Patru zile si trei nopti de Biserici si... Cetati

TIPĂREȘTE

De mult timp imi doream sa ajung sa vizitez macar o parte din renumitele biserici fortificate si cetatile din Transilvania si de abia acum am reusit!

Am plecat la drum din Bucuresti in luna lui octombrie in formatie completa (adica eu cu sotul si fetita de 1 an jumate pe care am tarat-o dupa noi) pentru patru zile si trei nopti de luni pana joi. Vremea a fost de partea noastra- cerul albastru fara nori in primele trei zile, nici prea cald nici prea frig (aproximativ 24 grade ziua si vreo 10 noaptea). Doar in ultima zi, parca suparata ca parasim acele locuri frumoase, vremea s-a stricat si am prins pe drumul de intoarcere cateva rafale de ploaie.

Din Bucuresti am urmat drumul clasic Valea Prahovei-Brasov-Feldioara-Rotbav.

Prima oprire la Rotbav, la biserica fortificata a fost un esec partial: biserica nu se poate vizita pe interior, desi zidurile ce o imprejmuiesc sunt foarte bine intretinute. Chiar si orologiul din turn, adus chiar din Leipzig arata foarte bine. Am facut cateva poze la ceea ce puteam vedea din afara zidurilor si ne-am consolat la motelul (Rotbav) de la iesirea din localitate. Se facuse deja ceasul 15:30, iar noi aveam o foame de lup. Mancarea a fost neasteptat de buna pentru pretentiile localului, curtea foarte dragut aranjata, destule balansoare cat sa o tina pe fi-mea ocupata cat sa inghitim si noi o ciorbita de pui si un bulz.

Ne-am continuat calatoria spre Rupea si am oprit la Biserica din Maierus, mai bine zis in parculetul umbrit de langa biserica. Inconjurata de copaci inalti, cu zidurile acoperite pe alocuri de iedera, te face sa te simti linistit si sa uiti putin de griji. Ne verificam ceasurile cu cel cu patru fete din turn - inca mai functioneaza, din grija catorva sasi ramasi in localitate. Cum poarta catre interiorul bisericii este incuiata, facem bine si o luam din loc, caci asta e tot ce putem vedea aici.

Am mers mai departe pana la Cetatea Rupea. In sfarsit am gasit ceva deschis si bine conservat! Parcarea este gratuita si aproape goala (!). Cetatea se poate vizita pana la ora 19.

Renovarea cetatii, efectuate cu sprijinul Uniunii Europene s-a finalizat prin 2013 iar rezultatul este intr-adevar remarcabil. Zidurile initiale ale cetatii, acoperisurile, unele din casutele existente in cetate au fost refacute in foarte mare parte. Toate incaperile au usi de lemn si geamuri de sticla. Cel mai bine se poate vedea diferenta “inainte si dupa”din fotografiile prezentate pe un aparat de informare aflat in una din salile cetatii. Totusi camerele vizitabile sunt inca goale, asteptand (probabil) noi fonduri pentru a fi umplute cu ceva (armuri, arme, orice). Oricum, inceputul reconstructiei pot spune este peste asteptari.

Parasim cetatea cu putin timp inainte de inchidere, si ne indreptam spre orasul Rupea. Aici ne-am stabilit Cartierul general la Pensiunea Michael’s House (vezi review vezi impresii) pentru toata durata sederii noastre de 3 nopti. A fost cea mai inspirata decizie atat din punct de vedere al confortului cat si al distantei mici fata de obiectivele pe care aveam sa le vedem.

A doua zi am pornit in directia Sighisoara. Prima oprirea a fost la Roades: un drum neastfaltat de app 3km, marcat cu pancarda “biserica fortificata 3km” porneste din soseaua principala (Brasov-Sighisoara) si ajunge intr-un final dupa multe gropi si praf in satul (si el) pe jumatate parasit. Lasam masina pe marginea drumului si intram dincolo de primul zid fortificat. Imaginea este oarecum dezolanta: O multime de foste camere (destinatiile lor mi-au ramas oarecum necunoscute) au ramas acum doar niste ziduri goale, sparte si murdare. Intrarea in interiorul celui de-al doilea inel, in care se afla si Biserica propriu zisa este blocata de o usa de lemn cu lacat. Admiram insa de pe exterior turnul cu ceas al bisericii, caci asta este cam tot ce mai putem admira.

Ne intoarcem oarecum deceptionati pe drumul principal si ajungem dupa aproximativ 15 minute in Saschiz: Aici exista spre deosebire de tot ce vizitasem pana acum, un punct de informare unde ni se da gratuit un ghid al obiectivelor din satul respectiv. Punctul de informarea turisti este lipit de curtea bisericii, cea mai impunatoare constructie din interiorul satului:mare, frumoasa si merita vizitata... Turnul impunator al bisericii nu se mai poate in schimb vizita, din cauza unui fisuri longitudinale.

Si mai impunatoare a fost in vremurile de mult apuse Cetatea Taraneasca de pe deal, construita cu sprijinul a 6 sate sasesti din imprejurimi, ce si-au castigat asa dreptul de a o folosi in caz de invazii. Asa cum ne spune si doamna de la punctul de informare: cetatea se poate vizita non stop- este o ruina si nu exista ghid pentru ea. Cum noi caram fetita dupa noi in spate, doamna ne indica drumul cel mai lejer spre cetate, ce ar putea fi parcurs si cu masina desi nu ne recomanda acest lucru. Asa ca il luam la picior si dupa vreo 20 minute de urcat usor ajungem la ceea ce a fost odinioara Cetatea. Din ea au ramas doar o parte din zidurile exterioare al celui de-al doilea inel interior de aparare. Turnurile acoperite de vegetatie nu mai au de mult vreun acoperis care sa le protejeze de intemperiile naturii. Singurul lucru ce se mai pastreaza oarecum este putul adanc de zeci de metri ce se spune ca ar comunica printr-un pasaj cu satul din vale. Frumoasa in schimb este panorama asupra satului si imprejurimii, ce ne face sa ne dispara oarecum gustul amar al degradarii. Zarim de sus din cetate un alt drum mai scurt ce iese chiar in spatele Bisericii din Centrul Satului, unde lasasem si masina. Pornim coborarea printr-un tunel de copaci inalti, mergem pe langa curtile satenilor si chiar inainte de a ajunge la masina suntem nevoiti sa traversam un pod pe jumatate rupt. Ne aventuram si... reusim fara ca podetul sa se rupa sub greutatea noastra! Cred ca asta fusese motivul pentru care doamna nu ne recomandase drumul asta de la inceput.

De la atata urcam si coborat, foamea ne-a izbit din nou. Ce bine ca exista “Hanul Cetatii”chiar langa Biserica! Nu va lasati amagiti de bancile de lemn de la strada si intrati in curtea interioara. Nu veti regreta, caci zidurile groase de piatra ale curtii sunt decorate (cu gust) cu o gramada de obiecte vechi de lemn de la cufere la masini de cusut, de la roti de caruta la scaune cu balansoar. Atunci cand am am ajuns noi, curtea era absolut goala, de a trebuit sa intram la bar ca cineva sa ne aduca un meniu. Oricum, mancarea a fost buna, preturile rezonabile, decorul minunat.

Dupa ce ne-am potolit foamea ne-am continuat drumul spre Sighisoara. Am parcat masina la poalele cetatii in parcarea cu plata si am inceput urcarea in centrul vechi. Am trecut pe langa turnul cu ceas, care se inchisese de jumatate de ora (deh, programul este doar pana la 15:30), am urcat pe scara acoperita, am dat roata la biserica din deal, am facut cativa pasi in cimitirul din deal, ca apoi sa comboram pe varianta ocolitoare inapoi la masina. Totul a durat o ora si totusi ce linistita si bine m-am putut simti in acest loc. Pe drumul spre Rupea mi-au trecut prin fata ochilor imaginile Sighisoarei de acum 10 ani, ultima oara cand o vizitasem in plin festival... Ce a trecut timpul iar noi nu intinerim de loc. Imaginea cetatii Saschiz, construita ca sa faca fata atacurilor, dar care s-a degradat atat de tare pe masura trecerii timpului ma face sa ne gandim la noi: om lupta cu viata cat om putea, caci de degradare vom avea parte cu siguranta...

Dar sa revenim...

Ziua trei: lasam filosofatul asupra efemeritatii vietii pentru altadata caci ziua este lunga:

Primul popas il facem in satul Racos: Din Soseaua principala sa face un drum secundar foarte bun, in intregime asfaltat si cu foarte putine gropi, de app 10 km pana in centrul satului, unde gasim fara greutate Castelul Suekoesd Bethlen. Norocul nostru ca am ajuns exact la cateva minute dupa un grup mai mare si l-am gasit astfel deschis. Altfel ar fi trebuit sa sunam la un numar de telefon inscris pe poarta de la intrarea ca sa vina cineva sa il deschida. O mamaie unguroaica simpatica, ce vorbeste foarte bine romaneste, povesteste in cateva cuvinte despre ce este vorba: a fost construit prin anii 1500-1600 mai degraba cu scop de locuinta, fiind abia apoi fortificata pentru a face fata atacurilor turcesti si a rascoalelor taranesti. De la inceputul secolului xx, isi incepe degradarea sa treptata pana la stadiu in care l-am gasit noi astazi. De fapt starea lui s-a imbunatatit, dar cu foarte putin din fondurile stranse acum 15 ani. S-a reusit refacerea partiala a acoperisului si in unele locuri consolidarea peretilor mai bine sau mai rau (caramida porotherm in loc de piatra). Treptele de piatra spre primul nivel au fost de mult distruse, fiind inlocuite acum cu scari de lemn de genul celor pentru adunat fructe. Despre geamuri sau usi nu se mai pune problema, toate intrarile semanand cu niste gauri intunecate in zidurile cetatii. Vai de noi, cei care am venit cu fetita in spate daca am vrut sa ne suim si in turnuri. Oricum, bine si atat. Imaginea din turn este frumoasa oricum... Remarcam asa vulcanul stins numit “gatul” pe una din colinele din apropierea satului. Ii multumim mamaiei pentru vizita si plecam intr-acolo cu tot cu masina. Drumul la iesirea din sat devine neasfaltat si accidentat. Ne lasam masina in drum si continuam sa mergem inca vreo 200 m pana ce intram in craterul vulcanului. Pamantul devine rosu, acoperit de piatra ponce. Facem cateva poze si plecam spre urmatoroarele 2 obiective “coloanele de bazalt” si “lacul de smarald”, ambele marcate cu pancarde din drumul neasfaltat, foarte aproape de vulcanul stins. Admiram peisajul (lacum de smarald este destul de lung-app 500m) si poate fi inconjurat pe o poteca. Noi nu am facut-o, caci cu fetita in spate...

Dupa ce am parcurs drumul “rau” neasfaltat pana inapoi in Racos, ne-am continuat calatoria catre Hoghiz. De la drumul principal, se merge inca vreo 2km pana intri in comuna. Ajunsi la o bifurcatie spre centru, vedem 3 indicatoare de castele: 2 castele la dreapta Castelul Kalnoky si Castelul Haller si un indicator la stanga Guthman-Valenta.

Ne incercam norocul prima data la cele 2 din dreapta: nu mergem mai mult de 200 m de la indicatoare si parcam masina in fata unui parc umbrit de stejari inalti si batrani. Realizam la scurt timp ca de fapt parcul, imprejmuit cu gard, adaposteste de fapt o scoala, ce se desfasoara chiar in castelul de odinioara. Celalalt castel (haller) se afla lipit de scoala. Are si el o curte cu zid gros de piatra, dar semnele degradarii sunt oarecum mai vizibile. Nu se pot vizita, asa ca ne incercam norocul la cel de al treilea castel. Ajungem din nou la bifurcatia cu pricina din marea comuna Hoghiz, o carmim spre stanga si... eu personal am avut cel mai mare soc din tot concediul meu: Langa o bisericuta foarte frumos dichisita sta inca in picioare (oare pentru cat timp) cel ce a fost acum 400 de ani Castelul Guthman-Valenta. Initial am crezut ca este vreo casa mai mare parasita, avand in vedere ca nu se vede nicio usa de lemn sau vreun geam de sticla ci doar niste gauri. O fi castelul in spatele ei? Gresit!!! Casa asta este chiar castelul! Fac a doua greseala si nu ma las intimidata de aspectul exterior si dau sa vad si interiorul (oare ce ma asteptam sa gasesc??). Castelul are semne recente de a fi locuit. Si din pacate nu de vreun nobil ce participa la restaurarea sa ci de o satra de... sa le zicem oropsiti: saltele aruncate pe jos, carpe vechi si murdare ingramadite, gunoi menajer peste tot. M-am retras cat am putut de repede, de frica sa nu fiu luata la intrebari de vreun “castelan”, cum de imi permit sa ii calc proprietatea...

Ne luam talpasita cat putem de repede, nu inainte totusi de a face cateva poze, asa, poate la un moment dat, cineva se autosesizeaza si banii se aduna...

Ca sa mai uitam de necazurile (altora) ne indreptam spre restaurantul motelului Liliana, chiar la iesirea din Rupea spre Sighisoara. Desi nu este nici pe departe cel mai elegant loc (benzinarie in fata restaurantului, zgomot de masini, fara vreo curte frumos amenajata cu vreun loc special in care sa o las pe fi-mea sa se joace), este insa locul in care am mancat cel mai bine in regiunea Rupea (exceptie bine inteles, mancarea facuta de Adriana, gazda noastra de la Michael’s House). Meniul se intinde pe suficient de multe pagini: vreo 5-6 feluri de ciorbe, mancaruri gatite, carne fripta, gatita la cuptor, fiarta, cu legume, cartofi, orez, clatite, papanasi, deci tot sa comanzi si sa mananci.

Inveseliti putin de mancarea buna cu tot cu desert, plecam via Bunesti spre Viscri. Din drumul principal, se face o sosea secundara, marcata spre Viscri. Drumul este asfaltat, dar are gropi atunci cand te astepti cel mai putin, asa ca sfatul meu, nu-i dati tare ca va doare!

Daca spuneam ca drumul este asfaltat, asta este pana la intrarea in sat, de unde devine ne (asfaltat). Oricum, pana la biserica este maxim 1km, asa ca este in regula. Trecem pe langa o serie de case construite initial de sasi, acum multe locuite de alte minoritati si ajungem in final la mult-laudata, prea-frumoasa si patrimoniu Unesco Biserica Fortificata din Viscri. Slava Domnului ca doamna de la intrare, cea care sta chiar vis-a-vis de biserica este foarte draguta si ne lasa sa vizitam in voie pana la ora 18, desi programul este pana la ora 17. Despre acest loc s-au scris impresii peste impresii, asa ca voi scrie doar cateva randuri: in interior biserica propriu zisa este de dimensiuni reduse. Are o orga frumoasa si cam atat de notat. Impresionante sunt insa “camarutele” construite in zidul de aparare, ce adapostesc fiecare cate o colectie de obiecte de uz casnic: costume populare sasesti, obiecte de fierarie, obicete de tesatorie, cufere folosite pentru diferite ocazii. Mai sunt multe obiecte de restaurat aici, dar este clar ca cea mai mare parte a refacerii a fost facuta si cu mult succes! Bravo!

Incepem drumul inapoi spre Rupea, nu inainte de a ne opri la Bunesti, unde exista si aici o biserica fortificata, refacuta tot cu fonduri europene chiar foarte recent (2013). Din pacate ora tarzie la care am ajuns (18:30), nu ne permite si vizitarea ei pe interior, dar este bine de stiut ca este vizitabila!

Ultima zi: Ne luam la revedere de la gazda noastra din Rupea si plecam la drum spre Brasov. De aici cotim spre Intorsura Buzaului si ne oprim la o alta cetate celebra Prejmer. De cand am intrat in orasel, am inteles ca aici lucrurile merg muuult mai bine economic decat in multe comune vizitate de noi anterior. Langa cetate, scoala mare si frumos construita este plina de copii care se joaca, parcarea arata bine., ,,Hmm, sa tot vizitezi,

Cetatea, (cea mai mare din tara Barsei, sau cel putin asa se mandresc ei pe afise) este si ea foarte bine conservata. Biserica este maricica si luminoasa. De jur imprejurul ei, pe zidul interior exista o sumedenie de camarute, toate cu cate o usa de lemn si un numar. In unele din ele mai poti vedea o fosta sala de clase, cateva obiecte de muzeu. Fascinant insa mi s-a parut “drumul de straja”, ce inconjoara cetatea prin interiorul zidului. Nu il ratati.

La final... ma voi intoarce si sper ca v-am convins si pe voi sa o faceti!

---

VIZUALIZĂRI: 2401 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI