GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Castelul Rhédey și Biserica Reformată din Sângeorgiu de Pădure
În cea de-a doua zi a circuitului nostru în Ținutul Secuiesc, după ce am vizitat Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni și Parcul memorial Bezidu Nou, după numai câțiva kilometri, în Sângeorgiu de Pădure, am făcut un nou popas. Autocarul ne-a lăsat la intrarea în curtea Castelului Rhédey aflat vis-à-vis de Biserica Reformată din oraș, două obiective pe care urma să le vizităm mai înainte de a servi masa de prânz.
Pe gard, chiar la intrarea în curte, observăm - în română, maghiară și engleză - câteva informații importante pentru turist. Vizitele se fac zilnic între orele 10.00 - 17.00, cu intrări din oră în oră (la fix, ultima intrare fiind la 17.00), doar însoțiți de un ghid local. Grupurile mari, programate, au prioritate, în timpul vizitei acestora intrarea altor persoane nefiind posibilă. Ghidajul se face în limbile română, maghiară sau engleză, câteodată și simultan. Nu știu care sunt taxele de acces și dacă există și alte taxe, dar pot spune că noi, adulți, în grup organizat, am achitat 20 lei/persoană. Am întrebat personal dacă putem fotografia și mi s-a răspuns afirmativ. De altfel, pot spune că în Ținutul Secuiesc, oriunde am fost, fotografiatul a fost fără restricții.
Cu papuceii protectori, albaștri, puși peste încălțămintea proprie, ne-am urmat ghidul local care ne-a preluat de la parter.
Prezentarea sa a început cu câteva cuvinte despre construcția căreia astăzi i se spune castel. În opinia mea, nu seamănă cu un castel, ci mai curând cu un palat nobiliar, o reședință temporară, de vară. Asta a și intenționat contele Rhédey László atunci când principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, în sec. XVII, a oferit familiei Rhédey moșia Sângeorgiu de Pădure. Palatul existent aici a fost refăcut, dar ulterior, un altul i-a luat locul. Contele László Rhédey a reconstruit din temelii reședința sa de vară, rezultatul fiind clădirea în stil neobaroc pe care o vedem și astăzi. În 1885, proprietatea ajunge în posesia lui Schuller Rudolf, pentru ca mai târziu să fie cumpărată de statul român. Până în anul 2010 în această clădire a funcționat o școală generală. În cadrul unui proiect european, cu implicarea Ministerului Culturii și Cultelor, palatul a fost renovat, iar în 2019 a fost redeschis ca muzeu.
Sala Fântânii muzicale a lui Bodor Péter a fost prima în care am fost conduși. Din imagini, din machete și din prezentarea ghidului facem cunoștință cu Bodor Péter, meșter talentat născut la Sângeorgiu de Pădure, cel care a creat - la Târgu Mureș, în 1820-1822 - prima fântână muzicală din lume. Se spune despre acest meșter genial (care a construit poduri între care unul acoperit, a amenajat grădini, a pictat, a realizat orgi pentru mai multe biserici), că a fost tot atât de genial și în falsificarea de bani, motiv pentru care a și fost condamnat de două ori.
Macheta fântânii muzicale ne prezintă o construcție circulară, cu terasă pe stâlpii căreia se sprijină cupola din cupru. În cupolă de afla orga pusă în funcțiune de un ceas, iar deasupra statuia lui Apollo care făcea o rotație completă în 24 ore. Tot acest mecanism era pus în funcțiune de forța apei care era adusă aici prin jgheaburi. Fântâna muzicală era înaltă de 12 m și avea un diametru de 10 m. Pentru că fântâna aproviziona cu apă și pompierii, în fundație era și depozitul de apă destinată acestora.
Sala dedicată zonei Bezidu Nou, cu lacul de acumulare și cu trista poveste a strămutaților a fost ca o completare a vizitei pe care tocmai o făcuserăm la Lacul Bezid și satul Bezidu Nou. Macheta zonei înainte și după inundare, obiectele gospodărești recuperate, imaginile și textele explicative de acolo sunt foarte sugestive.
Se spune că în perioadele în care nivelul apelor este scăzut, se pot zări la suprafața lacului ruine ale caselor inundate. Turla bisericii romano-catolice, vizibilă mulți ani după inundarea satului, tot mai ruinată, a sfârșit prin a se prăbuși în 2014. Primăria orașului Sângeorgiu de Pădure și Asociația "Bözödújfaluért", cu fonduri provenite din donații, au inițiat reconstruirea bisericii. O biserică simbolizând toate cele șase religii care au coexistat în Bezidu Nou - "Biserica Solidarității", o biserică a tuturor, fără deosebire de apartenență religioasă.
Mysteria Residentiae Rhédey - expoziția găzduită de castel redă viața familiei nobiliare Rhédey, în special a contesei Claudia Zsuzsánna Rhédey, fiică a contelui László Rhédey și a baronesei Ágnes Inczédy, născută în 1812, la Sângeorgiu de Pădure - reședința de vară a părinților săi. Câteva săli din palat sunt dedicate poveștii de dragoste dintre Claudia Rhédey și Alexander von Württemberg, precum și vieții aristocratice de la palat.
Mai mult decât povestea de dragoste a celor doi tineri, pe mine m-a impresionat modul în care aceasta este făcută publică, expoziția fiind în bună parte virtuală, tehnica modernă redând momente din viața tinerei contese și a mediului în care aceasta a trăit. Ascunse de pereți mobili pe care ghidul îi manevra după cum era cazul, sunt panouri luminate și texte privind istoria familiei și a locurilor. Mai rar așa ceva în România!
Nu voi insista asupra poveștii de dragoste dintre Claudia Rhédey și Alexander von Württemberg. Accesați internetul sau - și mai bine - mergeți la Sângeorgiu de Pădure, vizitați castelul și faceți-vă propria părere! Mie mi s-a părut că se cam exagerează cu detaliile de legendă. Și când spun asta mă refer în primul rând la "inima reconstituită" a contesei, vizibilă într-un recipient de sticlă, pe birou, în camera soțului neconsolat în urma decesului tinerei soții. Se spune că Alexander von Württemberg a păstrat inima contesei tot restul vieții sale, iar după ani și ani a luat-o cu el, în mormânt.
Salonul Claudiei prezintă mobilier de epocă, o vitrină cu registrul bisericesc în care este consemnată nașterea contesei și botezul ei la Biserica Reformată de vis-à-vis, precum și o altă vitrină cu o copie după jurnalul personal al Claudiei. Un ecran camuflat în spatele unei oglinzi, o prezintă pe contesă povestindu-ne despre întâlnirea ei cu viitorul soț. Salonul de bal larg, cu tavan pictat și cu ferestre luminoase în care sunt reprezentate personaje în elegante toalete de bal, etalează câteva piese de mobilier și un pian. În Salonul lui Alexander, mobilat și el cu piese de epocă, vedem un reușit tablou al tinerei contese și biroul care etalează “inima reconstituită” a Claudiei. Tehnica modernă îl aduce printre noi și pe Alexander von Württemberg care ne vorbește despre dragostea lui pierdută.
Din căsătoria celor doi au rezultat trei copii: Claudine Henriette, Amalie Josephine și Franz Alexander. Arborele genealogic ne spune că Franz Alexander a fost tatăl reginei Mary a Marii Britanii, bunica reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
La inaugurarea muzeului, în 2019, prințul Charles nereușind să ajungă, a trimis un mesaj video, mesaj pe care îl pot vedea și vizitatorii de azi, în ultima sală de expoziție, acolo unde mai sunt expuse documente vechi privind istoria familiei Rhédey, arbori genealogici și blazoane aristocratice.
Istoria castelului nu omite a ne prezenta și parcul de odinioară al Castelului Rhédey, amenajat în jurul anului 1810 de grădinarul belgian François Burey a cărei piatră funerară se păstrează în curtea Bisericii Reformate. În perioada postbelică parcul a fost distrus, dar în prezent se lucrează la refacerea lui.
În curtea palatului, aproape de intrare, se află bustul Claudiei Rhédey, iar la celălalt capăt al curții, bustul lui Petöfi Sándor.
Biserica Reformată din Sângeorgiu de Pădure construită în sec. XIII-XIV a fost mai întâi romano-catolică. La începutul sec. XVII a devenit reformată, unitariană pentru scurtă vreme, iar în 1640 a redevenit reformată.
Am vizitat această biserică, aflată vis-à-vis de de Castelul Rhédey. Doamna care ne-a primit, ne-a spus câte ceva din istoria vechiului lăcaș și despre prefacerile care au avut loc aici, în perioada 1730 - 1760, când plafonul bisericii a fost casetat, iar amvonul sculptat de meșterul David Sipos, lucrările fiind realizate cu sprijinul financiar al baronesei Kata Wesselényi, soția contelui Zsigmond Rhédey.
În această biserică a primit prima împărtășanie și ulterior - conform dorinței sale - a fost înmormântată contesa Claudia Rhédey, soția prințului Alexandru von Württemberg, stră-străbunica reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Pe peretele nordic se pot vedea plăcile montate din dipoziția prințesei de Wales, Mary Victoria, ulterior regină a Marii Britanii, în amintirea bunicii sale Claudia Rhédey.
Trimis de iulianic in 08.07.23 07:07:01
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SÂNGEORGIU de PĂDURE.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Castelul Rhédey și Biserica Reformată din Sângeorgiu de Pădure — scris în 05.10.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Castelul Rhedey din Sangeorgiu de Padure — scris în 03.11.23 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Povestea trista a frumoasei contese Claudia Rhédey — scris în 31.12.20 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Romantism, familii regale și tehnologie modernă la Castelul Rhédey din Sângeorgiu de Pădure — scris în 16.09.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 La plimbare prin Sângeorgiu de Pădure și prin împrejurimi — scris în 07.12.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ