2 restaurante deosebite în Cluj - Joben și Casa Boemă - și alte mărunțișuri

TIPĂREȘTE

S-a nimerit să avem bilete cumpărate pentru concertul lui Sting de la Cluj („s-a nimerit” e o licență poetică, în realitate procesul fiind unul intens elaborat și deliberat). Concertul a fost programat inițial pentru martie 2022, dar, din motive obscure, s-a amânat pentru 30 septembrie. Acest lucru ne-a încurcat pe undeva ploile, dar le-a descurcat pe altundeva, așa cum se întâmplă în multe astfel de situații. În fine, ideea e că luarăm din nou drumul Clujului, unde poposirăm 2 zile pline și încă un pic.

Unde poposirăm?! Cum unde?! La căsuța cu arici și cu pisici (vezi impresii — chiar mă gândeam astă vară, privind bolta aia de iederă: ce frumos trebuie să arate toamna, când frunzele se înroșesc! ; n-aveam idee pe atunci cât de repede aveam să mă conving de acest lucru...) Deci despre căsuță n-are rost să vă povestesc, e tot la fel de cochetă și primitoare, doar că la final de septembrie pesemne că aricii deja hibernează, nu s-au mai înființat seara târziu la bolul cu bobițe pentru pisici; e drept că nici noi nu i-am mai pândit atât de abitir...

A fost însă ocazia perfectă să testăm mâncătorii noi! ???? Și despre asta merită să vă povestesc!

Joben Experience Bar – e chiar pe strada „noastră” , dar ceva mai spre est, pe partea cealaltă: Avram Iancu 29.

Are și adresă virtuală: jobenbistro.ro. Când deschideți pagina, primul care vă apare e un cuvânt ciudat, pe care trebuie să-l căutați în dicționar (cel puțin eu): steampunk. Sau să derulați un pic pagina, pentru că mai jos scrie așa: „Steampunk-ul este un subgen al științifico-fantasticului și ficțiunii speculative, care a devenit proeminent în anii 80-90 ai secolului trecut. Lucrările încadrate în acest subgen modelează o lume imaginară care și-a însușit cu desăvârșire utilizarea mașinilor cu abur. [… ] Stilistic, subgenul este plasat în epoca victoriană engleză, dominat de numeroase invenții asemănătoare cu cele descrise în romanele lui H. G. Wells și Julles Verne.” Și mai zice prezentarea locului că „inițial pubul fost gândit în maniera industrial design, însă obiectele aparent insignifiante, abandonate, practic „junkuri” , ne-au făcut să ne dăm seama care ar fi designul cu adevărat potrivit pentru acest spațiu.”

Toată dimineața am avut program de voie și, când ne-am plictisit de lenevit în grădinița cu iederă ruginie, am plecat să facem câțiva pași prin oraș (și să rezervăm pentru masa de prânz întârziat de dinainte de spectacol, căci încercaserăm ceva la telefon, fără succes). A fost o idee inspirată, deoarece am dat de tot felul de chestii interesante în drumul nostru (pe care îl mai făcuserăm de zeci de ori; asta-mi place în orașele vii precum Clujul, că mereu lucrurile sunt în dinamică!): o expoziție de artă modernă într-un cort uriaș montat în piața Unirii, care la rândul ei era ocupată de o expoziție de mașini de epocă, am vizitat din nou hrubele Casei Matia (singurul spațiu vizitabil, cu acceptul paznicului, restul fiind destinat facultății de Arte Plastice) unde de asemenea se afla o expoziție de afișe și desene realizate de studenți...

... Am poposit într-un mic pub în centrul vechi, se cheamă DOT – District of Toast, de fapt pe micuța lui terasă exterioară, sub „plafonul” de umbrele multicolore. Au și chestii de mâncare, dar nouă nu ne era neapărat foame, doar sete, așa că am luat câte o bere artizanală, ce ne-a fost servită în niște halbe foarte haioase, cu model aztec (!). De dragul halbelor, al locului și pentru că berea era de-a dreptul bestială, am mai luat un rând... Noroc cu ploaia care început din senin, că ne-a trezit instantaneu, altfel cred că ațipeam cu capul pe masă ????...

Ploaia s-a oprit repede, pe urmă am luat-o spre casă, dar pe un drum mult, mult ocolit, că n-aveam de ce să ne grăbim... Și așa ne-a ieșit în cale Joben! Ne-a amuzat fierătania-robot de la intrare, ne-am oprit s-o pozăm și ne-am amintit că trebuie să rezervăm pe undeva să mâncăm. Am deschis ușa și... zbang! ne-a lovit în moalele capului ce-am găsit înăuntru! Un submarin albastru atârna de tavan, pe pereții de cărămidă aparentă stăteau înghesuite tot felul de obiecte amestecate – fotografii și desene de epocă, evantaie, roți dințate, ceasuri, viniluri... Mobilierul era desperecheat intenționat, luminițe colorate și steluțe peste tot, parcă o mână de uriaș lăsase să cadă tot ce-a apucat dintr-un sac, la întâmplare... Un haos organizat, o atmosferă cum nu mai văzusem, atât de provocatoare, încât am zis: gata, ăsta-i locul!

Ospătarii erau 2-3 băieți, toți purtau pălării amuzante (este un cuier-pom în prima încăpere, de unde se pot servi și clienții și le pot purta pe perioada șederii lor aici: jobene, pălării clasice sau de pirat, chiar și acoperăminte gen șeic arab). L-am abordat și noi pe unul dintre ei și l-am rugat să ne rezerve o masă pentru 6 persoane pentru o anumită oră (16 cred; îmi amintesc că spectacolul începea la 19). Am anunțat gașca și ne-am dus acasă, să mai lenevim un pic.

La ora stabilită ne-am reunit cu toții la destinație. Masa ne aștepta pregătită chiar în prima încăpere (sunt vreo 3 care comunică între ele), pe stânga. Deși, ora fiind ciudată, nici prânz, nici cină, puteam nici să nu rezervăm în avans, că localul era aproape gol... O masă simplă cu blat de lemn, canapea învelită în catifea turcoaz la perete, în rest scaune. Deasupra noastră – o întreagă expoziție... Evident, e genul de loc în care să vii și să te tot uiți ore întregi, ca la muzeu.

În fine, pe noi ne cam încolțea foamea de-acum, așa că ne-am concentrat pe studiat meniurile primite. Pe care nu le-am pozat, să vă arăt, însă pot rezuma astfel: felurile sunt destul de puține și cu denumiri asortate cu locul, prețurile medii. Oricum, dacă țineți neapărat, găsiți meniul complet pe site-ul de vi-l zisei mai devreme.

Aleserăm deci: tăieței cu vită teriyaki (45 lei), fileuri de biban de mare cu risotto (45 lei), coaste de porc gătite în stil asiatic (45 lei); ați mai văzut atâta uniformitate de prețuri?! ???? S-au băut: bere – Bucur blondă draft (16 lei), Carlsberg draft (18 lei) și vin roșu (27 lei paharul). Și s-a trăncănit și râs o grămadă, bucuroși cu toții de revedere...

Precum era de așteptat, tot ce a ținut de o cârciumă cu asemenea prestigiu a fost conform așteptărilor: berea rece și bună, mâncarea frumos prezentată, gustoasă și destulă, servirea veselă și eficientă. Până și buda a fost simpatică (genul acela „bărbații la stânga pentru că femeile au întotdeauna dreptate” , care în engleză toată lumea știe că „right” înseamnă și „dreapta” și „că ai dreptate” ) și dotată cu chestii pe care nu le-am mai întâlnit prin alte părți, de exemplu... fixativ de păr...

Ba, la final am văzut în meniu desert Pavlova (moartea mea!) și n-am vrut să ratez așa ceva. 23 lei bine investiți, ce să zic?! De-li-ciu! Păi, de-acum, pe cai, că ne așteaptă omul ăla, să ne cânte!...

Nota de plată a adunat 478 lei. Împărțiți la 6 și n-o să vi se pară mult. De revenit!

În ziua următoare, am luat-o de la capăt: iar plimbare prin oraș, n-am mai intrat la expozeuri, doar ne-am mișcat picioarele. La fel, aveam o misiune de îndeplinit: de găsit mâncătorie pentru prânzo-cină, de data asta pe la 17, când puteau ajunge Paul și Diana.

Nici nu se făcuse de prânz când am dat de Tucano pe ștrase (Eroilor). Într-o clădire superbă, de epocă, frumos renovată și cu o terasă acoperită de umbrele uriașe, întinsă pe trotuar. Am zis să ne oprim să bem o cafea, dar până la urmă cafeaua a fost ceai de fructe (delicios, chiar cu piure de fructe; 17 lei bucata) și am împărțit și o porție de tartă cu pui și cașcaval (19 lei) care și ea mi-a plăcut mult, chiar mi-a părut rău că a trebuit s-o împart. Altfel, am admirat spectacolul străzii, ceea ce ne place mereu să facem atunci când timpul și dispoziția ne permit...

Cât despre mâncătorie, ce să zic, de-acum aveam în cap un loc, mi-am amintit că pusese un coleg clujean niște poze pe fb, așa că am căutat pe hartă și-am găsit, deci ne-am dus punct ochit: Casa Boema. Strada unde se află (Iuliu Maniu 34) era săpată toată la momentul ăla, se schimbau țevi sau așa ceva. Totuși, se putea circula pe trotuare, doar că nu puteai traversa pe partea cealaltă decât pe la capetele străzii. În fine, am dat de loc – o poartă spectaculoasă din fier forjat, apoi un gang lung, pietruit pe jos și boltit, acoperit cu cărămizi, pe sus, în față curtea interioară, în casă se intră prin stânga și restaurantul e la etaj. Am abordat o angajată și am rugat-o pentru rezervare, lucru ce s-a rezolvat mintenaș.

Pe urmă, bucuroși de vremea superbă, am lâncezit pe o bancă, în apropierea facultății de Arte, în așteptarea Milenei și lui Liviu, care reușiseră să „se rupă” și ei îndatoririlor de zi cu zi și să ni se alăture. N-aveam o idee clară ce să facem în continuare, până la urmă ne-au purtat pașii singuri pe str. Regele Ferdinand, am intrat la Iris Delice și-am cumpărat ceva prăjiurici de care-și dorea de mult fata mea (pe care le-am mâncat din mers, mai mult ea), am traversat Someșul și am zis să urcăm pe dealul Cetățuii, dacă tot am ajuns până aici...

Am vrut să bem o bere pe terasă la hotel Belvedere, dar cumva n-am nimerit sau era închisă, nu mai știu. Mai bine, pentru că Milena și-a amintit de un loc (nu departe, tot pe platou) cu mâncătoreli gen „la botul calului” . Practic – un loc câmpenesc, o terasă pe jumătate acoperită, înconjurată de chioșculețe ce vând mâncare și băuturi. Foarte fain! „Da, dar e ceva și mai fain!” , zise fata. Și-am mai urcat câteva trepte și – da, ceva maxim de fain! Pe platoul cel mai de sus (cred) se află alte terase acoperite și descoperite, locuri cu 3-4 băncuțe improvizate și cu câte un ceaun plus vatră de foc în mijloc, iar pe margini alte chioșculețe, doar că de-aici cred că doar băuturi poți să iei, mâncat trebuie să vii de-acasă. Pe noi asta ne și interesa, să bem o bere și chiar a fost locul perfect și berea perfectă – la recomandarea copiilor, o bere nouă pentru mine, care mi-a plăcut foarte mult (genul ușoară și cu gust fructat); sticla e albastră și pe ambalaj scria așa: Kronenbourg 1664 blanc. Scumpă (nu mai rețin exact, dar scumpă sigur). Da’ bună-rău! A, uitai: EC Garden se cheamă locul. Și e sezonier, normal.

Când coborârăm, ce să vedeți?! , dădui nas în nas cu un tip mărunțel, brunețel, carismatic cât încape. Culmea, mă salută cu „Bună!” (dar pe urmă mă lămuresc că el salută pe toată lumea). „Hei, Marco, te știu de la televizor!” Da, chiar îl reținusem pe băiat, e italian stabilit în Cluj, participase la un show culinar, mi se pare că ajunsese până în finală. Ne-a arătat cele 2 chioșcuri cu mâncare – „Astea sunt ale mele! Haideți să mâncați!” – dar cu regret a trebuit să-l refuzăm de data asta... I-am promis că-l „călcăm” în sezonul viitor musai!

Am ajuns la Casa Boemă la ora stabilită, Paul și Diana au ajuns și ei în curând. Locul arată într-un mare fel, greu de descris în cuvinte, o să vedeți în poze. Podeaua gen azulejos te duce cu gândul la spațiul mediteranean, la fel mobilierul simplu și decorațiunile dantelate ale pereților bleu-turcoaz, plafonul e din lemn (original?!). În fine, ar fi interesant de studiat istoria casei (care pare foarte veche) și a renovărilor recente, rezultatul final te lasă cu gura căscată, în tot cazul... A, și oglinzi, o sumedenie de oglinzi care dau iluzia de spațiu imens, deși restaurantul înseamnă o sală lunguță plus încă un separeu cu șemineu (pe care l-am prins liber abia la plecare și l-am pozat din mers).

Pentru oferta de băuturi, trebuie să scanezi un QR aflat pe fiecare masă, alături de suportul cu șervețele și ce mai trebuie. Sau întrebi băiatul ce fel de bere are, în cazul meu ????. Pentru oferta gastronomică, primești meniu tipărit și alegi. Noi am ales următoarele: coaste de porc marinate (65 lei), cotlet de porc (69 lei), somon cu orez prăjit (75 lei) și porchetta (tot 75 lei). De băut: bere Bucur la pahar (17 lei), Kronenbourg (16 lei; am uitat să precizez că-i mică, 330 ml), limonadă cu fructe (22 lei) și un Jagermeister (16 lei; nu mai știu cine o fi simțit nevoia?!). Prețuri măricele, ce să zic...

Porțiile însă sunt mari și arată de Master Chef! Eu am avut una din porțiile de porchetta (un fel de ruladă de porc coaptă), garnisită cu cartofi copți absolut minunați, cu un iz de usturoi și un sos verde din ierburi aromate. Excelent, am lins farfuria! Coastele arătau rumene și aveau tot cartofi copți, însă alt model și altfel de sos, gen maioneză (care cică nu era maioneză). Cel mai interesant a fost cotletul lui Tati, sosul i l-a turnat chelnerul peste preparat la fața locului, n-am înțeles de ce, probabil că asta-i procedura la acest dish. Foarte bun dealtfel, am gustat și eu un pic. Toată lumea s-a declarat mulțumită peste medie.

S-au comandat și 2 prăji, nu mai știu cine anume le-a vrut, cred că eu și Diana, care suntem mai pofticioase (deși n-ai zice). În tot cazul, s-au șeruit, așa cum se întâmplă de obicei. O tonka creme brulee și o savarină, ambele 35 lei, ambele reinterpretate, ambele demențiale ca gust. Per total, ne-a costat 671 lei. Dai un ban, dar... nu vii în fiecare zi la Casa Boemă!

Locul e fabulos, v-am mai spus, am vizitat și podul (de capul nostru, nu ne-a întrebat nimeni) și-am admirat vechea împletitură de lemn ce susține acoperișul, am vizitat micul balcon-terasă, unde erau încă 3-4 mese funcționale și de unde am admirat curtea interioară pustie, unde vara trebuie că se desfășoară grosul activității. Minunat, sper să revenim cât de curând!

În concluzie, se mănâncă bine în Cluj! Și sunt locuri pentru toate buzunarele. Acum v-am prezentat unele mai scumpișoare, dar altădată v-am povestit despre altele mai accesibile. Plus că totul e relativ, se știe (de la maestrul Albert Einstein încoace)...

---

VIZUALIZĂRI: 882 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI