ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.03.2015
DE arru
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 19.06.13
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 6 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 19 MIN

Îndrăgostită de ţara mea. România frumoasă (II)

TIPĂREȘTE URM de aici

Din păcate nu am reuşit să-mi ţin promisiunea făcută în finalul primei părţi a impresiilor Îndrăgostită de ţara mea. România frumoasă, despre călătoria de anul trecut.

Acel “în curând” s-a transformat, din păcate, în aproape jumătate de an, însă chiar şi după trecerea timpului amintirile rămân la fel de vii.

Minunile Maramureşului văzute prin ochii noştri le puteţi rememora aici. (vezi impresii)

De acum înainte urma să ne apropiem din ce în ce mai mult de casă şi cu fiecare kilometru parcus parcă se aşternea o brumă de tristeţe peste bucuria întâlnirii de noi ţinuturi şi oameni.

O ploaie torenţială de vară ne-a însoţit pe drumul de plecare către noua noastră destinaţie: Turda. Temperaturile se mai domoliseră, atmosfera devenise mult mai urbană şi am simţit pregnant că nu mai suntem în Maramureş...

 

Turda (în latină Potaissa, în germană Thorenburg, în maghiară Torda) se află, cred că ştie toată lumea, în judeţul Cluj, pe malul râului Arieş. Dovezi ale existenţei sale apar încă din epoca preistorică, de acum vreo 60.000 de ani, prin descoperiri arheologice în peşterile din jurul localităţii. Cu o istorie atât de veche, oraşul nu poate decât să fascineze pe cei care îl străbat şi care vor să îi afle evoluţia de la epoca dacică, cucerirea romană, voievodatul lui Gelu, epoca feudală - cu răscoalele de la Bobâlna, războiul lui Gheorghe Doja, edictul de la Turda care proclamă primul decret de libertate religioasă din Europa modernă (!), scurta istorie transilvăneană a lui Mihai Viteazul, care se odihneşte de mai bine de 400 de ani în apropiere, sau răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan -, revoluţia de la 1848, alături de Avram Iancu, Nicolae Mureşan, fraţii Raţiu şi ajungând la zilele regalităţii, cu războiul de independenţă şi apoi epoca modernă. Atâtea mari nume, atâtea mari evenimente, iar Turda a fost cumva conectată la tot şi are locul ei binemeritat în istorie. Şi mă opresc aici cu informaţiile. Cred că o trecere sumară în revistă este suficientă :)

Să mergem mai departe...

De acolo de unde ne-am oprit noi, la Hotel Sungarden (impresii de cazare puteţi citi aici vezi impresii) mai mâncai o pâine până în centrul micului orăşel declarat monument istoric.

Atestat de pe vremea romanilor ca reşedinţă a Legiunii a V-a Macedonica, nu puteam să nu vizităm chiar din prima seară rămăşiţele Castrului roman, urmând ca la întoarcere să ne delectăm pe îndelete cu frumuseţile centrului vechi.

Şi fiindcă eram deja lămuriţi asupra aproximărilor localnice în ceea ce priveşte distanţele, am preferat să plecăm cu maşina, ignorând indicaţiile binevoitorilor. Şi bine am făcut; a durat ceva până când am identificat drumul de acces către ruine. Dar la cât de accidentat era, şi cu garda maşinii prea joasă pentru a ne respecta comoditatea, am luat-o la pas. Plimbarea în prag de seară pe drumeagul mărginit de o parte şi de alta de case mici şi ogrăzi pline de verdeaţă, cu garduri din sârmă ghimpată sau scânduri, în spatele cărora vreun lătrat nervos te făcea să sari speriat cât colo, ne-a dus încet încet pe platoul unde se află Castrul. Drumul a fost pe vremuri cimentuit. Porţiuni se mai văd şi acum, dar numai atât. Să fi fost în altă epocă mai mare interesul? Cine ştie...

Oricum, mă aşteptam la ceva îngrădit, la o poartă, la un paznic, la bilete, la un ghid... la ceva... “De unde te crezi, madame? Păi, ia să fi fost turci sau greci, să fi văzut tu atunci cum scoteau bani din piatră seacă! La propriu! ” Ce să mai zic? Adevăr grăit-a!

La marginea drumului un singur panou: o schiţă destul de ştearsă a vechii aşezări şi câteva rânduri despre istoria locului. Cam atât. Iarbă cât cuprinde, un trotuar cimentuit care te duce până la urmele vechilor ziduri.

Privind în depărtare, Cheile Turzii sunt scăldate în cel mai frumos asfinţit pe care l-am văzut vreodată. Liniştea din jur, pietrele care te înconjoară, cerul aprins de culorile apusului parcă te transpun în trecut şi nu poţi să nu te gândeşti la toate prin câte au trecut aceste “pietre” pe care astăzi unii le privesc cu respect, unii cu dezinteres, alţii cu nedisimulată furie. O furie pe care o împărtăşesc pe bună dreptate. Cum poţi să te apropii de trecut şi să îl apreciezi dacă nimeni din prezent, nici măcar STATUL nu-l respectă?

Şi cum să promovăm turismul istoric când avem unde dar nu avem cu ce? Sau cu cine?

Un sit arheologic lăsat în paragină, copleşit de uitare.

Ce ţi-e şi cu istoria asta! Şi ce ţi-e şi cu vestigiile ei...

Sărind din piatră în piatră, imaginându-mi cum gărzile legiunii biruitoare în bătălia de la Tapae privesc un alt asfinţit într-o altă seară de august, îmi vine să plâng de ciudă gândindu-mă la câte alte lucruri sunt ascunse sub mormanele de pământ şi pe cine ştie câte alte zeci sau sute de kilometri am mai putea găsi urme ale unei lumi de mult apuse.

E adevărat că pietrele Castrului au fost folosite la ridicarea oraşului Turda în evul mediu, a clădirilor care dăinuie şi astăzi şi pe care le admirăm cu toţii, dar jaful nu s-a oprit de atunci. În curţile caselor semeţe aflate la o aruncătură de băţ regăseşti dale vechi de mii de ani pe post de garduri, alei sau acareturi.

Nu spun că e nu e şi vina cetăţeanului. Departe de mine acest gând :) Dar cu siguranţă e vina autorităţilor, a primăriei, chiar şi a societăţilor de istorie, de arheologie etc. Mi s-a părut că totul a fost lăsat de izbelişte.

Regret. Cam asta am simţit în jumătatea de oră petrecută acolo, mergând pe rămăşiţele care se întrevăd de sub iarbă şi încercând să identificăm părţi ale Castrului după aducerile aminte din schema aflată la câţiva zeci de metri distanţă. Unde e ghidul când ai nevoie de el? Noroc că s-a inventat internetul. Şi noroc că avem cu noi un prieten în cadrul armatei obişnuit cu tactici şi tehnici militare, şi care cu siguranţă a învăţat mai multă istorie decât noi toţi la un loc :)

Am părăsit locul învăluiţi de lumina crepusculului, atenţi să nu ne zdrelim picioarele printre bolovanii şi pietrele de pe drum sau să ne lăsăm turul pantalonilor pe acolo la vreo apropiere neatentă de anumite garduri. Am ajuns teferi la maşinile noastre şi am pornit către oraş.

Deşi învăluit în penumbrele serii, centrul micului orăşel provincial e o plăcere de străbătut şi privit. Căsuţe zugrăvite în culori vesele se înşiră înalte, suple, de-a lungul străzii principale străbătute de un furnicar de oameni - localnici şi turişti deopotrivă.

Fel de fel de sunete străbat văzduhul limpezit de ploaie, vorbe de neînţeles în maghiară, germană, franceză sau chiar italiană. Alături de dulcile şi neaoşele cuvinte româneşti, desigur. Râsete şi şuşoteli, acompaniate de plescăituri aprobatoare ale celor ce degustă diverse pe la terasele răsfirate pe trotuarele largi.

Cum foamea ne mâna din urmă, am hotărât să amânăm explorarea istoriei şi ne învârteam dezorientaţi, neştiind unde, ce şi cum. Mai îndrăzneţ, soţul meu a luat taurul de coarne şi s-a îndreptat către doi reprezentanţi ai poliţiei locale aflaţi în patrulare prin oraş, cerându-şi scuze pentru deranj, dar cu niscai rugăminţi ale unor nou-veniţi debusolaţi de forfota din jur.

Întrerupându-şi conversaţia în limba maghiară, cei doi vajnici apărători ai ordinii publice i-au răspuns cu zâmbetul pe buze, într-o română plăcută, dându-i indicaţii către o terasă de încredere, unde se mânâncă bine şi ieftin şi mai ales proaspăt, pentru copii. Le-am mulţumit pentru amabilitate şi le-am urmat sfatul, alegând o pizzerie aflată la o aruncătură de băţ. Meniul, foarte bogat în sortimente de pizza, ne-a satisfăcut pentru o primă seară în oraş. Un vânticel rece îşi cam făcea de cap, aşa că ne-a cam grăbit cina şi ne-a gonit către hotel.

A doua zi ne aştepta o altă aventură şi aveam nevoie de forţe proaspete pentru a o scoate la capăt.

Cheile Turzii

Dis-de-dimineaţă, după micul dejun, ne-am rânduit frumuşel către Cheile Turzii. Drumul foarte bun, cu viaducte de mai mare frumuseţea, cu peisaje de nota zece presărate cu turme de oi, în minunata şi specifica notă a zonei, ne-a dus fără probleme până în parcare, alături de alţi doritori de senzaţii frumoase, veniţi care cu autocare, care cu maşini personale, amalgamaţi într-un delicios turn babel. Am oprit lângă un autocar cu ruşi. Deşi parcaţi regulamentar, ne-am dat seama mai apoi după privirile disperate ale călătorilor că nu pot deschide portbagajul (ştiţi cum e cu autocarele; dar se întâmplă şi la case mai mari :-p). Mai cu ceva ruso-engleză, mai prin semne - ne-am înţeles, aşa că le-am lăsat spaţiu de manevră şi ne-am relocat către o altă zonă, spre fericirea dezorientaţilor turişti.

Câteva tarabe cu suveniruri, multă agitaţie, o şosea pe care am parcurs-o per pedes (vreo 50 de metri) până la terasa „Cheile Turzii” pe care cu siguranţă urma să o vizităm la întoarcere. Aşa că amân descrierea acesteia pentru mai târziu.

Prevăzători, am dorit să ne pregătim pentru plimbarea care ne aştepta, căutând din ochi o toaletă. Spre marele meu regret, am găsit-o. Nu v-o recomand! Nu vreau şi nici nu pot descrie în cuvinte felul deplorabil în care arăta. Strângând din dinţi, cu nasurile acoperite, n-am avut încotro şi ne-am încercat norocul. Altă posibilitate nu exista. Nici măcar terasa nu punea la dispoziţia clienţilor un loc adecvat. Şi revenim la deznădejdea care te cuprinde când te loveşti de asemenea situaţii de neevitat. Mă întrebam cum oare au reacţionat străinii care mişunau pe lângă noi la aşa miresme şi imagini de coşmar. Fără cuvinte...

Am pornit apoi în pas mai voios după ce am studiat harta aflată la intrare. La câţiva metri se afla casa de bilete. Preţuri modice. Dacă ar fi fost după mine, le-aş fi făcut mai piperate, ca să simţi la buzunar că trebuie să te porţi decent cu natura şi să nu laşi urme ale trecerii tale pe nicăieri. Am întrebat de curiozitate cât durează traseul, încurajându-ne singuri când ni s-a spus că în jur de 1h şi 30 de minute. La un calcul simplu, cunoscând ritmul domol al zonei, ne-am spus că e parfum. “Într-o oră îl dăm gata!” Ţeapă! Ne-a dat el gata pe noi! :) După o oră abia dacă ajunsesem pe la jumătatea defileului!

Prima parte, lejeer. O potecă prin pădure, copaci, iarbă, stânci întrezărite printre frunze, susurul apei pe pietre. Ce mai, o plăcere...

Gândindu-mă la definiţia cuvântului “defileu” (vale transversală îngustă, adâncă şi lungă, cu versanţi abrupţi, săpată de o apă curgătoare), şi la ceea ce văzusem până atunci care nu justifica încă folosirea cuvântului, Cheile Turzii nu mi se păreau atât de nărăvaşe. Dar iată că pe măsură ce înaintai poteca se umplea de pietre care, datorită umezelii (sau ploii de cu o zi înainte) începeau să fie din ce în ce mai alunecoase, mai instabile şi mai greu de trecut. Îmi spun în gând că încă nu e aşa rău. Nu ştiam ce mă aşteaptă! :)

Părăsim poteca aproximativ sigură din pădure, trecem pe podurile peste pârâul Hăşdate de pe stânga pe dreapta, de pe dreapta pe stânga, şi iar de pe stânga pe dreapta, şi tot aşa, după cum curge cărarea îngustă. Atingând pereţii stâncoşi cu mâna, căutând un punct de sprijin care să-ţi dea nădejdea că nu te prăvali în apele învolburate, agăţându-te ba de o creangă, ba de o piatră răsărită din senin în drum la fix pentru ajutor, măsurându-ţi paşii cu grijă, abia mai ai timp să faci o poză pezevenchilor cocoţaţi pe versanţii abrupţi atârnând doar de o coardă, râzând la hăul de sub picioarele lor. Bine, nu e Posada sau vreo altă prăpastie respectabilă, dar nici de colea nu e până jos... Curajoşi şi veseli, fete şi băieţi, era plăcut să îi vezi cât de încântaţi erau de sălbăticia locului, de euforia căţărării, aruncându-şi vorbe în cehă (sau slovacă - cine să ştie?!). Iar o ţâră mai la deal am dat şi peste români de-ai noştri în căutare de adrenalină.

Un traseu nu foarte facil. Dar având în vedere că l-am parcurs cu două fetiţe de 4 şi 5 ani, nu e de speriat. Chiar şi partea mai delicată, cea în care a trebuit să ne agăţăm de cablurile prinse strategic de stânci, acolo unde chiar nu ai fi reuşit să faci faţă doar cu forţa picioarelor sau a minţii :) Ca să nu mai spun că porţiunea îngustă săpată în stâncă era circulată în ambele sensuri, aşa că aşteptai cuminţel, ca la un semafor, să se facă verde. “Pardon, mă scuzaţi, poftiţi pe aici, numai un pik să mă pitesc lângă stânca asta, să mă fac mic, mititel să aveţi loc de mine. O mână de ajutor? Că două nu pot ;) ” se auzeau din ambele sensuri. O colaborare amiabilă, de tot dragul. Să te tot plimbi prin creierii munţilor. Sau Cheilor :)

A durat aproape o oră şi jumătate să răzbatem printre pereţii drepţi, de-a lungul văii Hăşdateului, pe poteci subţirele, cărări cotite prin frunzişul foşnitor, în umbra înaltă a stâncilor. Fără ca ochiul să răzbată până la soare pe alocuri, către finalul drumului orizontul se deschide uimitor. Lumina inundă apele cristaline, iarba e mai verde şi răsufli uşurat: Am făcut-o şi pe-asta!

Ajuns la capătul Cheilor Turzii zici să te relaxezi niţel. Pe ritmuri de manele sau, mai rar, de muzică populară respectabilă, ne-am hodinit 30 de minute în mirosul de mititei, cârnaţi şi fripturi, regretând că nu împachetasem şi noi ceva sendvişuri, că de cărat grătarul până aici nici nu se punea problema. Dar cum n-am ştiut ce ne aşteaptă, ne-am înfruptat din biscuiţii şi fructele copilelor care ţinuseră vitejeşte pasul cu noi.

Privind în jur, şi mai ales în spatele nostru, în direcţia din care venisem, parcă-parcă ne venea să dăm o fugă după maşini, ca să nu trebuiască să ne întoarcem pe acelaşi drum şi să mai aşteptăm cine ştie cât până la devorarea unor fripturi suculente, cartofiori prăjiţi româneşte şi/sau, după plac, a unei salate apetisante de roşii presărate cu brânză. Mmmmm... Ne ploua în gură deja gândindu-ne la festinul binemeritat şi înghiţeam în sec privind grătarele întinse de semenii noştri pe malul pârâiaşului care abia mai clipocea la ieşirea din propriile-i furci caudine.

Şi fiindcă cum îţi aşterni aşa dormi, am luat-o la picior pe drumul de-acum cunoscut şi, spre mirarea noastră, a fost mai bine decât ne-am aşteptat. Parcă ne trăgea aţa către restaurantul îmbietor, că parcă am avut mai mult spor jonglând iar cu pietre, cabluri, poduri, cărări şi cărărui, turişti. Am avut timp chiar şi de amuzament privind doamne temerare cu platforme (!!!) gata-gata să facă bâldâbâc în apele învolburate, cramponându-se de cablurile care, chiar dacă erau ele pironite în pereţii pietroşi, se mai legănau în stânga – dreapta, faţă – spate. Şi atunci trebuia să ai răbdare, şi să fii sincer când te întreabă cum e drumul mai departe şi cât mai durează: “Nu prea bun pentru încălţările dumneavoastră şi oricum, nu e nimic mai mult faţă de ce aţi văzut până acum”. Şi bagă în marşarier, cu scuzele de rigoare, deşi nu era nevoie de scuze. Bietele femei ieşiseră doar la o plimbare prin pădure, dar soţii insistaseră că trebuie să vadă mai mult. Cine ştie ce păcate îşi spălau (unele) sau urmau să îşi spele (alţii) după escapada asta romantică :)

Cu zâmbete, fotografii, cunoştinţe noi, prietenii la minut, discuţii uşoare de vară şi de vacanţă, am ajuns la performanţa de a parcurge drumul înapoi într-o singură oră! Aşa mai vii de-acasă!

Mâncareeee, venim!

Terasa ne aştepta îmbietoare de-a dreptul, cu umbră şi soare deopotrivă dacă te aşezai strategic. Mese şi bănci de lemn, reprezentând culmea confortului pentru picioarele şi posterioarele noastre obosite. Pâine caldă, ciorbe, fripturi, cârnaţi, mici, cartofi prăjiţi, natur sau la cuptor, salate – de roşii, de varză, de murături -, deserturi, apă, sucuri, bere. Ufff. De toate pentru o trupă înfometată şi care intrase în gura lupului fără să ştie cum iese de acolo. Căci planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg. Dar ne-am descurcat şi totul a fost minunat în cele din urmă, iar noi ne-am ales şi cu amintirile, şi cu burţile pline. De mâncare bună!

 

Drumul de întoarcere a fost spornic. Şi fiindcă eram puşi pe fapte mari, ne-am hotărât să ne abatem pe la monumentul închinat lui Mihai Viteazul. Nu ştiu să explic cum am ajuns noi, dar indicatoare sunt, iar ca localizare “precisă” cică s-ar afla pe strada Bogata, după unele site-uri, pe strada Sirenei după altele. De găsit îl găsiţi dacă vă doriţi cu tot dinadinsul :)

Deşi nu am a povesti mai mult decât au făcut-o alţi colegi de pe AFA, momentul în care ajungi acolo este într-adevăr unul deosebit.

Drumeagul cel hârbuitor de maşini era mărginit pe partea dreaptă, în plin august, de un câmp interminabil de floarea-soarelui. Ajungem la parcare: pustie.

De jur împrejur ţipenie. Dar nu vă gândiţi că lumea privea după alţi turişti rătăciţi, ca noi. Nooo, se chiteau după vreun paznic la câmpul acela frumos. Că nu a durat mai mult de 10 secunde şi, cu un “Doamne, iartă-mă! ” (că doar eram în loc cucernic, în faţa mănăstirii) au şi dosit câteva turte pline de seminţe în portbagaje. Doar sămânţa-i soră cu românul :)

Treburile lumeşti fiind terminate, am păşit pe rând, în linişte, pe aleea ce duce la obeliscul la baza căruia se află lespedea ce străjuieşte locul unde a căzut Mihai Vodă cel Viteaz. Nu am crezut până să ajung în faţa lui că voi încerca aşa emoţii. Tulburător moment. Să conştientizezi că în locul acesta a stat trupul marelui voievod...

AICI ODIHNEŞTE MIHAI VODĂ, 1596-1601

DOMN AL TĂRII ROMÂNEŞTI, AL ARDEALULUI ŞI A TOATĂ ŢARA MOLDOVEI

Mai e ceva de adăugat?

Probabil că trupul lui nu mai zace aici şi nici în altă parte. Asasinat chiar de către cei care îi promiseseră ajutorul, prin mâna generalului Basta, acesta din urmă a fost cel care se zice că a ordonat ca trupul său să fie îngropat pe ascuns, pentru a nu mai fi batjocorit.

Că a fost, că nu a fost aşa, povestea pare trasă la indigo cu ceea ce se întâmplă şi azi pe meleagurile mioritice... Pentru avere, bani, putere. Să-i aibă în pază DNA!

Impresionaţi de moment, am păşit apoi către poarta mănăstirii ce se înalţă alături de monument. Nu se zărea nimeni de jur împrejur, aşa că am intrat în tihnă în bisericuţă. Am lăsat bani pentru lumânări, le-am aprins afară, dar am regretat prezenţa oricui, pentru că mi-aş fi dorit să iau şi câteva amintiri de aici... Poate data viitoare.

Pentru alte informaţii, mai ample, accesaţi acest rewiew, al colegei biancuta, foarte interesant şi destul de complet, zic eu, pe acest subiect. (vezi impresii)

Obosiţi după o zi plină, ne-am întors la maşinile noastre şi am pornit cătinel către hotel. După primeneala necesară în urma peripeţiilor pe Cheile Bicazului am hotărât că este cazul să ne întoarcem la plimbările prin oraş.

Am pornit (tot cu maşina, ce credeţi!) către centru. Am parcat care pe unde am apucat şi am pornit în pas agale să vedem ce ne mai poate oferi secularul oraş.

Primul popas la harta cu obiectivele oraşului... Şi sunt câteva de vizitat: Grădina Zoologică, Muzeul de istorie, Biserica Romano-Catolică, Catedrala Ortodoxă, Biserica Reformată etc. Bineînţeles că la ora la care am ieşit noi în preumblare nu am mai găsit nimic deschis, aşa că ne-am mulţumit să facem nişte cumpărături la Billa, să mâncăm câte o îngheţată şi să hoinărim pe străzi. Ne-am încheiat seara destul de devreme, temperaturile scăzute totuşi pentru luna august gonindu-ne înapoi la hotel.

Voi lăsa fotografiile să spună povestea în locul meu.

Sub pământ SRL. Salina Turda

Desigur că cel mai important obiectiv se anunţa a fi Salina Turda. Era în programul nostru de a doua zi. Pregătiri temeinice: rucsacuri cu haine groase şi mâncare (ca să nu păţim la fel ca la Cheile Turzii). Însă de data asta ne-am luat ţeapă şi cu hainele prea groase şi cu mâncarea cărată, pentru că nu aveam voie să consumăm alimente în salină =)

Vreme caniculară de la prima oră. Am ajuns la intrarea nouă în salină (Aleea Durgău nr. 7) în jurul orei 9.00.

Frumooos, dom’le, frumos. Parcare măricică dar nu suficientă, intrare modernă, lift. E adevărat că stăteai ceva la coadă ca să cobori, dar există şi varianta scărilor. Noi am preferat coada :)

Intrarea în subteran este cu adevărat extraordinară. Aflată pentru prima dată în viaţă într-o salină, toate mi s-au părut uimitoare: pereţii, tavanul, locul pe care călcam parcă erau sculptate şi luceau ireal în lumina neoanelor. Ne aflam în galeria Franz Josef. Şi ăsta a fost doar preludiul. Trecând pe lângă coridoare şi intrânduri tainice, am ajuns la aşa-numita Scară a Bogaţilor, o scară de lemn acoperită cu stropi de sare depuşi de-a lungul vremii, de o frumuseţe stranie, pe care am folosit-o pentru a coborî către mina Rudolf. De aici poţi admira în toată deplinătatea ei splendoarea din inima pământului fie de pe rampa de aşteptare sau chiar din liftul panoramic, fie folosind cele 172 de trepte (cam 13 etaje) care se dezvăluie privirii înfometate. Minunată lucrare, încremenitoare chiar, şi nu poţi decât să aprobi din tot sufletul proiectul prin care Salina Turda a devenit ceea ce este azi.

Coborând cu liftul în mina Rudolf descoperi o multitudine de locuri unde îţi poţi petrece timpul în mod distractiv. Ai la dispoziţie teren de minigolf, bowling, biliard, tenis de masă, badminton, teren de sport. Totul este să cobori cât mai devreme în mină, ca să fii printre primii care închiriază facilităţile. Noi nu am reuşit, dar nici nu ne-am cramponat de asta. Aveam ce face... Ne-am plimbat în jurul minei, am descoperit amfiteatrul, am privit de la etaj ceea ce se vedea din Mina Terezia, urmând să coborâm să o explorăm la pas şi ne-am oprit încântaţi la Roata mare. Din păcate nu funcţiona... Ne-am dezumflat şi am poposit la poalele ei, lăsând fetele să alerge la locul de joacă, printre leagăne, tobogane etc. Detalii despre preţuri găsiţi aici.

După ce piticoatele s-au plictisit de peisaj, am coborât pe scări către Mina Tereza. Aici ne-am înşirat la rândul care se formase pentru închirierea bărcuţelor. Deşi era ceva lume adunată, a mers destul de repede şi iată-ne pe toţi trei balansând pe apele întunecate de jur împrejurul insuliţei cu construcţii futuriste, pe sub pod, privind licăririle luminii pe lacul sărat sau stalactitele cocoţate pe tavanul înalt de vreo 100m. O plimbare relaxantă, de 15 minute care s-a terminat mai repede decât ne-am fi dorit.

Şi înainte de urcare şi la final, personalul a şters cu un mop bărcuţa, pregătind-o pentru următorii clienţi. Un gest frumos, care arată că mai există şi locuri în România unde se face turism cu adevărat...

Ne-am întors cu liftul în mina Rudolf, urmând să ne luptăm până la galeria Franz Josef cu cele 13 etaje. Nu spun că a fost uşor, dar cum nimeni nu te grăbeşte să bagi în viteză, am avansat etaj cu etaj, descoperind la fiecare zonă de odihnă un marcaj în perete cu anul în care a fost exploatat nivelul respectiv. Sau cel puţin aşa spune pe site-ul lor.

Ne-am încheiat călătoria în adâncuri cu vizitarea Sălii Ecourilor, unde cei mai fericiţi erau copiii, desigur :) Am auzit chirăte, ţipete, râsete, toate amplificate de hăul care se deschidea în faţa noastră, dincolo de un respectabil grilaj. Se întreceau oamenii mari în a scoate tot felul de onomatopee, aşa că ce să le mai ceri celor mici. Abia-abia am reuşit să îndepărtez buburuza noastră de zonă pentru confortul urechilor noastre şi ale tuturor, în speţă... Au urmat Sala Crivacului (un dispozitiv folosit pentru aducerea sării la suprafaţă) şi Sala Puţului de extracţie. Bineînţeles că nu am ratat Altarul, aflat într-o nişă săpată în sare. Atâtea rugi au fost înălţate aici, atâtea speranţe sau disperări au fost strigate către pereţii muţi de sare, încât nu poţi să nu te înfiori doar privindu-l.

Mergând spre ieşire am trecut pe lângă Salina Balneara. Prin geamurile mari am putut vedea doar că este ultra modernă şi foarte primitoare. Accesul era interzis doar pentru cei care nu aveau trimitere către complex. Arată aşa cum ar trebui să arate o facilitate medico-balneară modernă din vintrele pământului. Şi spun asta fără glumă! 10+

După cele câteva ore petrecute aici, am putut spune cu adevărat că Salina Turda îţi poate oferi o experienţă completă. Pe mine m-a uimit şi încântat. Şi nu se întâmplă prea des în România...

Ajungând la suprafaţă, căldura toropitoare ne-a lovit în moalele capului, aşa că singura opţiune era o baie răcoroasă în Ştrandul Durgău. N-a fost să fie, întrucât lumea nu prea a fost încântată de condiţii şi de aglomeraţie, în primul rând.

Aşa că ne-am îndreptat către altă atracţie a oraşului: Băile Sărate – Lacul Roman.

Format în vechile exploatări de sare, ştrandul se află într-o zonă foarte frumoasă, înconjurată de păduri. Şi de la ea mai aveai încă un pik până la Grădina Zoologică. (Aviz amatorilor...) De plătit la ştrand nu mai ştiu sigur cât am plătit, pentru că am luat şi una dintre mesele aflate sub un umbrar, înconjurată cu un gard de stuf. Tariful de intrare cam 10 lei de persoană (cred) şi încă 25-50 de lei pentru separeu. Dacă pot să îl numesc aşa :) Fie-mi iertate aproximările, dar a trecut ceva vreme de atunci...

Apa a fost incredibilă! Ştii ,nu ştii să înoţi, acolo nu ai probleme. Chiar şi aşa, nu m-am îndepărtat de peretele de beton ce desparte cele două zone ale ştrandului: una cu înălţime de 1-1.50m (bună pentru mine), cealaltă „numai” de vreo 14 metri, şi cifra asta a fost un semnal că acolo unde mă aflam era cel mai bine :) Atenţia însă la zidul de beton din apă. Nu e atât de neted şi rişti să te alegi cu niscai zgârieturi, lucru nu prea indicat când te bălăceşti într-o apă unde concentraţia sării este 46-48 la mie! :)

Există şi pentru copii o zonă “safe”, şi chiar nu ai cum să te îngrijorezi că i-ai dat drumul din mână. Cu câteva lecţii de înot pe care abia le terminasem înainte de vacanţă (ea în bazin, noi pe lângă), am stat mai mult decât liniştită.

Cam la o oră după ce am ajuns, foamea dându-ne târcoale, am pornit grăbiţi la coada ce se profila la intrarea în ştrand. Şi iar friptură, mici, cârnaţi, cartofi prăjiţi, salată de varză. Ca la mama acasă :) Şi te mai miri că am adus mai multe kilograme înapoi în Bucureşti?! Că deh, aici stomacul burduşit nu te împiedică să pluteşti la soare. Nu trebuie să dai nici din mâini, nici din picioare în lupta cu apele, ci doar să „pilotezi” cu rotiri uşoare ale braţelor stânga-dreapta ca să înaintezi cât de cât şi să priveşti la oamenii de pe mal.

Ştrandul are duşuri cu apă rece, dar şi duşuri cu apă caldă, garderobă, unde poţi să îţi pui liniştit costumul (bine, nu la cine ştie ce standarde, dar există), terasă cu umbrele unde poţi mânca liniştit, şezlonguri.

A fost o după-amiază liniştitoare. Din păcate, era şi ultima pe care o petreceam la Turda, aşa că am tras de timp până când soarele a ajuns în asfinţit şi ne-am retras şi noi, fără grabă, către hotel...

Am ratat (am aflat acolo, la ştrand, de la nişte vecini de şezlonguri) cascada Ciucaş, nu departe de Turda, pe lângă satul Corneşti, comuna Mihai Viteazu. Apa cascadei formează o mică baltă la bază şi poate atinge temperaturi de cca. 25 de grade. Acolo era de noi... Poate data viitoare. Am amintit-o pentru cei care vor ajunge acolo la vară şi ar fi păcat să nu ştie de ea. Ca să vă conving: “Raul ce vine dispre Cheile Turzii face o cotitura prin stanci unde a săpat o vana in piatra si a creat un 'jacuzzi' natural unde va puteti relaxa excelent. Impătimitii masajului pot sta destul de usor cu spatele in caderea de apa pentru a beneficia de un masaj pe cinste cum nici un salon specializat nu poate face.” Deci, dacă puteţi, n-o rataţi!

Cam astea au fost cele aproape patru zile de relaxare în Turda. Dacă aş reveni? Cu siguranţă! Dar zău că mi-aş dori un sejur la “Prinţul vănător” :)) Dar cine ştie pe unde ne vor mai purta picioarele sau maşinuţa în următorii ani...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de arru in 25.03.15 23:08:36
Validat / Publicat: 26.03.15 16:44:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURDA [CJ].

VIZUALIZĂRI: 2919 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (arru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Si Cheile Turzii in departare, asteptandu-ne a doua zi cu bratlee deschise
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39800 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmaster
[26.03.15 07:26:02]
»

Un articol splendid şi complet, bine "condimentat" cu suflet şi-o personalitate caldă şi aparte, meritând indiscutabil selectarea ca MG AmFostAcolo pentru această destinaţie

alinaro
[26.03.15 17:44:08]
»

@arru - Superb! Te iertăm c-ai întârziat atât. Iar poza P17 este, într-adevăr, excepţională.

tata123 🔱
[26.03.15 17:59:20]
»

@arru - Foarte frumos povestit... și exact ce îmi trebuia pentru vara aceasta. O descriere și fotografii frumoase.

La Târgul de turism de la București de acum vreo două săptămâni chiar am căutat standul Clujului pentru ceva materiale turistice deoarece intenționez să văd Salina Turda în noua haină (în cea veche am văzut-o). Acolo am primit un pliant și despre Cheile Turzii, cu recomandarea călduroasă de a merge până acolo. Se pare că trebuie să ajung...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
arruAUTOR REVIEW
[26.03.15 19:19:09]
»

@alinaro - Multumeeesc. Asa im vine sa ma laud acu cu veleitatile mele de fotograf Numai ca m-a ajutat 98% natura )

arruAUTOR REVIEW
[26.03.15 19:23:15]
»

@tata123 - Cheile Turzii chiar MERITA... A fost superb Doar sa aveti ceva de-ale gurii la voi, ca de apa nu mai pomenesc

Ma bucur ca randurile mele te-au ajutat

luciaoradea
[26.03.15 20:33:35]
»

Yuppi, asta e al doilea review in seara asta la care nimeresc superbonusul! Deja imi vin idei sa joc la loto!

arruAUTOR REVIEW
[27.03.15 00:51:06]
»

@webmaster - Multumesc mult pentru aprecieri si pentru rabdare

arruAUTOR REVIEW
[27.03.15 00:56:59]
»

@luciaoradea - Pai incearca Cu sau fara loto, la cat mai multe bonusuri - si luate, si date

luciaoradea
[27.03.15 01:18:49]
»

@arru:

Mâine mă duc si-mi iau bilet ????????

Dan&Ema
[28.03.15 11:11:24]
»

Un articol atat de bogat documentat despre o zona pe care si eu o recomand cu drag. Am petrecut acum vreo 6 ani un concediu in zona Turda.

In Cheile Turzii erau pe atunci 2 din cele 4 poduri metalice luate de viitura si traversarea era posibila doar celor ce se inhamau sa faca echilibristica pe busteni suspendati la traversarea Hasdatelor.

Saptamana asta am fost din in zona in trecere si am bifat o vizita care data trecuta nu mi-a reusit cu Emi. Am traversat acum Cheile Turenilor deosebit de spectaculoase prin salbaticia lor si prin faptul ca poteca edte neamenajata supunand calatorul la circa 15 situatii in care trebuie sa traverseze paraul in lipsa chiar si unor podete. Voi posta de indata ce voi avea timp. Cheile sunt de exceptie tocmai pentru faptul ca nu sunt prea usor abordabile.

dan

buterfly*
[28.03.15 16:24:44]
»

Felucitari pentru un articol superb!

arruAUTOR REVIEW
[28.03.15 16:29:40]
»

@Dan&Ema: Multumesc pentru ecou Pentru noi a fost mai la indemana sa mergem la Cheile Turzii, fiind cu copii. Dar as face-o din nou. Astept reviewul despre calatoria voastra. La buna vedere

arruAUTOR REVIEW
[29.03.15 16:00:48]
»

@buterfly - Multumesc!

adrianaglogo
[29.06.15 23:50:11]
»

@arru - In curand voi pleca in vacanta, spre maramures. Turda este pe traseul nostru, asa ca am citit cu rasuflarea taiata articolul tau.

Dar afla ca te-am "bombanit"!

Te intrebi de ce? pentru ca a trebuit sa schimbam graficul, sa avem o zi in plus in Turda. Asta din cauza acestui articol!

Multumesc!

DaRKruCS
[30.06.15 23:07:04]
»

@adrianaglogo - Eu ma bucur ca ti-a fost de folos. O vacanta minunata sa aveti si sper sa fiti la fel de multumiti ca si noi

arruAUTOR REVIEW
[30.06.15 23:13:31]
»

@adrianaglogo - Tocmai mi-am dat seama ca am raspuns de pe contul sotului

Oricum, urarile sunt aceleasi si ma bucur ca ti-a placut articolul

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, alinaro, arru, buterfly*, Dan&Ema, luciaoradea, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Turda şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.099344968795776 sec
    ecranul dvs: 1 x 1