#EXCURSII şi CĂLĂTORII / ROMÂNIA — atracţii turistice; excursii opţionale; unde/cum ne distrăm? unde mâncăm?
Cetatea Ulmetum. Cum să vizitezi nimicul
Teoria :
Cetatea Ulmetum, aia de se găsește în com. Pantelimon, jud. Constanța, este un miez al zonei Dobrogei. Bine, nu foarte mare, pentru că, ăia mai deștepți decât mine, adică restul populației de pe Planetă, au stabilit că această cetate a fost un castru roman, mic spre mediu ca mărime, care a asigurat servicii de ordine și liniște publică între secolele al III-le și al VI-lea, după Hristos, exact aicea, la noi, în Dobrogea.
Că făcea parte dintr-o linie de [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Cetatea / Castrul roman Ulmetum [Pantelimon, CT] / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Fortificația romană de la Capidava
Incursiunea dobrogeană din primăvară a continuat prin frumoasele peisaje din apropierea Dunării, priveliști observate de pe DJ 222F și DJ 223, venind dinspre Peceneaga (de la Zander House – vezi impresii) și mergând spre Cernavodă. Am trecut prin zona bacului de la Frecăței, pe lângă lanuri de cereale și grupuri de maci sângerii, prin Topalu unde se află un valoros muzeu rural de artă numit „Dinu și Sevasta Vintilă” (impresii de la @YersiniaPestis și @iulianic aici: [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Cetatea Capidava / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Reflecții în timp: lecțiile uitate ale Cetății Histria”
Îmi pare rău despre mine dar viața a dovedit că am idei puține și fixe.
Una dintre acestea este faptul că merg la Marea Neagră ori de câte ori am prilejul iar în ultimul timp chiar am prilejul! Adriana a început să facă zâmbre când aude de plecat la mare, mai ales că sunt constant în continuitate, nu mai vreau nicăieri altundeva decât la Mamaia Sat. Acuma, bine, după ce am fost prin tot litoralul românesc, inclusiv în anul ăsta, am văzut și constatat că nu am [...] — citește
- Vezi toate cele 11 impresii Cetatea și Complexul Muzeal Histria / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Cheile Dobrogei - cele mai vechi chei din România
În circuitul nostru de 3 zile în Delta Dunării, la întoarcere, drumul ne-a condus prin Cheile Dobrogei. Atât programul excursiei, cât și ghida ne asigurau că vom trece și chiar vom poposi într-o zonă cu peisaje unice, fascinante și că vom fi uluiți de spectacolul naturii, de cheile adânci și de formațiunile geologice pe care le vom vedea acolo.
Cum ajungem?
Rezervația Cheile Dobrogei se află în partea central nord-estică a județului Constanța, pe teritoriile [...] — citește
- Vezi toate cele 8 impresii Descoperă Cheile Dobrogei / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Pe urmele lui Bacchus la Crama Stațiunea Murfatlar
În sfârsit am ajuns la aceasta crama, de anul trecut voiam sa ajungem dar cum primesc doar grupuri organizate, de minim 10 pers, era dificil de vizitat. Anul trecut la un eveniment cultural tinut la Muzeul de istorie si arheologie din Constanta, Crama Murfatlar era un sponsor al evenimentului oferind pahare cu vin rosu si alb iar pe mese erau farfurii cu sâmburi de nuci si fructe uscate, brânzeturi diverse si bucatele de cascaval.
Vinurile servite erau de calitate si nu de tipul « de [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Descoperă Murfatlar / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Primăvara într-un colț de Dobrogea
Dobrogea se vede superb primăvara! După un an, am revenit pe pământurile dobrogene și am descoperit încă un crâmpei din aceste plaiuri scăldate de apele Dunării. Ne-am cazat tot la căsuțele de pe malul Dunării Vechi, la Zander House (vezi impresii) și de acolo am pornit în explorare. În Dobrogea încă mai există locuri ascunse de ochii turiștilor, puțin sau deloc amenajate, dar pitorești prin naturalețea lor și prin senzația de timp încremenit.
Dobrogea „ascunsă” [...] — citește
- Vezi toate cele 77 impresii Hoinar prin Dobrogea / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Parcul Național Măcin – spectacolul bujorilor
Între 6-8 Mai am fost în Munții Măcin, Comuna Greci – jud. Tulcea, special pentru a vedea dealurile înverzite după o iarnă grea și a admira bujorul sălbatic care crește spontan în puține arii din țara noastră.
Cei de la Enisala am înțeles că sunt puțin mai timpurii, iar în Munții Măcin perioada lor de înflorire este între 8 și 15 Mai.
Bujorul a fost declarat prin lege floare națională, iar 15 mai este Ziua Bujorului Românesc (Paeonia romanica peregrina). Este o [...] — citește
- Vezi toate cele 23 impresii La pas prin Munții Măcinului / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Triunghiul lăcaşurilor sfinte de lângă Niculiţel: Celic-Dere (III)
Ultimul dintre cele trei lăcaşuri sfinte din apropiere de Niculiţel (vezi impresii) este Celic Dere. Aceasta din punct de vedere spiritual şi ca valori deţinute este una din cele mai importante mănăstiri din Dobrogea. Numele este turcesc, la fel ca şi al multor localităţi din Dobrogea aflată sute de ani sub stăpânire otomană şi înseamnă pârâu de oţel. Celic- Dere se află la 15 km de Niculiţel pe DJ229A relativ aproape de mănăstirile Saon şi Cocoş şi aparţinând [...] — citește
- Vezi toate cele 8 impresii Mănăstirea Celic Dere [Frecăței, TL] / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Drumul Crucii de la Mănăstirea Cerbu
Vinerea trecută am mers la Tulcea, unde am rămas peste weekend într-un scurt, dar foarte plăcut sejur. La dus am plecat spre Giurgeni pentru a traversa Dunărea pe podul de acolo, iar de la Hârșova am continuat pe DN 22A către Tulcea; dar nu despre drum voi vorbi în acest review (am făcut deja asta într-un articol anterior), ci voi prezenta un obiectiv pe care l-am vizitat până să ajungem la destinația noastră. Este vorba de Mănăstirea Cerbu, lăcaș de cult despre a cărui [...] — citește
Mănăstirea Colilia, sau locul sfințit prin puterea credinței și a dragostei
Există locuri în România cu evidentă vocație turistică, calitate care le asigură faimă și prosperitate, indiferent cât s-a investit financiar și uman pentru promovarea lor. Și nu vorbesc aici numai de Valea Prahovei, Bucovina, Maramureș, Delta Dunării sau litoralul românesc, ci de multe, nenumărate alte destinații de călătorie, care alcătuiesc salba de atracții turistice cu care ne mândrim.
De partea cealaltă, sunt locuri uitate de lume, aflate parcă într-o falie [...] — citește
Dervent, mănăstire deosebită în Dobrogea de Sud
În vezi impresii spuneam că de la Mănăstirea Sf. Andrei am plecat să ne continuam plimbarea prin Dobrogea, spre Mănăstirea Dervent….
De la Mănăstirea și Peștera Sf. Andrei la Mănăstirea Dervent
Am revenit la Drumul Național DN3 pe care am continuat să mergem spre Călărași dar după circa 21 de kilometri am văzut un Indicator Turistic spre Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Lipnița, nu știam nimic despre ea, dar se vedea mare, nouă și frumoasă, așa că ne-am [...] — citește
- Vezi toate cele 7 impresii Mănăstirea Dervent [Ostrov, CT] / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” – între Mihai Eminescu și Sfântul Apostol Andrei
Cred că au trecut circa 10 ani de când am fost ultima dată la această mănăstire, erau vremuri când treceam mai des prin Dobrogea de Sud, alegând varianta trecerii cu bacul pe la Călărași-Ostrov. Îmi plăcea să trec Dunărea cu bacul, să admir relieful vălurit, așezările cu gospodării vechi, cu garduri de piatră (tot mai puține acum), urmele romane (la Adamclisi) și orientale (minarete și cișmele) etc., plus traficul scăzut (nu mai e așa). Am revenit acum pentru a vedea [...] — citește
- Vezi toate cele 15 impresii Mănăstirea și Peștera Sfântului Andrei [Ion Corvin, CT] / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Călător prin țara mea, de data asta DOBROGEA
Traseul:
Etapa 1: Pitești – București – Cernavodă – Ion Corvin – Adamclisi – Medgidia – Tulcea;
Etapa a 2-a: Tulcea – Fetești – București – Pitești.
Prima etapă: Când am ajuns la Cernavodă pe autostradă am făcut dreapta spre sud în direcția Ostrov, pe drumul care șerpuiește printre coline, aproape de cursul Dunării, prin mai multe localități cu specific pescăresc (Cochirleni – Rasova – Vlahii – Aliman – Floriile – Ion Corvin – Negureni – [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Mănăstirile Dobrogei - circuite, minicircuite / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Muzeul „Tropeum Traiani” din Adamclisi - artă și istorie
Ne întoarcem de la Întâlnire Anuală AFA 2026, pornim din fața gazdei noastre – hotelul Sulina Internațional din Mamaia (vezi impresii) și mergem spre București pe DN 3, trecând prin comuna Adamclisi. Acolo se află Complexul muzeal „Tropaeum Traiani” compus din trei obiective: monumentul triumfal, cetatea și muzeul arheologic. Aveam o restanță de ani de zile: muzeul propriu-zis; celelalte două obiective istorice le-am mai vizitat de vreo două ori, vara, în drum spre [...] — citește
- Vezi toate cele 11 impresii Monumentul Tropaeum Traiani şi cetatea Adamclisi / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Topalu: „Muzeul de Artă Dinu și Sevasta Vintilă: comoara culturală a Dobrogei”
Dobrogea, cu peisajele sale aparte și amestecul unic de etnii, este un colț al României unde natura și cultura se întâlnesc armonios. Toamna, dealurile dobrogene se transformă într-un spectacol de culori — galben, arămiu, roșu și verde — oferind călătorului o „beție” vizuală, care îmbie la reverie și liniște. În acest ținut, comunitățile românești, turcești, tătărești, lipovene și grecești se împletesc în tradiții și arhitectură, iar moștenirea lor [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Muzeul de Artă Dinu și Sevasta Vintilă [Topalu] / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Cetatea Carsium – un pas spre mai bine
La nici o lună de la ultima incursiune pe pământ dobrogean (vezi impresii) ne-am întors în zona dintre Dunăre și Marea Neagră. Lunile mai și iunie cred că oferă cele mai frumoase peisaje în Dobrogea, de la verdele crud al Naturii și galbenul câmpurilor de rapiță, la roșul aprins al macilor și tonurile de auriu ale lanurilor de cereale, dar și până la varietatea de culori a trandafirilor.
De data aceasta am accesat teritoriul dobrogean pe podul de la Giurgeni-Vadu Oii [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii O zi în Hârșova / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Păcuiul lui Soare – insula cetătii bizantine
Arșița topește asfaltul, aerul devine mai dens, iar la sol, o pâclă fierbinte face ca imaginile tremurătore să devină lichide. Oamenii din orașe se refugiază care pe unde pot, unii s-au îndreptat către mare, alții către munte, noi am fugit la ostrovul din inima bătrânului Istru.
Se povestește că undeva, prin 1898, un vrednic architect și topograf, Pamfil Polonic pe numele lui, a notat pe o margine de hartă insula Păcuiul lui Soare cu podul de piatră.
Ce înseamnă [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Păcuiul lui Soare - insula cetății bizantine Vicina / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Linistea padurii Hagieni
Am ajuns in padure pe 28 aprilie dupa o primavara calda si am gasit bujorul de stepa si irisii trecuti, dar suficiente orhidee, liliac si mult verde crud (scumpie, salcam, soc si mojdrean infloriti). Acum 3 ani am prins bujorii infloriti pe langa Atmangea.
As vrea sa dau indicatii despre cum se ajunge la intrarea in rezervatie insa am nimerit in padure dinspre satul Hagieni, am ocolit o bariera pe care era un indicator cu accesul interzis pentru masini si vizitatori si intr-un final am ajuns [...] — citește
- Vezi toate cele 6 impresii Rezervația Naturală Pădurea Hagieni / #EXCURSII şi CĂLĂTORII
Atlantykron
O informatie pe care am primit-o tarziu, ieri seara, pe care unii poate o stiti sau altii o notati in agenda pentru anul viitor, daca sunteti pasionati de tabara la cort, astronomie, SF, arta, sport, jocuri ale mintii, orientare turistica, etc.
Anual, incepand cu 1989, se desfasoara in prima parte a lunii august, academia de vara Atlantykron, pe insula din mijlocul Dunarii numita Inelul de Piatra, de langa ruinele cetatii dacice Capidava, la 20 km de Cernavoda, fiecare editie avand o tema: [...] — citește
Afișate [1 - 19] din total 19 rubrici DE CĂLĂTORIE #EXCURSII şi CĂLĂTORII [ROMÂNIA]
- Ai fost acolo? Scrie impresii din #EXCURSII şi CĂLĂTORII » Scrie REVIEWMODs ONLY rubrică nouă CĂLĂTORIE
