Pe urmele lui Constantin Brâncoveanu - Mănăstirea Brâncoveni

TIPĂREȘTE

Am trecut pe lângă ea de zeci şi zeci de ori, dar niciodată nu i-am dat importanţă. Mi-am zis în sinea mea că este o mănăstire ca oricare alta, recent construită, una din sutele sau chiar miile de biserici si mănăstiri ridicate după anul 1990. Chiar, citeam deunăzi că după Revoluţie au fost construite de patru ori mai multe lăcaşuri de cult decât spitale şi şcoli. O fi bine, n-o fi bine? Numai Dumnezeu ştie.

Pe drumul de întoarcere către casă, după scurta dar plăcuta incursiune la Baia de Fier, la pensiunea Tobo, am trecut pe lângă mănăstirea Brâncoveni, din judeţul Olt, şi ca de fiecare dată, nu m-am gândit să trec pe aici măcar câteva minute. Ajuns acasă, am dat uitării acest subiect, problemele de zi cu zi au luat locul celor legate de drumeţii, de munte, de relaxare. Până în urmă cu două-trei zile, când soaţa mea discuta la telefon cu o colegă de serviciu, iar aceasta îi spune că în curând va merge la mănăstirea... Brâncoveni! Cu mingea ridicată la fileu, nu mai rezist şi pun mâna pe tastatură, caut mănăstirea Brâncoveni şi... stupoare! Doamne, am trecut pe lângă un lăcaş de cult vechi de sute de ani, practic o filă din istoria noastră atât de zbuciumată.

Cum colega soţiei mergea la mănăstire singură, ne-am hotărât să mergem şi noi, propunându-i să ne însoţească, detaliile privind plecarea fiind stabilite rapid.

Am plecat chiar în dimineaţa acestei zile, pe la 08.45, soarele ne zâmbea timid, ameninţat de câţiva norişori, îndemnându-ne să pornim la drum.

Parcurgem repede cei aproximativ 80 de kilometri, cu trecere prin Caracal, apoi traversăm comuna Văleni, iar la ieşirea din aceasta, din DN 64 virăm la dreapta, conform indicatorului, pe un drum asfaltat, mai mergem cam 600-700 de metri, şi ajungem la mănăstire.

Aici, nici tipenie de om, oare am ajuns noi prea devreme? Nu, nu am ajuns devreme, am ajuns la timp pentru a asista cu smerenie la slujba de sâmbătă, la care, în afară de măicuţe, în biserică se mai aflau doar câteva persoane. Frumos mai cântau măicuţele! Vraja parcă ne cuprinsese pe toţi cei prezenţi, ascultam fascinaţi interpretarea lor. Deşi a durat o oră şi jumătate, parcă ar fi trecut doar 5 minute de la inceperea slujbei, aşa de repede s-a terminat! Hai, gata! Destul am bătut câmpii, hai să spunem câte ceva şi despre istoria acestui aşezământ religios.

Începuturile acestei mănăstiri se pierd în negura vremurilor, cel mai vechi document de atestare păstrat fiind un act de danie din 1583, din timpul domnitorului Mihnea Turcitul, in care se menţionează că acesta dăruieşte mănăstirii două mori de la Olteţ şi jumătate din satul Vlăduleni. În urma vindecării sale cu apa Izvorului Tămăduirii, care poate fi văzut şi astăzi, domnitorul Matei Basarab reface acest lăcaş între anii 1632-1634, construind turnul-clopotniţă, chiliile şi beciurile domneşti, în acestea fiind amenajat lapidariumul mănăstirii, unde în prezent sunt expuse coloane, ancadramente, pisanii şi pietre funerare aduse de la biserici şi mănăstiri demolate din Bucureşti, mai precis mănăstirile Văcăreşti şi Sf. Pantelimon.

În anul 1688, doamna Stanca, mama lui Constantin Brâncoveanu, reînhumează în pronaosul bisericii osemintele soţului său, Papa, tatăl domnitorului, ucis în anul 1655 la Bucureşti, dar şi pe ale bunicului acestuia, Preda, ucis la Târgovişte în anul 1658. Tot aici, după 44 de ani este înmormântată şi mama domnitorului, decedată la numai 66 de ani. În amintirea acesteia, Constantin Brâncoveanu, care s-a născut şi a copilărit pe aceste meleaguri, reface biserica mare în anul 1699, pictarea ei finalizându-se abia în anul 1704.

În anul 1700 a fost ridicată şi biserica-bolniţă, sau biserica mică, având hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil''. După moartea domnitorului Constantin Brâncoveanu, mănăstirea a fost ocupată în mai multe rânduri de trupe străine, în timpul ocupaţiei austriece, între anii 1721-1727 fiind transformată în cazarmă, şi eliberată numai în urma petiţiilor soţiei domnitorului, Marica Brâncoveanu, înaintate în repetate rânduri împăratului de la Viena. În anul 1837, biserica mare a fost grav avariată de un cutremur, fiind reclădită şi repictată în anul 1842, sub stăreţia lui Teodor din Trapezunt.

Viaţa de obşte din acest sfânt lăcaş, întreruptă la sfârşitul secolului XIX va fi reluată abia în anul 1952, datorită Prea Fericitului Iustinian Marina, tot în această perioadă preotul duhovnic Radu Diaconescu aducând aici icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Biserica mare a mănăstirii, având hramul ,,Adormirea Maicii Domnului'', este construită în stil brâncovenesc, în formă de cruce, cu pridvorul deschis, susţinut de opt coloane din piatră. Uşa bisericii, din lemn de stejar, şi ancadramentul de uşă din marmură au fost sculptate în stil brâncovenesc de către artistul italian Giorgio Levino Pessena. În pridvorul bisericii, în partea stângă, odihnesc osemintele preotului Radu Şapcă din Celei, participant de seamă al Revoluţiei de la 1848, membru al guvernului provizoriu de la Islaz.

Catapeteasma bisericii este cea originală, având o sculptură bogat ornamentată, aurită, pictura acesteia datând din anul 1837, autorii fiind însă necunoscuţi. În stânga catapetesmei se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar în faţa acesteia, pe partea stângă, se poate observa racla cu sfintele moaşte ale mai multor sfinţi ai bisericii ortodoxe, precum şi o icoană a marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, aceasta având în partea stângă jos un fragment din osemintele sale.

Aşa cum am mai precizat, în pronaos sunt înmormântaţi părinţii domnitorului, Papa Brâncoveanu şi Stanca, şi Preda, bunicul său. În grădină poate fi văzut şi astăzi Izvorul Tămăduirii, la o distanţă de aproximativ 25 de metri de acesta aflându-se biserica-bolniţă. Deasupra lapidariumului, în fostele case domneşti funcţionează un muzeu, în care sunt expuse diverse obiecte legate de viaţa religioasă, pe care din păcate nu l-am putut vizita, una din măicuţe spunându-ne ca în prezent acesta se află într-un proces de reamenajare.

Un amănunt important, legat de zonă: pe raza comunei Brâncoveni, la distanţă mică de mănăstire, pot fi vizitate ruinele Curţii Domneşti a domnitorilor Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, din secolele XVII-XVIII, la care eu nu am mai ajuns, fiind în criză de timp.

Ce aş putea să mai spun după vizita la mănăstirea Brâncoveni? A fost o zi minunată, am vizitat o bijuterie a ortodoxismului nostru, iar de-acum încolo voi fi mai atent la detalii atunci când voi vedea sau discuta despre un aşezământ religios.

La plecare, am fost însoţiţi de inevitabila ploaie, cu care eu m-am întâlnit destul de des prin călătoriile mele. Oare @Admin o fi de acord să-mi schimb numele din Safta Radu în ,,Rainman''? :)

Vacanţe frumoase tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 2709 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI