ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.04.2016
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Eforie Sud
ÎNSCRIS: 31.03.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
NOV-2015
DURATA: 16 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

16 zile in Calimanesti

TIPĂREȘTE URM de aici

Off, off si mai, mai ca bine-i sa fii pensionar! Nu, nu radeti, eu chiar vorbesc serios, da' recunosc ca nu de mult timp :))

Acu nu ma intrebati de ce! Pur si simplu, c-asa vreau eu! Pai cum sa nu fie bine, cand stai acasa si banii vin, cand primariile se intrec in fel de fel de "oferte" (mai ales in preajma alegerilor), de mor de necaz si agentiile turistice si transportatorii (excursii, gratuitati, un Arsenie Boca/gratuit, mijloace de transport in comun cu bilet de pensionsr-adica-fara) pachete, colete, etc.

La rubrica "etc" insa este pleasca cea mai cea, pleasca de care trebuie sa recunosc am "abuzat" si eu... da' nu de multe ori, ca-s baba binecrescuta! Acele bilete de tratament si odihna, pe care le poti achizitiona de la oricare Casa Judeteana de Pensii cu un minim efort si cu un minim buget, uneori chiar si gratuit... la mine nu a fost cazul, chiar daca beneficiam de aceasta oportunitate, la mine se terminau gratuitatile!! :))

Cert este insa faptul ca se poate pensionar fiind sa beneficiezi de niste servicii mai bune sau mai putin bune, asta depinde si de norocul fiecaruia, de un sejur de 16 nopti intr-una din statiunile balneare din tara... si inca all inclusive :)) da' fara beutura!

Am ales in 2015, statiunea Calimanesti, dupa o experienta placuta la Olanesti si Vatra Dornei.

Ordinea ca si "vazut/placut" este exact inversa si rog sa fiu iertata de "calimasteni"... da'nu mai fac, promit!!

Plecat dis de dimineata la volanul "bolidului" meu, aveam ceva distanta si nu-mi doream sa ajung a 3 a zi ca sunt "legista" si nu intru-n depasiri nici macar atunci cand mi se permite :)) de frica, mai ales pe Valea Oltului, un traseu frumos si spectaculos... de simteam ca nu mai intru pe Calea lui Traian odata!!

Cazarea am avut-o la Hotel Central, un hotel care chiar renovat, a pastrat stilul baroc fiind o constructie de exceptie, singura pata de culoare in Calimanesti. Nu si in Caciulata, ca astia-s mai dotati... dar despre cazare:va urma!

Statiunea Calimanesti

Daca as compara-o cu hulita mea Eforie, n-as fi dreapta, ultima parca nu pare atat de parasita si imbatranita.

Cer scuze prietenilor valceni... dar este doar o parere formata in cele 16 zile de "popas".

Asezare

In jud. Valcea :)) la 18km de resedinta de judet, Ramnicu Valcea, oras pe care l-am vizitat intr-una din zile si care recunosc m-a impresionat placut, mai ales zona mall-ului.

Calea lui Traian lunga pana-n Caciulata, o sosea cu doua benzi care pe alocuri era paralel cu Oltul, ambele "taind" statiunea in doua.

Apreciez asa "la ochi" ca de la intrarea in Calimanesti si pana la iesire, sa tot fie aprox. 5km si alti 2 pana in Caciulata...

De o parte si alta a arterei principale, case mai aratoase si mai putin aratoase, ultimele fiind chiar multe, parasite, o parte dintre ele si puse in vanzare. Ca si zona, achizitionarea uneia n-ar fi un lucru rau, pt ca dintodeauna aceasta localitate a fost un mare complex balnear cu un profil turistic de necontestat.

2015, probabil ca era ultimul an dintr-un proiect public al administratiei locale pentru ca se lucra intens la amenajarea de noi parcari, pavarea trotuarelor pe ambele parti si nu in ultimul rand la captarea prin noi izvoare/refacerea lor, a apelor termale si minerale.

Deci cu un potential si cu efort lucrurile incercau sa se miste si s-au miscat, pt ca ulterior, adica la intalnirea de la Cincis, trecand tot pe acolo, deja statiunea capatase o cu totul alta fata!

Ca si edificii mai importante nu pot sa enumar foarte multe, sediile a doua banci BRD si Raiffaisen, o cofetarie, un bar, multe, dar multe magazine second-hand, biserica, primaria, intr-o laterala piata orasului si vis a vis scoala cu un mic parc cu dotari pt cei mici.

Singurul edificiu impunator era Hotel Central, dar cu adevarat impunator, desi era un total santier si in fata lui pt ca se reamenaja parcul, nestirbindu-i insa din frumusete.

Doua super market-uri, de unde mai completam all-inclusivu' nostru, bine aprovizionate si cu preturi normale, la unle produse chiar foarte bune.

Podul de peste Olt, cel situat via a vis de Hotel Central, era un punct de atractie pt marea majoritate a celor aflati in statiune, dar era si o cale de acces spre insula unde era Schitul Ostrov.

De vizitat:

Insula unde Schitul Ostrov nu a fost afectat de lucrarile hidrotehnice efectuate pe raul Olt, intr-un deosebit si pitoresc loc pe care neaparat trebuie sa-l vizitati chiar si daca sunteti doar in trecere.

Complexul monahal Cozia, cu Biserica Sfanta Treime, cu Paraclisul Adormirii Maicii Domnului si cu Paraclisul Duminica Tuturor Sfintilor, complex situat la 1km de Caciulata, sau chiar mai putin.

Se poate ajunge cu autobuzele locale, cost 3 ron sens, sau cu un taxi, culmea la acelas pret/pers.

Am fost de doua ori, atat in cursul saptamanii cat si intr-o duminica, lume multa, vizitatori multi, de ambele dati. Un tanar preot, forma cate un grup de 20-30 de persoane si era ghid pt acestea, plimbandu-i si explicandu-le amanunte despre acest lacas sfant. Alei bine ingrijite, pline cu flori, un loc unde poti sa-ti impui sa te gandesti doar si doar la cele sfinte!

Nu foarte departe Manastirea Turnu, sper sa nu gresesc o alta destinatie accesibila si inca o Manastire despre care tocmai a scris colegul @zlatna, fie-mi cu iertare dar am uitat denumirea, iar pe Wikipedia nu intru din principiu.

Prefer sa fiu corectata ulterior de colegii de pe site printr-un ecou!

Caciulata

Lasand la o parte faptul ca de fapt in intregul ei statiunea se numeste Calimanesti-Caciulata, ele avand se pare o singura administratie, luind-o independent, Caciulata mi s-a parut mai moderna! Nu lipseau nici de aici micile santiere, chiar pe malul Oltului erau niste lucrari de amenajare a unei faleze, care banuiesc eu are sa fie punctul forte din micuta statiune.

Apoi Complexul Cozia, cu cele 3 locatii, hotel Caciulata, Cozia si Olt, cu o curte si o parcare imensa, cateva terase, si la mai putin de 1km Restaurantul Casa Romaneasca, mai mul un han pt drumeti dupa modul in care era aranjat interiorul si despre care a scris @peps70ro vezi impresii -recent, intregeau si faceau ca aceasta sa para mai moderna, mai aierisita decat Calimanestiul.

Vestitul aqua-park si nu degeaba "vestit", chiar isi merita titulatura. L-am vizitat doar, interesata fiind pt nepoata mea, care urma sa vina intr-o scurta vizita la mamaie, dar sunt convinsa ca mai mult de dragul aqua-park-ului, eu facand "imprudenta" de a trimite niste poze pe WhatsApp.

Ghinion mare... ca azi m-am documentat, am rezervat pt 3 nopti o camera in acelas hotel cu mine si in dupa amiaza urmatoare, "bubulina" mea era prezenta la intrarea din aqua-park... intrare care pt aprox. 2 saptamani nu a mai fost posibila, parku' inchizandu-se din lipsa de autorizatie ISU! Totul a coincis cu evenimentele tragice, mai bine zis cu urmarile acestora de la Club. Kolectiv!

Nu a fost un capat de tara, lipsa topoganelor, a fost foarte bine si in piscina hotelului Olt, de care a fost f incantata! Apa sa fie... si cand mai e si termala...

Nu stiu daca sunt foarte interesante, sau importante putinele amanunte din sejurul meu in aceasta statiune, dar l-am si v-am imartasit si voua, pt ca AmFostAcolo!!


[fb]
---
Trimis de maria55 † in 11.04.16 18:17:36
Validat / Publicat: 11.04.16 19:35:23

VIZUALIZĂRI: 7275 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maria55 †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Intrarea in parcul de pe insula /Schit Ostrov
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 81850 PMA (din 69 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

mishu
[11.04.16 20:33:49]
»

Ma bucur ca te-ai hotarat sa ne mai povestesti si noua pe unde ai mai circulat iar zona mi se pare interesanta desi poate cam prea circulata de fapt tranzitata de multe masini. Am fost prin zona de cateva ori si nu pot spune ca nu mi-a placut. Felicitari

kikiritzi
[11.04.16 20:42:50]
»

@maria55 - Mie mi-a placut si chiar ma gandesc sa facem cumva sa ajungem pe acolo pt ca nici foarte departe nu e, plus ca ne-ar multumi pe amandoi:apa de balaceala pt mine, munte pt sotul meu. Multumesc de idee! Sunt curioasa cum a iesit parcul de langa hotel.

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[11.04.16 21:34:16]
»

@maria55 - Mi-a făcut plăcere să citesc acest review, întrucât am petrecut și noi cinci zile frumoase la Căciulata vara trecută. Așa cum a menționat colega @mishu, zona este într-adevăr foarte aglomerată vara, însă noi nu ne-am speriat de acest lucru și am vizitat majoritatea obiectivelor din împrejurimi (pe multe le-am prezentat deja pe site). Ne-a plăcut foarte mult Mănăstirea Cozia, dar și Muzeul satului vâlcean de lângă Râmnicu Vâlcea.

Mănăstirea despre care a scris colegul @zlatna (M. Stânișoara) este un obiectiv deosebit amplasat într-un cadru natural fabulos, însă accesul până acolo este destul de dificil. Am vizitat și noi obiectivul dar, din păcate, nu am reușit încă să scriu impresiile. Oricum, pentru a face o foarte scurtă prezentare, drumul până la mănăstire constituie o drumeție foarte frumoasă și care ne-a testat destul de mult rezistența fizică.

Îmi plac și fotografiile atașate, iar în P 18 ați surprins Pensiunea Bucura (vezi impresii), locul unde noi ne-am cazat pentru trei nopți și unde ne-am simțit excelent. Recomandăm această locație de cazare pentru condiții, dar și pentru că se află în vecinătatea aqua-parkului din curtea hotelurilor Cozia-Oltul-Căciulata.

Felicitări pentru review!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio
[11.04.16 23:36:18]
»

@maria55 -

Este o zona superba, pacat ca nu se face mai mult pentru incurajarea turismului. Sotul meu a fost de trei ori in toamna trecuta si mereu a avut acelasi sentiment, de nepasare, de antiturism. Daca s-ar reface unele casa vechi cred ca numarul turistilor ar spori. Iar lucrarile din 2015 inca hibernau în martie cand am fost eu.

zlatna
[12.04.16 09:10:52]
»

Felicitări pentru acest articol. Aţi prezentat zona Călimănesti-Căciulata, exact asa cum este. Dar încet o să se ridice din propia cenuşe, pentru că potenţial există, zona este foarte frumoasă, beneficiază de ape termale, manăstiri, peisaje superbe, trebuie ca un om priceput să dorescă să modernizeze staţiunea (şi s-au facut ceva modernizari) şi apoi mai trebuie şi putin mediatizată, pentru că nu este apoape deloc mediatizată Valea Oltului în comparaţie cu Valea Prahovei.

Vă multumesc că aşi amintit şi despre articolul meu în care am prezentat mănăstirea Stânişoara. Vă pup şi vă doresc o zi superbă.

Zoazore
[12.04.16 11:06:05]
»

@maria55 - Marie, draga Marie, geaba vointa daca nu-i putinta! Sau invers? Daca se vrea, totul e posibil. Valcenii sunt oameni harnici, dar se vrea?

Am trecut si eu prin Calimanesti si, da, mi s-a parut pustie. Sper ca se va revigora si statiunea asta!

Dar tu ai descris asa frumos totul...

liviu49
[12.04.16 16:45:39]
»

@maria55 - Ma bucur de cate ori am ocazia sa citesc un articol despre locuri care au insemnat mult, chiar foarte mult, in activitatea mea turistica, desi ma incearca nostalgia atunci cand le citesc.

Pentru mine Calimanestiul a fost punct obligatoriu de cazare in zecile de excursii pe Transfagarasan in perioada 1977 - 1981... Acele excursii erau standard : plecarea din Branesti, sau Bucuresti, Pitesti, Curtea de Arges, Rm. Valcea, Calimanesti, cu cazare, de ce mai multe ori, intr-o vila la iesirea dinspre Caciulata, pe partea stanga. Masa de seara era mereu la motelul Cozia, unde aveam si program de dans si micul dejun de a doua zi era la pachet primi de seara. In felul acesta duminica dimineata puteam pleca mai devreme (in jurul orei 7,30) si sa avem mai mult timp pe Transfagarasan, fara a neglija intalnirea de la ora 12 cu ursul.

Pentru ca ajungeam de multe ori devreme (in jurul orei 16,00) aveam timp sa vizitam statiunea si sa admiram ce era de admirat.

Dupa 1989, am mai trecut pe valea Oltului de multe ori, atat in interes de serviciu, dar si caturist, individual de data aceasta. Din pacate am remarcat si eu, ca si dvs. si alti membri ai AFA, lipsa de interes a autoritatilor locale pentru dezvoltarea turismului. Ultima oara am fost in iunie 2014, in drum spre Austria, am oprit sa le arat copiilor vila in care am fost cazat de multe ori, dar mai bine nu opream. Daca stranutam mai tare langa ea riscam sa daram un perete sau o fereastra, asa de rau arata. S-ar putea ca anul acesta sa reusesc sa mai trec prin zona si m-as bucura ca firavele semne de reabilitare pe care le-ati consemnat in articolul dvs. sa fie inceputul unei actiuni mai ample si nu sfarsitul unei initiative singulare.

Ma bucur sa vad o fadata noua la ceea ce atunci era Pavilionul Central, acum hotelul Central. Poate se va continua si cu alte cladiri.

Dar destul cu nostalgiile si lamentarile.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mireille
[12.04.16 17:46:59]
»

Buna Maria, citit cu plaisir articolul tău, mă regăsesc și eu printre prietenii tăi vâlceni... șoc șoc... sa te văd pe scări la Mall in urbea mea bombardată de 2 ani pe centru ca la război și să nu dai tu nici un apel? data viitoare, vin și te iau pe sus de la Călimănești... crezi sau nu, eu nu am mai pus piciorul prin Căciulata de 15 ani... tot aștept să -și schimbe hainele... nici la Eforie nu am mai ajuns de vreo 30 de anișori /poate pe viitor... nu mai e mult și schimb barca.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[12.04.16 17:50:11]
»

@liviu49 - felicitari pt ecoul tau, care poate tine loc chiar de un review! Nu de multe ori aici pe site, gasesti cate un articol din rezumatul caruia, clar descoperi ca se putea dezvolta si totusi unii sunt "scumpi la vorba"!

Te rog sa scrii despre aventurile Transfagarasenene, nu ne lasa asa...

Sunt convinsa ca multi sunt interesati, hai, ca potential ai!

Na, ca am dato-n versuri...

Dar am tinut si nu o data sa-ti fac acest "repros"! Astept un review de la tine si parol... am sa-l votez prima!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[12.04.16 17:52:53]
»

@zlatna, @elviramvio, @kikiritzi, @Crazy Mouse, multumesc pt vizita... si fie ca dorintele voastre sa devina realitate... sa ne vedem la o intalnire AFA... IN ZONA!

maria55 †AUTOR REVIEW
[12.04.16 17:56:36]
»

@mireille - scumpete, da am fost o zi in orasul tau, care indiferent in modestia ta, ce spui, mie una mi-a placut!

Totul, parcuri, mall, aleea de promenada de pe malul raului...

Nu -mi permiteam sa fac vizite cu "trupa" dupa mine, insa data viitoare, daca voi fi singura, cu mare placere!

Ps. Da, cand am zis "colegi valceni" la tine si la @zlatna m-am gandit!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
liviu49
[12.04.16 17:56:51]
»

@maria55 - Am zis sa raspund la acest ecou al, dvs. cat mai repede, sa nu se raceasca. Ma bucura si ma flateaza aprecierile facute. Sunt constient ca as putea scrie multe articole despre locurile in care am fost in excursii sau in drumetii, dar deocamdata, pentru ca ursul nu are coada, am hotarat sa ma limitez la recomandari si ecouri. Lucru, pe care trebuie sa recunosc ca imi face placere. Poate odata, sau alta data, s-ar putea sa fiu convins sa mai scriu articole. Dar mai e mult pana departe!

Asa ca numai bine si calatorii placute tuturor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[12.04.16 18:03:33]
»

@liviu49 - tot la cald Pacat! Pacat ca nu scrii, dupa un 2015 atat de bogat ca si activitate pe site, ma intreb ce te face sa te limitezi la ecouri si raspunsuri?! Nu ca n-ar fi importante, ba chiar foarte importante... dar pacat ca ne privezi de a ne delecta cu un articol intreg!

liviu49
[12.04.16 18:31:56]
»

@maria55 - Ca sa pastrez atmosfera calda, ma obligati sa va multumesc inca o data pentru ceea ce ganditi despre mine, dar nu considerati aceste multumiri ca un pas pentru reluarea publicarii pe acest sait de articole. Scrieti dvs., ceilalti membri ai comunitatii AFA, in continuare articole despre locuri pe care le-am vizitat in mai bine de 50 de ani de excursii, drumetii si tabere si promit sa scriu ecouri la ele, nu de complezenta, ci din suflet. Sper ca ecourile mele sa nu supere pe cineva si sa ma trezesc exmatriculat si din clasa de ecouri. Stiu ca sunt un tip incomod, ca am deranjat de multe ori ca eu stiam ceea ce altii nu stiau, ca nu pot tace din gura cand cineva nu are dreptate si sar sa iau apararea celui care este, in opinia mea nedreptatit. Dar timpul le rezolva pe toate!

Si ca sa nu ma credeti ca sunt un om rau, doresc sa va reamintesc ca astazi 12 aprilie 2016 se implinesc 55 de ani de la data cand un om, invingand toate obstacolele reusea, pentru prima oara sa calatoreasca in spatiul cosmic. Cei de varsta mea stiu despre cine vorbesc, iar cei tineri ar trebui sa stie si ei. Mai ales ca nu am vazut la nici-o televiziune macar o aluzie despre acest eveniment. Pentru cei care nu stiu, pentru cei care au uitat, pentru cei care nu au uitat am bucuria de a va spune numele acestui om : IURII ALEXEEVICI GAGARIN si Dumnezeu sa-l ierte pentru ca a plecat prea repede de langa noi acolo unde se pare ca i-a placu mai mult ca pe pamant.

Numai bine tuturor!

papone
[12.04.16 20:55:45]
»

@maria55 - Baba mea preferata, la ce te asteptai de la mine??? Uite ca avusei onoarea sa vin cu ZB-ul. Te pupacim, Marie!

liviu49
[12.04.16 21:06:45]
»

@maria55 - Intrai acum din nou pe AFA si am constatat ceva ce nu inteleg. In ecoul meu anterior am adaugat un PS, care vad ca nu a mai aparut. Fac acum, cu scuzele de rigoare, cuvenita adaugire.

Astazi, 12 aprilie 2016, un valcean cunoscut si recunoscut, implineste aceasi varsta cu cea pe care o voi implini si eu peste trei luni. Numele sau este FLORIN ZAMFIRESCU si nu are nevoie de nici o alta prezentare.

La multi ani, maestre!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[12.04.16 21:53:47]
»

@papone - la ce ma astept de la tine?! Buna intrebare!

Pai... la un ZB-si-ti multumesc pt vizita!

La o mini intalnire pe Otopeni, cand am sa plec pe undeva, eu cu tricou AFA si voi cu steag, sau macar cu o esarfa fluturand... ca va cred in stare... asta e "coapta" mai demult de @roth...

La o "carcoteala" pe care o astept, dar numai in ceea ce ma priveste, adica doar vis a vis de mine...

'Carcoteala"=critici, asta am vrut sa spun.

Ma mai astept sa ne vedem la un gratar in aceeasi echipa ca si la Cincis, dar de data asta sa fie si "baba ta preferata" pe lista... ca acolo am fost fizic, dar omisa de pe lista Vilei1

Ma astept sa mai scrii si tu un review... sa pot acorda si eu macar un SB! Apropos, f bun raspunsul tau la CMR-ul cu parcul de distractii!

Ai vazut cate asteptari am eu de la tine papi?!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
papone
[12.04.16 22:39:28]
»

@maria55 - Pai la Otopeni ne vom vedea sigur! Tu anunta cand pleci, ca de fanfara facem noi rost

-Momentan "pas" la carcoteala, dar nu se stie cand si cum sare... doar ma stii

-Gratar? Adica si cu bere, da? Oricand, oriunde, oricum!!!

-vine si un review, cat de curand - promit!

Ai vazut ce de raspunsuri am la mine? Sarumanaaa!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adri-nico
[22.11.16 15:31:17]
»

Babuto, vezi ca n-am citit ecourile si nu stiu daca ti-a mai sugerat cineva... ceea ce iti zic io acuma. Ia aminte ca si la Buzau e o statiune renumita, cu apa sarata... Montoru, care face bine la babe cu tichie de margaritar!

Sper ca o sa vii sa iti rezolvi oasele si pe aici, avem "pizcine" cite vrei... si daca sulful ti-a fost interzis, sarea nu cred... ca e buna in bucate, (sau bucati, ca tine)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, elviramvio, kikiritzi, liviu49, maria55, mishu, zlatna, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Călimănești-Căciulata:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076712846755981 sec
    ecranul dvs: 1 x 1