de piatră sub formă de cruce este foarte impunătoare. Absidele din naos sunt voluminoase ceeace conferă întregii biserici o alură de monumentalitate.

Biserica are trei turle octogonale pe care sunt ferestre înalte şi înguste. Cea de peste naos este foarte înaltă, celelalte două mai mici sunt de o parte şi alta a pridvorului.

Intrarea în curtea mănăstirii se face pe sub turnul clopotniţei care are două canaturi de uşi de lemn foarte înalte, splendid sculptate. Biserica a fost pictată în 1914 de pictorul italian Blasse în stil neobizantin. Când am intrat în biserică am fost uluită de fondul auriu al pereţilor lucraţi în mozaic care încadra picturile cu sfinţi şi scene religioase. În patru racle sub capac de sticlă şi un acoperământ de catifea odihnesc cei patru martiri. N-am să uit scena în care în genunchi un grup de 10-15 adolescenţi ascultau predica preotului în faţa altarului.

Am revenit în E87 de unde după cca 2 km. am intrat pe o bretea asfaltată DJ229E lungă de cca 4 km. În Manăstirea Saon (45,212636, E28.54239) în care se intră printr-o poarta de fer forjat practicată în zidăria care are în nişe, de o parte şi cealălaltă pe sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril.

Am păşit într-o o curte foarte mare cu corpuri de chilii pe partea stângă şi la capătul căreia am remarcat braţele unei mori de vânt. Biserica nouă cu trei turle este pe partea dreaptă. Ca şi la celelalte biserici, uşa sculptată în lemn era deschisă pentru credincioşi dar intrarea era protejată cu o perdea din mărgele.

În interiorul bisericii pictura neobizantină în frescă reprezintă sfinţi şi scene religioase, culoarea predominantă a fondului fiind albastrul. Turla principală în care sunt deschise şase ferestruici înalte luminează picturile întregii biserici.

Din istoricul bisericii afişat pe un perete reiese că în 1846 câţiva călugări au plecat de la mănăstirea Celic Dere aflată la o distanţă de cca 20 km şi au înfiinţat un schit cu câteva chilii de chirpici şi un paraclis care a funcţionat ca metoc al mănăstirii mamă. După integrarea Dobrogei în România în urma războiul de independenţă din 1877, Saon a devenit mănăstire independentă construindu-se biserica veche care mai există şi azi. Deşi piatra de temelie a bisericii actuale a fost pusă în 1912, vicisitudinile vremurilor au făcut ca biserica nouă să fie sfinţită abia în 2007

Era sâmbătă spre prânz şi în curte şi biserică nu era nimeni, ceeace mi-a dat o stare de linişte şi reculegere diferită faţă de cea din alte locaşuri aglomerate.

Am revenit la şoseaua principală E87 şi după câţiva kilometri un indicator ne-a condus pe DJ229A spre satul Teliţa de la care până la Manastirea Celic- Dere (N45.12552, E28.64545) mai sunt 7 km de asfalt. Am parcat într-o piaţetă de unde am intrat în curtea mănăstirii.

Biserica este în vârful unei coline aşa că am urcat 27 de trepte în curte şi apoi 22 la intrarea în biserică. Totdeauna când sunt mai mult de 7-8 trepte le număr. În curte pe partea stângă este o construcţie lungă cu etaj şi arcade pentru chilii. În faţa ei sunt alei cu trandafiri ca şi dealtfel pe tot drumul care urcă la biserică.

În biserică era un grup numeros de copii mici de 6-7 ani care se fotografiau cu o măicuţă sub ochii ocrotitori ai părinţilor.

Pe perete este istoricul mănăstirii şi alături într-un tablou povestea icoanei făcătoare de minuni a Domnului Iisus Hristos. Icoana a fost adusă în 1812 de un soldat austriac şi dată spre păstrare unui călugăr. Soldatul i-a spus călugărului că icoana care era neagră şi afumată se va albi şi ochii Domnului care erau închişi se vor deschide. Au trecut două sute de ani de la acea întâmplare şi până acum jumătate din icoana care este păstrată în trezoreria mănăstirii s-a albit iar ochii Domnului au început să se deschidă. În paraclisul mănăstirii este o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni. Ea a scăpat de două ori de focul care o înconjura. A fost adusă din Basarabia şi cum a sosit la Celic Dere a vindecat pe loc doi călugări bolnavi de ani de zile.

Revenind la mănăstire, primul schit de lemn a fost construit de câţiva călugări ardeleni la sfârşitul sec. XVII. Schitul a ars şi prin 1840 Atanasie Lisavenco şi încă doi arhimandriţi clădesc o biserică cerând şi obţinând aprobare de la sultan pentru că Dobrogea era sub stăpânire otomană.

Biserica actuală de piatră din vârful colinei a fost construită la începutul secolului trecut după planurile arhitectului Toma Dobrescu, acelaş care a proiectat şi mănăstirea Cocoşu. A fost gândită cu două biserici suprapuse, în cea de la subsol oficiindu-se slujbele iarna. Biserica de sus la care am ajuns urcând cele 22 de trepte are trei turle din care, cea mare octogonală de deasupra naosului are opt ferestre înalte şi înguste dătătoare de lumină în interior. Are două pridvoare: cel deschis se sprijină pe patru coloane puternice iar cel închis are o uşă masivă de lemn cu grilaj de metal. În dreapta şi stânga sunt pictaţi sfinţii apostoli Petru şi Pavel iar în lentila de deasupra uşii scena Adormirii Maicii Domnului. Altarul este din lemn de tei sculptat acoperit cu foiţă de aur. În mănăstirea Celic Dere vieţuiesc 59 de călugăriţe şi surori şi doi ieromonahi.

Ne-am întors pe alt drum prin comunele Poşta şi Frecăţei şi după ce am ocolit Tulcea ne-am angajat pe DJ222C spre Murighiol unde voiam să vizităm cetatea Halmyris. Am ajuns în Murighiol şi cum eram plecaţi de dimineaţă şi vizitasem destul de mult, oboseala începând să se instaleze, am hotărât că înainte de a merge la cetatea Halmyris să luăm masa.

Pe drum n-am văzut firma vreunui restaurant de încredere aşa că ne-am luat după nişte indicatoare şi am ajuns la Puflene Resort (45.0388 N - 29.1803 E). Nu v-aş fi scris despre el dacă într-adevăr nu ar fi ceva deosebit.

Este un domeniu de 7.5 ha pe marginea lacului Murighiol şi conţine o serie de dotări pentru distracţii şi agement. De ex. piscină olimpică, parc aventura, observator (turn ornitologic), tiroliană, heliport, plaje, baruri, capelă, nave proprii pentru croaziere în deltă. Le ştiu pentru că am vizitat domeniul într-o maşinuţă electrică de golf condusă de proprietar domnul Puflene

Resortul are 16 vile de categoria 5 stele cu un total de 64 de locuri. Deasemeni are în hotel 96 camere duble şi 6 apartamente. Vilele au câte două camere, baie, curte exterioară individuală. Preţul unei nopţi la vilă este de 365 lei/ noapte, iar al unei camere de 320 lei/noapte ambele cu mic dejun dar deobcei se închiriază pe 7 nopţi cu 2300 la 2500 lei .O privire de ansamblu al domeniului este dată în youtube. De mâncat, am mâncat nu prea grozav dar scump. Reviewurile pe care le-am citit pe AFA sunt mai degrabă nefavorabile din cauza delăsării şi indolenţei personalului dar laudativ la adresa domeniului.

După masă am pornit spre mănăstirea şi cetatea Halmyris aflate la 2.5 km de Murighiol spre Dunavăţul de Sus. Mănăstirea Halmyris în construcţie, va fi cea mai mare biserică din Dobrogea, probabil cu rang de catedrală. Va avea o înălţime de 37 m şi va fi prevăzută cu 5 turle.

Deşi piatra de temelie s-a pus în 2002 lucrările au fost sistate, s-au reluat iar au fost oprite din lipsă de fonduri. A fost sfinţită biserica de la demisol unde se ţin slujbe dar pentru ridicarea etajului încă nu sunt bani. Obştea are 6 vieţuitori pentru care s-au construit chiliile, arhondaricul şi trapeza.

Biserica de la demisol are hramul sfinţilor mucenici martirizaţi în Serbia Montanus şi soţia sa Maxima iar cea superioară mucenicii Epictet şi Astion, martirizaţi la Halmyris de guvernatorul împăratului Diocleţian în anul 290. Actul de martirizare se găseşte la Utrecht- Olanda. Sunt cele mai vechi moaşte găsite în România. Aceste moaşte urma să le văd peste două zile şi le-am fotografiat în alt loc, la mănăstirea Dervent de lângă Ostrov.

Situl arheologic CetateaHalmyris (N45.02464, e29.19768).

Intrasem în situl arheologic, făcusem câteva poze şi, după cât de mult am fotografiat în acea zi, am rămas fără baterie la aparatul foto. De dimineaţă consumasem trei baterii si nu mai aveam altă rezervă la noi. Nu are rost să bat câmpii şi să însăilez reviewul pentru că m-am necăjit destul şi fiind obosiţi, nici n-am mai avut putere să vizităm ruinele decât în mică parte. Că nu trebuia să-mi prăpădesc bateria pe Puflene Resort asta înseamnă regrete tardive.

Pentru cine doreşte să se edifice asupra cetăţii Halmyris îi recomand reviewurile lui Iulianic (vezi impresii) al lui Pepsi (vezi impresii) şi mai noul review al lui Zlatna (vezi impresii).

Cât despre noi, cum zicea Scarlett? ˝ Mai e şi mâine o zi˝. Cine ştie ce împrejurare ne va oferi ocazia să vizităm pe îndelete cetatea Halmyris?

Spre seară am ajuns din nou în Tulcea la City Hotel.

- va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 1876 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI