Friedrich Teutsch (Haus) & Erasmus

TIPĂREȘTE

Umblam prin Sibiu creanga-n târg. Am văzut un turn. M-am dus să văd. Zic, în sinea mea: locul ăsta-i un castel (micuț). Booon. Oare ce-o fi înăuntru? Vedem. Poarta e deschisă. Booon. Hai să intrăm!

Adevărul este că la intrare este un panou de afișaj unde scrie clar cum îi cheamă și că au eveniment la ora 17:00, avizier pe lângă care treceam habarniști pe la ora 16:00 că eram cu ochii după poartă: oare pe unde o fi? Oare o fi deschisă? Oare ce o fi dincolo de poartă? Oare o fi public available (adică disponibil)? Culmea e că și pe poartă (care era fix în fața noastră) era același afiș cu evenimentul dar nu l-am văzut că mă simțeam cam clandestin. Noi doar ne plimbam prin micul parc din față de la bibliotecile Astra și ne bucuram de apa din bazinaș și de la arteziene – era o zi minunată, însorită – că văzusem vârful turnului din castelul lui Friedrich și am fost curioasă să văd ce-i pe acolo. Chiar nici nu eram foarte hotărâtă și nu știam dacă este o idee bună. Strada era cam pustie și făceam, nesigur, câte un pas. Totuși, după poartă am văzut mesele de afară. Nu era vreun lux dar părea mai „private” , așa și asta mi-a sporit curiozitatea. Ce-o fi aici? Nici nu știam dacă să mă simt clandestin sau nu. Eram în curtea unui castelaș, la Sibiu, alături de alți câțiva cetățeni care se învârteau liniștiți pe acolo. Era bine: calm, frumos, un pic de verdeață... Tot mă obsedam să merg la toaletă deși n-ar fi fost nevoie dar eram pe-afară, până diseară, cel mai probabil, și nu știam când mai am ocazia dar mă împotriveam singură. Capul îmi zumzăia: „du-te la toaletă, du-te la toaletă!!!” , și eu: „habar n-am unde e, mi-e lene, n-am chef” și obsesia din același cap al meu „du-te, du-te, du-te, du-te, du-teee!!!”

Ce naiba? Am făcut un efort. M-am ridicat de la cafeluța mea (bună dar și terminată) de la cumințica mea măsuță de terasă întrebându-mă dacă nu se ocupă până mă întorc pentru că erau puține mese pe afară dar, în fine... hai la explorat interiorul! Intru-n sală și mă minun: pe dreapta e un desk așa, ca un fel de recepție și pe stânga, o sală plină de cărți. Librărie? Mă întreb eu. Oarecum. E și-un fel de librărie dar și bar și shop de suveniruri, cum sunt, mai nou, magazinele de carte ca să fie mai atractive pentru că lectura trece prin stomac și să nu plece oamenii la masă ci să servească loco. Toaleta este în capătul celălalt al sălii lungi care are ferestre mari, arcuite sus dar și niște arcade sprijinite de coloane în partea opusă ferestrelor. Pentru toaletă se iese într-un hol din celălalt capăt și care duce spre alte labirinturi ale clădirii. Dar mergând spre acolo, găsesc barul din capătul sălii și câteva mese drăguțe pe care sunt așezate carafe cu suc de mere și farfurioare cu chestii: bicuiței, ceva... Hopa! Something’s going on... ????

La ieșire, întreb la bar:

- Aveți eveniment?

- Da, avem lansare de carte.

- La ce oră?

- La 17:00.

Mă uit la ceas: 16:50. Dar, la naiba, vreau și eu! Chiar așa coincidență? Măi, să fie! Habar n-am despre lansare dar vreau suc de mere! Și măsuțele astea cochete... Super fain de stat aici! Vreau și eu! Îmi adun echipa: Hai la lansare de carte!

Imediat a și început. Cartea era în dublă prezentare: și română și germană și se numea „De-a lungul străzii Venlo” sau „Entlang der Venloer Strabe” . Ca și format, cea în germană era mai înaltă. Pităr, autorul, ne-a povestit, întâi în limba română apoi în germană cum a fost el în tabără la Moneasa, a mâncat mici de la tarabă (la Moneasa), a făcut indigestie și a ajuns la spital unde s-a întâlnit cu colegii lui din tabără de la Moneasa care, și ei, la rândul lor au mâncat mici în tabără, la tarabă și au făcut indigestie.

Mi-a căzut maxilarul. Ce șanse erau să găsesc la Sibiu, așa, din senin, fix în ziua în care mi-am propus eu să hălădui, așa, aiurea, un Peter Rosenthal, într-un castelaș de-al lui Friedrich, care Peter, nici mai mult nici mai puțin, lansează o carte despre micii de la tarabă, din tabără, de unde? Fix din Moneasa. E posibil așa ceva? Nu știu ce șanse erau dar tocmai s-a întâmplat.

Cu greu m-am abținut să-i spun lui Peter că nu toți micii de la tarabă din tabără de la Moneasa conduc spre indigestie și să-i recomand o iahnie cu carne de vită, la ceaun, așa cum am făcut noi.

M-am dezmeticit greu. De era povestea la Arad, poate nu-mi spunea nimic dar la Sibiu? Părea întâlnirea centenară a iubitorilor de mici din tabără de la tarabă din Moneasa... ???!!! Maxim bizar. Habar n-am unde-i strada Venlo și ce făcea Peter pe acolo, nici ce fel de farfurii are el acasă, cert este că nici cartea n-am putut să o cumpăr, fiind chemată la datorie înainte să termine Peter de povestit și când m-am întors, dispăruseră toți, inclusiv cu strada Venlo. Occidentalii sunt mai rapizi în manifestări și nici nu stau mult la negocieri cum se obișnuiește în orient. De la Erasmus m-am ales, totuși, cu o mică tamburină cu piele pe cilindru de lemn cu zornăitori metalice pe care o mai folosesc, uneori, pe la vreun foc de tabără, pentru divertisment.

Și, btw, am mâncat mici la Moneasa dar nu am făcut indigestie.

Castelașul lui Friedrich se numește Teutsch Haus (să nu mă-ntrebe careva cum se citește asta că habar nu am...) și zice că este Centrul de Dialog și Cultură. Nu știu al cui centru este dar au și dialog și cultură și cafenea și bar. Și o fi și muzeu pentru că la recepție scrie: Landeskirchliches Museum. Habar n-am cum se citește asta și nici ce înseamnă dar pentru mine deja era prea mult, după întrevederea cu Peter.

Wow, ce super, centru vechi, Sibiu, istorie, arhitectură, artă...

Mai mult doct, așa, decât distractiv dar relaxant, oricum.

---

VIZUALIZĂRI: 104 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI