ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.11.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Roșiori de Vede
ÎNSCRIS: 16.04.13
STATUS: CONSUL
LUNA
OCT-2022
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

La o pizza bună, sau cum e să mănânci printre hohote de râs

TIPĂREȘTE URM de aici

Sună cam ciudat titlul acestui review, nu? Niciodată nu s-a întâmplat să merg la un restaurant și să râd atât de mult, să mă simt atât de bine ca la Hanul Parângul din Novaci. Nimic nu prevestea ce urma să se întâmple, noi eram cazați la pensiunea D & Ylan (vezi impresii), ni se făcuse foame, ceasul, pe fugă, așa cum știe el mai bine, arăta ora 18.00... Eiiii, stați liniștiți, nu s-a întâmplat nimic rău, am fost să mâncăm doar!

Hanul Parângul este situat pe strada Parângului nr. 93, ce vreți, de vină e un lanț muntos din apropiere, numit... Parâng. :) Vizavi de han se află market-ul Profi, iar puțin mai în față, pe aceeași parte cu market-ul funcționează un club, care e deschis doar sâmbăta, numită de localnici „sâmbăta de groază” , din cauza zgomotului infernal produs de muzica dată la maxim și de fauna care frecventează acest club.

Noi am mers să mâncăm la Hanul Parângul vineri seara, am avut parte de liniște, doar mașinile ne mai aminteau că ne aflam la o terasă la strada principală. Cum stam noi așa liniștiți, relaxați, și-a făcut apariția un puștan tare simpatic, cu o barbă în stil bavarez, care ne-a salutat respectuos și ne-a lăsat 2 meniuri. De-aici a început distracția...

La sortimentele de pizza nu erau trecute denumirile lor normale, Capriciosa, Prosciuto, Quatro Formaggi sau altele, aveau denumiri umoristice: pizza Lăutărească, pizza Steroizi, pizza Vai de mine, pizza Din Ziua de Leafă, și alte asemenea titluri, le veți vedea în fotografiile atașate acestui review. Și pune-te pe râs! Ospătarul ne-a spus că de când au fost inventate de proprietarul hotelului și trecute în meniu aceste denumiri la pizza, pot fi numărați pe degetele de la o mână cei care nu s-au amuzat.

Pe lângă oferta generoasă de pizza, se pot comanda diverse ciorbe (de fasole, de burtă, de curcan, de perișoare) fripturi de pui sau porc, tocan de oaie cu brânză și mămăligă, produse fast food, diverse salate și garnituri. Prețurile sunt rezonabile, atât la mâncare cât și la băuturi.

Noi am comandat câte o pizza Lăutărească, pentru care am așteptat cam 40 de minute, cei de la bucătărie scuzându-se pe motivul că au avut de onorat livrări la domiciliu. Am uitat însă de faptul că am așteptat mai mult doar când am început să mâncăm, pizza adevărată, cu blat subțire și copt atât cât trebuie pentru a fi bun, cu multe ingrediente gustoase, la care cea mai potrivită băutură era berea, evident! La o masă de lângă noi mâncau 4 persoane, probabil tot turiști, care se amuzau citind meniul cu pizza, am zis eu o poantă, au spus și ei câteva, dileală totală, pizza amestecată cu hohote de râs!

Doar la nota de plată am devenit mai serioși, că trebuia să plătim din propriul buzunar, dar nu a fost ceva care să ne dea palpitații, 66 de lei, ieftin și bun! Pe puștanul care ne-a servit l-am omenit așa cum trebuie, a meritat din plin!

Ce să vă mai povestesc? Dacă vântul vă aduce prin Novaci, și vi se face fomică, restaurantul Hanului Parângul poate fi o soluție, este deschis zilnic între orele 10.00 - 22.00, prețurile nu sunt de speriat, ospătarii sunt amabili, pizza este foarte bună, nu-mi rămâne decât să recomand acest loc.

Vacanțe frumoase vă doresc!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Safta Radu in 02.11.22 16:04:12
Validat / Publicat: 02.11.22 21:05:56
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în POLOVRAGI / NOVACI.

VIZUALIZĂRI: 1686 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Safta Radu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Pizza Lăutărească !
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 52400 PMA (din 56 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[02.11.22 21:05:37]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în zona Novaci-Polovragi? , POLOVRAGI / NOVACI" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER UndeMâncăm]

mishu
[02.11.22 21:26:56]
»

@Safta Radu: Ma amuza si pe mine astfel de denumiri amuzante, am si eu o astfel de exerienta insa inca nu o dezvalui, dar uneori este ceea ce te atrage sa iei, asa, ca sa te amuzi in continuare.

Sa fim seriosi insa daca se poate... , pizza e bestiala, si bestia din mine tare mai pofteste la asa ceva, o pizza cu blat subtire si probabil si crocant, o nebunie. Dar stiti ca ati avut o combinatia mortala, rasul ingrasa, pizza ingrasa, berea ingrasa si nu ma lua cu de-astea, "berea e aliment" e valabila doar daca e consumata singura, insa asta e, sa va fie de bine, inghit in sec dar votez cu mare drag.

Zoazore
[02.11.22 22:22:34]
»

@Safta Radu:

Pe lângă oferta generoasă de pizza, se pot comanda diverse ciorbe (de fasole, de burtă, de curcan, de perișoare) fripturi de pui sau porc, tocan de oaie cu brânză și mămăligă, produse fast food, diverse salate și garnituri. Prețurile sunt rezonabile, atât la mâncare cât și la băuturi.

Si astea cum se numeau? Aveau denumiri normale, sau tot asa hilare?

Asa ceva am gasit si eu la Marina greceasca din Braila vezi impresii unde erau bauturile denumite asa: Dansul miresii, Poteca, Luminis, etc. (P17 din articol)

Superba combinatia de pizza, bere, distractie... Asta atrage si omul a stiut sa atraga!

Pizza, blat subtire si crocant... ce vis frumos...

Sa va fie de bine!

doinafil
[02.11.22 23:41:52]
»

Haioase rău denumirile! (auzi tu: pizza de pungă mică, de facultăți, vai de mine, din ziua de leafă, etc, etc...)

Aia „lăutărească” arată grozav și cred că a fost și foarte bună!

Să vă fie de bine!

nicole33
[02.11.22 23:45:33]
»

@Safta Radu:

Niciodată nu s-a întâmplat să merg la un restaurant și să râd atât de mult, să mă simt atât de bine ca la Hanul Parângul din Novaci.

Niciodată nu s-a întâmplat să citesc un review despre mâncare şi să râd atât de mult. Dar îmi pot imagina ce distracţie şi amuzament a fost acolo la faţa locului.

La sortimentele de pizza nu erau trecute denumirile lor normale, Capriciosa, Prosciuto, Quatro Formaggi sau altele, aveau denumiri umoristice: pizza Lăutărească, pizza Steroizi, pizza Vai de mine, pizza Din Ziua de Leafă, și alte asemenea titluri, le veți vedea în fotografiile atașate acestui review. Și pune-te pe râs!

Tare inspirată ideea cu redenumirea preparatelor din meniu, dar curiozitatea mea este alta: voi aţi ales pizza comandată după denumirea haioasă sau după ingrediente? Oricum a fost o alegere inspirată la cum arată. Şi mie îmi place pizza tot cu blat subţire şi uşor crocant

Doar la nota de plată am devenit mai serioși, că trebuia să plătim din propriul buzunar, dar nu a fost ceva care să ne dea palpitații, 66 de lei, ieftin și bun!

Preţul a fost unul foarte rezonabil pentru cele consumate. Am studiat meniul şi toate produsele au preţuri bune. Să tot mănânci şi să bei la Parâng. Bună recomandare!

Să vă fie de bine!

Safta RaduAUTOR REVIEW
[03.11.22 14:17:07]
»

@mishu: Corect, proprietarul a gândit aceste denumiri pentru a atrage clienții, dar și pentru amuzament, știi cum e, vine omul obosit după o zi de umblet pe coclauri, puțin nervos, cu foamea-n gât, și când aruncă o privire pe meniu parcă mai uită de problemele de zi cu zi.

Pizza a fost excelentă, blatul a fost puțin crocant, berea a fost rece și bună, ne-am distrat, a fost o seară agreabilă.

Mulțumesc pentru vizită și vot.

Safta RaduAUTOR REVIEW
[03.11.22 14:25:57]
»

@Zoazore: La celelalte preparate din meniu nu am văzut denumiri „speciale” , doar la pizza s-a „umblat” , nu ai aruncat o privire pe fotografii?

Îmi place ideea asta, de a schimba câte ceva, în cazul de față denumirile de la sortimentele de pizza, te mai înveselești, ieși din rutina zilnică, uiți de probleme. De pizza ce să spun, a fost bună, bună de tot!

Mulțumesc pentru vizită și pentru vot.

Safta RaduAUTOR REVIEW
[03.11.22 14:42:51]
»

@doinafil: Au fost bine gândite aceste denumiri, care până la urmă, sub formă umoristică punctează anumite momente ale vieții noastre - lipsa banilor, anii de studenție, ziua de salariu, relația cu soacra etc. La următoarea vizită la Novaci, tot la Parângul am să merg, măcar pentru o pizza bună!

Mulțumesc pentru vizită și pentru vot.

Safta RaduAUTOR REVIEW
[03.11.22 15:38:25]
»

@nicole33: Acu' , trebuie să recunosc, de la pensiune am plecat setați pe distracție, acolo am stat la taclale cu patroana, ne-a servit cu o cafea bună, am spus bancuri, ceea ce s-a întâmplat la Parângul a completat cu brio ziua de vineri.

Am ales pizza Lăutărească deoarece ni s-a părut nouă că ar avea tot ce trebuie, și nu ne-am înșelat, a fost excelentă!

Prețurile chiar sunt de bun simț, pe mine cei de la Parângul m-au convins că trebuie să-i mai vizitez la următoarea escală în Novaci.

Mulțumesc pentru vizită și pentru vot.

robert
[04.11.22 12:07:42]
»

@Safta Radu: toate ca toate, da pizza steroizi? Cum ar putea inventa așa ceva? Cum ar putea comanda și mânca cineva așa ceva? Mă abțin!

În rest haios! Felicitări pentru articol și să vă fie de bine!

Safta RaduAUTOR REVIEW
[04.11.22 12:31:28]
»

@robert: Robert, chiar ai luat în serios chestia asta? Dacă aveau o pizza numită „Steroizi” nu înseamnă că avea vreo legătură cu adevărații steroizi! Pizza respectivă are ingrediente ca toate celelalte, și chiar am văzut că la o masă de lângă noi s-a comandat așa ceva.

Mulțumesc pentru vizită și pentru vot.

robert
[04.11.22 12:36:03]
»

@Safta Radu: ai dreptate, dar este o limită! Nu poți denumi de exemplu pizza căcat! Părerea mea!

Apropo este clar ca nu are legătură cu denumirea!

nicole33
[05.11.22 23:43:48]
»

@Safta Radu:

Am ales pizza Lăutărească deoarece ni s-a părut nouă că ar avea tot ce trebuie, și nu ne-am înșelat, a fost excelentă!

Sunt convinsă că a fost super. Arată foarte bine în poză şi are toate ingredientele pe care le aleg şi eu de obicei.

Pentru că tot a venit vorba mai sus, nici Pizza Steroizi nu ar fi fost o alegere rea. Ignorând denumirea mai neobişnuită, pare bogată în topping-uri variate şi interesante, pe gustul meu.

Prețurile chiar sunt de bun simț, pe mine cei de la Parângul m-au convins că trebuie să-i mai vizitez la următoarea escală în Novaci.

Preţurile foarte OK m-au surprins plăcut şi pe mine, făcând recomandarea ta una utilă, de reţinut.

Safta RaduAUTOR REVIEW
[06.11.22 14:30:36]
»

@nicole33: Ospătarul care ne-a servit la Hanul Parâng spunea că majoritatea clienților vin la ei pentru pizza, se comandă orice sortiment, pizza să fie! Mie chiar nu mi se pare neobișnuit ca un anumit fel de pizza să se numească „Steroizi” , e o strategie să-i zicem haioasă de a atrage clienții practicată de proprietar, am mai văzut așa ceva și în alte părți, și nici n-am văzut vreun client ofuscat că de ce un anumit fel de pizza se numește așa și nu altfel.

Da, prețurile sunt destul de rezonabile pentru vremurile actuale, cât or mai fi și aici rezonabile! Eu sunt hotărât ca atunci când voi mai ajunge la Novaci să merg la o pizza bună și o bere rece la Parângul.

Mulțumesc mult pentru ecou.

Zoazore
[06.11.22 14:47:27]
»

@Safta Radu: Si ar fi haios sa comanzi niste Steroizi! .

nicole33
[06.11.22 19:04:25]
»

@Safta Radu:

Mie chiar nu mi se pare neobișnuit ca un anumit fel de pizza să se numească „Steroizi” , e o strategie să-i zicem haioasă de a atrage clienții practicată de proprietar, am mai văzut așa ceva și în alte părți, și nici n-am văzut vreun client ofuscat că de ce un anumit fel de pizza se numește așa și nu altfel.

De fapt, ai dreptate toate denumirile sunt haioase şi fiecare client alege după dorinţă şi după buget, preţurile variind totuşi între sortimente. La fel ca tine şi eu aş alege în funcţie de cele conţinute, denumirea rămânând în final doar un prilej de amuzament şi atât.

Legat strict de denumire, toată această discuţie despre pizza mie îmi aminteşte de cocktailuri, unde, doar pentru amuzament, nu o dată am comandat, de exemplu, Sex on the Beach, deşi ştiam că acesta conţine vodcă şi este şi cam dulce pentru gustul meu, dar arată bine şi are o denumire incitantă care genera comentarii diverse din partea grupului de prieteni cu care eram. Altfel, aveam alte variante preferate.

=

Bine că am mâncat deja, dar mâine tot voi comanda o pizza că prea m-ai provocat cu articolul ăsta.

Safta RaduAUTOR REVIEW
[06.11.22 19:11:50]
»

@nicole33:

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, mishu, robert, Safta Radu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Novaci-Polovragi? :

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07068395614624 sec
    ecranul dvs: 1 x 1