Peștera Vadu Crișului

TIPĂREȘTE

După Peștera Unguru Mare - primul obiectiv turistic vizitat în ziua de 3 august (a doua din circuitul nostru în Nordul Apusenilor) urma vizita la o altă peșteră - Vadu Crișului. Și despre aceasta, ca și despre cealaltă, micul meu ghid "Călător prin Bihor" îmi dăduse primele informații: "Peștera Vadu Crișului este situată în defileul Crișului Repede, în Munții Pădurea Craiului, la distanță aproximativ egală de localitățile Șuncuiuș și Vadu Crișului. Din punct de vedere administrativ teritorial aparține comunei Vadu Crișului, iar accesul până la peșteră se poate realiza pe calea ferată Oradea - Cluj Napoca, care străbate defileul Crișului între cele două localități. Peștera se află la aprox. 300 m de Halta Peștera.

Peștera a fost amenajată pentru prima dată, în scopul facilitării vizitării ei, de către contele Zichy care a dispus montarea de scări și podețe din lemn, astfel că în 1905 primea deja vizitatori. Peștera a fost ulterior cercetată din punct de vedere științific, fiind declarată peștera cu cea mai bogată faună cavernicolă din România. După anul 1948 peștera cunoaște prima încercare de electrificare, pentru ca odată cu trecerea ei în custodia Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, aceasta să fie electrificată pe o lungime de 600 m".

Localizare și acces

Peștera Vadu Crișului, una dintre cele mai cunoscute și mai studiate peșteri din România, situată pe versantul nordic al Munților Pădurea Craiului, la 50 m de albia râului Crișul Repede, poate fi accesată în mai multe feluri - cu mașina, cu trenul personal (stația Peștera) sau cel mai bine, pentru amatorii de drumeție, pietonal, din satul Vadu Crișului. Indicatoare sunt peste tot. Noi am ajuns în zonă cu autocarul. După vizitarea Peșterii Unguru Mare, am urmat un traseu pietonal asupra căruia programul turistic primit de la agenția organizatoare ne pusese deja în gardă: "Vom merge pe jos aprox. 3 km dus-întors de la autocar și până la peșteră. Recomandăm echipament lejer". Nimic mai mult.

Pe un traseu marcat cu punct roșu, prin pădure, în șir indian, ne-am urmat ghidul. Drumeția care - din punctul meu de vedere - a fost minunată, pentru unii - în special doamne trecute de o anumită vârstă - a fost o aventură nu tocmai plăcută. Au existat vociferări cum că ar fi trebuit să luăm trenul, etc..., etc...

Adevărul e că nimic nu poate fi mai minunat într-o zi frumoasă, de vară, decât o drumeție prin pădurea verde, în aer pur, cu râul susurând mult mai jos, în stânga ta, dincolo de care - pe calea ferată - liniștea este tulbură doar arareori, la trecerea unui tren. Traseul marcat pe care trebuia să-l urmăm, nu este dificil, cu suișuri și coborâșuri care să dea de furcă unora cât de cât obișnuiți cu mersul pe jos. În anumite puncte, cărarea din munte prezintă unele porțiuni surpate sau mai înguste, prevăzute cu lanțuri fixate în stâncă pentru a-ți fi de ajutor în caz de vreme nefavorabilă. Ghidul nostru, cel cu care plecaserăm din București, un ghid montan, cu experiență pe drumurile de munte, se așeza cu spatele la râpă și - prevăzător - ajuta pe toată lumea. Lăudabil gest, chiar dacă nu cred ca ar fi fost necesar întotdeauna.

Ca o paranteză, trebuie să spun că la întoarcere am făcut același drum absolut singură, fără teamă că aș putea întâmpina vreo dificultate. Ghidul a rămas la gura peșterii așteptând reîntregirea grupului și decizia celor care își doreau întoarcerea cu trenul sau tot pietonal, dar de-a lungul căii ferate.

Ultima parte a traseului, trecând pe lângă o toaletă primitivă, continuă la stânga, pe lângă șantierul unei cabane în construcție. Printre stive de materiale și muncitori care își făceau de lucru cu niște bârne de lemn, traversând un mic podeț, am ajuns în cele din urmă la căbănuța - adăpost pentru ghidul de peșteră și totodată punct de încasare a taxei de acces (15 lei/persoană - adulți și 10 lei/persoană - copii, elevi, studenți, pensionari), taxă care se achită doar cash.

Și aici accesul în peșteră se face doar în grup însoțit de ghidul local, mărimea grupului fiind de minim 10 și maxim 25 persoane. Durata unui tur este de 30-45 minute. În privința temperaturii din interiorul peșterii (9-12 grade) și a echipamentului potrivit, eram deja avizați și pregătiți.

Vizita noastră

Pentru a intra în Peștera Vadu Crișului a trebuit să așteptăm mai bine de o jumătate de oră. Ghidul local abia intrase însoțind un alt grup, așa încât am folosit timpul pentru odihnă la măsuțele cu bănci de lemn și cu buturugi, la umbră, lângă căbănuța-refugiu. Postat alături, un panou cu o mulțime de semne turistice informează asupra traseelor montane care se pot face cu plecare de la Peștera Vadu Crișului.

De îndată ce ne-a preluat, ghidul de peșteră echipat cu cască de protecție cu sursă de lumină, ne-a informat că peștera Vadu Crișului a fost descoperită de trei temerari - Czaran Gyula, Karl Handt și Veress Istvan, la 10 noiembrie 1903. Numele acestora se află înscrise pe o plăcuță de marmură fixată pe peretele stâncii, chiar la intrare.

Bănuindu-se că deasupra cascadei Vadu Crișului - cascadă pe care urma să o vedem și noi - se află o peșteră de mari dimensiuni, s-a trecut la dinamitarea versantului.

Contele Odon Zichy, cel pe a cărui proprietate se afla peștera descoperită, a făcut primele amenajări - podețe și scări de lemn - doi ani mai târziu peștera fiind deschisă publicului pentru vizitare. La vremea aceea, Peștera Vadu Crișului era considerată cea mai frumoasă peșteră din Europa. În 1955 a fost declarată monument al naturii.

Galeriile subterane sunt traversate de un râu despre care se spune că își are obârșia în Peștera Bătrânului, dispare în subteran și reapare în Peștera Vadu Crișului formând la câteva zeci de metri de la ieșire, o cascadă cu o cădere de apă de 6 m.

Făcut parcă pentru a te ademeni, traseul este la început lin, pe podețe de lemn și metal, pe deasupra râului. Ușor, ușor, terenul se înalță pentru ca la un moment dat să apară scările. Mai lungi, mai scurte, cu înclinație mai mică sau mai mare (una dintre ele chiar foarte abruptă), scările din Peștera Vadu Crișului au dat de furcă multora dintre noi. Cred că jumătate din grup a renunțat la a mai urca și a luat drumul de întoarcere. Foarte atentă la treptele acoperite cu mâzgă, ținându-mă cu ambele mâini de balustrade, ignorând picăturile de apă care veneau de sus, am urcat la nivelul superior al peșterii. La dreapta, pe calea marcată de alte scări, am trecut și prin locuri mai drepte, dar strâmte, uneori mai joase, în care trebuie să-ți ferești capul pentru a nu te alege cu vreun cucui. Am înțeles de ce ghidul de peșteră, omul care parcurge acest traseu în fiecare oră, este dotat cu cască de protecție.

De aici, de la înălțime, se vede foarte bine râul și se aude clipocitul apei în curgerea sa către ieșire.

Comparativ cu Peștera Unguru Mare pe care tocmai o vizitaserăm, Peștera Vadu Crișului este mai frumoasă, dar mult mai greu de străbătut de către cei neobișnuiți cu muntele. Dacă tot ai ajuns în zonă, dacă tot ai intrat în peșteră, e păcat să cedezi în fața efortului de a urca scările și de a străbate întreg traseul amenajat pentru turiști. Se știe că peștera nu poate fi vizitată în totalitate, o parte fiind rezervată cercetătorilor speologi.

De-a lungul traseului turistic - de aprox. 500 m, iluminat, cu podele și podețe din beton sau din metal, cu scări acolo unde este necesar - vizitatorii pot admira și pot fotografia (atât cât le permite lumina) stalactite și stalagmite, unele formațiuni căpătând și denumiri. Nu le-am reținut pe toate, dar planul peșterii postat la intrare (pe care l-am și fotografiat), mă va ajuta să menționez câteva: Mormântul lui Mahomed, Barba lui Mahomed, Globul pământesc, Adam și Eva, Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, Șarpele mic, Șarpele mare, Balena, Meduza, Capul elefantului, Vulturul Alb, Ochiul dracului, Cuptorul dracului și câte și mai câte.

Aproape de capătul traseului, într-o deschidere largă și înaltă a galeriei, ghidul de peșteră ne-a oprit și ne-a spus între altele că Peștera Vadu Crișului adăpostește cea mai bogată faună cavernicolă din România. Diverse specii de melci, viermi, insecte, crustacee, precum și liliacul cu bot ca o potcoavă și-au găsit sălaș în subteranele întunecoase și umede de aici.

Nu vreau să închei cu aprecieri privind peisajul și bucuria de a trăi câteva clipe în intimitate cu natura, într-un decor cu care nu te întâlnești în fiecare zi. Se știe că peșterile turistice din munții Pădurea Craiului sunt printre cele mai interesante și mai frumoase din Munții Apuseni.

Voi încheia cu îndemnul de a mai face câțiva pași prin pădure până la Cascada Vadu Crișului. Pe cărarea de lângă căbănuța de la intrarea în peșteră, se poate coborî până la cascadă.

---

VIZUALIZĂRI: 795 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI