ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.02.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 1 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Hodoș-Bodrog - cea mai veche mănăstire din România

TIPĂREȘTE

După ce am vizitat Mănăstirea Săraca o veritabilă surpriză pentru noi care nu mai auziserăm până atunci despre ea, ne-am continuat drumul spre nord.

Aflați la Arad cu unele treburi ale soțului meu, din vorbă în vorbă, o doamnă din partea locului m-a întrebat dacă am vizitat Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Nu, nu o vizitasem. Și pentru că nici nu auzisem despre ea, amabila mea interlocutoare a început a-mi povesti câte ceva despre cea mai veche așezare monastică din țara noastră, cu viață monahală continuă - Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Puțin, dar suficient pentru a-mi stârni curiozitatea și a mă face să doresc a o vizita cu atât mai mult cu cât drumurile mele nu duc prea des spre acel capăt de țară. Nu aveam cum să știu nici măcar dacă voi mai ajunge vreodată pe acolo.

Așadar, după ce ne-am terminat treburile, mai înainte de a lua lungul drum către casă, am părăsit Aradul și - spre vest, pe cursul inferior al Mureșului - spre Periam, după aprox. 12 km, am ajuns la Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Indicatoarele din satul Bodrogu Nou - cel mai apropiat - conduc spre ansamblul mănăstiresc situat la aprox. 1,5 km. Pe ultimele câteva sute de metri - "Drumul Crucii" - din loc în loc, sunt 14 cruci cu icoane ce amintesc de cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos spre locul răstignirii. Am aflat că în zilele de hram, ca și cu ocazia altor importante sărbători, pe "Drumul Crucii" au loc mari procesiuni religioase.

Mașinile rămân în parcarea amenajată în fața intrării în incintă, iar noi continuăm pe o alee care duce spre turnul clopotniță cu gang de intrare, o construcție de dată ceva mai recentă. Aici se află și magazinul bisericesc pe care l-am vizitat la ieșire și de unde am achiziționat "Sfânta Mănăstire Hodoș-Bodrog" o broșură ilustrată semnată de Arhimandrit Nestor Iovan, lucrare care m-a ajutat în redactarea articolului de față.

Din această lucrare am aflat că prima atestare documentară a mănăstirii este un document emis în 1177 de regele Bela al III-lea, prin care se menționează proprietatile mănăstirii și vecinii acesteia. Se spune că vechimea așezământuui monahal ar fi cu mult mai mare, aici sălășluind, pe vremea ducelui Ahtum, la începutul sec. XI, călugări greci de rit răsăritean.

În primele secole ale existenței sale, mănăstirea figurează în documente sub numele de Mănăstirea Ciala (după numele pădurii învecinate) sau Mănăstirea Bodrog, abia din 1784 apărând sub actuala denumire - Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Cercetările arheologice efectuate în 1976 au scos la iveală, în incintă, mai multe vestigii care atestă existența pe acest loc a unei așezări monahale anterioare celei menționate în 1177. Toate aceste dovezi fac din Mănăstirea Hodoș-Bodrog cea mai veche așezare monastică din țara noastră, cu viață monahală neîntreruptă.

O veche traditie spune că Mănăstirea Hodoș-Bodrog a luat ființă în urma descoperirii unei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Legenda amintește de un taur care - dintr-o movilă de pământ unde zăcea îngropată - a scos cu coarnele icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În acel loc, credincioșii au înălțat o bisericuță unde au așezat icoana, aceasta fiind prima construcție a așezământului monahal. Capul taurului care a descoperit icoana, precum și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se păstrează și pot fi văzute și acum la mănăstire.

Lunga istorie a lăcașului de la Hodoș-Bodrog este plină de evenimente care au influențat viața de meditație și rugăciune a monahilor de aici. Invazia tătară de la 1241, năvălirea turcească din sec. XVI, cucerirea ei de către turci (sec. XVII), unele interese ale nobilimii maghiare, amenințarea habsburgică, Decretul 410 din 1959… Dar, să nu intru în detalii!

Trebuie menționat totuși că Mănăstirea Hodoș-Bodrog a fost singura mănăstire din Ardeal și din Banat care a supraviețuit măsurilor represive ale generalului austriac Adolf Nikolaus von Buccow, guvernator al Transilvaniei. Pe la mijlocul sec. XVIII acesta a condus acțiuni de represalii împotriva secuilor și de persecuții asupra românilor ortodocși din sudul Transilvaniei, dispunând închiderea și distrugerea mănăstirilor ortodoxe. Supraviețuind, Mănăstirea Hodoș-Bodrog este apreciată ca fiind cea mai veche așezare monastică din țara noastră, cu viață monahală neîntreruptă de aproape 850 de ani.

Ansamblul monahal Hodoș-Bodrog

Biserica veche a mănăstirii - cu hramul "Intrarea în biserică a Maicii Domnului" (21 noiembrie) - datează din a doua jumătate a sec. XIV, probabil din anul 1370. Ea a fost construită pe locul bisericii de lemn, primul lăcaș de rugăciune al așezământului.

Bineînțeles, biserica din 1370 a fost de mai multe ori restaurată în decursul timpului. I s-a modificat acoperișul, iar în 1766, conform inscripției de a intrare, biserica a fost tencuită la exterior, doar zidul de nord, rămas netencuit, evidențiind piatra și cărămizile romane cu care a fost înălțat edificiul. Spre sfârșitul sec. XVIII s-a adăugat și un pridvor prevăzut a fi cu turlă care - probabil din lipsă de fonduri - nu a mai fost realizat. Cercetările de specialitate au scos la iveală câteva inscripții importante pentru istoricul mănăstirii: "1742 - Nicolae Ioanovici am scris aicea" și "Ioan Dragoevici, pravoslavnic român" pe două pietre din exteriorul unei abside, precum și "1766 s-a executat acoperirea Mănăstirii Hodoș", această însemnare fiind în slavonă. Ocnițele de pe latura de nord au fost împodobite cu pictură în anul 1968, Eremia Profeta fiind autorul lucrării.

Pictura din interior datând din sec. XVI-XVII a suferit din cauza umezelii, de aceea în sec. XX pereții au fost acoperiți cu var până la nivelul ferestrelor, iar în naos chiar până la boltă. Restaurarea picturii a fost făcută de Anastase Demian în 1938 și de Cornel Cenan în 1943.

Impresionantă este catapeteasma din lemn sculptat (ca și restul mobilierului) de starețul Ieronim Balintoni, lucrare executată în 1940.

Turnul-clopotniță înalt, din cărămidă, datează din aceeași perioadă ca și biserica veche. El a fost restaurat de mai multe ori, în 1904 adăugându-i-se contraforți, o scară metalică interioară și un nou acoperiș. La o privire mai atentă, în partea de sud se poate observa o emblemă care reprezintă doi ostași purtând capete de turci în vârfurile săbiilor, o amintire din vremurile în care oștirile otomane erau o amenințare pentru sfântul lăcaș, turnul-clopotniță servind și ca turn de observație.

Dintre construcțiile vechi ale așezământului se mai păstrează clădirea stăreției (datând din a doua jumătate a sec. XVIII) și o parte din latura de nord a zidului de incintă.

Paraclisul de vară din partea de est a incintei - cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" (15 august) - o construcție datând din 1935, adăpostește la demisol cripta episcopală.

Pe locul în care mai înainte fusese un paraclis de iarnă, în anul 1989, obștea mănăstirii în frunte cu starețul Timotei Iftimie a început construirea unei noi biserici. Biserica nouă a fost finalizată la 28 septembrie 1997 când a fost sfințită și a primit hramul "Pogorârea Sfântului Duh". Pictura interioară a fost executată de Radu și Alexandrina Jitariu, iar lucrările de sculptură din interior de Gavriloaia Vasile din Târgul Neamț. Mozaicurile exterioare au fost realizate de meșterul Victor Jurcă din Lugoj.

În ultimii ani s-au făcut mai multe reparații și adăugiri ansamblului monahal. S-a creat o nouă incintă, s-a înălțat încă un turn-clopotniță, s-a construit poarta de la intrare, precum și câteva chilii.

Dacă ajungeți în acest îndepărtat capăt de țară, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, mai ales în perioada călduroasă, rețineți că vă veți putea bucura nu doar de momente de reculegere, dar și de relaxare la umbra arborilor din incintă, printre flori, pe una dintre băncile din fața altarului de vară. Iar dacă aveți mai mult timp la dispoziție, colecția de artă veche bisericească adăpostită în muzeul mănăstiresc include obiecte de patrimoniu de mare valoare - icoane și obiecte necesare cultului - datând din sec. XVI-XIX, o fotocopie după documentul din 1177 care atestă vechimea lăcașului, precum și cărămizi romane cu sigiliul Legiunii a V-a Macedonica. Muzeul mai expune și valoroase cărți bisericești - manuscrise sau tipărite - cele mai vechi datând din sec. XVI.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 22.02.21 12:01:57
Validat / Publicat: 22.02.21 13:09:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ARAD.

VIZUALIZĂRI: 2604 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Mănăstirea Hodoș-Bodrog - Biserica nouă.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24050 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Daisy Petal
[22.02.21 15:42:43]
»

Abia am așteptat să citesc despre Mănăstirea Hodoș-Bodroș și iată că așteptarea mea n-a fost în zadar. Imaginile vorbesc de la sine. Mi-au plăcut să văd o mănăstire în care biserica cea nouă apare ca o siluetă elegantă într-o mare verde și la care acoperișurile se potrivesc cu arhitectura și cu albul imagulat al zugrăvelii. Nici poarta de lemn nu e mai prejos, siluetele arhangelilor străjuind, parcă, pacea dinauntrul lăcașului. În poza 19 este înscris anul și numele mănăstirii, în românește cu litere chirilice. Mi-a făcut o reală plăcere să citesc despre această mănăstire și să admir imaginile surprinse. Votat cu mare drag. Voi aștepta și voi citi cu aceeași bucurie despre alte și alte mănăstiri mai puțin știute ori despre care s-a scris puțin sau deloc. Votat cu multă plăcere. Toate cele bune!

micutzuPHONE
[22.02.21 19:37:07]
»

Salut. Ati  reușit sa ma surprindeți din nou cu un articol pentru care meritati mai sincere felicitări. Dupa ce ati spus ca o sa scrieți despre aceasta manastire am apelat la prietenul google pentru câteva mici informații. Pentru ca nici despre aceasta manastire nu știam nimic, am vrut sa aflu cate ceva înainte de apariția acestui review. Chiar dacă am copiat puțin măcar nu sant prins cu temele nefăcute. Manastirea este foarte frumoasa  și este o pagina de istorie și ortodoxie. Pozele sant superbe mai ales cele cu biserica principala. Oricum pentru toate articolele despre despre aceste frumoase lăcașuri de cult va mai felicit încă o data. Și deja sant curios despre ce ne ve-ti scrie în următorul review.

webmaster
[22.02.21 21:03:30]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

iulianicAUTOR REVIEW
[25.02.21 09:12:14]
»

@Daisy Petal și @micutzu: Vă mulțumesc pentru aprecieri, pentru ecouri, precum și pentru interesul cu care ați urmărit articolele mele!

Ultimele, cele de prezentare a unor lăcașuri de cult, unele mai puțin cunoscute și vizitate (și asta nu pentru că n-ar prezenta interes, ci pentru că sunt situate la margine de țară, acolo unde mulți dintre noi ajungem mai rar) au fost și pentru mine frumoase aduceri aminte. Tocmai pentru faptul că nu sunt atât de cunoscute și pentru faptul că pe AFA nu s-a scris deloc sau s-a scris foarte puțin și în urmă cu ceva timp despre ele - mă refer la mănăstirile Săraca și Hodoș-Bodrog - am considerat că trebuie aduse în actualitate.

Despre ce voi scrie în următorul review? Deocamdată este o surpriză. Pot spune însă că nu va mai fi despre o mănăstire. Cred că am sufocat site-ul și am plictisit marea majoritate a membrilor ei cu subiecte de acest gen.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Lucien
[27.02.21 17:30:06]
»

Ce-i al tău, este al tău: ai harul de a descoperi nestemate ale spiritualității românești și bunătatea de a ni le oferi și nouă atât de frumos...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Daisy Petal, iulianic, Lucien, micutzu
Alte impresii din această RUBRICĂBiserici, mănăstiri în Arad și împrejurimi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059019088745117 sec
    ecranul dvs: 1 x 1